Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 19 iunie 2016

Proloagele din 19 iunie

Luna iunie în 19 zile: pomenirea Sfântului Apostol Iuda (80)
             Sfântul Apostol Iuda este unul din cei doisprezece Apostoli, ales chiar de Mântuitorul, să-i fie martor şi propovăduitor pe pământ, al Patimilor şi Învierii Lui, şi să vestească dumnezeiasca Lui învăţătură, chemând pe toţi oamenii. Nu se ştie, aproape nimic, din viaţa acestui Sfânt Apostol, mai înainte de chemarea sa de către Mântuitorul. Sfintele Evanghelii pomenesc numele lui, doar când numără ceata celor doisprezece ucenici ai Domnului. Nu ştim însă nici unde locuia, nici cu ce se îndeletnicea. Este mai presus de orice îndoială, că era din unul din oraşele Galileii. Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu îl numesc Levi şi Tadeu. Avea mare râvnă pentru Hristos şi dorea ca toată lumea să-L cunoască pe Iisus ca adevăratul Dumnezeu, venit pentru mântuirea noastră. Că a zis către Domnul: "Doamne, ce s-a întâmplat, că vrei să Te arăţi nouă şi nu lumii."(Ioan, 14,22) o întrebare care arată limpede dorinţa fierbinte, ca toţi să-l cunoască pe Mântuitorul, să-L iubească şi să se mântuiască. Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului, Apostolul Iuda a propovăduit , mai întâi, Evanghelia în Iudeea, în Galileea şi în Samaria, apoi în cetăţile Arabiei, Siriei şi Mesopotamiei, şi, mai pe urmă, s-a dus în Edesa, la regele Avgar, ca să-l tămăduiască. Se ştie că Sfântul Apostol Iuda Tadeul a vestit cuvântul Evangheliei şi în Persia. Nu el, ci alt Iuda, unul din cei şaptezeci de ucenici, Iuda, "ruda Domnului", este scriitorul Epistolei soborniceşti a lui Iuda, din Noul Testament. A sfârşit, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi. Şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, la Ararat, în Armenia.

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului, Părintele nostru Paisie cel Mare (370)
Acest de trei ori fericit, Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel Mare era, de neam, din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstiţi de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos şi, fiind împodobiţi şi cu celelalte străluciri, ei l-au învăţat, cu stăruinţă şi pe fiul lor sporirea în cele dumnezeieşti şi omeneşti. După moartea tatălui său, acest fericit copil, a rămas, mai mic decât ceilalţi fraţi la mama lor. Acesteia, fiind foarte amărâtă, i s-a arătat un ceresc înger, spunându-i bună-sporirea copilului şi zicându-i: “Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Lui, cel lăudat în vecii vecilor. Acesta este plăcut lui Dumnezeu.“ Şi, aceasta zicând îngerul l-a apucat pe Paisie de mână. Iară mama a răspuns cerescului înger: “Toţi copiii mei, ai lui Dumnezeu sunt, dar facă-se mila Domnului, spre noi.” Şi, deşteptându-se, s-a minunat de acel vis. Deci, după ce s-a făcut copilandru, prea marele şi fericitul între cuvioşi a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo, de către care, sfătuit fiind să nu se uite la faţa oamenilor trei ani, a petrecut neuitându-se în sus, ci avându-şi capul plecat, în jos. Şi, dându-se la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât vorbea împreună cu Hristos, şi-I spăla picioarele Lui. Şi îndată s-a făcut nevoitor, în vieţuirea cea mai presus de om. Şi a ajuns la cea mai înaltă culme a nevoinţei. Iar, despre vestitele lui bunătăţi şi despre minunata vieţuire, cea întocmai cu a îngerilor, precum şi despre minunile sale, va citi cel ce doreşte să ştie, în cartea numită Noul Evloghion. Pentru care, pe scurt, zicem, iubitorilor de prăznuire, doar atâta că acest fericit, aflându-se cu trup muritor, s-a ridicat mai presus de trup. Deci, ajungând la bătrâneţi preaadânci, s-a mutat către Domnul, în ceruri, unde, împreună cu îngerii, cântă Ţiitorului a toate, cântarea cea întreit sfântă A căruia pomenire, cu credinţă, săvârşind, pentru rugăciunile lui, să ne fie nouă să ne învrednicim veşnicilor bunătăţi şi fericirii celei veşnice. Amin.
Întru această zi, povestirea unui oarecare pustnic, despre viaţa Preacuviosului Părintelui nostru Paisie cel Mare
        În părţile Siriei era un nevoitor, împodobit, cu multe fapte bune. Acesta, rugându-se odată, a ajuns într-un gând ca acesta: „Oare s-a făcut asemenea cu cineva din cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu?” Şi, gândind unele ca acestea, a auzit un glas de Sus, zicându-i: „Du-te în Egipt şi acolo vei afla un nevoitor, Paisie cu numele, care a câştigat smerenia şi dragostea, cea către Dumnezeu, asemenea cu tine.” Iar acel cinstit bătrân, n-a pregetat, nicidecum pentru lungimea drumului, ci a pornit, îndată, să meargă în Egipt. Şi, ajungând la muntele Nitriei, întreba unde se află Paisie. Şi, fiindcă numele lui Paisie era cunoscut de toţi, nu i s-a ascuns bătrânului locul chiliei lui Paisie, şi nici lui Paisie nu i-au ascuns venirea bătrânului. Şi cum a intrat bătrânul în pustie şi se ducea drept la Paisie, îndată, şi Paisie l-a întâmpinat în drum cunoscându-se între ei, prin dumnezeiescul dar, s-au îmbrăţişat, cu bucurie, şi şi-au dat sărutarea cea în Hristos. Apoi, ducându-se la chilia lui Paisie şi rugându-se, s-au aşezat. Şi bătrânul, începând a grăi către dumnezeiescul Paisie, vorbea în limba sirienilor, dar Paisie fiind egiptean, ştia numai această limbă. Deci, întristându-se mult, că nu înţelegea cuvintele, cele de suflet folositoare, ale bătrânului, Paisie, îndată, înălţând la cer ochii şi mintea sa, a suspinat din adâncul inimii şi a zis: „Fiule al lui Dumnezeu şi Cuvinte, dă-mi darul Tău mie, robul Tău, ca să cunosc graiul cuvintelor bătrânului.” Şi, printr-o minune de grabnică cercetare a Domnului, îndată, a început a vorbi şi înţelege limba siriacă. Drept aceea, vorbind mult, şi-au povestit unul altuia arătările pe care s-au învrednicit, fiecare, a le avea şi despre părinţii, cu care au vorbit şi au petrecut, şi ce fapte bune aveau acei părinţi. Şi erau plini de bucurie, amândoi, pentru o împreună vorbire ca aceasta. Iar după ce au trecut 6 zile, şi au sfârşit câte aveau să vorbească şi dorea bătrânul să se întoarcă la locul său, atunci, Paisie a chemat pe ucenicii săi şi le-a zis: „Iată, aici, o preaiubiţi fii, om sfânt, din cei desăvârşiţi în fapta cea bună, plin de Duhul Sfânt şi de dumnezeiesc dar. Deci, luaţi toţi binecuvântarea lui, cu evlavie, ca să o aveţi, ca turn de strajă, împotriva vrăjmaşilor.” Şi, îndată, au căzut toţi la pământ şi, închinându-se, precum se cădea acelui sfânt bătrân, cereau fierbinte rugăciunile şi binecuvântarea lui. Şi acela, făcând rugăciuni pentru dânşii, i-a binecuvântat şi, luându-şi ziua bună de la toţi, a plecat. Iar, după puţină vreme, a venit la marele Paisie, un pustnic, iar ucenicii Cuviosului Paisie îi ziceau lui: „O părinte, mare câştig ai fi avut, dacă ai fi venit cu puţin mai înainte. Că un dumnezeiesc om a venit la noi, din Siria, strălucit şi cu mintea şi cu inima, care după ce ne-a întărit prin cuvintele mântuitoare, a plecat cu puţin mai înainte. Şi dacă vrei să-l ajungi, să ştii că nu e departe.” Şi, alergând pustnicul, ca să-l ajungă, dumnezeiescul Paisie i-a zis: „Stai, că acela, acum a trecut mai mult de 18 mile, ducându-se pe un nor, la chilia sa.” Şi, auzind acestea, s-au minunat toţi şi au slăvit pe Dumnezeu.


Întru această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan sihastrul, 
din Limonar (sec. VI)
   Ne-a spus nouă (lui Ioan şi lui Sofronie) ava Dionisie, preaiubitul şi păzitorul de vase al bisericii din Ascalon, despre Ioan Sihastrul, zicând: "Mare, prin viaţa lui era bărbatul acela pentru veacul cel de acum, şi lui Dumnezeu foarte plăcut. Şi vieţuia în hotarele satului Sehustra, care era departe de Ierusalim, ca la 20 de stadii. Şi avea stareţul, în peştera sa, chipul Preacuratei, Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, având, în braţe, pe cel mai înainte de veci Prunc, pe Hristos, Dumnezeul nostru. Şi stareţul, când vrea să se ducă undeva, ori în pustie, departe, ori la Ierusalim, ca să se închine cinstitei Cruci şi la mormântul lui Hristos şi să cerceteze Sfintele locuri, sau la muntele Sinaiului, ca să se roage, sau la Sfinţii mucenici, care se aflau departe de de Ierusalim, căci îi plăcea stareţului să dea cinstire sfinţilor, şi umbla, uneori, în Efes, la mormântul Sfântului Evanghelist Ioan, şi, uneori, la Sfântul Teodor, în Evhaita, iar, alteori, la Sfânta Tecla, în Seleucia Isauriei, alteori, la Sfântul Serghie, în Sarafas, uneori, la unul, iar, alteori, la alt Sfânt, deci, oricând, se ducea, îşi pregătea în peştera sa, candela, înaintea chipului Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi o aprindea, precum  îi era obiceiul, şi stând la rugăciune, se ruga lui Dumnezeu, ca să-i îndrepteze calea lui şi, privind icoana Născătoarei de Dumnezeu, grăia: "Prea curată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, pentru că plec în călătorie îndepărtată, întru care multe zile am să zăbovesc, tu, singură să ai grije de candela ta şi, nestinsă, după a mea rugăciune să o păzeşti, până ce mă voi întoarce. Că eu, având ajutorul tău, împreună-călător cu mine, mă duc pe drumul, la care m-am gândit." Acestea zicându-le, spre Sfânta icoană, se ducea pe drumul său şi zăbovea uneori, o lună, alteori, două şi trei, iar, alteori... cinci sau şase. Şi, întorcându-se, afla, întotdeauna, candela plină, arzând, precum o lăsase, şi niciodată, n-a aflat-o pe ea stinsă.
         Şi încă ne-a spus nouă Dionisie, preotul, că acest părinte Ioan, umblând odată în hotarele satului aceluia, unde era peştera lui, a întâlnit un leu mare, mergând în calea lui, la un loc foarte strâmt, între şiruri de spini, cu care locuitorii îşi îngrădeau ţarinile lor.  Şi atât de strâmtă era calea aceea, încât, un om pe jos, şi nepurtând nimic cu el, abia putea să treacă printre acei spini. Şi, când amândoi, stareţul şi leul, s-au apropiat unul de altul, stareţul nu-i da cale leului, nici leul pentru strâmtorarea locului nu putea să se întoarcă din cale, nici să treacă ei, unul pe lângă altul nu era cu putinţă. Şi leul, văzând pe plăcutul lui Dumnezeu, că nicidecum nu vrea să se întoarcă, ci să treacă pe calea care era înainte, a stat de-a stânga stareţului, pe picioarele cele dinapoi şi pe gardul acela cu greutatea trupului său, lărgindu-l puţin. Şi a făcut Sfântul cale slobodă şi a trecut stareţul pe lângă leu, atingându-se, cu spatele lui, de pieptul leului; şi aşa s-au dus fiecare în calea sa.
     La acest avă Ioan a venit un frate şi, văzând că în peştera lui nu se află nimic, i-a grăit lui: "Cum petreci aici, ava, neavând cele de trebuinţă pentru viaţă?" Răspuns-a bătrânul: "Fiule, peştera aceasta este negustorie duhovnicească; dă şi ia. Dă lucrul de mână şi ia cele trebuincioase." Şi aşa, acest plăcut al lui Dumnezeu părinte, vieţuind în pustiniceştile sale nevoinţe şi osteneli, ani îndestulaţi, s-a dus la Domnul şi s-a numărat în ceata Sfinţilor ce stau înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Unuia în Treime, Dumnezeului nostru, Căruia I Se cuvine slavă în veci. Amin. 
Întru această zi, cuvânt despre cinstirea preoţească
     Voiţi oare să ştiţi cât de mare este cinstea şi puterea preoţească? Cugetaţi la Botez, care spală păcatele tuturor şi face să ne naştem din Dumnezeu. Pentru că, de la păcat, prin pocăinţă, ne-am născut a doua oară. Şi, vezi, cât de mare este cinstea pe care le-a dat-o lor Dumnezeu şi cât de mare darul, pentru că, prin punerea mâinilor lor, vine binecuvântarea peste noi. Drept aceea, şi fac rugăciune pentru toţi, că, pentru toţi, au să dea seama. Deci, acestea socotindu-le, fraţilor, să nu vă împotriviţi întru nimic preoţilor, pentru că sunt slugi ale lui Dumnezeu şi înainte-stătători, ci, să le faceţi lor vrednică cinste şi, după poruncile lor, fără abatere, să umbăm, ca să câştigăm mântuire şi moştenitori să fim cereştilor bunătăţi.
Întru această zi, cuvânt din Pateric
      Un preot oarecare a fost oprit, de episcopul său, ca să nu facă dumnezeiasca Liturghie. Şi, i s-a întâmplat să se ducă într-un sat, pentru oarecare trebuinţă şi după plecarea lui, s-a mutat episcopul din viaţă. Deci, fiindcă preotul era sub canon, s-a întristat mult, şi, nepricepând ce va face, a mers la Constantinopol şi, ducându-se la un oarecare episcop, om al lui Dumnezeu, i-a mărturisit lui lucrul acesta. Iar episcopul i-a zis lui: "Arată-mi mie greşala ta. Şi , dacă, pe nedrept te-a oprit episcopul tău, îţi voi da eu ţie dezlegare de acel canon".  Iar preotul, a zis către dânsul: " M-a trimis pe mine la o oarecare trebuinţă, stăpâne, şi nu mi-a fost cu putinţă să o îndeplinesc. Şi, mâniindu-se, m-a pedepsit." Deci, episcopul i-a zis: "Greşala ta, fiule, precum spui, nu-i nimic şi, fără de pricină, te-a oprit episcopul tău. Dar, măcar că la lucrul acesta este aşa, pe cât socotesc, nu se cade ca unul să lege, iar altul să dezlege. Însă, cum va voi Domnul, aşa va face, pentru tine." Şi, luând episcopul pe preot, au mers la o mănăstire şi au spus egumenului şi fraţilor cele ce i s-au întâmplat preotului. Deci, le-a zis lor: "Rogu-vă pe voi, părinţilor sfinţi, să vă osteniţi săptămâna aceasta pentru Domnul, cu priveghere, cu post şi cu rugăciune, şi Dumnezeu, pentru rugăciunile voastre, va milui pe preotul acesta, fiind despărţit de Biserică, fără dreptate." Iar ei au zis: "Precum ai poruncit, stăpâne, aşa vom face, cu rugăciunile tale." Însă a rămas  şi episcopul, cu preotul, acolo, postind cu priveghere şi cu rugăciuni şi cu sfărâmarea inimii. Iar, după ce s-a sfârşit săptămâna, către dimineaţă, în vremea slavoslaviei, s-a arătat episcopul, cel ce pedepsise pe preot, stând în mijlocul părinţilor şi cântând împreună cu ei. Iar episcopul, văzându-l pe el, a zis preotului: "Oare, îl cunoşti pe acesta, ce stă cu noi?" Iar preotul a zis: "Da, stăpâne, episcopul meu este." Apoi i-a zis lui:" Mergând, închină-te lui, ca să-i ceri iertare." Deci, mergând, preotul a căzut la picioarele lui, zicând: "Iartă-mă, stăpâne, pentru Domnul." Iar episcopul i-a răspuns de trei ori: "Dumnezeu să te ierte, fiule." Şi, după ce a zis aceasta, s-a făcut nevăzut. Deci, episcopul, împreună cu egumenul şi cu fraţii, văzând semnul ce se făcuse, au preaslăvit pe Dumnezeu, Cel ce face minunate şi nenumărate minuni. A căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4