Numele Zaharia însemnează "pomenirea lui Dumnezeu”, iar Proorocul
Zaharia era din neamul lui Israel, din tribul lui Levi, fiu al lui
Varahia şi s-a născut în robie. Nu-i unul şi acelaşi om cu Zaharia
Proorocul-mucenic, de care vorbeşte Mântuitorul în Evanghelie(Matei 23,
35). El era preot când a venit din Babilon, în Ţara sfântă şi a
propovăduit, împreună cu Proorocul Agheu, îmbărbătând poporul la zidirea
templului, pe vremea lui Darius I(520 i.Hr.) şi a lui Zorobabel, la
şaptesprezece ani de la întreruperea lucrărilor. Cu
acest gând de îmbărbătare a poporului, a folosit Proorocul, în cuvântul
său, amintiri din trecut, fapte din vremea sa şi povestiri din viitor.
El a proorocit, astfel, că Ierusalimul şi templul vor fi clădite din nou
şi se vor umple de binecuvântări cereşti; că Zorobabel, chemat să
zidească templul, este o preînchipuire a lui Mesia, cel aşteptat să vie;
că Dumnezeu se va împăca cu Israel, numai dacă acest popor va păzi
dreptatea, primind un duh de milă şi de rugăciune, iar neamurile păgâne
vor fi pedepsite şi se vor întoarce la Dumnezeu, Care va fi singurul
Dumnezeu peste tot pământul; că Mesia va intra în Ierusalim biruitor şi
smerit, pentru o veşnică domnie de pace, iar fericirea adusă de El va
începe de la Ierusalim. Cartea lui este cea mai lungă din scrierile proorocilor mici. Deci, proorocind el, încă, şi multe altele, a adormit în Domnul cu pace, la adânci bătrâneţi.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre întoarcerea
la credinţă a unui pustnic eretic de către patriarhul Efrem.
Antiohia, fiind dărâmată cu totul, Justin împăratul a trimis pe
dregătorul Efrem ca să o facă la loc. Şi, acest Efrem a fost un om cu
viaţă sfântă şi, mai târziu, a fost hirotonit patriarh al Antiohiei,
după proorocirea episcopului Pavel zidarul. Şi, era atunci, în acele
părţi, un eretic din ceata lui Sever, care, în chipul Sfântului Simeon
Stâlpnicul, petrecea pe un stâlp şi, de acolo, prin înşelătoarea sa
sfinţenie, amăgea norodul, şi pe mulţi i-a tras la eresul său. Că
mulţimea mai mult căuta la viaţă decât la Scriptură. Şi, patriarhul,
văzând că turma lui piere, mâncată de acel eretic, a mers la dânsul şi
l-a sfătuit să se unească cu Biserica, şi să asculte de Sinodul
Calcedonului. Iar acela i-a răspuns: "Eu de Sinod nu vreau să ştiu.” A
răspuns Sfântul: „Deci, atunci, pe unul ca tine cum să te sfătuiesc, ca
să nu pieri împreună cu poporul?” Iar stâlpnicul, vrând a înfricoşa pe
patriarh, a zis: „Preasfintite patriarh, să aprindem un foc şi cine,
dintre noi, nu va arde, acela are credinţa cea bună”. Şi s-a minunat
patriarhul de aceste cuvinte şi i-a zis lui: „Fiule, ţie ţi se cuvine ca
sfătuirea părintelui tău să o primeşti. Dar ceea ce voieşti tu întrece a
mea smerenie. Însă, pentru a ta mântuire şi a poporului, nădăjduind la
mila lui Dumnezeu, voi face şi aceasta.” Şi a poruncit să aţâţe focul şi
când s-au aprins lemnele şi se înălţa para focului, a zis către
stâlpnic: „Vino şi să intrăm în foc, precum însuţi ai judecat.” Iar el,
înspăimântându-se de foc, nu voia să se pogoare. Dar patriarhul,
dezbrăcând omoforul său, l-a aruncat pe el în foc, rugându-se lui
Dumnezeu şi zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care pentru noi în
pântecele Născătoarei de Dumnezeu Te-ai întrupat, arată-ne nouă
adevărul”. Şi trei ceasuri a fost omoforul în foc şi nu s-a vătămat
nicicum, ci întreg a rămas. Şi, văzând aceasta acel eretic, a blestemat
pe Sever şi eresul lui şi, venindu-şi întru cunoştinţă, s-a unit cu
soborniceasca Biserică. Şi din mâinile dumnezeiescului Efrem a primit
preacuratele Taine şi a proslăvit pe Dumnezeu. Întru acest fel este
biruinţa Bisericii noastre; că întăreşte cuvântul prin minuni şi nu
învaţă numai cu cuvinte deşarte, încurcate şi goale. Dumnezeului nostru,
slavă ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu