Luna februarie în 7 zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului (+318).
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, ca fiu al
lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopolis. Dar, neînvăţând
carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Se îndeletnicea,
însă, cu toată lucrarea faptelor bune. Deci, fiind pescar de meserie, se
ostenea şi pe vreme bună şi pe vreme rea, ca să poată fi de folos şi să
ajute, făcând daruri, că socotea mai de preţ binele şi mulţumirea
semenilor săi, decât binele şi mulţumirea sa. Iar evlavia şi bunătatea
cea ascunsă, pe care o luase în dar de la Dumnezeu, erau atât de mari,
că se făcuse vestit în tot ţinutul său. Pe
acesta aflându-l fericitul Filip, episcopul Lampsacului, a poruncit
unor dascăli de seamă, să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi şi
temeiurile credinţei, apoi l-a sfinţit preot în cetate. Deci, făcându-se
chip şi pildă tuturor cu binefacerile sale şi învrednicindu-se şi de
darul facerii de minuni, Partenie, după moartea lui Filip, a fost
sfinţit episcop al Lampsacului de către Achile, mitropolitul Cizicului. Şi
aşa, păstorind cu înţelepciune şi cu dăruire Biserica, sporind numărul
drept credincioşilor şi pe mulţi păgâni aducându-i la credinţă, la
adânci bătrâneţi şi încununat de fapte bune, Sfântul Partenie episcopul
s-a mutat la Domnul.
Întru aceasta zi, cuvânt din Limonar, despre o călugăriţă,
care a fugit în pustie, din pricina unui tânăr.
care a fugit în pustie, din pricina unui tânăr.
Spunea Ioan Moabiteanul că era o fecioară
oarecare, anume Mastridia, frumoasă la chip, care se nevoia în Ierusalim,
postind şi sporind mult în Domnul. Deci, din uneltirea diavolului, s-a născut
un gând rău în inima unui tânăr, asupra fecioarei acesteia. Iar minunata
fecioară, înţelegând gândul cel rău şi pierzător al tânărului aceluia, luând
bob muiat, l-a pus într-un coş şi s-a dus în pustietate, prin depărtarea sa
făcând, astfel, odihnă inimii tânărului, ca să nu-l mai tulbure pe dânsul
gândul cel rău. Iar, după mulţi ani, a voit Dumnezeu a arăta viaţa cea
bună a acelei fecioare, pline de bărbăţie. Un oarecare părinte, umblând prin
pustia Iordanului, a văzut pe fericita aceea şi i-a zis ei: "Maică, ce
faci în pustia aceasta?" Iar ea, vrând să se ascundă, a zis către dânsul:
"Iartă-mă, că am rătăcit calea". Iar el, de la Dumnezeu cunoscând
lucrul ei, a zis: "Să mă crezi pe mine, maică, nici nu te-ai rătăcit, nici
nu cauţi calea, că minciuna este de la diavol. Ci, să-mi spui mie pricina, cu
adevărat, pentru care ai venit aici." Atunci a zis fecioara:
"Iartă-mă, părinte, pricina este că mintea unui tânăr începuse a se sminti
asupra mea şi, pentru aceea, voind ca mai bine să mor aici, decât aceluia să-i
fiu spre pierzare şi spre împiedicare, după cuvântul Apostolului". Deci, a
zis, către dânsa, stareţul: "Dar de câţi ani stai aici?" Iar ea
a răspuns: "Cu darul lui Dumnezeu, petrec aici de şaptesprezece ani".
Iarăşi a zis ei stareţul: "Întru atâţia ani, cu ce te-ai hrănit?" Iar
ea, luând coşul acela, în care avea boabe înmuiate, i-a zis lui: "Acest
coş pe care îl vezi la mine, l-am scos din cetatea în care am fost. Şi acest
fel de purtare de grijă a avut Dumnezeu pentru mine, smerita, încât atâţia ani
am mâncat din boabele acestea, şi nu s-au sfârşit, nici nu s-au învechit. Şi să
ştii, părinte, că, aşa m-a acoperit binecuvântarea Domnului încât, în
şaptesprezece ani, nu m-a văzut pe mine nici un om, fără numai tu unul,
astăzi". Iar stareţul, auzind aceasta de la dânsa, s-a dus, slăvind pe
Dumnezeu, pe Cel ce i-a dat ei atâta dar şi răbdare.
Ce poate fi mai înfricoşător decât aceste
lucruri. Că biserica este cer şi că, mai înainte, şi casele erau biserici, iar
acum biserica este mai defăimată chiar decât o casă. Că într-o casă este
rânduială şi fiecare îşi face slujba lui, iar în biserică este mare tulburare
şi neîncetată frământare de lume, ca într-un târg. Şi doar ştiţi că biserica nu
este loc de petrecere, ci loc sfânt şi îngeresc este, împărăţia lui Dumnezeu şi
însuşi cerul. Adu-ţi aminte de Sfânta Masă aceasta, pentru ce pricină este pusă
şi Cine se află pe ea. Ştiu că cel nebotezat nu cunoaşte această taină, dar tu
ştii ce să înţelegi, când auzi pe Proorocul, zicând: "Aşa zice Domnul,
depărtaţi-vă de la pământ şi vă suiţi la cer". Că biserica cer se numeşte.
Adu-ţi aminte al cui Nume se cinsteşte în biserică ! Iar acum, voi faceţi
în biserică mai mult râs decât în târg. Că, la adunările voastre lumeşti, staţi
liniştiţi şi nici o gâlceavă, nici vorbă, nici strigare, nu se face între voi.
Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeşte sfinte şi înfricoşătoare lucruri, cei
ce voiţi să vorbiţi deşertăciuni, vă aflaţi ca la o petrecere. Au, doară, nu
aveţi case? De biserica lui Dumnezeu nu ţineţi seama şi vorbiţi şi cu cei ce
voiesc să tacă. De vorbiţi de ale voastre treburi, nu vă opresc, dar vorbiţi
acasă la voi, la masă, la baie şi la târg. Dar la biserică este loc al
petrecerii cereşti, loc de rugăciune şi de învăţătură, loc de mântuire. Iar voi
faceţi din biserică iarmaroc, prăvălie a schimbătorilor de bani, loc de
împodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfrânare, loc de vânzare şi
cumpărare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecăţile; toate la
biserică le poţi vedea. Noi, în toate zilele, ne întrebăm şi ne îngrijim,
că doar veţi câştiga ceva de folos la biserică şi, aşa, să vă duceţi acasă, iar
voi, mai vârtos, spre sminteală şi spre păcate vă adunaţi, în loc să vă
curăţiţi de ele. Deci, roagă-te ca să înţelegi, iar mai vârtos se cade a tăcea,
ca liniştea şi tăcerea ta, primind-o Dumnezeu să te facă pe tine înţelept. Iar
dacă nu poţi să taci, ieşi din biserică, ca să nu fii altora spre
sminteală. Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un
singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică,
adică, să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne rugăm. Că şi
episcopul tăcând, stă şi slujitorii una cântă, iar noi, toţi, răspundem într-un
singur glas. Deci, să nu lăsăm adevărul, alergând după umbre şi năluci.
Slobozi să ne facem de lucrurile vrăjmaşului şi de răutăţile ce se fac între
noi. Să deprindem, în loc de lăcomie, milostenia, iar în loc de ură, iubirea de
oameni. Şi aşa făcând, ne vom îndulci de bunătăţile cele de acum şi de cele ce
vor să fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava în veci !
Amin.
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-partenie-episcopul-lampsacului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu