Luna februarie în 25 de zile: pomenirea celui întru Sfinți,
Părintele nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului (+806).
Sfântul Tarasie s-a născut în Constantinopol, din părinții Gheorghie și Eucratia. Tatăl lui era înalt dregător al împărăției. Urmându-i pilda, tânărul Tarasie a intrat în rânduiala vieții din lume și a ajuns la dregătoria de sfetnic împărătesc, deși ducea, în taină, o viață de adâncă evlavie. Era, însă, o vreme când Biserica lui Dumnezeu trecea printr-o mare tulburare: împărații Constantinopolului luptau pe față împotriva cinstirii Sfintelor icoane. În Constantinopol se ținuse un sinod (752), în frunte cu patriarhul Paul, în care biruise erezia împăraților, că icoanele sunt idoli, neîndrăznind nimeni, de frică, să mărturisească învățătura Bisericii, moștenită de la Sfinții Apostoli. În urma acestui sinod, împărații au început să întemnițeze și să dea morții pe cei ce nu socoteau icoanele idoli și nu ardeau Sfintele icoane. Creștinătatea ortodoxă din afara împărăției a început să rupă legăturile cu Biserica împăraților din Constantinopol, căzută în rătăcire. Mustrați de conștiință, episcopii și patriarhul însuși, și-au părăsit scaunele și slujbele lor. În acest timp de grea încercare și pentru Biserică și pentru împărăție, ochii tuturor, pentru slujirea de patriarh, s-au îndreptat spre Sfântul Tarasie. Binecredincioasa împărăteasă Irina însăși (797-802) s-a unit cu acest gând și i-a făcut chemare. În cele din urmă, Sfântul a primit, dar, cu un singur preț: împărăția Bizanțului să adune într-un sinod a toată lumea, pe solii întregii creştinătăţi, așa încât, hotărârea luată, să refacă unitatea de credință, atunci ruptă, a creștinătății de pretutindeni. Împărăteasa a primit, Sfântul Tarasie a fost sfințit patriarh al Constantinopolului și, așa, s-a ținut Sinodul al șaptelea a toată lumea, de la Niceea (787). Erezia împăraților a fost orânduită și dreapta credință statornicită: icoana nu este un idol, cinstirea icoanei nu merge la icoana însăși, ci la chipul din cer, înfățișat pe icoană. Iar cinstirea noastră este o cinstire de adorare, dacă merge la Dumnezeu, o cinstire de venerație, dacă merge la un sfânt și o cinstire de supravenerare, dacă merge la Maica Domnului. Pentru creștinătate, împărăția Sfintei Irina și păstoria Sfântului patriarh Tarasie au fost, astfel, ca o străfulgerare de dreaptă credință. Deci, trăind cu dreaptă evlavie și cu cinstire, atât de la popor cât și de la împărați, zidind o mânăstire, de cealaltă parte a Bosforului, strângând apoi mulțime de monahi, pe săraci miluind și Biserica bine cârmuind-o timp de douăzeci și doi de ani și două luni, Sfântul Tarasie cu pace s-a săvârșit și a fost îngropat în mănăstirea - ce singur și-a făcut-o -, la 25 februarie 806. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. Amin.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh,
despre chemarea lui Dumnezeu.
Fiindcă Domnul Dumnezeu ne cheamă pe noi prin Lege și prin Prooroci, prin Apostoli și Evangheliști, iar, mai mult, ne și roagă, nu se cade nouă, din lene, a nu lua în seamă chemarea Lui, la mântuirea noastră, ca nu cumva, pentru întârziere, să ni se încuie cămara cea dorită și, apoi, mult bătând, în zadar, să fim fără de nici un folos. Ci, mai bine, să ne sârguim, o, fraților, ca să ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus, care este maica noastră, a tuturor celor ce viețuim. Este țara, întru care strălucește Lumina cea neînserată, Ochiul cel neadormit, Dătătorul Bunătăților celor veșnice. Deci, o, fraților, de ne vom apropia, cu frică și cu dragoste, de Stăpânul nostru cel bun, apoi vom vedea toată lumea îngerilor și a arhanghelilor. Și, oricât ar fi de mulți îndrăgitorii Ierusalimului celui de Sus, toți vor gusta din mângâierile lui. Că din pârâul cel cu apă vie se vor adăpa. Să năzuim spre Acela care a zis: "Apropiați-vă de Mine și Mă voi apropia de voi." Să ascultăm pe Dătătorul de Lege, Cel ce zice: "De veți asculta glasul Meu, Îmi veți fi Mie popor ales, împărătească preoție, neam sfânt". Că zice: "Fiți sfinți, că Eu sfânt sunt, Domnul Dumnezeul vostru, și popor ales v-am luat pe voi Mie". Iar la Înțelepciune zice: "Apropiați-vă de Mine, cei ce Mă doriți pe Mine, și din bunătățile Mele vă veți sătura, pentru că mai dulce decât mierea sunt Eu. Că, cel ce mănâncă, nu va mai flămânzi, și cel ce Mă ascultă pe Mine, nu se va rușina." Și iarăși: "Veniți de mâncați pâinea Mea și beți vinul pe care l-am pregătit vouă și lăsați nebunia voastră. Căutați înțelepciunea și veți trăi". Iar David zice: "Apropiați-vă de Dânsul, și vă veți lumina și fețele voastre nu se vor rușina". Iar Apostolul zice: "Dacă ați înviat împreună cu Hristos, apoi cele de sus le căutați, unde este Hristos de-a dreapta Tatălui, șezând". Și mai zice încă: "Drept aceea, iată, nu sunteți străini și pribegi, ci cetățeni cu sfinții și cu cei apropiați ai lui Dumnezeu". Deci, să ne apropiem de scaunul lui Dumnezeu, ca să luăm milă, și să aflăm dar la vremea cea prielnică. Iar, Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheamă pe noi, zicând: "Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și vă învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun și sarcina Mea ușoară este" (Matei 11,28-30). Deci, acestea le grăiește, și ne cheamă pe noi, Însuși Hristos, Dumnezeul nostru.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Evagrie monahul,
despre mântuirea sufletului.
În inima celui blând se odihnește înțelepciunea, iar sufletul cel ostenitor este scaunul nepătimirii. Lucrătorii cei răi își vor lua plată rea, iar, lucrătorilor celor buni, li se va răsplăti cu bună plată. Cel ce întinde lațul altuia, în laț va cădea și el. Mai bun este un țăran blând, decât un orășean iute și mânios. Iuțimea pierde cunoștința, iar îndelungă răbdarea o adună pe ea. Cum este un vânt tare în largul mării, așa este mânia în inima omului. Cel ce se roagă lui Dumnezeu, fuge de ispite, iar inima cea netrebnică tulbură cugetul. Să nu te înveselească prea mult pe tine băutura, nici să te saturi de bucate, ca să nu se îngrașe carnea trupului tău, că, apoi, te vor împresura pe tine gândurile cele spurcate. Să nu zici: "Astăzi este praznic, să bem; iar mâine este Duminică mare, să facem praznic." Că praznicul călugăresc nu este așa, ca, adică, să-ți saturi pântecele. Paştile Domnului sunt ieșirea din răutăți, iar Cincizecimea este învierea sufletului. Praznicul lui Dumnezeu este nepomenirea de răutăți, că pe pomenitorul de rău îl va apuca plânsul, iar Cincizecimea Domnului este învierea dragostei. Cel ce urăște pe fratele său, în cumplită cădere cade. Praznicul lui Dumnezeu este înțelegerea cea adevărată, iar cine caută înțelegere mincinoasă, va muri urât. Mai bine este a flămânzi cu inima curată, decât a prăznui cu suflet necurat. Cel ce-și curăță gândurile cele rele din inima sa, acela este cel ce și-a ucis pruncii săi cu piatră. Călugărul somnoros va cădea în rele, iar cel priveghetor, ca o pasăre ușoară este. Să nu te dedai pe tine la priveghere deșartă și seacă și să nu lași cuvintele cele duhovnicești, pentru că Domnul privește în suflet și te va scoate pe tine din tot răul. Somnul cel mult înmulțește gândurile, iar privegherea cea bună le împuținează pe ele. Somnul cel mult aduce griji și necazuri, iar cel ce priveghează scapă de acestea. Adu-ți aminte totdeauna de ieșirea ta din această lume și să nu uiți judecata cea veșnică și nu va fi păcătuire în sufletul tău. Prin pocăință să-ți îndreptezi sufletul tău, iar prin milostenie și blândețe să-l întărești pe el, chiar de va năvăli asupra ta duhul cel grabnic. Dar, atunci, să nu-ți lași chilia ta și, iarăși, să nu pierzi vremea prielnică. Că, precum cineva curățește argintul, așa se va curăți și inima ta. Și, precum aurul și argintul se curăță prin foc, așa și inima călugărului se curățește prin ispite. Duhul tulburării gonește lacrimile, iar duhul necazului sfărâmă rugăciunile. Leapădă de la tine mândria și deșarta slavă, departe, să o gonești; că acela ce acum nu voiește slavă, se va mări în veacul ce va să fie, întru Iisus Hristos Domnul nostru.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, către monahi.
În viața aceasta lumească, cel ce își împodobește trupul său și-l schimbă cu felurite haine, acela slavă omenească are. Iar în cinul monahicesc, cel ce pe acestea le defaimă și ia aminte numai la trebuința cea de nevoie a trupului, își câștiga lui slavă în ceruri, după cel ce zice: "De avem haine și acoperământuri, cu acestea să ne îndestulăm. Deci, să slujim cu bună plăcere lui Dumnezeu, Celui ce ne-a slobozit pe noi și să nu ne amăgim cu patimile stricăciunii, nici să luăm aminte la podoaba hainelor, a culionului, a brâului sau până și la frumusețea paramanului. Ci, pe cele smerite și lipsite de slava deșartă, să le căutăm și să le iubim, după cum se cuvine sfinților". Întru îmbrăcămintea hainelor, să nu te lauzi, aducându-ți aminte de cojocul lui Ilie și de sacul lui Isaia, precum este scris: "Mergi, ia sacul de la mijlocul tău și încălțămintele dezleagă-le de la picioarele tale". Nici îmbrăcămintea Botezătorului nu o uita. Deci, nu fi arătos la vedere, prin haină strălucită, ci, prin fapte bune să strălucească lumina ta înaintea tuturor, ca să fie proslăvit Domnul. A Căruia este slava Amin.
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu