Luna februarie în 14 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte (+470).
Pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450), a fost în
Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostășească și vestit în
palatele împărătești, cu numele Auxenţiu, fiu al lui Adda persul. Și era
acesta, pe cât de înțelept și viteaz, în viața cea din afară, pe atât
de credincios și de râvnitor în faptele credinței. Acesta, cunoscând pe
Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul și pe
alți bărbați temători de Dumnezeu și sihaștri, adesea se aduna noaptea
cu ei la rugăciune. Și, râvnind vieții lor, s-a lepădat cu totul de
slava lumească. Deci, s-a făcut ostaș al cerescului împărat Hristos,
luând chip monahicesc și s-a făcut slujitor al lui Dumnezeu, mai întâi
în rânduiala diaconiei, apoi a preoției, primind slujirea să izgonească
pe diavoli din oameni. Și era mult slăvit, pentru aceasta, în
împărăteasca cetate. Deci,
dorind o viață liniștită, a lăsat cetatea și s-a dus într-un munte,
care se numea Oxia și a locuit în muntele acela care, mai pe urmă, după
numele său, s-a numit muntele lui Auxenţiu. Și iubea mult Sfântul
muntele acela, pentru liniștea și singurătatea lui, și mulțumea lui
Dumnezeu, zicând: "Tu Doamne, singur, întru nădejde m-ai așezat." Dar a
fost descoperit de niște păstori și, dacă s-a făcut cunoscut, mulți au
început a veni la dânsul pentru felurite nevoi și pentru tămăduirea
trupului și a sufletelor, că primise Sfântul darul să vindece orice
boală cu rugăciunile sale; și, împreună cu darul tămăduirilor, avea
Cuviosul și darul înainte-vederii. Și i-au zidit lui oamenii cucernici o
chilie pe vârful muntelui și, închizându-se în chilie, Cuviosul învăța
și tămăduia poporul printr-o ferestruică. Iar ucenicii lui împărțeau
săracilor darurile aduse de către cei ce se tămăduiau. Și tămăduia
Sfântul multe feluri de bolnavi: orbi, leproși, îndrăciți, paralizați,
căci era bărbat puternic în faptă și în cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și
a tot poporul. Drept aceea, a luat parte Sfântul și la Sinodul cel a
toată lumea, al patrulea de la Calcedon(451), chemat fiind din porunca
împăratului Marcian, care foarte mult îl cinstea pe el, ca pe un stâlp
al dreptei credințe, ce era. Și
așa, cu evlavie și cu dreaptă credință viețuind și mânăstiri multe și
în felurite locuri întemeind și pe mulți la mântuire povăţuind, Cuviosul
Auxenţiu, nu mult timp după Cuviosul Simeon, pe vremea împărăției lui
Leon cel Mare și la adânci bătrânețe ajungând, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe
vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi;
şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui
Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai
arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se
cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată,
Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său.
Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur
contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe
mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul
acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele
împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din
cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia
petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare
de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas
mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului
era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a
odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi
fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în
ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-acolo. Dar,
întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia şi-i băteau
fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul
milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a
scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de
iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se
creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie
preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine
povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i,
iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu
acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a
ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli.
Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate
învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă
vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar
împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la
Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său,
preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în
cetatea Careei.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Pimen.
S-au dus odată mulți bătrâni la ava Pimen. Și, iată, una dintre
rudele lui ava Pimen avea un copil, și, din lucrarea diavolului, fața
copilului era întoarsă la spate. Și tatăl copilului, văzând mulțimea
părinților, luând copilul afară de mânăstire, ședea plângând. Și s-a
întâmplat unui bătrân să iasă afară și, văzându-l plângând, i-a zis: "De
ce plângi, omule ?" Iar el a zis: "Sunt rudenie cu ava Pimen. Și, iată,
s-a întâmplat copilului ispita aceasta, și, vrând să-l ducem la
bătrânul, ne-am temut că nu voiește să ne vadă pe noi, rudeniile lui. Și
acum, de va afla că suntem aici, trimite și ne gonește. Eu însă, văzând
venirea voastră la biserică, am îndrăznit de am venit. Deci, de
voiești, ava, fie-ți milă de mine, și ia copilul înăuntru și rugați-vă
pentru el." Și,
luându-l, bătrânul a intrat și a iconomisit lucrul cu înțelepciune, că
nu l-a dus îndată la ava Pimen. Ci, începând de la frații cei mai mici,
zicea: "Faceți cruce copilului". Și după ce i-a făcut pe toți de l-au
însemnat cu semnul crucii pe urmă, l-a dus la ava Pimen. Iar el nu voia
să-i facă cruce. Iar părinții i se rugau zicând: "Cum au făcut toți, fă
și tu, părinte." Și, suspinând, sculându-se, s-a rugat, zicând:
"Dumnezeule, tămăduiește zidirea ta, ca să nu mai fie stăpânită de
vrăjmașul." Și, făcând cruce, îndată s-a tămăduit copilul și l-a dat
tatălui său sănătos. Dumnezeului nostru, slavă !
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-auxentie
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-maron
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-avraam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu