Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

sâmbătă, 4 martie 2017

Proloagele din 4 martie

Luna martie în 4 zile: Viața Preacuviosului 
Părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan (+ 475). 
          Cuviosul Gherasim, slava pustnicilor, era de neam din părțile Lichiei, și, din tinerețe, având cuget dumnezeiesc, s-a îngrădit pe sine cu frica lui Dumnezeu, și, primind sfințitul chip cel monahicesc, s-a dus, mai întâi, în cea mai adâncă pustie a Tebaidei, din Egipt. Și, după ce a viețuit acolo, o vreme oarecare, cu plăcere dumnezeiască, întru nevoințe duhovnicești s-a întors la Lichia, patria sa. A venit, apoi, în Palestina, pe la sfârșitul împărăției lui Teodosie cel Tânăr, și s-a sălășluit în pustia Iordanului, întru care strălucea ca o stea luminoasă, cu razele faptelor bune, și a făcut o mânăstire lângă râul Iordanului. Iar în zilele petrecerii lui în Palestina, împărățind Marcian și Pulheria, s-a făcut în Calcedon al patrulea Sinod a toată lumea, al Sfinților Părinți (451), împotriva rău credinciosului patriarh al Alexandriei, Dioscor și Eutihie, arhimandritul, care ziceau că, în Hristos, măcar că El era Dumnezeu și om, este totuși numai o fire, împotriva dreptei credințe. Drept aceea, i-au și afurisit Sfinții Părinți. Deci, după Sinodul acela, s-au ridicat unii eretici, care defăimau Sinodul ce se făcuse, ca și când printr-însul ar fi fost lepădate dogmele dreptei credințe. Unul dintre aceștia, a fost un oarecare Teodosie, cu chip de monah, dar cu obicei viclean, ținând de reaua credință a lui Eutihie, care, venind la Ierusalim, a tulburat toată Palestina, amăgind, nu numai pe cei simpli, ci și pe mulți sfinți, și pe împărăteasa Eudochia, care fusese soția împăratului Teodosie cel Tânăr și care, în acea vreme, locuia la Ierusalim. Cu ajutorul ei și cu a mulțimii de monahi palestinieni înșelați de el, au izgonit pe fericitul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, de pe scaun, iar Teodosie monahul a răpit, pentru sine însuși scaunul patriarhal. Iar, cei ce erau neclintiți întru dreapta credință, aceia, prin neliniștea ce se făcea de mincinosul patriarh Teodosie, s-au dus în pustietățile cele mai adânci, care lucru l-a făcut, la început și Cuviosul Eftimie cel Mare, iar, după dânsul, și ceilalți sfinți. Întru acea vreme, s-a amăgit cu înșelăciunea eretică și Cuviosul Gherasim, dar, voind Dumnezeu, degrabă s-a îndreptat, precum scrie, despre aceasta, Chiril al Ierusalimului, în viața Cuviosului Eftimie: "A fost atunci, în pustia Iordanului, un sihastru, care nu demult venise din Lichia, anume Gherasim, care toate rânduielile vieții monahale le petrecuse și bine se nevoise asupra necuratelor duhuri. Acesta, biruind și gonind pe diavolii cei nevăzuți, a fost împiedicat și amăgit de diavolii cei văzuți, adică, de eretici, că a căzut în eresul lui Eutihie. Și, auzind el de Cuviosul Eftimie, de a cărui slavă a faptelor bune se dusese vestea la urechile tuturor, a mers la el, fiind el atunci în pustia ce se numește Ruva și, văzându-l, mult s-a folosit, sălăşluindu-se împreună cu dânsul multă vreme, ascultând cuvintele cele folositoare ale limbii lui, cele izvorâtoare de miere. Și, îndestulându-se de învățătura lui, pentru dreapta credință, a lepădat vătămarea cea eretică și s-a întors la dreapta credință, căindu-se foarte de înșelăciunea sa de mai înainte." Aceasta povestește Chiril despre Cuviosul Gherasim. După aceasta, preasfințitul Iuvenalie, iarăși, și-a luat scaunul său, că dreptcredinciosul împărat Marcian a trimis să prindă pe acel mincinos patriarh Teodosie, ca să-și ia pedeapsa după faptele sale. Iar el, înștiințându-se, a fugit la muntele Sinai și, ascunzându-se, s-a făcut neștiut. Și iarăși a răsărit la Ierusalim și în toată Palestina dreapta credință, încât mulți, care fuseseră amăgiți cu eresul, s-au întors la dreapta credință, iar împărăteasa Eudochia, cunoscând greșeala ei în credință, s-a pocăit mult, lipindu-se iarăși de Biserica ortodocșilor. Mănăstirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfânta cetate a Ierusalimului, ca la 35 de stadii, iar de râul Iordanului, ca de o stadie. Acolo primea pe cei începători, iar părinților, celor mai înaintați, le da în pustie chilii sihăstreşti. Și erau sub mâna lui, în pustie, nu mai puțin de șaptezeci din acești viețuitori, cărora le era dată de Cuviosul Gherasim acest fel de rânduială a vieții: Cinci zile pe săptămână fiecare ședea în pustniceasca chilie, singur, în tăcere, având lucru de mână, mânca puțină pâine uscată, pe care o aducea cu sine din mânăstire, apă și curmale; iar a gusta o fiertură nu le era slobod, nici foc nu-i lăsa să aprindă în chiliile lor, ca, nici cu cugetul, să nu dorească ceva, în acele cinci zile. Iar sâmbăta și duminica, toți veneau în mânăstire și se adunau în biserică, la dumnezeiasca Liturghie și se împărtășeau cu preacuratele și de viață-făcătoarele Taine ale lui Hristos. După aceea, intrând în trapeze, mâncau fiertură și beau puțin vin, întru slava lui Dumnezeu. Apoi, fiecare își aducea lucru mâinilor sale, pe care îl lucrase în cele cinci zile, și-l punea înaintea starețului, iar duminică după amiază, iarăși, fiecare se ducea la pustniceasca chilie, luând puțină pâine și curmale și un vas cu apă, cum și mlădițe de finic, pentru împletit coșnițe. Și atât de mare le era sărăcia, încât fiecare nu avea nimic altceva, decât numai o haină veche, ce-i acoperea trupul, o rogojină, pe care se odihnea, și un vas de lut, cu apă. Și aveau poruncă de la părintele lor ca, ieșind din chilie, să nu-și închidă ușa, ci să lase chilia deschisă, ca oricine ar fi voit să intre și să ia ce i-ar plăcea din acele lucruri, să nu fie oprit. Ei aveau, totuși, o inimă și un suflet, deși, fiecare dintr-înșii, zicea că nimic nu este al său, ci toate sunt de obște. Încă se mai povestește și aceasta, că unii din părinții pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, îl rugau ca să le poruncească să aprindă uneori lumânare în sihăstreştile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori să aprindă și foc, ca să-și încălzească apă, pentru trebuința lor. Sfântul le răspundea: "De voiți să aveți foc în pustie, atunci mergeţi de petreceți în mânăstire, împreună cu începătorii, că eu nu voi lăsa să se facă foc în lăcașurile pustnicești, în toate zilele vieții mele". Auzind de o viață așa de aspră a pustnicilor, care erau sub oblăduirea Sfântului Gherasim, cei din Ierihon și-au făcut obicei, ca în toate sâmbetele și duminicile, să vină la locașul Sfântului Gherasim și să aducă îndestulare de toată hrana și vin, și toate câte erau de trebuință mănăstirii. Și atât era de postitor Cuviosul Gherasim, încât, în sfântul și marele Post, nimic nu gusta, până la luminata zi a Învierii lui Hristos, decât numai își întărea trupul și sufletul numai cu Sfânta Împărtășanie. Lângă acest Cuvios povățuitor, a petrecut în singurătate și fericitul Chiriac, precum se află scris în viața lui, unde se zice: "Eftimie Cuviosul a primit cu dragoste pe Chiriac, când acesta a venit la dânsul, văzând într-însul, prin proorocie, darurile lui Dumnezeu, care aveau să fie la el; și degrabă l-a îmbrăcat în schimă cu mâinile sale și l-a trimis la Iordan, la Sfântul Gherasim, fiindcă, marele Teoctist se dusese către Domnul". Sfântul Gherasim, văzând pe Chiriac tânăr, i-a poruncit să viețuiască în mănăstirea de obște și să slujească la ascultări, iar el se arătă gata la toate ostenelile; toată ziua se îndeletnicea în slujbele mănăstirii și toată noaptea sta la rugăciune, rar având puțin somn. Iar postul lui era că gusta la două zile pâine și apă. Văzând o înfrânare ca aceea, la vârsta lui cea tânără, Sfântul Gherasim se minuna și îl iubea. Și avea obicei Cuviosul, în Postul cel mare, să meargă în pustia cea mai adâncă, ce se numea Ruva, în care se sălășluia câteodată și Cuviosul Eftimie. Deci, iubind pe Chiriac pentru înfrânarea lui cea mare, îl luă cu dânsul și, acolo, Chiriac se împărtășea în toate Duminicile cu Sfintele Taine, din mâinile lui Gherasim și petrecea în liniște pustnicească, până la Duminica Stâlpărilor, apoi se întorcea în mânăstire, cu mult folos în suflet. Iar după câtăva vreme, a murit Cuviosul Părintele nostru Eftimie, a cărui mutare Cuviosul Gherasim a cunoscut-o, pe când ședea în chilia sa, că a văzut pe îngerii lui Dumnezeu înălțând la cer, cu bucurie, sufletul Cuviosului Eftimie. Și, sculându-se, a luat pe Chiriac și s-a dus în lavra lui Eftimie și l-a găsit adormit întru Domnul. Și, îngropând cinstitul lui trup, s-a întors la chilia sa, împreună cu Chiriac, ucenicul său iubit. Acestui mare plăcut al lui Dumnezeu, Gherasim, i-a slujit și o fiară necuvântătoare, ca un om cu pricepere, de care lucru fericiții părinți Ioan Evirat și Sofronie cărturarul scriu așa, în Limonar: "Am venit în lavra lui ava Gherasim, care era depărtată de Iordan ca de o stadie și ne-au spus nouă monahii care viețuiau acolo, despre ava Gherasim, că, umblând el prin pustia sfântului Iordan, l-a întâmpinat un leu bolnav, care îi arătase piciorul, în care intrase un ghimpe mare, de se umflase piciorul; și leul se uita spre stareț cu ochii blânzi, deși nu spunea Cuvinte, ca un necuvântător ce era, însă, cu chip smerit, ruga pe stareț să-l vindece. Iar starețul, văzându-l că este într-o nevoie ca aceea, a șezut și, luând piciorul fiarei, a scos spinul și, curățindu-i rana bine, a învelit-o cu un petec și l-a slobozit. Iar leul, după ce s-a vindecat, nu mai părăsea pe stareț, ci, ca un ucenic, umbla după dânsul, oriunde se ducea, încât se mira starețul de cunoștința cea bună a fiarei și, de atunci, îl hrănea, dându-i uneori pâine, iar alteori linte. Părinții aveau, însă, în lavră, un catâr, cu care-și aduceau apa de la Iordan, pentru trebuințele fraților și starețul a poruncit să dea catârul în seama leului, să umble cu el și să-l pască pe lângă apa Iordanului. Într-una din zile, păzind leul pe catâr, s-a dus leul de lângă el la o depărtare cam mare și a adormit la soare. Și, trecând din Arabia, un om cu cămile, a văzut catârul singur, fără păzitor și l-a prins, luându-l cu dânsul. Leul, deșteptându-se și căutând catârul, nu l-a găsit; apoi a venit în lavră la ava Gherasim, trist și mâhnit, că pierduse catârul. Starețul, gândind că leul a mâncat catârul, i-a zis: "Unde este catârul ?" Iar el, stând ca omul, tăcea, căutând în jos. Starețul i-a zis, iarăși: "Oare, l-ai mâncat ? Bine este cuvântat Domnul, că nu te vei duce de aici și tot lucrul care îl făcea catârul, îl vei face tu, slujind la trebuințele mănăstirii". De atunci, din porunca starețului, au pus asupra leului sarcina ce se punea pe catâr, care era, să care de la Iordan, cu un vas mare, apa în mânăstire. Într-una din zile, a venit la stareț un oarecare ostaș, pentru rugăciuni, și, văzând pe leu aducând apa și aflând pricina, i-a fost milă de leu și a dat părinților trei galbeni, ca să cumpere un catâr, pentru trebuințele lor, iar pe leu să-l elibereze de o robie ca aceasta. Și, s-a făcut așa, adică s-a cumpărat alt catâr, pentru slujbele mănăstirii, iar pe leu l-au eliberat. După puțină vreme, neguțătorul acela din Arabia, care luase catârul, trecea iarăși cu cămilele la Sfânta cetate a Ierusalimului, să vândă grâu, având cu el și catârul acela. Și, după ce a trecut Iordanul, din întâmplare, l-a întâmpinat leul, care, văzând pe catâr mergând împreună cu cămilele, l-a recunoscut și, răcnind, s-a repezit deodată la el, iar neguțătorul și cei ce erau cu dânsul, văzând leul, s-au înspăimântat și au fugit. Deci, leul, prinzând pe catâr de frâu cu gura, cum era obiceiul lui mai înainte, l-a dus, împreună cu trei cămile, legate una după alta, încărcate cu grâu, bucurându-se foarte și mugind că a aflat catârul pe care îl pierduse; și l-a dus la stareț. Cuviosul, zâmbind, a zis către frați: "În zadar am ocărât pe leu, crezând că el a mâncat catârul". Și l-a numit pe leu cu numele de Iordan. De atunci, leul, adeseori venind la stareț și luând hrană de la dânsul, nu s-a despărțit de lavră, vreme de cinci ani. Iar, după ce Cuviosul Gherasim s-a dus către Domnul și a fost îngropat de părinți, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, leul nu s-a aflat atunci în lavră, și, venind el după puțină vreme, îl căuta pe stareț. Iar Savatie, ucenicul lui Gherasim, văzând leul, a zis către el: "Iordan, starețul nostru ne-a lăsat sărmani și s-a dus către Domnul". Apoi i-a dat hrană, zicându-i: "Ia și mănâncă". Dar leul nu vroia să primească hrană, ci tot privea mereu încoace și încolo, căutând pe starețul său, adică pe Cuviosul Gherasim, și mâhnindu-se, răcnea foarte tare. Iar Savatie și ceilalți bătrâni încercau să-l mângâie, zicându-i: "S-a dus starețul către Domnul, lăsându-ne pe noi." Și, cu cât părinții socoteau a-l mângâia prin cuvinte, el cu atât mai mult se tânguia și făcea mai mare strigare, răcnind și schimbând glasuri, și, cu fața și cu ochii, arătându-și mâhnirea pe care o avea. Atunci i-a zis părintele Savatie: "Dacă nu ne crezi, mergi cu noi și-ți vom arăta locul în care zace starețul". Și, luându-l pe el, l-au dus la mormânt, unde era Cuviosul Gherasim îngropat. Mormântul era departe ca la cinci pași de biserică și, stând la mormântul Cuviosului, părintele Savatie a zis către leu: "Iată, aici este îngropat starețul nostru". Și, plecându-și genunchii deasupra mormântului, părintele Savatie se rugă, lăcrimând. Iar leul, auzind acestea și văzând pe Savatie plângând, se bătea și el cu capul de pământ, răcnind tare; după aceea, îndată a murit pe mormântul starețului. Însă, aceasta s-a făcut nu fiindcă leul a avut suflet cuvântător, ci Dumnezeu a voit să preamărească pe cela ce L-a mărit pe El, adică pe Sfântul și Cuviosul Gherasim, nu numai în viața aceasta, ci și după moarte și să ne arate nouă câtă ascultare aveau fiarele către Adam în Rai, mai înainte de a lui neascultare și cădere. Iar, de aici, se vede cât a fost de plăcut lui Dumnezeu Cuviosul Gherasim cel Mare, care, din tinerețe și până la bătrânețe, a slujit Domnului și, a trecut către El, spre viața cea neîmbătrânitoare, unde împreună cu Sfinții sălășluindu-se, slăvește pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în veci. Amin.

Întru această zi, cuvânt din Limonar. 
          A zis un oarecare stareț: "Să mă credeți pe mine, fiilor, că mare slavă și laudă este pentru împăratul, care se leapădă de împărăție și se face monah și rabdă pentru Domnul, de vreme ce mai cinstite sunt cele cerești, decât cele pământești. Și, iarăși, mare rușine și necinste este pentru un monah, care își lasă rânduiala lui monahicească și se face împărat și nu-și pune nădejdea sa în Dumnezeu, Care răsplătește fiecăruia, după faptele sale". Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4