Luna februarie în 2 zile: Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos,
când L-a primit pe El Dreptul Simeon în braţele sale.
când L-a primit pe El Dreptul Simeon în braţele sale.
Astăzi, la 40 de zile de la mântuitoarea Întrupare, adică de la Naşterea
Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii
Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta lui
Maică şi de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii vechi şi
împlinind această poruncă. Dar tot astăzi, cinstim şi ziua când bătrânul
Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit, şi el, la templu, unde i s-a
împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia,
precum i se făgăduise. Iar în pruncul cel adus la templu el a văzut, cu
ochi proorocesc, noua putere de mântuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o
lumii, puterea de mântuire fără de margini a credinţei în Hristos,
putere mai tare decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această
descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Iisus,
L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, şi-a cântat
minunata lui cântare de preamărire, care ne arăta ce a văzut el despre
pruncul Iisus. Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mântuire a
lui Dumnezeu în lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos
este slava lui Israel cel vechi şi a lui Israel cel nou. Astfel, astăzi,
prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a
slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Şi Mântuitorul împlineşte
porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi
liberi faţă de Legea veche, dar totodată ne cheamă şi să primim Legea
cea nouă, putere de mântuire a credinţei în El, mai tare decât Legea
veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste
bună este darul cel mai de preţ al întâmpinării Domnului de astăzi, de
către Dreptul Simeon, la templu. E ca şi când fiecare din noi ar lua pe
pruncul Iisus şi ar zice, ca şi Simeon: "Ochii mei Stăpâne, au văzut
mântuirea Ta, pe care ai gătit-o pentru toate neamurile." Iar rugăciunea
lui Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne", nu vrea să spună
numai că acela care a primit pe Iisus poate muri în pace, ci ea
însemnează că şi cel care a primit pe Iisus şi puterea Lui de mântuire,
are cu sine puterea de a trăi şi viaţa de aici, împăcat cu Dumnezeu,
departe de robia păcatului şi liber de tirania celui rău. Bucuroşi şi
îndatoraţi de această tainică veste bună, să rostim, deci şi noi, cu
bătrânul Simeon, cântarea lui de recunoştinţă, astăzi: "Acum slobozeşte
pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei
mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor;
lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Luca
2, 29-32). Amin.
Astăzi, cu adevărat fraţilor, Dătătorul Legii împlineşte Legea
şi, ca un prunc, este adus la templul pământescului Ierusalim. Astăzi şi
dreptul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, spre întâmpinarea Domnului se
sârguieşte. Că îi era lui făgăduit, de la Duhul Sfânt, să nu vadă
moartea, până ce, mai înainte nu va vedea pe Hristos Domnul în trup.
Astăzi, mâinile cele prea-bătrâne ale lui Simeon primesc pe Făcătorul şi
Dumnezeul tuturor. Astăzi, umplându-se de bucurie, bătrânul cel drept
îşi cere slobozenie cu milostivire, zicând: "Acum slobozeşte pe robul
Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea
Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor". Tot acum, mai
propovăduieşte şi despre pătimirea ce avea să o aibă Maica lui
Dumnezeu, la vremea răstignirii Domnului, zicând: "Încă şi prin sufletul
tău va trece sabia", adică, atunci când Îl va vedea pe El răstignit,
sufletul său, cu durere cumplită şi în mare întristare, ca şi cu o sabie
va fi străpuns. Astăzi, Ana proorociţa mărturiseşte şi mulţumeşte lui
Dumnezeu şi laudă îi aduce Lui, văzându-L îmbrăcat în trup omenesc, spre
mântuirea a toată lumea, şi zice: "Acestă plângere a noastră o va
preface în bucurie. Acesta va deschide iarăşi, la toţi credincioşii,
uşile Raiului, cele de demult închise, prin neascultarea strămoşului
Adam. Acesta va strica blestemul, pe care ni l-a dobândit strămoaşa
noastră Eva". Drept aceea, nici nu se depărta ea de templu, slujind lui
Dumnezeu ziua şi noaptea, cu post şi rugăciune. Deci, şi noi fraţilor,
acestei văduve să-i urmăm, că Biserica este casa lui Dumnezeu. Biserica
este scăparea creştinilor şi locul de rugăciune, primită de Dumnezeu.
Biserica este curăţitoarea sufletului şi a trupului, la Biserică, tot
cel ce vine cu credinţă, se mântuieşte. Într-însa, se înalţă cântarea de
rugăciune către Dumnezeu, pentru toată lumea. Într-însa, stă înainte
Sfânta Masă a lui Dumnezeu, cu duhovniceasca şi negrăita mâncare, adică
Trupul şi Sângele Mieluşelului lui Dumnezeu, Care S-a junghiat de bună
voie pentru toată lumea şi Şi-a prefăcut trupul Său întru duhovnicească
mâncare şi a zis: "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, cu
credinţă, întru Mine petrece şi Eu întru dânsul". Drept aceea, fraţilor,
să cunoaştem de cine ne apropiem şi ce primim. Ca, după ce ne vom
curăţi de toată răutatea, să avem pace între noi şi, apoi, aşa, cu frică
şi cu cutremur, să ne apropiem de Sfântul trup şi sânge al Domnului.
Iar, după aceea, curaţi să petrecem, păstrând sfinţenia aceea în
trupurile noastre, iar nu să ne pornim la beţie şi la alte spurcăciuni,
ci, ca nişte robi al lui Hristos şi părtaşi ai tainelor Lui, pace să
avem între noi şi dragoste nefăţarnică. Iubitori de săraci şi primitori
de străini să fim şi păzitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, iar nu numai
ascultători. Să ne silim a ne apropia de Dumnezeu prin viaţă curată, ca
să-l auzim zicându-ne: "Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de
moşteniţi Împăraţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Că pentru
voi străin am fost şi din cer pe pământ m-am pogorât, ca pe voi cei
înstrăinaţi de la Mine, iarăşi să vă împac cu Părintele Meu şi Dumnezeul
vostru. Că pentru voi, străin şi însetat am fost, ca să dau desfătarea
hranei Raiului, celor ce au dat milostenie. Şi, pentru o stricăcioasă
haină şi îmbrăcăminte ca aceasta, întru cele nestricăcioase să vă îmbrac
pe voi şi cununa împărăţiei să v-o dau". Drept aceea, fraţilor, cu tot
sufletul şi cu dreapta credinţă să slăvim pe Preasfânta Treime, Care în
trei ipostasuri străluceşte cu nedespărţire, în Tatăl şi în Fiul şi în
Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
despre ieşirea din trup a sufletului.
Vreau să vă spun o
mică povestire, pe care inimile voastre, cu frică, să o asculte. Părintele meu
avea trei surori şi, toate trei, curate au fost. Deci numele lor era: Tarsila,
Emiliana şi Gordiana. Şi într-o zi, aprinzându-se cu un gând spre Dumnezeu,
toate s-au îmbrăcat în chipul monahicesc şi într-o chilie de obşte vieţuiau,
într-o mănăstire de călugăriţe petreceau după buna orânduială. Însă, Tarsila şi
Emiliana, cu un gând doreau viaţa veşnică, alegându-şi adevărata viaţă
călugărească cu post şi rugăciune, iar Gordiana, cu încetul, a început a se
depărta de viaţa monahicească şi, cu iubire, a se lipi de lumea aceasta,
petrecând împreuna cu fetele cele din lume şi faţa ei a început a se rumeni de
mâncare şi de băutură. Însă Tarsila şi Emiliana, în fiecare zi, se îngrijeau să
o întoarcă pe ea la Dumnezeu, dar n-au putut, încât, mai pe urmă, Gordiana s-a
şi măritat. Iar într-o noapte Tarsila, mătuşa mea, rugându-se lui Dumnezeu cu
dese rugăciuni şi lacrimi, i s-a arătat ei unchiul meu Felix, episcopul
Bisericii din Roma, zicându-i: "Vino, că într-acest locaş al luminii te
voi primi pe tine!" Atunci, boala frigurilor a apucat-o pe ea şi i se
apropia moartea. Iar când surorile toate şedeau de faţă, împrejurul patului ei,
fiind şi maica mea acolo, Tarsila degrabă uitându-se în sus, a văzut pe Iisus,
venind, şi a început a striga la cele ce stăteau de faţă: "Iată, că Iisus
vine". Pe care văzându-L, sfântul ei suflet s-a despărţit de trup, şi s-a
umplut casa aceea de bună mireasmă. Iar când au spălat-o, au văzut că pe
mâinile şi pe genunchii ei, din pricina metaniilor, i se scorojise carnea şi
era ca pielea de cămilă. Şi s-a arătat după aceea, surorii sale Emiliana,
zicându-i: "Vino, că fără de tine am prăznuit Naşterea Domnului, iar
Sfânta, dumnezeiasca Arătare(Boboteaza) iată, cu tine împreună o voi
face". Deci, i-a zis Emiliana: "Dar cui voi lăsa pe sora noastră
Gordiana?" Şi i-a răspuns ei Tarsila: "Gordiana, iată, cu mirenii
este numărată". Deci, mai înainte de ziua Botezului Domnului, s-a mutat şi
Emiliana la veşnica viaţă. Iată, că aţi auzit viaţa tuturora, cum toate trei
surorile, mai înainte, cu fierbinţeala inimii către Dumnezeu au vieţuit, dar,
apoi, nu au petrecut în aceeaşi nevoinţă. Şi s-a împlinit cu dânsele cuvântul
Domnului: "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi". Pentru că cele două
au moştenit viaţa veşnică, iar cea de a treia, mai rău decât mirenii păcătoşi,
în muncă s-a sfârşit. Şi am grăit povestirea aceasta ca să ne înfricoşăm de
legământul făcut în faţa lui Dumnezeu şi de dragostea Lui să ne lipim cu toată
inima, prin viaţă smerită, şi ca nişte fii ai lui Dumnezeu să fim, ca mila lui
Dumnezeu peste noi să se odihnească, a Căruia este slava în veci. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu