Luna februarie în 3 zile: pomenirea Sfântului şi dreptului Simeon,
primitorul de Dumnezeu şi a Anei Proorociţa.
Dreptul Simeon era din Ierusalim, ca şi Sfânta Ana Proorociţa, şi,
împreună cu alţii, aşteptau venirea lui Mesia, trăind în jurul templului
şi sub îndrumarea Duhului Sfânt. Că, fiind drept şi credincios,
sufletul lui ajunsese sălaş al Duhului Sfânt. Izvor de lumină pentru
mintea lui, Duhul Sfânt era şi un izvor de bune îndemnuri pentru faptele
lui. Deci, prin Duhul Sfânt i se descoperi că nu va vedea moartea, până
când nu va vedea, pe Mesia. Tot prin Duhul Sfânt a fost îndemnat să
iasă în întâmpinare şi să ia în braţe pe Domnul, atunci când pruncul
Iisus a fost adus la templu. Prin Duhul Sfânt i s-a descoperit şi toată
vestea cea bună, pe care a rostit-o în cântarea lui, la templu. Cântarea
lui: "Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne", arată că marea lui
aşteptare s-a împlinit şi că poate muri în pace. La vederea Pruncului
dumnezeiesc, pe Care L-a ţinut în braţele sale, el nu s-a mai gândit
decât la acest Mântuitor, pe Care Îl vedea strălucind ca Marea Lumină,
care va smulge popoarele lumii din bezna marelui întuneric. În lume,
Iisus avea să nască împotriviri; pentru unii, pricină de ridicare şi,
prin El, se vor da pe faţă gândurile ascunse ale multor inimi. În viaţa
Lui, va fi însă şi o împotrivire, care, pentru Maica Domnului, va fi o
durere, ce-i va străpunge sufletul ca o sabie. Asemenea, şi Sfânta Ana
proorociţa, prin postul şi rugăciunea ei de zi şi de noapte, cu
statornicia ei în viaţă curată, vreme de atâţia ani, s-a învrednicit şi
ea, de la Duhul Sfânt, a vedea pe Mesia în pruncul Iisus şi a proorocit
şi ea cu laude şi mulţumiri pentru El, zicând către cei ce erau atunci
în templu: "Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul.
Acesta este Mesia Hristos, de Care au proorocit toţi Proorocii". Şi
aşa, făcându-se astăzi pomenirea acestora, care au vorbit prin Duhul
Sfânt, însemnăm şi propovăduim înfricoşătoarea pogorâre şi iubirea de
oameni, pe care a săvârşit-o cu noi Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt despre voirea cea bună şi cea rea.
Un
frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Ce este, părinte, lucrul cel
bun şi ce este voirea cea rea?" Iar părintele acela i-a răspuns lui:
"Frate, toată odihna trupească, urâciune este lui Dumnezeu. Că Însuşi a
zis: "Să avem şi să alegem strâmta şi anevoioasa cale, care să ne ducă
pe noi la viaţa cea veşnică". Deci, oricine îşi alege această cale,
acela are voirea cea bună. Şi cel ce se înfrânează pe sine, la tot
lucrul, după puterea sa, strâmtorare îşi face lui. Că a zis Apostolul:
"Îmi chinuiesc trupul şi-l robesc pe el, fapta cea bună făcând-o." Vezi,
cum şi fără voia trupului său, acest dumnezeiesc bărbat, de bună voia
sa, îşi robea trupul? Deci, cel ce are această bună voire a mântuirii,
acela în tot locul vieţii sale amestecă puţin necaz. Deci, voind ca să
mă culc pe un aşternut moale şi făcut din fulgi, să mă întreb: "Oare, nu
voi face vreun lucru plăcut trupului?" Pentru care se cuvine să-l
necăjesc puţin, adică să mă culc pe o pătură, pentru neputinţa
trupească, pentru că cela ce se ruşinează a face aşa, nu face bine, că,
iată, unii numai pământul au spre odihnă, iar alţii piatra, precum
dumnezeiescul Arsenie, şi mulţi alţii. Unii, încă şi spini îşi puneau în
loc de căpătâi, alegându-şi lor necazul acesta. Şi iară, de aflu pe
aproapele izvor de apă sau bucate, care dau odihnă, atunci, ca un
iubitor de lucrare, sunt dator să-mi aleg cele mai depărtate, ca să-mi
mişc trupul meu în puţin necaz. Încă se cade mie a avea pâinea cea mai
proastă, ca să mă strâmtorez puţin, aducându-mi aminte de cei ce
nicidecum nu mănâncă bucate, iar, mai ales, de Stăpânul nostru Hristos,
Care nu a pregetat să guste fiere şi oţet pentru mine. Aceasta este voia
cea după Dumnezeu. Iar voia cea după trup caută, dimpotrivă, toată
odihna. Că zic unii: "Închide degrabă uşa, ca să nu mă bată vântul, sau
să nu mă supere praful." Sau, către ucenic: "Vezi frate, ai afumat
fiertura şi nu pot să mănânc", şi altele. Aceasta este voia cea rea, să o
tai pe ea şi te vei mântui. Iar de te vezi vinovat la o faptă rea ca
aceasta, apoi, singur să te îndreptezi şi să lepezi de la tine nişte
patimi ca acestea şi vei scăpa de muncile cele veşnice şi toate
bunătăţile vei dobândi". Fie, deci, şi spre mine, păcătosul, mila
Domnului, de vreme ce multe rele şi fără număr păcate am făcut.
Întru această zi, cuvânt despre un tâlhar,
care a omorât un prunc şi, care, făcându-se călugăr s-a mântuit.
A fost un tâlhar şi, venind la ava Zosima, îl ruga pe bătrân,
zicând: "Pentru Dumnezeu, fă milă cu mine, păcătosul, de vreme ce, multe
rele şi fără de număr păcate am făcut că doar mă voi curăţi de
răutăţile mele". Iar stareţul, învăţându-l, îndată l-a făcut călugăr,
dându-i lui şi sfântul chip. După aceasta, i-a zis lui stareţul: "Să mă
crezi pe mine, fiule, că aici nu vei putea să petreci, că de va auzi
dregătorul, îndată te va lua pe tine. Ci, ascultă-mă pe mine şi te voi
duce la o mânăstire mai departe de aici". Deci, l-a dus pe el la
mănăstirea lui Dorotei, la marginea Gazei şi, vieţuind acolo nouă ani, a
deprins Psaltirea şi toată rânduiala călugărească. După aceasta, iarăşi
s-a întors la stareţul Zosima şi i-a zis lui: "Părinte, fă milă cu
mine, dă-mi mie hainele cele mireneşti, iar acestea călugăreşti, ia-le".
Şi, fiindu-i milă, stareţul i-a zis: "Pentru ce, fiule voieşti să faci
aşa?" Răspuns-a lui fratele: "Iată că, după ce m-ai îmbrăcat în sfântul
acesta chip, părinte, şi m-ai trimis la altă mânăstire, nouă ani am
petrecut acolo şi pe cât am putut am flămânzit şi m-am înfrânat şi, cu
toată frica lui Dumnezeu, în tăcere m-am supus. Şi ştiu că bunătatea lui
Dumnezeu m-a iertat pe mine de relele mele cele multe. Dar, când merg
în biserică, să mă împărtăşesc la altar, îndată îmi stă un prunc şi-mi
zice mie: "Pentru ce m-ai omorât pe mine?" Şi în nici o zi nu mă
slăbeşte, mustrându-mă. Deci, pentru aceasta părinte, voiesc să mă duc,
ca să mor pentru pruncul acela, pe care l-am omorât, fără de minte fiind
eu". După aceasta, luându-şi hainele, s-a îmbrăcat într-însele şi a
ieşit din lavră. Iar după ce s-a dus în cetatea Diospolis, îndată, a
doua zi, l-au prins pe el şi l-au omorât. Şi aşa s-a dus la Domnul,
curăţindu-se de toate păcatele sale şi cu Sfinţii numărându-se.
Întru această zi, cuvânt din Pandoc,
că nu se cade a căuta la faţa omului.
Făţărnicia
şi plăcerea omenească le aflăm pe amândouă, prihănite şi lepădate de
Sfintele Scripturi, de vreme ce cuvintele celor făţarnici sunt viclene
şi laudele lor mincinoase, aducând materie lesne stricăcioasă în firea
omului, ca lemnele şi fînul care aţâţă focul. Despre ei, a zis
Proorocul: "Cei ce vă fericesc, vă înşeală pe voi şi, în loc de folos,
vă fac pe voi a păcătui. Că bogatul adună prieteni mulţi, iar săracul,
şi de cel ce-i este prieten adevărat, se desparte; şi moartea săracului
nebăgată în seamă va fi". Iar nouă nu se cuvine a face aşa, ci datori
suntem a ne sfii unul de altul, şi nu trupeşte să căutăm pe aproapele.
Şi să ne ferim ca între noi să nu fie nimic din cele ale prietenilor
celor făţarnici; ci, adică, în Hristos, să scoatem pe sărac din mâinile
păcătoşilor şi să-l izbăvim pe el. Pentru că zice Psalmistul: "Dumnezeu a
risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au că Dumnezeu i-a
urgisit pe ei" (Ps.52,7). Că nu este bine a fi ruşinat la judecată. Că,
zice Scriptura: "Să nu primeşti sprijin omenesc pentru sufletul tău,
nici să te învoieşti cu vreun dregător la judecată". Căci a zis dreptul
Iov: "Căutând la faţa voastră nu voi minţi". Iar Iacov zice: "Fraţii
mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţă în Domnul nostru Iisus
Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu
inele de aur în degete, în haina strălucită, şi va intra şi un sărac,
în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină
strălucitoare şi-i ziceţi: "Tu şezi bine aici", pe când săracului îi
ziceţi: "Tu stai acolo, în picioare", sau: "Şezi jos, la picioarele
mele", n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi
altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?" (Iacob, 2,
1-3). Că nu ştiţi ce fel de suflet este în acel sărac, nici în cel cu
haină luminoasă şi n-aţi luat seama că este şi un judecător al
gândurilor celor rele. Şi iarăşi, mai zice: "Dacă pliniţi Legea lui
Hristos, adică să iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi, bine faceţi.
Iar de vă uitaţi la faţă, păcat faceţi, şi veţi fi mustraţi, de Lege,
ca nişte neascultători". Asemenea şi la Pilde, zice: "Nu este bine a se
sfii de faţa celui necurat şi nu se cuvine a se abate de la dreptate, la
judecată. Că cel ce zice celui necurat, că este drept, blestemat este
de noroade şi urât între neamuri. Iar cel ce mustră pe cel necurat, îi
face lui bine, ca să vie către dânsul binecuvântarea". Şi Pavel zice:
"Nu este făţărnicie la Dumnezeu, cei ce se socotesc, aici, a fi mari,
acolo, nimic nu vor fi. Că Dumnezeu nu se uită la faţă. Că i-a zis
Dumnezeu lui Samuil, pentru fiii lui Israel: "Să nu te uiţi la faţa şi la
mărimea lor, că omul la faţă caută, iar Dumnezeu la inimă priveşte".
Încă şi Domnul, auzind de la unii: "Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau
afară, vrând să Te vadă, a răspuns şi a zis, întinzându-Şi mâna Sa spre
ucenicii Săi: "Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că, oricine va face voia
Tatălui Mei, acela Îmi este Mie frate, soră şi mamă", a Căruia este
slava în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu