Luna februarie în 2 zile: Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos, când L-a primit pe El Dreptul Simeon în braţele sale.
Astăzi, la 40 de zile de la mântuitoarea Întrupare, adică de la Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta lui Maică şi de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii vechi şi împlinind această poruncă. Dar tot astăzi, cinstim şi ziua când bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit, şi el, la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se făgăduise. Iar în pruncul cel adus la templu el a văzut, cu ochi proorocesc, noua putere de mântuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, puterea de mântuire fără de margini a credinţei în Hristos, putere mai tare decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Iisus, L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, şi-a cântat minunata lui cântare de preamărire, care ne arăta ce a văzut el despre pruncul Iisus. Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi şi a lui Israel cel nou. Astfel, astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Şi Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar totodată ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, putere de mântuire a credinţei în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preţ al întâmpinării Domnului de astăzi, de către Dreptul Simeon, la templu. E ca şi când fiecare din noi ar lua pe pruncul Iisus şi ar zice, ca şi Simeon: "Ochii mei Stăpâne, au văzut mântuirea Ta, pe care ai gătit-o pentru toate neamurile" Iar rugăciunea lui Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne", nu vrea să spună numai că acela care a primit pe Iisus poate muri în pace, ci ea însemnează că şi cel care a primit pe Iisus şi puterea Lui de mântuire, are cu sine puterea de a trăi şi viaţa de aici, împăcat cu Dumnezeu, departe de robia păcatului şi liber de tirania celui rău. Bucuroşi şi îndatoraţi de această tainică veste bună, să rostim, deci şi noi, cu bătrânul Simeon, cântarea lui de recunoştinţă, astăzi: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Luca 2, 29-32). Amin.
Întru această zi, învăţătură la Întâmpinarea Domnului.
Astăzi, cu adevărat fraţilor, Dătătorul Legii împlineşte Legea şi, ca un prunc, este adus la templul pământescului Ierusalim. Astăzi şi dreptul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, spre întâmpinarea Domnului se sârguieşte. Că îi era lui făgăduit, de la Duhul Sfânt, să nu vadă moartea, până ce, mai înainte nu va vedea pe Hristos Domnul în trup. Astăzi, mâinile cele prea-bătrâne ale lui Simeon primesc pe Făcătorul şi Dumnezeul tuturor. Astăzi, umplându-se de bucurie, bătrânul cel drept îşi cere slobozenie cu milostivire, zicând: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor". Tot acum, mai propovăduieşte şi despre pătimirea ce avea să o aibă Maica lui Dumnezeu, la vremea răstignirii Domnului, zicând: "Încă şi prin sufletul tău va trece sabia", adică, când îl va vedea pe El răstignit, sufletul său, cu durere cumplită şi în mare întristare, ca şi cu o sabie va fi străpuns. Astăzi, Ana proorociţa mărturiseşte şi mulţumeşte lui Dumnezeu şi laudă îi aduce Lui, văzându-L îmbrăcat în trup omenesc, spre mântuirea a toată lumea, şi zice: "Acestă plângere a noastră o va preface în bucurie. Acesta va deschide iarăşi, la toţi credincioşii, uşile Raiului, cele de demult închise, prin neascultarea strămoşului Adam. Acesta va strica blestemul, pe care ni l-a dobândit strămoaşa noastră Eva". Drept aceea, nici nu se depărta ea de templu, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea, cu post şi rugăciune. Deci, şi noi fraţilor, acestei văduve să-i urmăm, că Biserica este casa lui Dumnezeu. Biserica este scăparea creştinilor şi locul de rugăciune, primită de Dumnezeu. Biserica este curăţitoarea sufletului şi a trupului, la Biserică, tot cel ce vine cu credinţă, se mântuieşte. Într-însa, se înalţă cântarea de rugăciune către Dumnezeu, pentru toată lumea. Într-însa, stă înainte Sfânta Masă a lui Dumnezeu, cu duhovniceasca şi negrăita mâncare, adică Trupul şi Sângele Mieluşelului lui Dumnezeu, Care S-a junghiat de bună voie pentru toată lumea şi Şi-a prefăcut trupul Său întru duhovnicească mâncare şi a zis: "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, cu credinţă, întru Mine petrece şi Eu întru dânsul". Drept aceea, fraţilor, să cunoaştem de cine ne apropiem şi ce primim. Ca, după ce ne vom curăţi de toată răutatea, să avem pace între noi şi, apoi, aşa, cu frică şi cu cutremur, să ne apropiem de Sfântul trup şi sânge al Domnului. Iar, după aceea, curaţi să petrecem, păstrând sfinţenia aceea în trupurile noastre, iar nu să ne pornim la beţie şi la alte spurcăciuni, ci, ca nişte robi al lui Hristos şi părtaşi ai tainelor Lui, pace să avem între noi şi dragoste nefăţarnică. Iubitori de săraci şi primitori de străini să fim şi păzitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, iar nu numai ascultători. Să ne silim a ne apropia de Dumnezeu prin viaţă curată, ca să-l auzim zicându-ne: "Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împăraţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Că pentru voi străin am fost şi din cer pe pământ m-am pogorât, ca pe voi cei înstrăinaţi de la Mine, iarăşi să vă împac cu Părintele Meu şi Dumnezeul vostru. Că pentru voi, străin şi însetat am fost, ca să dau desfătarea hranei Raiului, celor ce au dat milostenie. Şi, pentru o stricăcioasă haină şi îmbrăcăminte ca aceasta, întru cele nestricăcioase să vă îmbrac pe voi şi cununa împărăţiei să v-o dau". Drept aceea, fraţilor, cu tot sufletul şi cu dreapta credinţă să slăvim pe Preasfânta Treime, Care în trei ipostasuri străluceşte cu nedespărţire, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întru această zi, cuvântul Sfântului Grigorie, papă al Romei, despre ieşirea din trup a sufletului.
Vreau să vă spun o mică povestire, pe care inimile voastre, cu frică, să o asculte. Părintele meu avea trei surori şi, toate trei, curate au fost. Deci numele lor era: Tarsila, Emiliana şi Gordiana. Şi într-o zi, aprinzându-se cu un gând spre Dumnezeu, toate s-au îmbrăcat în chipul monahicesc şi într-o chilie de obşte vieţuiau, într-o mănăstire de călugăriţe petreceau după buna orânduială. Însă, Tarsila şi Emiliana, cu un gând doreau viaţa veşnică, alegându-şi adevărata viaţă călugărească cu post şi rugăciune, iar Gordiana, cu încetul, a început a se depărta de viaţa monahicească şi, cu iubire, a se lipi de lumea aceasta, petrecând împreuna cu fetele cele din lume şi faţa ei a început a se rumeni de mâncare şi de băutură. Însă Tarsila şi Emiliana, în fiecare zi, se îngrijeau să o întoarcă pe ea la Dumnezeu, dar n-au putut, încât, mai pe urmă, Gordiana s-a şi măritat. Iar într-o noapte Tarsila, mătuşa mea, rugându-se lui Dumnezeu cu dese rugăciuni şi lacrimi, i s-a arătat ei unchiul meu Felix, episcopul Bisericii din Roma, zicându-i: "Vino, că într-acest locaş al luminii te voi primi pe tine!" Atunci, boala frigurilor a apucat-o pe ea şi i se apropia moartea. Iar când surorile toate şedeau de faţă, împrejurul patului ei, fiind şi maica mea acolo, Tarsila degrabă uitându-se în sus, a văzut pe Iisus, venind, şi a început a striga la cele ce stăteau de faţă: "Iată, că Iisus vine". Pe care văzându-L, sfântul ei suflet s-a despărţit de trup, şi s-a umplut casa aceea de bună mireasmă. Iar când au spălat-o, au văzut că pe mâinile şi pe genunchii ei, din pricina metaniilor, i se scorojise carnea şi era ca pielea de cămilă. Şi s-a arătat după aceea, surorii sale Emiliana, zicându-i: "Vino, că fără de tine am prăznuit Naşterea Domnului, iar Sfânta, dumnezeiasca Arătare(Boboteaza) iată, cu tine împreună o voi face". Deci, i-a zis Emiliana: "Dar cui voi lăsa pe sora noastră Gordiana?" Şi i-a răspuns ei Tarsila: "Gordiana, iată, cu mirenii este numărată". Deci, mai înainte de ziua Botezului Domnului, s-a mutat şi Emiliana la veşnica viaţă. Iată, că aţi auzit viaţa tuturora, cum toate trei surorile, mai înainte, cu fierbinţeala inimii către Dumnezeu au vieţuit, dar, apoi, nu au petrecut în aceeaşi nevoinţă. Şi s-a împlinit cu dânsele cuvântul Domnului: "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi". Pentru că cele două au moştenit viaţa veşnică, iar cea de a treia, mai rău decât mirenii păcătoşi, în muncă s-a sfârşit. Şi am grăit povestirea aceasta ca să ne înfricoşăm de legământul făcut în faţa lui Dumnezeu şi de dragostea Lui să ne lipim cu toată inima, prin viaţă smerită, şi ca nişte fii ai lui Dumnezeu să fim, ca mila lui Dumnezeu peste noi să se odihnească, a Căruia este slava în veci. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu