Părintelui nostruVisarion(sec.V)
Marele întru Părinţi, Visarion, s-a născut şi a crescut în Egipt şi a trăit în anii Sinodului al IV-lea, a toată lumea, din Calcedon(450-451). A iubit din tinereţe pe Hristos şi a câştigat în inima sa lumina darului lui Dumnezeu. Deci, râvnind să se păzească de toată întinăciunea păcatului, a mers să cerceteze Sfintele locuri ale Ierusalimului şi, aici, a cunoscut pe Sfântul Gherasim de la Iordan, cel căruia îi slujea un leu. A cunoscut, de asemenea, şi pe alţi Sfinţi Părinţi, precum pe Sfântul Eftimie cel Mare şi Sfântul Sava, care străluceau pe vremea aceea în Biserică, prin faptele lor bune, primind de la ei învăţături folositoare. Întorcându-se la locurile sale, şi-a ales îndrumător duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul şi petrecea îndemnat de acesta, la viaţa cea aspră. După buna sfătuire a acestuia, Sfântul Visarion şi-a împărţit săracilor toată averea, ce-i rămăsese de la părinţi şi, primind de bună voie sfintele nevoinţe, s-a făcut monah. Era cu totul cuprins de dragostea lui Dumnezeu, privind, cu ochii minţii, neîncetat spre El, urmând celor fără de trup şi petrecând pururi în nevoinţe şi în rugăciuni, în linştea pustiei. Drept aceea, s-a învrednicit de mari daruri. I s-a dat, mai ales, darul facerii de minuni şi al rugăciunii cu lacrimi, pe care le folosea, spre binele celor ce veneau la dânsul cu credinţă, precum mărturisea ucenicul său, Dula. Şi aşa, toţi anii vieţii sale închinându-i lui Hristos, la adânci bătrâneţi s-a mutat la Domnul.
Ilarion cel Nou, egumenul mănăstirii Dalmation(sec.IX)
Fericitul Ilarion a trăit pe vremea împăraţilor Nichifor Patriciul, Stavrichie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul şi Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, trăgându-se cu neamul din Capadochia şi având părinţi cu numele Petru şi Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, că el da pâine la masa împărătescă. Deci, după ce a crescut Cuviosul, a fost dat la şcoală, ca să înveţe Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de douăzeci de ani, a lăsat pe tată şi pe mamă, casa şi bogăţia şi toată lumea, după cuvântul Evangheliei, şi s-a făcut monah, în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat şi, acolo, a luat marea şi îngereasca rânduială, adică s-a făcut schimnic. Deci, având ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în grădina mănăstirii zece ani, şi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi s-a luminat cu bunătăţile, ca soarele, atunci cu darul dumnezeiesc, s-a făcut făcător de minuni, că a izgonit un duh necurat, care bântuia pe un tânăr. Deci, pentru aceasta, egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot chiar fără să vrea el. Iar, după moartea egumenului aceluia, trecând câţiva ani, Sfântul a plecat din mănăstire şi a trecut la locul numit Opsichiul, şi de acolo, a mers la mănăstirea Cataronilor. Deci, înştiinţându-se de aceasta, monahii mănăstirii sale, au dat de veste Sfântului Nichifor, ce era atunci patriarh, iar acesta, la rândul său, a vestit pe împăratul Nichifor Patriciu, îndemnându-l să trimită ca să aducă înapoi pe Cuviosul. Drept aceea, Cuviosul, ascultând de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors şi a fost făcut egumen şi arhimadrit, cu hotărârea sinodului, după cum era obiceiul. Deci, a petrecut Cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos, ca ucenic al dascălului său, Sfântul Grigorie Decapolitul. Iar când s-a făcut împărat Leon Armeanul, la anul 813 şi a lepădat închinăciunea la Sfintele icoane, atunci, şi Cuviosul Ilarion a fost dus la împărat şi, fiind ademenit de acesta, cu oarecare făgăduinţe şi îngroziri, ca să nu se închine Sfintelor icoane, Sfântul l-a mustrat pe el, numindu-l păgân şi ca un nou Iulian, lepădat de credinţă. Şi s-a mâniat împăratul pentru vorbele acestea şi, îngrozindu-l pe el, că are să-i dea nesuferite chinuri, l-a pus în temniţă. După o vreme, aducându-l iar de faţă la cercetare, şi nimic sporind, l-a dat patriarhului cel de un gând cu împăratul, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul, după izgonirea, pentru dreapta credinţă, a fericitului Nichifor. Acest Teodot, mincinos patriarh, a făcut Cuviosului Ilarion, acelaşi lucru ca şi împăratul, închizându-l într-o temniţă întunecoasă şi chinuindu-l multe zile, cu foamea şi cu setea. Deci, înştiinţându-se monahii şi ucenicii săi, aceştia au mers la împărat, zicînd: „Dă-ne împărate, pe păstorul nostru, iar noi îţi făgăduim că ne vom supune voinţei tale.” Iar împăratul, bucurându-se, le-a dat îndată pe părintele lor. Deci, fiind dus Sfântul în mănăstire, acesta a petrecut câtăva vreme, primind puţină odihnă, după atâtea patimi şi foame. Dar a fost întors spre pătimiri, că împăratul, văzându-se batjocorit de călugări, care nu şi-au împlinit făgăduinţa lor, a trimis pe ostaşii săi ca să pedepsească pe monahi, iar pe Sfânt să-l închidă în temniţa din mănăstirea Fancon. Şi a stat în temniţa aceea şase luni, primind multe necazuri şi ocări, de la egumenul acelei mănăstiri. Deci, a fost dus, iarăşi la Constantinopol, din poruncă împărătească. Însă, pătimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultând porunca împăratului, a fost închis în altă mănăstire, care se numea Ciclovia, unde a fost ţinut doi ani şi şase luni, într-o temniţă murdară. De acolo l-au scos pe Sfânt şi, primind multe bătăi, a fost surghiunit în cetatea Protilia. Într-această vreme, rău credinciosul împărat Leon, care a pierdut pe mulţi, a pierit cumplit, că a fost tăiat cu săbiile, în biserică, de ostaşii săi, chiar în locul unde a fost batjocorită şi întinată sfânta icoană a lui Hristos, lepădându-şi, astfel, spurcatul suflet. Deci, luând scaunul împărăţiei, Mihail Travlu, acesta a poruncit să elibereze din legături şi din temniţe pe toţi cei drept-credincioşi. Atunci, fiind eliberat şi Sfântul Ilarion, acesta nu s-a întors în mănăstirea sa, scaunele bisericeşti fiind încă ţinute de învăţători mincinoşi, ci a petrecut la o oarecare bătrână credincioasă, care i-a dat un loc liniştit pe moşia sa, făcându-i o chilie şi slujindu-i lui, timp de şapte ani. Iar, pe când împărăţea fiul lui Travlu, luptătorul împotriva icoanelor, Teofil, la 829, acesta a dat poruncă să fie prinşi toţi cei care mărturisiseră credinţa lor în Sfintele icoane, şi a început a-i sili pe ei să lepede cinstirea icoanelor, punându-i în temniţă. Atunci a fost cercetat şi Sfântul Ilarion, ca să se vadă dacă se va supune poruncii împărăteşti. Însă, fiindcă Sfântul l-a mustrat pe Teofil ca pe un păgân şi înşelător, a luat o sută şaptesprezece toiege pe spate şi de aceea, a fost izgonit în insula Afusia, aproape de insula Alona, ce se afla sub cîrmuirea arhiepiscopului Priconisului. Deci, acolo, Sfântul, săpând într-o piatră, şi-a făcut o chilie mică şi îngustă, iar prin rugăciune a scos apă şi a petrecut acolo opt ani. Iar după ce s-a săvârşit Teofil, soţia lui, Teodora împărăteasa, a adunat în Sinod în anul 843, la Constantinopol, pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgoniri şi au întărit Ortodoxia, înălţând şi cinstind Sfintele icoane. Atunci, şi Cuviosul Ilarion a fost eliberat din surghiun şi s-a întors la mănăstirea sa, a Dalmaţiului. Deci, vieţuind acolo trei ani de zile şi strălucind cu faptele bune şi minunile sale, s-a dus către Domnul, fiind de şaptezeci de ani.
În această zi, cuvânt despre cum se cade să stăm în biserică
Veniţi de ascultaţi, fiilor şi iubiţilor mei fraţi, şi eu vă voi spune vouă că în biserica lui Dumnezeu venind, trebuie cu mare pază şi cu frica lui Dumnezeu, să ascultăm cântarea în vremea Sfintei Liturghii şi să nu vorbim despre cele lumeşti în biserica lui Dumnezeu. Că, tot aşa, şi înaintea împăratului celui pământesc, supuşii stau cu frică, să nu le găsească lor împăratul vreo pricină. Şi atâta sârguinţă au pentru împăratul cel pământesc, că, înaintea lui, nu îndrăznesc să privească nici măcar frate spre frate. Iar de ar privi apoi, îndată, împărăteasca mânie îi şi pedepseşte. Deci, pe cât ni se cade nouă, iubiţi fraţi, stând în biserică, înaintea lui Dumnezeu, să nu vorbim unul cu altul, nicidecum, ci doar să avem mintea şi inima la cele de sus, luând parte la cântare şi la rugăciune. Să nu faci strâmbătate bisericii, vorbind, certându-te, râzând şi dormitând, părându-ţi-se că nu greşeşti, ci, mai bine, ia aminte ce grăieşti şi toată grija să o lepezi în acea vreme, ca unul care vrei să primeşti pe Împăratul tuturor, că Împărat al împăraţilor este. Deci, cei ce voim să ne mântuim, trebuie să fim cu mintea curată în ceasul rugăciunii şi să nu gândim la deşertăciuni, neînţelegând înşelările şi meşteşugurile diavolului. Oare nu cunoaştem noi, cu câtă dreptate aduce Dumnezeu mânia Sa şi pedepseşte pe cei ce greşesc ? Şi asupra celor ce nu ascultă porunca păstorului ? Că cei nesupuşi, care nu ascultă de preoţi, mare păcat fac. Că ei zic: „Nu ştim a cânta”. Vă întreb, pentru ce nu ştiţi ? Veţi zice: „Nu înţelegem cele ce se citesc în biserică.” Voiţi, oare, să vă spun vouă, de ce nu înţelegeţi ? Pentru că veniţi rar la biserică, iar în ceasul slujbei, voi staţi afară, glumiţi şi râdeţi. Şi aşa vă adunaţi laolaltă, nu ca să vă faceţi mai buni, ci mai răi, cum spune Sfântul Pavel; pentru aceasta nu înţelegeţi cele ce se fac în biserică. Căci, dacă venim la biserică, să aducem jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, a celor vii şi a celor morţi, să-I mulţumim pentru binefacerile primite, ca să înnoiască Domnul în noi harul Sfântului Duh, prin împărtăşirea cu Hristos, şi să ne întărească pe calea mântuirii. Dumnezeului nostru, slavă !
Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu