Sfinţitului Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei (+316).
Acesta a trăit pe vremea împăratului Licinius (308-321) şi era din
Sevastia Capadociei. Puternic în credinţă, fără prihană în viaţa sa şi
plin de fapte bune fiind el, oamenii binecredincioşi ai cetăţii s-au
sârguit şi l-au pus episcop şi conducea bine turma lui Hristos, cu
înţelepciune şi cu bunătate şi cu darul tămăduirii, pe care îl primise
de la Dumnezeu. Deci, Sfântul Vlasie, precum făceau pe atunci, mulţi
sfinţi, că nu se dădeau la osândire fără voia lui Dumnezeu, petrecea
ascuns într-una din peşterile unui munte, numit Argheos şi îmblânzise
fiarele sălbatice, de le prindea cu mâinile. Şi aici, în post şi în
liniştea cea desăvârşită, înălţa necontenit rugăciuni către Dumnezeu.
Şi, fiind descoperit de nişte vânători, a fost pârât la dregătorul
cetăţii, Agricola, care a poruncit ca să fie prinşi toţi creştinii
ascunşi şi să-i aducă la el. Şi, mărturisind Sfântul pe Hristos,
înaintea dregătorului, a fost bătut cumplit cu toiege, întins pe stâlp
şi strujit. Şi, fiind aruncat în temniţă, a găsit acolo şapte femei
creştine şi doi copii, care, văzându-l plin peste tot de sânge, cu şi
mai multă râvnă slăveau pe Hristos. Deci, văzând tăria lor în credinţă,
că mărturiseau pe Hristos, Dumnezeu adevărat, deşi îndurau chinuri
grele, dregătorul a poruncit să li se taie capetele şi femeilor şi
copiilor şi Sfântului episcop Vlasie. Şi aşa au primit toţi, de la
Hristos, cununa muceniciei.
Întru această zi, cuvânt despre un om, ce dezgropa morţii
şi care, s-a mântuit, apoi, prin pocăinţă.
şi care, s-a mântuit, apoi, prin pocăinţă.
Spunea Ioan, egumenul de la mănăstirea Gigant, care este în
Ierusalim: „A venit la mine un oarecare tânăr, zicând: "Pentru Dumnezeu,
primeşte-mă pe mine, că vreau să mă pocăiesc". Şi aceasta o spunea cu
multe lacrimi, iar eu, văzându-l pe el foarte umilit, i-am grăit lui:
"Cum ai ajuns la atâta smerenie? Spune-mi mie, fiule, pricina; şi
Dumnezeu îţi va ajuta ţie". Iar acesta a zis: "Cu adevărat, părinte,
sunt foarte păcătos". Iar eu am zis: "Multe sunt, fiule, şi în multe
feluri, păcatele şi, asemenea, multe sunt şi în multe chipuri,
ajutorările. Dar, de voieşti să afli vindecare, spune-mi mie, cu
adevărat, mărturisirea ta, ca şi eu să-ţi dau ţie tămăduirea cea
potrivită. Şi ca să nu-ţi spun ţie mai multe, numai aceasta să ştii, că,
precum la bolile cele trupeşti, multe feluri de tămăduiri sunt, aşa şi
la patimile sufletului, multe sunt vindecările. Iar el, suspinând mult,
cu lacrimi îşi bătea pieptul, topindu-se de supărarea inimii, şi nu
putea să grăiască nimic. Deci, văzându-l pe el întru asemenea umilinţă
i-am zis: "Fiule, ascultă-mă pe mine şi-mi spune ce ai făcut, că poate
Dumnezeul nostru îţi va da ţie, prin mine, tămăduire, că El, prin multa
Lui iubire de oameni, toate le-a făcut pentru a noastră mântuire. Cu
vameşii împreună a locuit, şi de la desfrânaţi nu şi-a întors faţa, pe
tâlhar l-a primit şi prieten păcătoşilor s-a făcut. Apoi, pe tine, acela
ce te întorci la pocăinţă, oare nu te va primi în braţele Sale? Că nu
vrea moartea păcătosului, ci îi aşteaptă întoarcerea, ca să fie viu".
Atunci, cuprins fiind de mare amărăciune, a început a-mi spune mie: "Eu,
părinte sfinte, de toate păcatele sunt plin, nevrednic fiind în faţa
cerului şi a pământului. Că, fiind eu în cetatea mea, am auzit că a
murit o fecioară, fiică a mai marelui cetăţii şi a îngropat-o în haine
de mult preţ, în afară de cetate. Iar eu, auzind aceasta, din obiceiul
cel rău, m-am dus noaptea la mormânt şi, intrând într-însul, am început a
o dezbrăca pe ea. Şi am dezbrăcat-o de toate, nici cămaşa cea de in nu
i-am lăsat-o. Şi voiam acum să ies din groapă. Iar ea, ridicându-se m-a
apucat cu stânga de mâna mea cea dreaptă şi mi-a zis mie: "Omule, dar în
aşa hal ţi-a plăcut ţie a mă dezgoli pe mine? Dar nu te-ai temut de
Dumnezeu? Nu te-ai înfricoşat de dreapta judecată ce va să fie şi de
răsplătirea cea după fapte? Nu ţi-e ruşine de firea cea de obşte? Şi,
creştin fiind tu, aşa ai voit ca să stau înaintea lui Hristos? Au nu
eşti născut din femeie? Au n-o ocărăşti astfel şi pe maica ta împreună
cu tine? Şi ce răspuns, ticălosule om, vei da, pentru mine, lui
Dumnezeu, în ziua judecăţii, căci, cât am fost vie, om străin n-a văzut
goliciunea mea, iar tu, moartă şi după îngropare fiind eu, m-ai
dezbrăcat şi tot trupul meu gol l-ai văzut? Om nenorocit ce eşti! Cu ce
fel de inimă şi cu ce fel de mâini vei primi Sfântul şi de viaţă
făcătorul Trup şi cinstitul Sânge al lui Hristos, Domnul?" Iar eu, dacă
am văzut şi am auzit acestea, de spaimă mare am fost cuprins, şi
tremurând, abia i-am grăit eu: "Slobozeşte-mă, că după aceasta nu voi
mai face aşa". Iar ea mi-a zis mie: "Cu adevărat, nu va fi aşa, că ai
intrat aici cum ai voit, dar nu vei ieşi de aici, aşa cum vei voi, ci
mormântul acesta, de obşte, ne va fi nouă. Şi să nu socoteşti că degrabă
vei muri, ci în multe zile, muncindu-te, îţi vei da sufletul tău". Iar
eu m-am rugat ei cu lacrimi şi cu suspinuri amare ca să mă slobozească
şi m-am jurat ei, pe Atotţiitorul Dumnezeu, că nu voi mai face unele ca
acestea, lucruri fără de lege şi, rugându-mă, multe lacrimi am vărsat".
Deci, răspunzând, mi-a zis mie: "De voieşti să scapi de primejdia
aceasta şi să fii viu, să-mi dai făgăduinţă, că dacă te voi slobozi, nu
numai de aceste ticăloase păcate te vei curăţa, ci şi de lume încă te
vei lepăda şi te vei face călugăr şi pocăindu-te de cele ce ai greşit,
vei sluji lui Hristos". Iar eu m-am jurat, zicând: "Aşa mă jur, pe
Dumnezeu, Cel ce-mi va lua sufletul meu, că din ceasul acesta nu mă voi
duce la casa mea, ci, de aici, mă voi duce la mânăstire". Atunci, mi-a
zis mie fecioara: "Îmbracă-mă pe mine, precum m-ai aflat". Şi,
îmbrăcând-o eu, iarăşi, culcându-se, a adormit. Deci, eu acestea
auzindu-le de la acel tânăr şi învăţându-l pe el cele despre pocăinţă,
l-am tuns pe el şi l-am îmbrăcat în chipul cel călugăresc. Şi l-am
încuiat pe el într-o peşteră şi, mult lăudând pe Domnul Dumnezeu, se
nevoia pentru sufletul său. Şi, a luat adeverire şi încredințare de la
Dumnezeu, că i s-au iertat păcatele. Şi, îmbolnăvindu-se, s-a mutat la
Dumnezeu, întru viaţa cea veşnică.” Dumnezeului nostru, slavă ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu