Luna iunie, in 26 de
zile: pomenirea Precuviosului Parintelui nostru David, cel din Tesalonic
(+548).
Acest fericit parinte David, s-a nascut si a
crescut in stralucita cetate a Tesalonicului. Si, din pruncie, supunandu-si
poftele trupului, cu infranarea si curatia, s-a aratat ca un inger in trup,
stralucind ca un luceafar. Asemenea, si-a parasit prietenii si averea, pe care
impartit-o saracilor si a mers la manastirea Cunuliaton, unde s-a facut monah.
Deci, a ramas acolo, nevoindu-se in post si rugaciune si pazind toata fapta
buna, iubind, mai ales, infranarea si smerenia, ca unul ce socotea ca traiul imbelsugat
aduce trandavia sufletului, iar alergarea dupa laude intuneca si risipeste
faptele cele bune. Citind, fara odihna, minunatele fapte si
patimiri ale Sfintilor, se minuna de puterea credintei lor si se osandea pe
sine, socotindu-se nevrednic si slab in sufletul sau. Afland, din acele carti, ca stapanindu-si
trebuintele cele trupesti, dobandeau Sfintii tarie de nezdruncinat, pentru
sufletul lor, tanarul calugar nazuia sa le urmeze pilda, infranandu-si
pornirile pamantesti si cautand a creste in dragostea pentru cele duhovnicesti.
Iubea, cu deosebire viata Sfantului Simeon si indelunga rabdare a Sfantului
Daniil Stalpnicul. Asa a crescut in inima Cuviosului David hotararea de a se
face urmasul acestora. Drept aceea, facandu-si cuib intr-un migdal,
ca o pasare ce canta, din acel loc bucura pe toti prin cuvintele sale,
legandu-se sa nu coboare de acolo, trei ani de zile. Si rabda, cu vitejie,
gerul si viscolul, ploaia si arsita soarelui. Si, cu cat isi chinuia mai mult
trupul, cu atat cobora, in sufletul sau, mai multa liniste si pace. Si, s-a
imbogatit, astfel cu lucrarea minunilor. Iar, cand s-au implinit trei ani,
ucenicii i-au ridicat o chilie si a fost multora povatuitor. Deci, primind a merge la Constantinopol, ca
trimis, cu cererea cetatii sale, fericitul David a minunat pe marele Iustinian
imparatul prin intelepciunea cuvantului sau si cu nepatimirea, cea mai presus
de fire, a trupului sau. Ca, luand in mana sa carbuni aprinsi si tamaind pe
imparatul, focul nu-i ardea mana. Si si-a aflat obstescul sfarsit, pe drumul de
intoarcere, cu vestea buna a dobandirii celor cerute de tesalonicienii sai, de
la imparat.
Intru aceasta zi,
cuvant din Pateric..
Ne-a povestit noua Paladie, ca el, oarecand,
intrand in Alexandria impreuna cu ava Daniil, pentru o anumita trebuinta, a
intalnit pe un oarecare tanar, iesind din baie, ca se scaldase. Si, vazandu-l
pe el, batranul a suspinat si a zis catre ava Paladie: Vezi, pe acest frate? Se
va defaima numele lui Dumnezeu, printr-insul. Deci, sa mergem dupa el, ca sa
vedem unde petrece. Si, mergand pe urma lui, au intrat dupa el. Si, batranul,
luandu-l deoparte i-a zis: "Frate, tanar fiind si sanatos, nu ti se cuvine
sa te scalzi la baia de obste. Ca, sa fii incredintat, fiule, ca pe multi smintesti."
