Proloagele din 18 septembrie

Luna septembrie în 18 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Eumenie, fãcãtorul de minuni, episcopul Gortinei  

     Acest cuvios Părinte, Eumenie, a trăit pe la anii 550-600, călătorind din tânără vârstă pe calea cea strâmtă şi lui Dumnezeu plăcută, pe care mergând, două sarcini grele are omul a lepăda: averea şi poftele trupeşti. Drept aceea, a lepădat Cuviosul averea sa, împărţind-o la săraci, săturând pe cei flămânzi şi îmbrăcând pe cei goi, după cuvântul Domnului către tânărul care-L întrebase, zicându-i: "Vinde averea ta şi dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer" (Matei 19, 21). Deci, pe toate socotindu-le gunoaie, a alergat sprinten să afle şi să urmeze pe Hristos.Tot aşa a lepădat acest Cuvios şi grosimea trupului, supunându-şi poftele sale cu nevoinţele, cu înfrânarea, cu postul, cu rugăciunea, cu privegherea, cu ostenelile şi s-a făcut subţire, ferindu-se de toată plăcerea cea trupească şi de iubirea dulceţilor lumeşti, înfrânându-se de toate acelea care îngraşă trupul, înroşind poftele şi născând patimile. Nu şi-a dat somn ochilor săi, până ce sufletul şi trupul lui, curăţindu-se de patimi, nu s-a făcut locaş Sfântului Duh. Şi aşa, lepădând amândouă sarcinile cele grele, una de avere şi alta a mult pătimaşului trup, s-a făcut lesnicios pentru petrecerea pe calea cea îngustă, care duce la viaţa veşnică. Deci i s-a dat lui şi darul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, împodobit cu multă înţelepciune. Iar când viaţa lui cea îmbunătăţită strălucea ca o lumină şi era multora de folos, a fost ales şi ridicat la scaunul de episcop al bisericii din Gortina, unde, luminând ca un soare, păstorea Biserica cu fapta şi cu cuvântul, făcându-se pildă tuturor şi fiind el şi foarte milostiv, că Eumenie milostiv însemnează. Şi i s-a dat lui şi puterea facerii de minuni, încât era tatăl sărmanilor, bogăţie săracilor, dătător celor ce cer, celor ce pătimesc împreună-pătimitor şi preaminunat făcător de minuni. A mers şi la Roma, ca un înalt luminător ce era, mânat de dorinţa de a propovădui Evanghelia, iar de acolo a mers în Tebaida Egiptului. Aici, ajungând pe vreme de secetă în tot ţinutul, cu rugăciunile sale pământul a primit ploaie îmbelşugată. Deci, după o îndelungată propovăduire în acest ţinut, şi aducând multe suflete la lumina credinţei lui Hristos, Sfântul Eumenie îşi sfârşi în Tebaida şirul zilelor sale, mutându-se la Domnul, ca bunul slujitor din Evanghelie. Iar moaştele lui au fost trimise la locul lui de naştere, la Raxos, în Grecia.

 

Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, despre cãlugarul ce plângea în toate zilele

      Un frate, îmbrăcându-se în chipul călugăresc, a mers şi s-a sălăşuit în muntele Nistriei. Însă era chilia lui aproape de alt frate, şi-l auzea pe el în toate zilele plângându-şi păcatele sale. Deci, după ce multă vreme nu i-au venit şi lui lacrimi, îşi mustra sufletul său, zicând: "Oare nu vei plânge, ticălosule, şi nu te vei tângui? Să mă crezi pe mine, că măcar că nu voieşti, totuşi vei plânge". Şi, luând o vargă, se bătea pe sine peste trupul gol, până ce îi veneau lui lacrimi. Însă, s-a întrebat fratele şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate lui, de face bine pedepsindu-se pe sine. Deci, într-o noapte, a văzut în somn pe fratele cel ce locuia aproape, purtând cunună şi stând în ceata Mucenicilor, iar pe un oarecare bărbat privind şi zicând: "Vezi pe bunul Mucenic? Şi tu mântuieşte-te pentru Hristos, ca şi acesta, şi împreună cu Mucenicii te vei încununa".

Întru aceastã zi, cuvânt despre milostenie,  cãci cel ce dã sãracului, dã lui Hristos

     Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, încât şi pe uliţele cetăţii umblând el, mergea după dânsul mulţime de săraci. Iar el se făcea ca şi când îi gonea şi-i îndepărta, însă punea în mâinile lor milostenie. Şi făcea aceasta, voind să se tăinuiască de oameni. Deci, unul din prietenii lui credincioşi l-a întrebat pe el cum s-a făcut milostiv. Şi i-a spus lui, grăind: "Când eram mic, ca de zece ani, şi am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrân duhovnic, învăţând poporul şi spunându-i despre milostenie: "Cel ce dă săracului pune în înseşi mâinile lui Hristos." Iar eu am auzit şi n-am crezut pe cel ce învăţa, că gândeam: "Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pământ, precum învaţă acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor?" Iar acestea gândind eu, m-am dus la casa mea şi am văzut pe un sărac în haine rupte mergând, iar deasupra capului său stătea un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea săracul acela pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat pe el şi i-a dat lui o pâine. Şi cum a întins mâna acela ce dădea pâinea, iată şi chipul Mântuitorului, care Şi-a întins mâinile Sale spre mâinile lui şi l-a binecuvântat pe acela. Deci aceasta văzând-o, am crezut că acela ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos Îi dă. Dar eu încă şi acum văd acelaşi chip, stând deasupra capului săracilor şi pentru aceea sunt cuprins de frică şi fac milostenie după putere, pe cât pot."

Întru aceastã zi, cuvânt despre viaţa ce va sã fie, dintr-ale Fericitului Augustin

      Scrie Fericitul Augustin această istorie, zicând: "Fratele meu Ghenadie, doctorul cel slăvit, s-a deprins din tinereţe a fi milostiv şi mult îndurat către săraci, precum însuşi mi-a povestit. Şi i-a venit lui o îndoială de la urâtorul binelui, vrăjmaşul, gândind: "Oare mai este altă viaţă după moarte?" Şi aşa petrecea întristat. Însă, milostivul Dumnezeu, nevrând să piară lucrătorul faptelor bune, a iconomisit în acest chip: Odată, culcându-se el pe patul său, ca să se odihnească, i s-a arătat în somn un tânăr preafrumos şi i-a zis lui: "Vino după mine!" Şi, mergând după dânsul, l-a dus pe el într-o cetate, unde se auzeau preaminunate cântări. Şi a întrebat pe tânărul care îl purta: "Ce este aceasta?" Şi i-a răspuns lui: "Aceasta este cântarea şi veselia sfinţilor lui Dumnezeu". Şi după aceasta şi-a venit în sine şi s-a deşteptat. Iar vrăjmaşul, iarăşi, îi zicea, prin gând, că acestea sunt nişte năluciri. Deci, culcându-se a doua noapte, întristat, iarăşi i s-a arătat lui acelaşi tânăr şi l-a întrebat: "Oare mă cunoşti?" Iar el a răspuns: "Tare bine te cunosc". Şi l-a întrebat: "Dar unde m-ai văzut?" Şi i-a zis Ghenadie: "Nu de mult te-am văzut, că m-ai dus şi m-ai purtat într-o cetate, unde se auzeau cântări dulci şi veselii". Şi l-a întrebat: "În ce chip m-ai văzut, în somn sau aievea?" Şi i-a răspuns: "În somn". I-a zis tânărul: "Bine ai grăit, că şi acum, în somn mă vezi". Şi a răspuns Ghenadie: "Ştiu, cu adevărat, că şi acum în somn te văd". Deci, l-a întrebat îngerul: "Unde dar este acum trupul tău?" A răspuns: "În cămara mea". L-a întrebat iarăşi: "Au ştii tu că acum ochii tăi sunt închişi şi fără simţire în trupul tău şi nu văd nimic?" I-a răspuns: "Ştiu tare bine". Iar el i-a zis: "Deci dar, cu care ochi mă vezi tu acum şi priveşti la mine?" Ghenadie stătea uimit şi nu ştia ce răspuns să dea. Îngerul a început a-l dojeni şi a-l învăţa, zicând: "Ochii tăi cei trupeşti acum sunt nesimţitori şi nu pot să vadă. Iar aceştia, cu care priveşti la mine, sunt alţi ochi, şi când vei muri, atunci fără ochii cei trupeşti ai să vezi şi ai să vieţuieşti şi toată ştiinţa şi cunoştinţa o să ai. Iată, de acum, să pui început bun şi să nu te mai îndoieşti de viaţa cea de după moarte". Şi, zicând acest cuvânt, îngerul s-a făcu nevăzut, iar el s-a trezit. Şi de atunci până la moartea sa, n-a mai avut nici o îndoială în inima sa."       Iarăşi, asemenea acesteia, ne istoriseşte Sfântul Augustin, zicând: "Am auzit de la Mihail însuşi că i s-a întâmplat a auzi aceasta de la unchiul său, ce se cheamă tot Mihail, care, iubind mult filosofia, se îndeletnicea mult cu învăţăturile lui Platon şi cu alte asemenea filosofii şi câştigase mare prieteşug cu Marsilie, bărbatul cel prea învăţat şi sporit în faptele cele bune. Şi aceştia doi, Mihail unchiul şi Marsilie, de multe ori se îndeletniceau cu vorbe adânci filosofeşti. Iar odată, după obicei, intrând iarăşi în noime adânci filosofeşti şi întrebându-se, Marsilie a dus vorba şi despre viaţa cea fără de sfârşit, ce are să se descopere după mutarea cea de aici. Şi din multa vorbă ce a fost, au venit la atâta neînţelegere, că au dat mâna unul cu altul şi cu jurământ au întărit, că oricare din ei va muri mai înainte, să vie să se arate celui ce a rămas, spre mai bună încredinţare. Şi a mers Marsilie la locul său, în cetatea Florenţa. Şi a trecut vreme îndelungată. Odată, Mihail, îndeletnicindu-se în învăţăturile sale acasă, deodată a auzit o alergare de cal, care a stat lângă uşa lui. Şi s-a auzit glas, strigând: "Mihaile, Mihaile, toate cele vorbite de noi sunt adevărate, adevărate" Şi, sculându-se, Mihail a deschis fereastra şi a văzut pe un bărbat îmbrăcat tot în alb călăre; şi cum l-a văzut Mihail, îndată a întors calul şi se ducea. Şi a început a striga Mihail după dânsul, zicând: "Marsilie, Marsilie". Şi s-a făcut nevăzut. Şi Mihail s-a înfricoşat foarte de aceasta. Si, începând a cerceta cu deamănuntul despre Marsilie, a aflat, că în ziua şi ceasul acela în care i s-a arătat, Marsilie s-a fost mutat către Domnul, în cetatea Florenţa. După aceea, Mihail lăsând deşarta filosofie, s-a îngrijit de viaţa cea veşnică.

Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage18Sep.shtml http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie18.html