Luna februarie în 21 zile: Pomenirea Preabunului Cuviosului Părintelui nostru Timotei, cel din Simboli (+ încep. sec. IX)
Sfântul Timotei a luat, de mic, viața călugărească și a fost ucenic al fericitului Teoctist, starețul mănăstirii din muntele Olimpului, lângă pustiul ce se numea Simboli, pe vremea împărăției lui Copronim (741-775). Și, trăind prin munți și prin pustietăți, se nevoia în post, în înfrânare și în rugăciuni de toată noaptea și, cu darul lui Dumnezeu, a stins cu totul săltările patimilor trupului și sufletului său și s-a făcut vas ales al Duhului Sfânt, încât, de-a pururea, își uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu și darul tămăduirii și putere asupra duhurilor celor necurate și făcea multe minuni cu rugăciunile sale, tămăduind neputințele, gonind din oameni duhurile rele și învățând cuvântul adevărului pe toți, care veneau la dânsul cu credință. Și așa petrecând întru o viață ca aceasta, de smerit slujitor al lui Hristos și al semenilor, la adânci bătrânețe ajungând s-a mutat la Domnul.
Întru această zi, pomenirea celui întru Sfinți,
Părintelui nostru Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei.
Părintelui nostru Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei.
Filogonie, arhiepiscopul Antiohiei, răposând, după dânsul, a luat scaunul Antiohiei acest fericit Eustatie bărbat cu adevărat vrednic de o dregătorie ca aceasta, ca om cu viață sfântă și cu vestită înțelepciune și mare cu râvna pentru dreapta credință, care arătată a fost la marele, întâiul și cel a toată lumea Sinod de la Niceea (325) al Sfinților Părinți, pe vremea împărăției lui Constantin. Acolo, împreună cu Sfinții Părinți, Eustatie a stat împotriva lui Arie, dând pe față eretica și defăimătoarea lui învățătură, care zicea că Fiul lui Dumnezeu este făptură și străin de părinteasca cinste și putere. Deci, rușinând și dând blestemului acest hulitor și mărturisind că Fiul este de o ființă cu Tatăl, a pornit pe eretici împotriva lui și, mai ales, pe Eustatie al Nicomidiei și pe Teognie al Niceei. Așadar, după moartea marelui Constantin, luând împărăția Constantiu, fiul acestuia a luat, totodată și erezia lui Arie și, apărându-l și sprijinindu-l, a dat putere arienilor, ca să prigonească și să facă rău Bisericii ortodocșilor. Și, așa, s-a întărit erezia mult, prin stăpânirea și puterea aceasta fără de lege și nedreaptă. Atunci, Eusebie al Nicomidiei, care, după izgonirea Sfântului Pavel mărturisitorul, era patriarhul Constantinopolului, a intrat în Antiohia împreună cu Teognie al Niceei, cu chip că sunt în trecere spre Ierusalim. Și, atunci, adunând sinodul în Antiohia, împotriva acestui arhiereu al lui Hristos, Eustatie, pe nedrept, l-a îndepărtat din scaun și din cinste l-a lepădat, scornind asupra lui învinuiri nedrepte: una, că n-ar crede drept, ci ar fi părtaș ereziei lui Sabelie, iar alta, că în desfrânare ar petrece. Că plătiseră o femeie desfrânată să spună împotriva Sfântului, că, de la dânsul luând în pântece, ar fi născut un prunc. Și a intrat femeia aceea în mijlocul sinodului, purtând pruncul pe mâini, clevetind și strigând că, de la arhiepiscopul Eustatie, a zămislit și a născut. Și s-a jurat ticăloasa că de la Eustatie are pruncul. Deci, judecând, au lepădat pe Sfântul și la surghiun l-au trimis. Dar adevărul nu întârzie să se descopere și, până la urmă, femeia mărturisi tot vicleșugul. Și, ridicându-se poporul, Sfântul Eustatie îi povățui pe toți să nu facă vărsări de sânge, ci să rămână neclintiți în dreapta credință. Fericitul Ieronim și Sfântul Ioan Gură de Aur spun ca Sfântul Eustatie a fost surghiunit în Tracia și apoi în Iliria, rămânând statornic în credința ortodoxă. Și așa, mărturisitorul lui Hristos, Eustatie, răbdând acea nedreaptă clevetire și izgonire, în surghiun fiind, s-a mutat către Domnul. A murit în cetatea Filipi, din Macedonia, de unde trupul lui a fost adus în Antiohia pe când împărățea Zenon (474-491). Este socotit unul din stâlpii cei mai de seamă ai Bisericii.
Întru această zi, cuvânt din Pateric,
despre ava Iraclie și despre ascultare.
despre ava Iraclie și despre ascultare.
Un frate, începând diavolul război asupra lui, l-a vestit pe ava Iraclie, și, acesta, întărindu-l, i-a spus lui, despre un oarecare bătrân, care avea un ucenic foarte ascultător, de mulți ani. Iar, odată, începând război asupra lui, a făcut metanie bătrânului, zicând: "Lasă-mă să stau singur". Și i-a zis lui bătrânul: "Caută loc și vom face ție chilie." Și, ca la o zvârlitură de piatră, a aflat un loc, unde, mergând amândoi, au făcut chilie. Și a zis fratelui: "Orice îți voi zice, aceasta să faci. Când flămânzești, mănâncă; când însetezi, bea, când îți este somn, dormi. Numai din chilia ta să nu ieși până sâmbătă, atunci vino aproape de mine." Și s-a întors bătrânul la chilia sa. Iar fratele a făcut cele două zile după poruncă, iar a treia zi, ieșind din ascultare a zis: "De ce mi-a făcut mie aceasta, bătrânul, că nu fac rugăciuni ?" Și, sculându-se, a cântat psalmi mulți. Și, după ce a apus soarele, a mâncat. Apoi, s-a dus să se culce pe rogojina sa. Și a văzut un arap șezând, scrâșnind cu dinții asupra lui. Și, alergând cu multă frică, a venit la bătrân. Și, bătând la ușă, a zis: "Ava, miluiește-mă și îmi deschide degrabă". Iar bătrânul, cunoscând că nu a păzit cuvântul lui, nu i-a deschis până dimineață. Și, deschizându-i dimineață, l-a aflat pe dânsul afară, smerit și, milostivindu-se l-a chemat înlăuntru. Atunci a zis: "Rogu-mă, ție, părinte, am văzut un arap pe rogojina mea, când m-am dus să mă culc". Iar bătrânul a zis: "Aceasta ai pătimit, fiindcă nu ai păzit cuvântul meu". Atunci, dându-i lui o rânduială a pravilei, după putere, l-a slobozit și încet, încet, s-a făcut călugăr iscusit.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre smerenie.
Un oarecare sihastru trăia în pustie și avea un frate mirean, în lume, într-un oraș. Iar, după câtăva vreme, a murit fratele său, și a rămas în urma lui un copilaș de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo și a luat pruncul și l-a dus cu sine în pustie, la chilia lui și îl hrănea pe el cu finice și cu alte verdețuri din pustie, de care mânca și el. Și n-a văzut copilul nici un om, fără numai pe bătrânul sihastru, care îl hrănea pe el, de când l-a dus în pustie, nici femei, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce este și nici cum este viața lumii acesteia. Ci, totdeauna, era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și așa a petrecut, întru acea pustie, optsprezece ani, și s-a săvârșit. Iar, după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, ca să-i descopere lui, despre acel copil, în care ceată de sfinți este rânduit. Și, după multă rugăciune, cu osârdie făcută, i-a arătat lui Dumnezeu cele despre copil. Că a adormit și a văzut în vis un loc oarecare întunecat și plin de toată scârba; și în mijlocul acelui loc era aruncat acel copil, zăcând în mare necaz și supărare nespusă. Aceasta văzând, bătrânul s-a mirat și a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta ? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupești și necurățiile lumești ? El, care în toate zilele și nopțile Te lăuda pe Tine și postea, priveghea și se ostenea și de nici un păcat lumesc nu era atins ? Dar acum, ce este aceasta, de-l văd pe el la acel loc de necaz, pedepsit ? Dar noi, care suntem născuți și crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire să mai avem ? O, amar și vai mie". Acestea, și mai multe, cu plângere și tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului și i-a zis: "Ce plângi așa, bătrânule, și te tânguieşti pentru acel copil, care cu adevărat, de păcatele cele trupești și lumești neatins a fost. Și a se ruga și a posti și a priveghea l-ai învățat pe el, dar a se smeri, pentru ce nu l-ai învățat pe el ? Că avea mândrie mare și înălțare întru inima sa, socotindu-se pe sine, pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de lume, că este un om mare și mare sfânt, mai mult decât cei din lume; și cu acea mândrie înaltă, întru inima sa, a și murit. Deci, dar, să cunoști că nu este nedreptate la Dumnezeu. Căci tot cel ce se înalţă pe sine cu gândul, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice Proorocul". Acestea zicând, îngerul s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul și-a venit în fire și în cunoștință și a tot plâns neîncetat, pentru soarta copilului, până la sfârșitul vieții sale, punându-și nădejdea în mila lui Dumnezeu. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1,Vieţile Sfinţilor2,Vieţile Sfinţilor3,Sfinţii zilei
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu