Astăzi prăznuim înnoirea bisericii celei noi, preaslăvită şi mare din Ierusalim, nu aceea pe care a zidit-o Solomon împăratul, pe muntele Moria, ci aceea pe care binecredinciosul împărat Constantin împreună cu cea vrednică de laudă, maica sa Elena, au făcut-o pe muntele Golgota preaminunată. Şi au curăţat şi au înnoit şi Sfântul Loc, cel spurcat cu necurăţia idolilor. Că, după Patima cea de bunăvoie a lui Hristos şi după Învierea şi Înălţarea la cer, Sfântul Loc, pe care s-a săvârşit mântuirea noastră, era urât şi spurcat de norodul cel urâtor de Hristos. Iar, mai vârtos Adrian păgânul împărat, toate locurile cele sfinte le-a spurcat cu drăceşti idoli şi jertfe. Că pe locul cetăţii celei preafrumoase a Ierusalimului, cea zidită de Tit, Adrian a zidit o cetate cu numele său şi a numit-o Elia, că el aşa se numea, Elia Adrian. Atunci a poruncit ca să se astupe mormântul Domnului cu ţărână şi cu pietre mari. Iar pe muntele acela, unde Domnul a fost răstignit, a zidit o capişte zeiţei sale Venera cea spurcată, punând într-însa idolul ei. Iar deasupra mormântului celui dumnezeiesc a pus un alt idol, acela al zeului Jupiter. Şi în locul unde Mieluşelul lui Dumnezeu S-a adus pe Sine jertfă lui Dumnezeu Tatăl, pentru păcatele noastre, acolo se aduceau jertfe spurcate dracilor şi se săvârşeau necurate păcate. Asemenea şi în Betleem, unde Cel preacurat din preacuratul pântece S-a născut l-a pus pe idolul Adon, ca acel loc sfânt să se spurce cu lucrurile de ruşine. Iar unde a fost templul lui Solomon, acolo a zidit o capişte idolească. Şi a poruncit să nu îndrăznească nimeni a numi cetatea aceea Ierusalim, ci Elia. Iar toate acestea s-au făcut, vrând ca şi pomenirea numelui lui Iisus Hristos să o piardă de pe pământ, pentru aceea şi cetatea întru care Hristos multe semne a făcut, a numit-o cu alt nume. Iar la locurile unde S-a născut şi unde S-a răstignit şi S-a îngropat, a făcut lăcaşuri drăceşti, ca, adică, neamul ce vine să uite cu totul pe Hristos şi locurile acelea, pe unde au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească nimeni, niciodată. Însă a pierit el însuşi, ticălosul... Locul cel sfânt, iarăşi, l-a proslăvit Împăratul slavei, căci a ridicat pe împăratul Constantin şi pe maica sa Elena şi, luminându-i pe dânşii cu lumina sfintei credinţe, le-a pus lor la inimă să înnoiască sfânta cetate a Ierusalimului şi să zidească locaşul lui Dumnezeu, preafrumos, şi toate sfintele locuri de spurcăciunile drăceşti să le curăţească şi să le sfinţească. Deci, binecuvântatul împărat Constantin a trimis la acest lucru pe Sfânta Maica sa Elena, cu mulţime de aur, la Ierusalim şi a scris preasfinţitului patriarh Macarie, ca să adauge sârguinţă la zidirea bisericii. Deci, ajungând Sfânta Elena la Ierusalim, a stricat toate locaşurile idoleşti şi idolii i-a sfârâmat şi sfânta cetate de toate spurcăciunile păgâneşti a curăţat-o şi a înnoit-o. Şi a mai aflat încă şi cinstita Cruce a Domnului şi mormântul, îndepărtând ţărâna şi pietrele, cu care au fost astupate, şi a întemeiat acolo o biserică foarte frumoasă şi mare şi a îngrădit amândouă locurile, adică locul unde a fost răstignit Hristos şi locul unde a fost îngropat, că nu erau departe unul de altul, cum zice Evanghelistul Ioan: "Iar, în locul unde a fost răstignit, era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina venirii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape"(Ioan, 19, 41-42). Deci, cu o biserică a cuprins şi Golgota şi mormântul Domnului. Şi a fost numită biserica aceea Martirion, adică mărturie. Mărturie însă a învierii lui Hristos; mărturisind că la acel loc Hristos a murit şi a înviat. Încă a mai zidit Sfânta Elena şi alte biserici: în Betleem, la muntele Eleonului, la Ghetsimani şi la multe sfinte locuri şi le-a înfrumuseţat cu toată podoaba lor. Însă biserica cea de deasupra mormântului Domnului, mai mult decât toate, era mai frumoasă şi mai mare. Dar împărăteasa Elena n-a apucat să vadă sfârşitul bisericii, că se întorsese la fiul ei şi se mutase la Domnul, până a nu se săvârşi biserica. Că n-a fost cu putinţă ca o atât de minunată şi mare zidire să se săvârşească în puţină vreme, ci abia în zece ani s-a zidit. Deci, săvârşindu-se biserica, a poruncit dreptcredinciosul împărat ca să se adune episcopii din toate părţile în Ierusalim la sfinţirea bisericii. Şi a venit mulţime multă de arhierei, ce se adunaseră din Bitinia şi din Tracia, din Cilicia şi din Capadocia, din Siria şi din Mesopotamia, din Fenicia şi din Arabia, din Palestina şi din Egipt, din Africa şi din Tibania şi din Persida, câte un episcop. Dar şi popor mult, fără de număr, din toată lumea se adunase, încât în hotarele Ierusalimului nu încăpeau noroadele. Şi s-a sfinţit biserica Învierii lui Hristos întru această lună în treisprezece zile şi tot Ierusalimul s-a înnoit, întru al treizecilea an al împărăţiei lui Constantin. Şi au aşezat Sfinţii Părinţi, ce se adunaseră acolo, ca să prăznuiască în tot anul ziua înnoirii, după asemănarea cu aceea a lui Solomon. Că, precum Solomon, în legea veche, zidind o biserică preaslăvită, Sfânta Sfintelor, pusese rînduială ca, în toţi anii, întru această lună a lui septembrie, întru care a fost sfinţită, să se prăznuiască ziua înnoirii ei, despre care înnoire şi în Evanghelie se pomeneşte: ,,Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului"(Ioan, 10, 22), aşa şi Sfântul şi întocmai cu apostolii împărat Constantin, în Darul cel nou, zidind o a doua Sfântă a Sfintelor, a orânduit, cu Sfinţii Părinţi, ca înnoirea bisericii celei mari din Ierusalim, care este mama tuturor bisericilor, să fie prăznuită de toate bisericile din toată lumea. Să prăznuim, deci, mulţumind lui Dumnezeu Hristos, Celui ce cu Patima şi cu Învierea Sa a înnoit toată făptura şi a curăţit sfânta sa Biserică de spurcăciunile idoleşti. Dar şi noi să ne înnoim, făcându-ne biserici ale Dumnezeului celui viu, lepădând pe omul cel vechi şi, îmbrăcându-ne în omul cel nou, să ne întoarcem de la răutaţile noastre, care s-au învechit în noi, şi să facem lucruri bune, începând să umblăm întru înnoirea vieţii. Că, precum oamenii prăznuiesc înnoirea bisericii celei făcută de mână, aşa şi îngerii să prăznuiască biserica noastră cea sufletească, nefăcută de mână. Că bucurie se face în ceruri îngerilor de păcătosul care, prin pocăinţă, se înnoieşte.
Acesta a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi este cel dintâi care a venit din lumea păgână la credinţa creştină. Era sutaş în armata romană, având sub ascultarea sa o sută de ostaşi, din ceata ce se chema Italica. A trăit pe vremea împăratului Tiberiu(14-37), iar slujba o avea în Cezareea Palestinei. Deci, măcar că era păgân din naştere, acest Corneliu era un om drept şi temător de Dumnezeu, ducând o viaţă fără de prihană, făcând multă milostenie săracilor, se ruga totdeauna lui Dumnezeu cel adevărat, pe Care Îl cunoştea, atât el cât şi toată casa lui, din citirea cărţilor Legii vechi. Iar în ce chip s-a făcut încreştinarea şi venirea lui la Hristos, ne spune Sfântul Evanghelist Luca, în cartea sa, numită Faptele Apostolilor, la capitolele 10 şi 11. Că rânduise Dumnezeu ca prin Sfântul Corneliu să arate că Împărăţia lui Dumnezeu este deschisă tuturor seminţiilor pământului. Deci, a văzut un Înger care l-a îndemnat să cheme în casa lui pe Sfântul Petru, acesta aflându-se atunci aproape de Cezareea, la Iope. Şi venind Petru şi vorbind tuturor celor ce-l ascultau, de Hristos şi de taina puterii Lui de mântuire, fără seamăn pe lume, a trimis Dumnezeu pe Duhul Său peste ei, crezând toţi în Hristos, iar Sfântul Petru pe toţi i-a botezat. Din tradiţia creştină mai ştim că Sfântul Corneliu, după o vreme, a însoţit pe Sfântul Petru în multe din drumurile propovăduirii lui şi că, pentru râvna şi vrednicia lui, Sfântul Corneliu a fost aşezat episcop în Cezareea Palestinei. Drept aceea, umbla din loc în loc, propovăduind credinţa cea nouă. Cu multă stăruinţă, Corneliu a izbutit să încreştineze pe mulţi din locuitorii cetăţii, în frunte cu însăşi căpetenia lor, dregătorul Dimitrie, om foarte iscusit şi înţelept, cu bun sfat, care a crezut cu toată casa lui. Deci, aşezând preot pe Eunomie şi cu mulţumirea de a vedea pe credincioşii din cetate crescând în credinţă, în nădejde şi în dragoste, Sfântul Corneliu îşi încheie viaţa apostoleşte, ducându-se către Domnul.
Să aveţi înştiinţare, fraţilor, că întru această zi este înainte-prăznuirea Înălţării Cinstitei Cruci a lui Hristos, pe care a fost pironit Domnul nostru Iisus Hristos şi a pierdut blestemul strămoşilor, care se pricinuise din neascultare şi din sfatul diavolului şi din gustarea cea de demult, prin care eram căzuţi cu tot neamul omenesc. Pentru aceea, Stăpânul, Domnul nostru, omorând gustarea cea de moarte, pe Cruce Şi-a pironit trupul Său cel ce n-a gustat din gustul cel amar, ca să-mi aducă mie nepătimire prin lemnul cel făcător de viaţă. Aceasta dorind, să ne sârguim, fraţilor, şi, curăţindu-ne toţi sufletele şi trupurile, să ne apropiem de Sfânta Cruce cea de viaţă făcătoare şi să ne închinăm ei şi cu buze curate să o sărutăm. Că ea curăţeşte păcatele noastre şi ne sfinţeşte sufletele şi printr-însa neputinţele noastre se vindecă, dracii fug de ea, că stăpânirea iadului, printr-însa s-a sfărâmat, iar Împărăţia lui Dumnezeu s-a deschis tuturor celor ce, cu credinţa, i se închină ei.
Doi călugări oarecare mergeau din pustie în cetatea Tarsului, pentru o trebuinţă, şi au intrat într-o casă de străini, ca să se odihnească acolo o noapte. Iar, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au aflat acolo trei tineri, care aveau cu ei o desfrânată; şi tulburându-se au şezut, însă unul din fraţi, scoţându-şi din traistă Evanghelia a început a citi. Iar desfrânata, dacă a văzut pe bătrân citind, a lăsat pe tineri şi, venind, a stat aproape de bătrân. Iar bătrânul, împingând-o pe ea, a zis: "Mare pacoste îmi eşti. O, ceea ce eşti pătimaşă fără de ruşine, cum nu te-ai sfiit a veni aici şi a sta aproape de noi?" Iar ea a răspuns, zicând: "Nu, părinte, nu te scârbi de mine, măcar că sunt plină de tot felul de păcate. Că şi pe desfrânata ceea ce a venit de demult, Stăpânul, Domnul Dumnezeul tuturor, nu a lepădat-o". Iar bătrânul a zis către dânsa: "Dar desfrânata aceea nu s-a mai întors de la Hristos, la păcate" . Iar ea a zis bătrânului: "Nădăjduiesc şi eu spre Fiul lui Dumnezeu Celui viu, că, din ceasul acesta şi eu nu mă voi mai întoarce la păcate, dacă mă vei povăţui pe mine, la calea pocăinţei". Iar ei i-au făgăduit, zicându-i : "Te vei mântui, de ne vei asculta pe noi". Deci ea, lăsând pe tinerii aceia şi toate câştigurile sale, a mers după acei bătrîni. Şi au dus-o în mănăstirea de fecioare şi au tuns-o în cinul călugăresc şi, dând-o egumenei, s-au dus. Iar ea, în pocăinţă petrecând până la bătrâneţe, multă înţelepciune a câştigat şi, minuni făcând, s-a odihnit cu pace. Şi era numele ei Maria.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage13Sep.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie13.htm
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1170
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu