Luna februarie în 6 zile: Pomenirea Preacuviosului
Părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei(+100)
Acesta s-a născut în părţile Smirnei. Din copilărie s-a deprins a
trăi în deplină curăţie trupească şi sufletească. Trăind pe vremea când
Sfinţii Apostoli propovăduiau în toată lumea credinţa cea nouă în Iisus
Hristos, Sfântul Vucol a primit dreapta credinţă şi s-a făcut el însuşi
vrednic vestitor al învăţăturii creştineşti. Şi, făcându-se vas iscusit
al Duhului Sfânt l-a aflat pe el Sfântul Evanghelist Ioan, Apostolul
cel iubit al lui Hristos, care, hirotonindu-l pe el episcop, l-a aşezat
în marea cetate a Smirnei. Şi aici a păstorit cu cinste, cu înţelepciune
şi cu dragoste, turma credincioşilor, vreme îndelungată, aducând pe
mulţi la cunoaşterea adevărului şi botezându-i în Hristos. Deci, mai
înainte de moartea sa, a lăsat urmaş în locul său şi păstor al oilor
sale şi dascăl, pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat la Domnul, din
viaţa aceasta pământească, în ziua de 6 februarie.
Întru această zi, cuvânt despre Pavel episcopul,
care trăia în Antiohia, lucrând ca zidar.
care trăia în Antiohia, lucrând ca zidar.
Spunea un oarecare părinte despre acest episcop Pavel, care,
lăsându-şi episcopia sa, a mers la Antiohia şi se hrănea, lucrând la
zidărie, împreună cu zidarii. Întru această vreme era acolo un
conducător al Răsăritului, anume Efrem, om evlavios şi foarte milostiv.
Acela se îngrijea acum de ridicarea cetăţii, care era căzută de la
cutremur. Odată, într-o după amiază, când se odihneau lucrătorii, a
văzut Efrem pe episcop odihnindu-se şi, de la dânsul până la cer,
ridicându-se un stâlp de foc. Şi, aceasta a văzut-o nu o dată, nici de
două ori, ci de mai multe ori. Iar Efrem îndată s-a înspăimântat, pentru
că acesta era ca un semn înfricoşător şi plin de mirare. Şi gândea în
sine ce poate însemna aceasta ? Şi nu se dumirea, de vreme ce nu ştia că
lucrătorul acela era episcop şi îl vedea pe dânsul în nişte zdrenţe
îmbrăcat şi acelea foarte murdărite şi simplu se arăta şi omul, obosit
de multă foame şi înfrânare şi sfărâmat de oboseala cea multă. Deci,
l-a chemat pe el Efrem, vrând să afle de la el, ce fel de om este şi
din ce ţară ? Şi a început, luându-l deoparte, a-l întreba pe el: "De
unde eşti, tu, omule, şi cum te cheamă pe tine ?" Iar el, răspunzând, a
zis: "Eu unul din cei de rând sunt, sărac al cetăţii acesteia şi nu
cunosc vreun meşteşug ca să mă hrănesc mai lesne pentru aceea lucrez la
zidăria aceasta şi Dumnezeu mă hrăneşte pe mine cu osteneala mea". Iar
Efrem, de Dumnezeu fiind îndemnat, i-a răspuns lui, zicând: "Să mă
crezi, că nu te voi lăsa pe tine până ce nu-mi vei spune adevărul despre
tine, că nu poţi să ascunzi cele despre tine". Atunci a grăit Pavel:
"Să-mi dai mie făgăduinţa, înaintea lui Dumnezeu, că nu vei spune
nimănui cele despre mine". Atunci i s-a jurat lui fericitul Efrem, că nu
va spune nimănui, cât timp va voi Dumnezeu ca să fie el în viaţa
aceasta. Deci, el i-a spus lui, zicând: "Eu sunt episcop, iar pentru
Dumnezeu, lăsându-mi episcopia mea, am venit aici, pentru că pe aici nu
mă cunoaşte nimeni şi cu această nevoinţă lucrez şi, din osteneala mea,
îmi adun mie hrana, iar cealaltă o dau la săraci milostenie, ştiind că,
prin jertfe ca acestea, se îmblânzeşte Dumnezeu. Iar tu poartă-ţi grijă
de milostenia ta, pentru că în aceste zile, Dumnezeu te va ridica pe
tine la scaunul acesta al arhiepiscopiei şi al cetăţii lui Dumnezeu şi
al Bisericii, ca să păstoreşti pe poporul Său, pe care, cu al Său sânge
l-a câştigat Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru". Care lucru s-a şi
întâmplat, după puţine zile. Deci,
acestea auzindu-le, fericitul Efrem a proslăvit pe Dumnezeu, zicând:
"O, câţi tăinuiţi robi ai Săi are Dumnezeu şi doar Lui, unuia ştiuţi !"
Iar noi, acestea auzindu-le, fraţilor, să ne nevoim pentru milostenie,
sporind în dreapta credinţă.
despre dreapta petrecere a călugărilor.
Părinţilor
şi fraţilor, datoria având să vă grăiesc cuvânt de mângâiere, vă sfătuiesc să
faceţi mădularele voastre slujitoare dreptăţii, spre sfinţire, după cum zice
Apostolul. Să câştigaţi cu prisosinţă dumnezeiasca înţelepciune, ca să puteţi
pătrunde tainele cinului nostru îngeresc, cu toate că voi v-aţi şi dăruit cu
totul lui Dumnezeu şi cu smerenie, în toate zilele înduraţi pătimire, atât
pentru suflet cât şi pentru trup; căci şi ostenelile sufletului, ca şi cele ale
trupului, în acelaşi chip sunt primite de Dumnezeu. Pentru că unul se
nevoieşte la citire, altul la rugăciune, unii stau înlăuntru şi lucrează cu
mâinile, alţii au ascultări în afară, unul sapă via, altul ară pământul, iar
altul ciopleşte; nimeni nu stă fără de lucru şi toţi se ostenesc, după putinţa
lor. Şi după cum mi se pare, nici cel ce stă la uşă, să ia aminte la cei ce
intră şi la cei ce ies, nici cel ce izgoneşte păsările de la roade, nu stă
degeaba, fără lucru. Că şi ei împlinesc trebuinţa cea de obşte pentru întregul
trup şi, dacă săvârşesc un lucru cât de mic, se socotesc, însă, ca picior sau
deget al trupului. Aşadar, dacă ne socotim toţi un suflet şi o voie, aşa să ne
arătăm totdeauna. Să nu vă smintiţi cu îndărătnicia şi să luaţi parte la munca
obştească numai pentru a fi văzuţi acolo, ci să împliniţi porunca cu
bunăvoinţă. Sfinţiţi-vă mâinile cu slujba ce vi s-a dat, ca să aduceţi lui
Dumnezeu jertfa bine primită. Căci, cu adevărat, jertfa este fapta voastră !
Oare, nu sunt hrăniţi cei pe care îi primim în orice zi ? Nu săturăm zilnic pe
bătrâni ? Nu dăm străinilor pâine, legume, vin şi orice are mănăstirea ? Nu
primiţi pe prietenii care vin la voi ? Şi nu sunteţi hrăniţi şi voi toţi ?
Toate acestea sunt prinosuri aduse lui Dumnezeu, că El zice: "Milă voiesc;
nu jertfă". Adică, să fim milostivi. Însă tot ce se dă, nu dau numai eu,
ci dăm toţi, fie argint, fie veşminte, fie orice altceva, că fiii mei sunteţi
voi şi împreună împărtăşim şi cele sufleteşti şi cele trupeşti. Inima mea arde
pentru voi toţi, măcar că păcătos sunt; pe fiecare îl îmbrăţişez cu dragoste
duhvnicească şi pe toţi vă ţin la pieptul meu, dorind să vă feresc de orice
ispită şi să vă mângâi în orice clipă. Aşadar, nici unul să nu se
împotrivească altuia şi nimeni să nu defaime. Pentru aceea, trăiţi în pace şi
iubiţi-vă între voi cu dragoste duhovnicească, cinstiţi-vă şi ajutaţi-vă unul
pe altul. Cei mai mici să cinstească pe întâi-stătătorii ca pe mine, dându-le
ascultare în toate. Iar, dacă vreunul nu se supune cuvântului meu, acela nu-mi
este fiu. Nevoiţi-vă să dobândiţi câştiguri sufleteşti, fiind cu privegherea
la slujbe şi cu luare aminte la rugăciune. Nevoiţi-vă şi trupeşte, trudindu-vă
la lucru, ca să aveţi îndestulare de pâine şi de legume şi puţin vin, pentru
cei bolnavi. Cei care vor să se înfrâneze, aceia să postească, însă, în
Săptămâna luminată, m-au supărat unii, care n-au voit în nici un chip să bea
vin. Am spus lor că şi înfrânarea se porunceşte să fie cu socoteală. Acuma,
însă, deobşte poruncesc vouă, că, în vremea când se mănâncă de două ori pe zi,
să aveţi odihnă şi de la metaniile cu genunchi la pământ; iar, dacă vrea careva
să adauge la înfrânarea sa, să se îndestuleze numai cu pâine şi cu apă, în
afară de sâmbete şi Duminici. Dacă va lua seama că slăbeşte, să bea puţin vin,
pentru întărire şi să mănânce de două ori pe zi. Cei neputincioşi, însă,
totdeauna să bea câte puţin vin. Dar să nu se smintească nici cel care bea,
socotindu-se osândit, nici cel care nu bea, mândrindu-se, ca şi când ar face mare
lucru. Că pentru mâncare şi băutură, când se face cu socoteală şi cu
binecuvântare, nu ne osândim, nici nu ne îndreptăm înaintea lui Dumnezeu, când
se face pentru întărirea firii. De folos este, însă, celor tineri să nu bea
vin. Că au poruncit atât dumnezeiescul şi marele Vasilie, cât şi Sfântul Marcu
şi alţi părinţi, să nu bem vin, în afara celor bolnavi şi slabi. Cu toate
acestea, mai bună este înfrânarea. De aceea, când este dezlegare la vin, să vă
mulţumiţi cu un singur pahar, iar, dacă unii doresc, se pot lipsi cu totul de
vin. Slava şi cinstea cerească să vă încununeze, mila, pacea şi darul lui
Dumnezeu să vă ajute şi rugăciunea Părintelui nostru Teodor, să ne întărească
şi să ne păstreze nevătămaţi. Dumnezeului nostru, slavă !
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-vucol-episcopul-smirnei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu