Luna septembrie în 27 de zile: Sfântul Mucenic Calistrat
şi cei împreunã cu dânsul (+304)
Locul de naştere al Sfântului Calistrat a fost Cartagina, din
Africa, iar cu slujba ostăşească era la Roma, în zilele împăratului
Diocleţian (284-305) şi ţinea de tabăra cruntului dregător Persentin. Deci,
pe când era el cu toată tabăra lui la Roma, s-a făcut cunoscută
creştineasca lui dreaptă credinţă şi, fiind prins de Persentin şi
mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a fost bătut cumplit, de
curgea sângele din rănile lui, ca pârâul. A fost, apoi, târât cu trupul
gol pe un loc cu hârburi ascuţite, şi, băgându-l într-un sac, slujitorii
l-au aruncat în mare, dar, rupându-se sacul, Sfântul a ieşit sănătos
din valurile apei. Şi, văzând această minune, cei patruzeci şi cinci de
slujitori care-l bătuseră au crezut în Hristos. Şi Persentin dregătorul a
pus de i-a bătut şi pe aceştia şi i-a băgat împreună cu Calistrat în
temniţă. Şi-i învăţa Sfântul Calistrat în temniţă, pe toţi, despre
Judecată, despre Înviere şi despre suflet şi celelalte dogme ale
credinţei. Iar
când i-a scos din temniţă şi-i ducea pe toţi din nou la judecată,
trecând ei pe lângă un templu păgân şi făcând rugăciune, toţi idolii din
templu au căzut la pământ, sfărâmându-se ca de un cutremur. Cei de
faţă, 184 de slujitori, văzând aceasta, au crezut şi au mărturisit şi ei
pe Hristos. Deci, tuturor acestora, împreună cu Sfântul Calistrat, li
s-au tăiat capetele, în ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slavă
!
despre faptul de a nu judeca pe aproapele
Vezi
vreun păcat mai greu, decât a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai
greu decât acela? Că aşa îl urăşte Dumnezeu şi se întoarce de la unul ca
acela, precum urăşte cineva pe un vrăjmaş al său. Deci, oare, nu suntem
datori a ne cutremura şi a ne teme? Că ştiţi ce s-a întâmplat
stareţului aceluia care, auzind de un frate ce căzuse în desfrânare, a
zis: "O, rău a făcut!". Oare, nu ştiţi cât de înfricoşător grăieşte de
dânsul în Pateric? Că a adus Îngerul sufletul fratelui ce greşise şi i-a
zis lui: "Vezi, cel pe care l-ai osândit, a adormit. Deci, unde
porunceşti ca să-l pun? Întru împărăţie sau la osândă?" Şi, iarăşi, a
zis îngerul către stareţul acela: "De vreme ce tu eşti judecător
drepţilor şi păcătoşilor, spune, ce porunceşti pentru acest smerit
suflet ? Oare, îl vei milui pe el sau chinurilor îl vei da?" Şi aşa,
acel stareţ se minuna şi se înspăimânta de o hotărâre îngerească, precum
aceea. Şi şi-a petrecut cu suspinuri şi cu lacrimi cealaltă vreme a
vieţii sale şi se ruga lui Dumnezeu cu mulţime de osteneli, ca să-l
miluiască pentru păcatul acela. Şi a căzut el cu faţa sa la picioarele
Sfântului Înger şi a luat iertăciune. Şi, iarăşi, i-a zis lui Îngerul:
"Iată, ţi-a arătat ţie Dumnezeu ce este mai greu, adică, aceasta de a
judeca pe fratele tău şi niciodată, iarăşi, să nu faci lucrul acesta.
Iată, de acum iertat eşti."
Şi dintr-această vreme, niciodată nu a încetat sufletul bătrânului
dintr-un plâns ca acela, până ce a murit. Apoi, ce vom lua noi,
osândind pe aproapele? Căci ni se cade nouă, fiecăruia, fraţilor, a lua
aminte de noi înşine pentru ale noastre păcate. Că, lui Dumnezeu este cu
putinţă a îndrepta sau a osândi, Celui ce ştie aşezarea fiecăruia şi
puterea, precum Acela singur ştie. Că într-alt fel judecă pe episcop,
într-alt fel pe domn şi pe boier, într-alt fel judecă pe egumen şi
într-alt fel pe ucenic, într-alt fel pe bătrân şi într-alt fel pe tânăr,
într-alt fel pe bolnav şi într-alt fel pe cel sănătos. Şi cine va putea
să ştie acele judecăţi ale Lui, fără numai El singur, Cel ce a făcut
toate şi ştie toate?
Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã al lui Grigorie monahul:
sã nu ne lenevim la a noastrã mântuire
Nu este de cuviinţă, fraţilor,
să ne lenevim la a noastră mântuire, nici să trecem cu vederea vremea
cea dată nouă spre pocăinţă, pe care, iarăşi, a o mai dobândi, nu vom
putea. Că foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocăiesc acum
şi aici. Să ne pocăim, drept aceea, de păcatele noastre, până ce nu ne
ajunge pe noi moartea. Că de acolo nu ne vom putea întoarce, de vreme ce
nu este întoarcere de acolo, ci vom merge în pământul cel întunecat al
întunericului celui veşnic, unde nu este lumină, nici viaţă pentru
păcătoşi. Drept aceea, acum să ne pocăim, o, fraţilor, ca pe Dumnezeu
milostiv să-L facem către noi înşine şi, să-I plăcem Lui prin fapte
bune, prin post şi rugăciune, prin milostenie şi prin smerenie, prin
curăţie şi prin iubirea de fraţi şi prin pocăinţă, neîndeletnicindu-ne
cu deşertăciunile veacului acestuia. Să ne lepădăm de răutăţile lumeşti,
să nu ne îmbrăcăm, iarăşi, cu patimile trupeşti, cu nesaţiul şi cu
beţia şi cu pofta desfrânării, stricându-ne sufletul şi trupul. Că
puţină este vremea noastră aici. Pentru aceasta, să ne grijim de
sufletul nostru şi să căutăm mântuirea noastră, să ne ostenim spre
Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Şi nu, adică, astăzi să ne pocăim şi
să ne smerim, iar mâine să facem mai rele fapte. Că cel ce se pocăieşte
de păcatele sale şi, apoi, iarăşi le face, ce sporeşte în pocăinţa sa,
întorcându-se de la dreptate la păcat? Sau cum va fi auzită rugăciunea
lui înaintea lui Dumnezeu? Că Dumnezeu găteşte asupra lui mânia Sa.
Pentru că, precum multă este mila Lui, aşa sunt multe şi certările Lui
şi pe fiecare, după faptele lui, îl judecă şi fiecare, după faptele
sale, află. Fericit este omul cel ce poate face păcatul şi nu-l face. Şi
amar de inima care cugetă în două părţi şi de păcatul care umblă în
două căi. Că Domnul pe cei cu un gând îi sălăşuieşte în casa Sa.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu