Această Preacuvioasă, din fragedă vârstă, luând asupra ei jugul Domnului Hristos, îşi petrecea viaţa sub canonul unei mânăstiri care se afla la hotarele perşilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. În această mânăstire se făcuse monahie Fevronia, la vârsta de douăzeci de ani. Şi era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. Şi era Fevronia atât de frumoasă, încât nici zugravii nu ar fi putut zugrăvi frumuseţea ei şi întrecea pe toate surorile ei, atât în nevoinţa sihăstrească şi în înţelepciune, cât şi la citirea cărţilor dumnezeieşti, fiind iubitoare de învăţătură şi isteaţă la minte. Iar vestea despre ea se răspândise în toată cetatea. Deci, în zilele lui Diocleţian şi din porunca lui, sosise, în părţile acelea, un mare dregător împărătesc, anume Selin. Şi era dregătorul acesta mai sângeros decât împăratul. Vestea despre ticăloşiile lui răzbătuse până în cele mai îndepărtate locuri. Pentru aceea, în ziua în care s-a aflat, la Nisibi, că Selin soseşte acolo, mulţime de creştini şi-au părăsit casele şi au alergat să se ascundă. Mare tulburare a fost şi printre cele cincizeci de calugăriţe, care vieţuiau în acea mânăstire şi, de aceea, temându-se de moarte, au fugit. Iar Fevronia, fiind bolnavă, a rămas în mânăstire, cu maica Vriena şi alte două surori. Dregătorul Selin era însoţit de nepotul său Lisimah. Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să ridice cuvânt împotrivă. În taină, însă, se sfătuia cu vărul său Prim, căpitanul ostaşilor care-l însoţeau pe Selin, să se arate cu milă faţă de creştini. Deci, venind ostaşii lui Selin la mânăstire, au spart, cu topoarele, porţile şi, intrând înlăuntru, au vrut să o taie cu săbiile pe cuvioasa Vriena, dar Prim i-a oprit, cu aspre cuvinte. Atunci, ostaşii au luat pe Fevronia şi au dus-o la dregătorul Selin. Şi, mergeau după dânsa Vriena, Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de cazne şi să nu vândă credinţa în Hristos. Şi o îndemnau să-şi aducă aminte de Livia şi de Leonida, surorile, şi de Eutropia. Că Liviei i se tăiase capul, pentru Hristos, Leonida a fost aruncată în foc, iar copila Eutropia, auzind-o pe mama sa, zicându-i: "Nu fugi, fiică", şi-a pus mâinile la spate şi şi-a plecat grumazii şi a murit cu bărbăţie. Deci, Vriena, după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mânăstire, plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru sfârşitul Fevroniei. Pentru aceasta, se ruga lui Dumnezeu ca să nu o biruiască diavolul. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se în port mirenesc, urmau după Sfântă, amestecate cu poporul. Şi, dacă au adus-o pe Fevronia a stat mai întâi, înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o să spună care-i este numele, neamul şi credinţa. Deci, Muceniţa, răspunzând, a zis că este creştină. Apoi, după aceasta, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amăgiri şi cu făgăduinţe, ca s-o întoarcă de la credinţă. Deci, neputând să o despartă de Hristos, Selin a poruncit ostaşilor, ca să rupă hainele de pe dânsa şi să o înfăţişeze dezbrăcată înaintea tuturor, apoi să o întindă în patru părţi, să aprindă foc dedesubt şi să o bată patru oameni cu toiege pe spate. Şi, bătând-o cumplit, curgea sângele din trupul ei. Şi, ca să nu se stingă focul, turnau peste el undelemn, ca astfel să facă mai multă văpaie şi s-o ardă mai cumplit, încât se topea carnea fericitei Fevronia şi curgea pe pământ. După aceea, au poruncit să o spânzure pe un lemn şi au ars-o cu torţe, apoi i-au tăiat limba şi i-au dezrădăcinat dinţii. După aceea, i-au tăiat sânii amândoi, iar, mai pe urmă, i-au tăiat mâinile şi picioarele şi în sfârşit, şi capul. Se spune despre Lisimah că, fiind născut din mamă creştină, socotea o grea nenorocire mucenicia aceasta şi a plâns cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum şi cruzimea unchiului său, faţă de dânsa. Se mai spune că, puţin timp după aceea, Lisimah, împreună cu Prim, vărul său, au crezut în Hristos şi s-au botezat, iar despre Selin dregătorul, se spune că, ieşindu-şi din minţi, se uita la cer, zbierând şi, aşa, lovindu-se cu capul de un stâlp de marmoră, şi-a lepădat blestematul său suflet. Deci, a poruncit Lisimah celor credincioşi să ia moaştele Sfintei şi să le ducă în mănăstirea ei. Şi s-a strâns adunare mare de episcopi şi monahi şi de popor, care au îngropat trupul ei, cu laude şi cu cântări. Pentru rugăciunile ei, Hristos să ne mântuiască pe noi toţi. Amin.
Am auzit pe unii din lume, care trăiesc în lenevire, zicând către mine: "Cum putem noi, căsătoriţi fiind şi plini de griji, să vieţuim călugăreşte?" Şi le-am răspuns eu: "Tot lucrul bun, pe care puteţi să-l faceţi, este ca pe nimeni să nu vorbiţi de rău, nimănui să nu faceţi sminteală, de femei străine să nu vă apropiaţi şi destul să vă fie câştigul vostru. Încă, să mai înţelegeţi că toţi cei plăcuţi lui Dumnezeu, din lume, deşi întru bogăţie se aflau, fiind însă, adevăraţi robi ai lui Dumnezeu şi prieteni, şi ei şi fiii lor, împreună, s-au apropiat de Dumnezeu. Zic aceasta de Avraam, de Iov de David şi de cei asemenea lor. Deci, dacă aşa veţi face, ca aceştia, nu departe veţi fi de Împărăţia Cerurilor."
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu