Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

sâmbătă, 11 iunie 2016

Proloagele din 11 iunie

Sfântul Luca al Crimeei – doctor fără-de-arginţi şi mărturisitor al Ortodoxiei în prigoana comunistă
„Calea lui Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Nimeni, dar, nu s-a suit la cer fără osteneală”. (Cuviosul Isaac Sirul) Pe 11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă în vremea stăpânirii bolşevice din Rusia. Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor(familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903. În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice(care au devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu). Valentin avea şi o credinţă uriaşă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mănăstirea Fiodorovski, şi mergea regulat la biserică. El refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialităţile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi aşezată la locul ei. După puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ţinut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autorităţile s-a supus cererii sale, au aşezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operaţie. Soţia lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit prematur. Deşi Valentin şi-a plâns mult soţia, a izbutit totuşi să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea chiar şi-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră care să-l ajute cu creşterea copiilor, şi l-a chemat la preoţie. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă acestei dumnezeieşti chemări, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism(a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească şi de tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop. Era o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată şi de-a dreapta, de zeloţi şi fanatici, precum şi de-a stânga, de guvernarea atee şi „biserica vie” pe care o odrăslise. Din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite. Virtuţile, luptele şi realizările Sfântului Luca sunt copleşitoare. Acest arhiereu plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi(îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au câştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rând. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961. Uimitoarele virtuţi ale Sfântului Luca, precum şi nemărginita sa dragoste pentru Domnul şi aproapele au întărit din preaplin turma credincioşilor în acele vremuri grele, ale statului ateu. După moartea sa, Partidul Comunist s-a folosit de propagandă şi de intimidare pentru a zădărnici izbânzile sfântului arhiepiscop, dar dragostea şi dăruirea copleşitoare ale credincioşilor au năruit aceste uneltiri. Deşi s-a vrut ca procesiunea de îngropare să ţină doar câteva minute, fără cinstiri şi cântări bisericeşti, ea s-a sfârşit după ore bune, căci credincioşii s-au aşezat în jurul dricului şi l-au împiedicat să gonească spre cimitir. Un stol uriaş de porumbei a urmat în chip minunat cortegiul, de la biserică până la cimitir. Pe 17 martie 1996, osemintele Sfântului Luca au fost dezgropate, în prezenţa a aproape 40.000 de oameni. Moaştele sale răspândeau o mireasmă negrăită, iar inima sa rămăsese nestricată, ca o mărturie a marii iubiri pe care a avut-o pentru Hristos şi aproapele său. După trei zile, pe 20 martie, moaştele sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi. În noiembrie 1995, Biserica Ucraineană l-a canonizat ca sfânt, hotărâre încuviinţată de întreg sinodul Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996. Semnele sfinţeniei sale s-au arătat şi prin darul facerii de minuni, cu care Dumnezeu l-a proslăvit pe sfântul Său.
        „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”, îi scria Sfântul Luca fiului său. Prigoanele, calomnierile, suferinţele, păţaniile de necrezut, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, exilările – chipul lui sfinţit şi viaţa mucenicească – au multe de oferit creştinului zilelor noastre. Ca mulţi dintre noi, el s-a aflat în faţa dilemei de a-L alege pe Hristos şi a urma căii Sale pătimitoare sau de a urma duhului acestui veac, căldicel, care fuge de suferinţă, de jertfă, de mărturisire – şi, în cele din urmă, de dragoste. Însă „Dumnezeu dragoste este, şi cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru dânsul”(I Ioan 4:16); fiindcă a ales acel „singur lucru care trebuieşte”(Luca 10:42), Domnul l-a numărat în ceata sfinţilor pe Sfântul Ierarh Luca, a cărui pildă să ne învrednicim toţi a o urma, pentru rugăciunile sale.
Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea - „Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.” Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul! ” „Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca. „Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”. „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…” „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!” Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca au fost: „Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică cu duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!”
Luna iunie în 11 zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli Vartolomeu şi Varnava
        Sfântul Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece Apostoli, aleşi de Mântuitorul şi trimişi de El, ca martori şi mărturisitori ai faptelor şi învăţăturilor Lui, în lume. Deci, după primirea Duhului Sfânt, sorţii au căzut asupra lui şi asupra Sfântului Apostol Filip, să meargă împreună în Siria şi în Asia de Sus, pentru propovăduirea cuvântului. Şi umblau, uneori, împreună, iar alteori se despărţeau prin cetăţi şi apoi, iar se întâlneau şi întorceau pe oameni la Dumnezeu. Mai târziu li s-a alăturat şi fecioara Mariami, sora Sfântului Apostol Filip şi toţi străbăteau drumurile Libiei şi Moesiei, binevestind Evanghelia lui Hristos. S-au dus apoi în Frigia ajungând în cetatea Ierapole şi propovăduiau acolo, cu multă sârguinţă pe Hristos, de vreme ce închinarea la idoli în acea cetate era în mare cinste. Lucrarea lor a atras mânia stăpânitorilor, care au hotărât să-i piardă. L-au prins mai întâi pe Sfântul Apostol Filip, care fiind spânzurat cu capul în jos şi bătut cu pietre, datorită mulţimii loviturilor şi-a dat duhul. Sfântul Vartolomeu şi fecioara Mariami au scăpat ca prin minune. Şi a mers fecioara să binevestească pe Hristos în ţara Licaoniei, unde a murit pentru credinţă, iar Sfântul Apostol Vartolomeu, învăţând în Arabia şi Persia a ajuns până în ţara îndepărtată a Indiei, purtând cu el Evanghelia lui Matei şi întemeind acolo biserici. De acolo s-a întors în părţile Mării Negre. Deci ducându-se în Armenia cea Mare a creştinat mult popor, dregători şi pe însuşi împăratul locului, Polimie. Şi uneltind păgânii au dobândit de la Astiagis, fratele împăratului poruncă pentru prinderea Sfântului Vartolomeu. Pe acesta l-au chinuit cu multe cazne şi răstignit fiind cu capul în jos i-au tăiat capul în cetatea Albana din Armenia cea Mare. Sfântul Apostol Varnava a fost unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului ai Domnului, născut şi crescut în insula Cipru şi numele lui se tâlcuieşte "fiul mângâierii". Se istoriseşte că în tinereţe el ar fi învăţat la şcoala vestitului dascăl Gamaliel, unde a avut coleg de învăţătură pe Saul, cel care mai târziu a devenit marele Apostol Pavel. Sfântul Varnava se mai chema şi Iosif, dar când a fost primit de Hristos , între cei 70 i s-a schimbat numele în Varnava. După ce Saul a cunoscut pe Hristos Sfântul Varnava a dat bună mărturisire despre el Apostolilor şi creştinilor, care se temeau de Saul, fostul lor prigonitor, dându-se pe sine chezaş pentru el. Şi aşa a fost primit Saul printre creştini. A propovăduit apoi Evanghelia împreună cu Pavel, însoţindu-l în Antiohia, în Cipru, în Frigia şi la Sinodul Apostolic din Ierusalim, unde păgânii care veneau la credinţă au fost scutiţi de rânduielile mozaice. Sfântul Varnava şi-a sfârşit viaţa în slujba Evangheliei, fiind ucis cu pietre de păgâni în insula Cipru, patria sa, către anul 64. Pentru ale căror rugăciuni Doamne miluieşte-ne pe noi ! Amin.
Pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.
         Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte "Axion estin", la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, într-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: "Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta"; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la "Ceea ce eşti mai cinstită..." monahul cel de loc cânta numai: "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii..." şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru". Apoi a împreunat şi: "Ceea ce eşti mai cinstită...", până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai "Ceea ce eşti mai cinstită", iar: "Cuvine-se cu adevărat..." niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu"; iar acela răspunzând, a zis: "Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu". Şi cel de loc a zis: "Nu am nici cerneală, nici hârtie". Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: "Adu-mi o lespede"; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: "Cuvine-se cu adevărat...", şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui: "De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii"; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: "Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin". Iar părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă. După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: "Cuvine-se cu adevărat...", după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protaton, şi acolo se află până astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: "Axion estin", adică "Cuvine-se cu adevărat...", şi valea aceea, în care se află chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează "a cânta" sau "cântare". Pentru că în aceasta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.
Întru această zi cuvânt din Evanghelia de la Luca, despre bogatul cel fără de nume şi despre săracul Lazăr 
      Bogaţilor, milostivi să fiţi, ca să nu moşteniţi toate câte le-a moştenit bogatul acela. Iar voi, cei săraci, lăudând pe Dumnezeu, să răbdaţi necazurile, ca prin ele, să vă învredniciţi de cele ale lui Lazăr săracul. A fost, zice Scriptura, acest Lazăr în Ierusalim, foarte sărac, cuprins de o boală grea şi pe aceasta, Domnul, ca pildă l-a adus. Era, deci, un om bogat, îmbrăcându-se în porfiră şi avea, întotdeauna, la masă, multe bucate şi pahare aurite şi făcea ospeţe în toate zilele. Dar unde este numele bogatului aceluia ? Că nicăieri în Scriptură, nu se poate afla. Că omul, fără milostenie e ca omul fără nume. Iar zgârcenia celor bogaţi este pricina. Atâta slavă şi bogăţie avea, iar numele nu i se poate afla, că era ca un pom cu multe frunze, dar fără de roadă. Iar săracul acela, Lazăr, zăcea bolnav pe gunoaie, înaintea porţilor bogatului, dorind să se sature din fărâmiturile pe care le mâncau câinii lui. Nici doctor nu avea, doar câinii îi lingeau rănile lui. Însă întru unele ca acestea fiind, Lazăr n-a cârtit împotriva nemilostivirii şi neomeniei şi zgârceniei bogatului. Iar la moarte, de atâta cinste s-a învrednicit, încât a fost dus de îngeri în Împărăţie. Dar a murit şi bogatul şi l-au îngropat. Este adevărat că viu fiind el, îngropat era sufletul lui, că îşi purta trupul ca un mormânt, iar după ce a murit s-a pogorât în iad. Deci ridicându-şi ochii să din iad, fiind în osândă, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr cu dânsul şi strigându-l a zis: "Părinte Avraam, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr, ca să-mi răcorească limba cu vârful degetului său, că mă ard în văpaia aceasta."  Dar, oare, pentru ce n-a văzut pe Lazăr, lângă alt Drept, ci lângă Avraam ? Pentru aceea că Avraam a fost iubitor de străini, şi pe cei ce treceau îi aducea în casa sa. Iar bogatul acela, nici pe străinul ce zăcea în curtea sa nu l-a văzut. Dar Avraam a răspuns: "Fiule, adu-ţi aminte că tu ţi-ai luat cele bune în viaţa ta." Iată ce înţelepciune avea Dreptul, că nu i-a zis: "Nemilostivule şi răule la inimă.", ci i-a răspuns: "Adu-ţi aminte, că tu, în viaţa ta, pentru puţinul bine ce ai făcut, multă îndestulare şi slavă ai luat. Iar Lazăr, pentru puţinele lui păcate, a răbdat relele acelea şi acum, se mângâie, iar tu eşti ars în văpaie. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare." Prin aceasta se arată despărţirea păcătoşilor de cei drepţi, pentru că despărţite au fost şi voile lor. Încă şi aceasta să se ştie, că cel ce a asuprit, vede pe cel asuprit de el în ce fel de slavă se află este. Iarăşi a zis: "Rogu-mă ţie, părinte Avraame să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în osânda aceasta." N-a primit ce a cerut, pentru sine, bogatul cel zgârcit, pentru aceea face acum mijlociri pentru fraţii săi. La care Avraam a zis: "Au legea şi proorocii şi învăţătorii cei mulţi." Iar bogatul a zis: "Nu părinte. De vreme ce şi eu însumi, auzind Scripturile, nu le credeam, ci le socoteam basme." Că el însuşi nu ascultase Scripturile. Dar a zis: "De va învia cineva din morţi, vor crede." Ca şi cum sunt unii ca aceştia, care zic: "Cine ştie cele din iad ? Sau cine ne-a spus nouă, venind de acolo ? Dar să auzim cuvintele lui Avraam: "Dacă nu ascultă învăţăturile Scripturii, apoi nici de-ar veni cineva din morţi, nu vor crede." Că aceasta, cu adevărat, au făcut şi cei necredincioşi, de vreme ce nu ascultau Scripturile, apoi, nici pe cei înviaţi din morţi, nu i-au crezut. Că, şi pe Lazăr, vroiau să-l ucidă, pe care Hristos îl înviase din morţi. Şi în vremea răstignirii, deşi mulţi morţi au înviat, ei au făcut lucruri mai cumplite. Pentru că, pe Apostolii cei ce credeau în Hristos, i-au bătut. Că de ar fi fost venirea aceasta din morţi de folos pentru credinţă, apoi adeseori, ar fi făcut Domnul aceasta. Însă, acum, mai de folos decât toate, este ca să cunoaştem adevărul din Scriptură, că altfel i-ar fi înşelat diavolul cu nălucirile sale, dar nouă ne-a dat Domnul Scriptura, spre întărire. Precum lumina pe toţi îi luminează, aşa şi Scriptura, pe noi, pentru că Scriptura toate cursele vrăjmaşului le dezgoleşte şi de aceea, ascultând-o ne vom mântui. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre alegerea episcopilor
       Deci, să urmăm şi noi pe cei ce fug de dregătorii. Căci, acum, nu mai îndrept cuvântul meu către toţi, ci numai către cei ce doresc dregătorii. Dacă crezi că lui Dumnezeu este alegerea, apoi, să nu cârteşti, pentru că împotriva Lui cârteşti şi împotriva Lui te mânii, că El este cel ce a ales, şi, dacă El a ales, iar tu cârteşti împotriva Lui, faci acelaşi lucru ca şi Cain. Pentru că i se cădea lui să primească ceea ce era plăcut lui Dumnezeu. Iar el, în loc să cinstească mai întâi jertfa fratelui său, mâniindu-se, a cârtit, deci i se cădea să se umilească. Însă eu, nu pentru aceasta voi grăi astăzi. Ci, precum ştie Dumnezeu, să rânduiască spre folos, după purtarea Lui de grijă. Că, de multe ori, cu obiceiurile tu eşti mai blând, dar n-ai fost ales. Iarăşi, îţi este ţie viaţa fără de prihană şi inima largă, dar în Biserică nu numai de aceasta este trebuinţă. Mai este, încă, şi într-alt chip, că unii, şi la alte lucruri sunt destoinici. Au, nu vezi câte descoperiri, de acestea, a făcut Dumnezeiasca Scriptură? Pentru care pricină, s-a cercetat lucrul acesta? Pentru că, adică, nu ca la o dregătorie şi folosire venim, fraţilor, la vrednicia de episcop, sau ca la o cinste şi odihnă. Că de ai fi ştiut că episcopul este dator tuturor, purtând sarcinile tuturor, căci alţii au iertare când se mânie, iar el, nicidecum; căci, alţii greşind, au îndreptăţire, iar el nu are. Aceasta, de ai fi ştiut, apoi, nu te-ai fi sârguit la dregătoria aceasta, nici nu ai fi alergat după ea. Pentru că, de episcop vorbesc toţi şi de toţi este el judecat, şi de înţelepţi şi de cei de rând. Cu griji, în fiecare zi, se scoală, şi le are pe ele în fiecare noapte. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4