Raspuns-a acela batranului: "De as placea oamenilor, n-as mai fi sluga lui
Hristos, dar scris este. Nu judecati si nu veti fi judecati." Atunci,
batranul i-a pus lui metanie, zicand: "Iarta-ma pentru Domnul ca am
gresit, ca un om." Si am iesit de la dansul. Iar batranul, suspinand si
lacrimand, a zis: "Sa te incredinteze pe tine adevarul, frate: mai multi
decat cincizeci de draci am vazut inconjurandu-l pe dansul si turnand peste el
noroi, iar, o arapoaica, sezand pe umerii lui, il saruta pe el, si alta
arapoaica, jucand inaintea lui, nerusinari il invata, iar dracii, mergand
imprejurul lui, se bucurau de el. Iar pe Sfantul Inger nu l-am vazut, nici
aproape, nici departe de el. Pentru aceasta socotesc ca era el plin de toata
necuratia. Si o dovedesc aceasta si hainele lui care sunt de caprioara, moi si
impodobite cu fir: apoi, si, petrecerea lui asa fara de rusine, in mijlocul
acestei cetati, intru care si cei ce au imbatranit in nevointa, cand intra
pentru trebi de neinlaturat, se sarguiesc sa iasa indata, ca sa nu sufere
vatamare. Apoi, de nu era el iubitor de sine si iubitor de dezmierdari si
iubitor al desfranarii, nu s-ar fi dezgolit pe sine fara de rusine in fata
tuturor, si n-ar fi privit si pe altii, asemenea goi, ca si el, cand Sfintii,
Parintii nostri, Antonie si Pahomie, Amon si Serapion si ceilalti purtatori de
Dumnezeu parinti, au legiuit ca nimeni intre calugari, fara de mare boala si
nevoie, sa nu se dezgoleasca pe sine. Ca si ei insisi, pentru oarecare
trebuinte, avand nevoie sa treaca rauri si nefiind luntre, nu sufereau sa se
dezgoleasca, pentru ca se sfiau de Sfantul Inger, care urma dupa dansii si de
soarele care-i lumina, desi nu-i vedea vreun om; ci se rugau lui Dumnezeu si
treceau prin vazduh, fiindca Iubitorul de oameni si Atotputernicul Dumnezeu
primea indata cererea lor, plina de evlavie, si, preaslavit, o implinea si o
savarsea cu fapta." Acestea spunandu-mi-le, batranul a tacut. Iar, dupa ce
ne-am intors noi la Schit, n-au trecut multe zile si au venit fratii de la Alexandria,
care ne-au povestit ca fratele cutare, cel ce, cu putin mai inainte, venise de
la Constantinopol, acela despre care vorbise batranul, s-a aflat ca se
desfranase cu femeia lui Selentarie si, fiind prins de slugile lui si de
vecini, a fost ucis, facandu-se tuturor rusine si ocara. Iar eu, auzind,
sculandu-ma, m-am dus la ava Daniil si i-am povestit lui cele ce s-au
intamplat. Si, auzind, batranul a lacrimat si a zis: "Pedeapsa celui
mandru, este caderea." Cu aceasta batranul arata ca acela, de nu bolea cu
mandria, si ar fi primit sfatul sau, nu ar fi patimit una ca aceasta, pe care
si altii mandri o vor suferi, daca nu se vor invata, prin aceasta cadere, sa
fuga de o prapastie ca aceasta. Drept aceea, parintele a poruncit sa se scrie
acestea, ca vrednice de scris, si sa se puna in cartea de semne a purtatorilor
de Dumnezeu Parinti, spre folosul si zidirea celor ce o vor citi.
Intru aceasta zi,
cuvant al Sfantului Vasilie, ca nimeni sa nu se deznadajduiasca de mantuire,
cazand in multe pacate, ci sa se pocaiasca.
Nimeni, umbland in rautatea pacatului, sa nu
deznadajduiasca, stiind ca, pentru boala sufletului, leacul sufletesc este
pocainta. Pentru ca, prin ea, se poate tamadui toata neputinta si, chiar
stalpul cel de intarire de ar cadea, poate, prin pocainta, sa se indrepteze.
Frate, sa nu fie hulite de tine ierburile cele de leac, nici sa ti se inchida
cetatea marturisirii, nici sa te lasi pe tine in adancul rautatilor si nici sa
te dai singur ucigasului de oameni, pentru ca Domnul stie a scula pe cei
cazuti. Daca nadejdea mantuirii te-a parasit pe tine, frate, sau pomenirea lui
Dumnezeu sau cugetarea bunatatilor, ce vor sa fie, sau frica chinurilor, care
sunt gatite celor care nu s-au pocait, nu sunt in mintea ta, apoi, trezeste-te
degraba, ridica-ti ochii la cer si vino-ti in simtire, inceteaza cu rautatile
tale, scutura de la tine betia ce te-a cuprins si adu-ti aminte de indurarile
lui Dumnezeu, ca tamaduieste cu undelemn si cu vin. Sa nu deznadajduiesti de
mantuire, ci sa-ti aduce aminte de cele scrise: "Cel ce cade, oare nu se
va ridica? Si cel ce se abate, nu au se va intoarce? Cel sfaramat de fiara
neimblanzita, oare, nu va birui? Iar cel ce se marturiseste, nu este lepadat,
pentru ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa se
mantuiasca." Chiar si in adancul rautatilor, daca ai
cazut, sa nu deznadajduiesti. Este vreme de infranare, este vreme de vindecare,
este vreme de indreptare. Ai alunecat? Scoala-te! Ai gresit, paraseste
greseala; sa nu stai in calea pacatelor, ci sa fugi. Ca, daca, intorcandu-te,
te vei scula, atunci sculandu-te, te vei mantui. Ca, dupa boala, este sanatate
si, din pocainta, vine mantuire. Indrazneste, nu deznadajdui. Ca nu este legea
lui Dumnezeu, ca legea stapanitorilor, celor ce judeca, care osandesc la
moarte, fara mila. Caci traind sub har, harul departeaza osanda, asteptand
indreptarea, pana cand este inca deschisa usa, iar, dupa ce se va inchide usa,
atunci, Mirele nu se mai auzi pe cei ramasi afara. A Caruia este slava, acum si
pururea si in vecii vecilor. Amin.
Proloagele de la Ohrida 26 iunie
Pomenirea Sfîntului Cuvios David
Acest Sfînt David s-a născut la Tesalonic. El mai întîi s-a nevoit în apropiere decetatea Tesalonicului, într-o chilie pe care şi-a zidit-o sub un migdal. Apoi, el şi-a continuat nevoinţele în Tesalia. Atît de mult şi-a curăţit sufletul lui cu postul, curugăciunea şi cu privegherea, încât s-a învrednicit de mari măsuri ale harului lui Dumnezeu. El odată a luat în palmele sale goale cărbuni aprinşi, a presărat pe ei tămîie şi astfel l-a tămîiat pe împăratul, fără nici o rănire a mîinilor lui. Văzînd aceasta, împăratul s-a închinat adînc pînă la pămînt înaintea lui. Poporul era pururea în uimire văzînd marile şi multele lui minuni. El s-a odihnit cu pace şi s-a strămutat la cereştile locaşuri la anul 540 după Hristos.
Această sfîntă icoană a Născătoarei de Dumnezeu a fost mai întîi laConstantinopole, dar în 1383, cu şaptezeci de ani mai înainte de căderea cumplită a acestei mari cetăţi, ea s-a arătat fără veste pe cerul Rusiei, în partea de nord, în apropiere de oraşul Tikhvin. La locul la care ea a venit pe pămînt s-au ridicat biserică şi mînăstire. De la cetate şi-a luat icoana şi numele. Nenumărate şi mari minuni s-au lucrat înaintea acestei sfinte Icoane, înaintea ei vindecîndu-se mai ales cei suferinzi de boli grele.
Prăznuirea Icoanei Născătoarei de Dumnezeu Hodighitria[Povăţuitoarea]
Această icoană s-a pictat pe lemn de către însuşi Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu însăşi a văzut-o şi a binecuvîntat-o. Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca a dăruit această icoană demnitarului Teofil, căruia îi şi trimisese ca epistolă Faptele Apostolilor. Mai tîrziu, icoana a fost adusă de la Antiohia la Ierusalim; de la Ierusalim, împărăteasa Evdochia a luat-o şi a trimis-o la Constantinopol, ca dar surorii împăratului, dreapta şi binecredincioasa Pulheria. Pulheria a aşezat sfînta icoană în Biserica din Vlaherne, biserică întemeiată de ea. Prasfînta Născătoare deDumnezeu s-a arătat odată înaintea a doi orbi, pe care i-a îndreptat să meargă la Biserica din Vlaherne, înaintea icoanei ei, şi acolo să-şi redobîndească vederea. Din această pricină, icoana a primit numele Hodighitria, adică Povăţuitoarea. Cînd trupele regelui persan Hosroe şi ale celui scit Kagan au atacat Constantinopolul, Patriarhul Serghie a adus icoana şi a mers în procesiune cu ea pe drumul de strajă de la crenelurile zidului împrejmuitor al cetăţii. Atunci s-a arătat marea putere a Fecioarei de a-i apăra pe creştini de necreştini. Oştirile păgîne au căzut în împrăştiere, marea a început să ridice valuri mari, corăbiile lor s-au scufundat, iar cei care au rămas vii au scăpat cu fuga. De atunci această preamare minune se prăznuieşte în fiecare an, în Sîmbăta a Cincea din Sfîntul şi Marele Post, prin cîntarea Imnului Acatist înaintea acestei sfinte icoane, în timpul sălbaticelor prigoane împotriva cinstirii sfintelor icoane, Hodighitria a fost dusă şi ascunsă la Mînăstirea Pantocrator, zidită fiind într-un zid, după ce înaintea ei a fost aşezată o candelă aprinsă. După multă vreme, la deschiderea zidului, icoana a fost aflată nestricată şi candela aprinsă înaintea ei, întocmai ca în ziua în care fusese pecetluită în zid.
sau Romana [vezi cîntarea de mai jos]
Cîntare de laudă la Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Lydda A Născătoarei de Dumnezeu de la Lydda icoană De Patriarhul Gherman a fost trimisă, cel pentru Credinţă închis. El de la Constantinopol Papei de la Roma a trimis-o Cînd în Răsărit drepţii închinători Ucişi erau pentru-a icoanelor cinstire. Icoana pornit-a pe-ale mărilor ape, Mai iute decît corăbiile ce pe ele plutesc, Mai uşoară decît apa şi chiar decît zefirul; Pe vîrful valurilor plutind, valurile nu o ating. Icoana vreme multă la Roma rămîne, Timp îndelungat, ani lungi, Pînă cînd în răsărit Nebunii împăraţi de oboseală se-opresc Cu Hristos să se mai lupte. Iar cînd cea de aur pace Răsăritul l-a împodobit, Icoana din Lydda s-a întors acasă, Mai uşoară decît apa şi chiar decît zefirul; Pe vîrful valurilor plutind, valurile nu o ating. Două mari capitale, cu mucenicia slăvite, Puterea Pururea Fecioarei o preaslăvesc. Este puterea minunatei Icoane din Lydda, Care morţii ridică şi tămăduieşte ale oamenilor boli
Cugetare
Pocăinţa neîncetată îi este de neapărată trebuinţă creştinului, pînă la cea mai de pe urmă suflare a lui. Sfîntul Marcu Ascetul zice: „Gîndeşte-te şi vezi că taina evlaviei în sfinţii lui Dumnezeu s-a lucrat prin pocăinţa neîncetată, întotdeauna. "Sfinţii aveau neîncetata pocăinţă, chiar şi pe patul de moarte! Iată următoarea întîmplare: La un moment dat, se pregătea de ceasul ieşirii sufletului un nevoitor bătrîn şi foarte îmbunătăţit. El de aceea a chemat preotul pentru spovedania şi cea mai de pe urmă împărtăşire cu Sfintele Taine. Pe drum, preotului i s-a alăturat un tîlhar care voia şi el să vadă care este moartea unui om sfânt. Bătrînul a primit cu pace Sfintele Taine şi apoi a vorbit liniştit cu preotul. Atunci tîlharul a plîns şi a zis: „Fericit eşti tu! Iar eu, ticălosul, oare ce fel de cumplită moarte voi avea?" Atunci dintr-o dată bătrînul cel îmbunătăţit, pe patul de moarte fiind, s-a mîndrit şi a zis: „Fii şi tu ca mine şi vei avea şi tu parte de aceeaşi moarte fericită!" Tîlharul atunci s-a întors la sălaşul lui plîngîndu-şi cu amar viaţa lui ticăloasă şi, aşa fâcînd, a căzut jos şi a murit. Oamenii au putut atunci să vadă pe un nebun pentru Hristos cum plîngea la mormîntul monahului, deplîngîndu-i soarta, dar se bucura la mormîntul tâlharului, fericindu-l. Cînd a fost întrebat de ce făcea acestea, el a zis: “Plâng pentru că mîndria l-a surpat pe monahul îmbunătăţit în ceasul morţii, pe cînd pocăinţa i-a adus tîlharului raiul în ceasul ieşirii lui."
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata vindecare a femeii celei gîrbove (Luca 13:La cum Domnul Şi-a pus mîinile asupra femeii celei ţinute de optsprezece ani de duhul de neputinţă, iar femeia îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Domnul; La cum şi sufletul meu este gîrbovit la pămînt, precum era şi trupul femeii; La cum Domnul şi asupra sufletului meu poate să-Şi pună mîinile, adică, Sfîntul Său Duh, iar gîrbovirea mea se va vindeca îndată.
Predică - Despre frica nelegiuiţilor
Cel nelegiuit fuge fără ca nimeni să-l urmărească, iar dreptul stă ca un pui de leu fără grijă(Pildele lui Solomon 28: 1). Nelegiuiţilor le este frică pînă şi de umbre; lor umbra unui copac le pare că este o armată întreagă. Oriunde foşneşte ceva, nelegiuitul îşi zice: iată răzbunătorul vine asupra mea! Lui foşnetul frunzelor i se pare un zăngănit de lanţuri, iar sunetele scoase de păsări strigăte de vînător care dau semnalul de asmuţire cîinilor să sară asupra vînatului. El crede că ierburile cele înalte sînt pîndacii faptelor lui nelegiuite, că undele apei sînt martori în contra lui, că soarele este judecător iar stelele chinuitorii lui. O fraţilor cîte minciuni nu se nasc din frică! Căci frica vine de la păcat, păcatul de la diavol, iar diavolul este tatăl tuturor minciunilor. Frica aceasta rea este primul rod al păcatului. Cînd Adam a păcătuit, el s-a ascuns de la faţa lui Dumnezeu. Iar cînd Dumnezeu a strigat şi l-a chemat, Adam a zis: "Am auzit glasul Tău în grădină şi m-am temut"(Facerea 3: 10). Dar Adam nu ştia de nici o frică înainte de a păcătui, nici nu s-a mai ascuns el de la faţa Domnului pînă atunci. Dimpotrivă, el întotdeauna se grăbea cu bucurie în întîmpinarea Domnului. Dar de îndată ce a păcătuit, el s-a temut. Dar dreptul stă ca un pui de leu fără grijă. El stă fără păcat, deci fără punct nevralgic, fără slăbiciune, fără frică. Cei fără păcat sînt puternici, foarte puternici, şi au curaj, un foarte mare curaj. Cei fără păcat sînt puternici şi nu ştiu ce este aceea vreo frică. Astfel sînt drepţii, şi numai drepţii. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Unule fără de păcat, mîntuieşte-ne pre noi de sataniceasca şi deşarta frică, şi păzeşte-ne pe noi de răutatea păcatului care o zămisleşte pe ea, Căci Ţie Se cuvinte toată slava şi mulţumita în veci. Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sfantul-cuvios-david-din-tesalonic#icoane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu