Această Sfântă a fost dintr-o cetate a Siciliei, ce se chema Palermo, fecioară de neam ales şi plină de averi pământeşti, şi era strălucită cu frumuseţea trupului, iar dragostea lui Hristos era podoaba sufletului ei. Deci, împărăţind păgânul Decius, iar Quintilian, fiind pus de dânsul conducător al Siciliei, a ieşit păgâneasca poruncă pentru prigonirea şi uciderea creştinilor. Şi conducătorul auzind de această fecioară, că este creştină, cuprins de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania. Iar ea, pe drum, între ostaşi, nu înceta a-L ruga pe Hristos să o întărească, să-şi mărturisească credinţa sa. Deci, intrând în Catania, a poruncit dregătorul să o ducă în casa unei femei necredincioase, anume Afrodizia, ca să o despartă de credinţa în Hristos şi să o întoarcă spre dragostea lumească. Dar ea, ţinându-se tare în credinţă, dorea să moară mai bine, de muceniceasca moarte, decât să se lepede de Hristos. Drept aceea, a fost dusă înaintea lui Quintilian şi, mărturisind ea pe Hristos, dregătorul porunci, după alte chinuri, să i se taie amândoi sânii, cu toate că îl mustra Sfânta, zicând: "Nu te sfieşti, călăule, a tăia piept de femeie, pe care şi tu l-ai supt la maica ta ?" Dar a vindecat-o noaptea Dumnezeu, în temniţă prin arătarea Sfântului Apostol Petru. Deci, au scos-o, iarăşi, la judecată şi, rămânând statornică în credinţă, au târât-o pe cioburi ascuţite şi au ars-o cu cărbuni aprinşi.
Şi aşa, aruncată fiind în temniţă, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt de învăţătură al
Sfântului Efrem, despre nevoinţa călugărească.
Întru această zi, cuvânt din Pateric.
Şezând oarecând ava Arsenie în Canop, a venit de la Roma o fecioară de la curtea împărătească foarte bogată fiind şi temătoare de Dumnezeu, vrând să-l vadă pe el. Şi a primit-o pe ea Teofil arhiepiscopul Alexandriei şi l-a rugat pe el, să-l înduplece pe stareţ, să o primească pe ea. Apoi, ducându-se, arhiepiscopul a rugat pe stareţ, grăind: "A venit o fecioară din Roma, spunând că este de neam de la curte şi voieşte să te vadă". Iar stareţul n-a voit s-o primească pe ea. Iar, după ce i-a spus ei aceasta, îndată a poruncit să pună şaua pe asină, zicând: "Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea pe el, că sunt şi în cetatea noastră destui oameni, dar eu prooroc am venit să văd." Iar după ce a venit aproape de chilia stareţului, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela era în afara chiliei şi, văzându-l, acea fecioară a căzut la picioarele lui. Iar el a ridicat-o cu mânie zicându-i: "Dacă voieşti să-mi vezi faţa, vezi-o acum". Iar ea, de ruşine, n-a căutat la faţa lui. Şi i-a zis ei stareţul: "Au n-ai auzit de faptele mele, încă mai voieşti să le şi vezi pe acestea ? Şi cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare ? Au nu ştii că femeie eşti ? Şi nu ţi se cade a ieşi singură ? Sau, încă, după ce te vei duce la Roma, vei spune şi la altele că ai văzut pe Arsenie, drum de femei făcând pe mare, ca să vină la mine ?" Iar ea a zis: "De va voi Dumnezeu să mă duc, nu voi îndrepta pe nimeni să vie aici, ci te roagă pentru mine". Apoi el, răspunzând, i-a zis: "Mă voi ruga lui Dumnezeu, ca să piară şi pomenirea ta din inima mea." Deci, auzind aceasta a ieşit scârbită şi tulburată cu mintea. Iar, după ce a mers ea în cetate, îndată, de mare supărare, a căzut bolnavă. Şi i-a spus arhiepiscopului că-i bolnavă. Deci el, venind la dânsa, o ruga să-i spună care este boala ei. Iar ea i-a zis lui: "Bine era de n-aş mai fi venit eu aici. Că am zis stareţului: "Pomeneşte-mă, părinte". Iar el mi-a zis mie: "Mă voi ruga lui Dumnezeu ca să piară şi pomenirea ta din inima mea şi, iată, eu mor de supărare". Deci, i-a zis ei arhiepiscopul: "Au nu ştii că femeie eşti, iar vrăjmaşul prin femei face război sfinţilor ? Pentru aceasta, într-acest chip ţi-a grăit ţie stareţul însă, pentru suflelul tău se roagă pururea". Apoi aşa i s-au mângâiat gândurile sale şi s-a dus cu mare bucurie la casa ei.
Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune. Să urâţi, pentru Domnul, lenevirea cea rea, cu toată puterea, precum şi năravul cel rău şi vrajba, aşa precum aţi lăsat pe părinţii voştri trupeşti, prietenii şi averile, că, dacă, de la început vă veţi slăbi cu gândul, apoi osteneală veţi avea şi pagubă. De s-ar întâmpla nouă ceva rău, să nu cârtim, pentru Domnul, că, cela ce cârteşte pagubă îşi face lui, căci, după a sa înţelegere lucrează, şi nu după scopul duhovnicesc. Deci, tu, înţelept fiind, să nu urăşti pe fraţii cei mai slabi, nici să nu râvneşti la cei ce vieţuiesc fără de frică lui Dumnezeu. Şi iarăşi zic: Să nu urăşti pe fratele tău, că poate, vreo patimă, pe care tu nu o ştii, l-a împresurat pe el, şi, pentru aceasta, a ajuns la neputinţă. Ci, mai vârtos se cade, a-l milui şi a te ruga pentru el, măcar de te-a şi supărat cu nemilostivirea sa, iar tu, te nevoieşte bine. Cunoaşte, iubitule, pe cele nestricăcioase şi aminteşte-ţi de văpaia cea veşnică care va arde pe cei păcătoşi. Să plângi, că ai greşit, încă şi pentru mine, păcătosul, să plângi, pentru ca iertare de păcate să ne dăruiască Domnul, a Căruia este slava, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin !
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu