Luna noiembrie în 15 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici şi Mãrturisitori:
Gurie, Samona şi Aviv.
Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie, s-au nevoit
pentru dreapta credinţă în zilele împăratului Diocleţian (286-305).
Gurie se trăgea din satul Sardochitia, iar Samona din Gonad. Şi, pârâţi
fiind că sfătuiesc poporul să nu aducă jertfe idolilor neînsufleţiţi, au
fost prinşi şi puşi la chinuri. Deci, îndată i-au spânzurat şi pe unul
şi pe altul de câte o mână, atârnându-li-se de picioare pietre grele,
care să-i tragă în jos; şi au stat aşa vreme îndelungată, de la al
treilea ceas până la ceasul al şaselea, desfăcându-li-se, cu dureri
cumplite, încheieturile mâinilor şi picioarelor. Pogorându-i apoi din
spânzurătoare, i-au aruncat într-o temniţă umedă şi întunecoasă, cu
picioarele prinse în butuci şi au zăcut acolo patru luni, chinuiţi de
foame şi de sete şi în legături. Scoţându-i, iarăşi, păgânii se
pregăteau să-i pună din nou la chinuri. Dar văzând pe Sfântul Gurie că
este cu totul sfârşit de puteri, încât era mai mult mort decât viu, l-au
scos a doua zi şi i-au tăiat capul. Iar pe Sfântul Samona, l-au
spânzurat de un picior, cu capul în jos şi, ţinându-l aşa mai multe
ceasuri, i s-au desprins genunchii şi s-a prăbuşit în chinuri
neînchipuite şi i-au tăiat capul. Iar Aviv, diacon al bisericii fiind cu
rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu (302-324) că
învăţa, în oraşe şi în sate, cuvântul Domnului. Deci, spânzurându-l pe
un lemn, l-au bătut cu mare cruzime, de i-au umplut tot trupul de răni
şi de sânge. Şi aducându-l iarăşi la întrebări şi nevoind să se lepede
de Hristos, l-au băgat în foc şi aşa s-a săvârşit Mucenicul acesta.
Întru aceastã zi, învãţãturã a Sfântului Ioan Gurã de Aur.
Să
se ştie că cel ce face milostenie din dreapta avere şi ca un plăcut lui
Dumnezeu vieţuieşte şi toată fapta bună o săvârşeşte, acesta mare este
întru Împărăţia cerului. Iar, cel ce nu voieşte să rabde chinurile,
nevoile şi asupririle vieţii, acela mic este înaintea lui Dumnezeu.
Deci, spun iarăşi că cel ce vieţuieşte în credinţă şi în fapte bune
primeşte cu bucurie chinurile, primejdiile şi toate asupririle, acela
mare este înaintea lui Dumnezeu şi între oameni este întreg la minte şi
între îngeri este slăvit. Iar cei ce în viaţa de aici greşesc şi nici un
fel de primejdii nu primesc, aceia de mai mare osândă se fac vinovaţi.
Iar cei ce, măcar de au şi greşit aici, dar rabdă nevoile, primindu-le
cu pocăinţă, lăudând pe Dumnezeu şi rugându-se pentru cei ce le
pricinuiesc lor nenorociri, aceia întocmai cu Sfinţii îşi vor primi
soarta. Iar dacă cineva nu crede cuvântul acesta, să se gândească la
nenorocirile lui Iov, la chinurile Apostolilor şi, mai mult decât toţi,
la suferinţele lui Pavel. Că Iov, când făcea milostenie şi vieţuia după
plăcerea lui Dumnezeu, atunci mic era înaintea lui Dumnezeu, iar
înaintea oamenilor era slăvit. Iar când a primit primejdiile, atunci s-a
făcut mare înaintea lui Dumnezeu şi slăvit s-a făcut între toţi
Sfinţii. Asemenea şi Apostolii, când făceau minunile şi alte fapte bune,
nu erau slăviţi. Dar când îndurau primejdii şi chinuri, atunci
proslăviţi erau foarte. Iar Pavel a răbdat primejdii şi nevoi mai mult
decât toţi, drept aceea şi cununi a luat mai multe decât toţi, că şi
este cel mai ales decât toţi. Ca pentru cel ales, toţi aleşii să
dobândească mântuire, pe care unii au şi câştigat-o. Că precum aurul
lămurit este prin foc, aşa şi Sfinţii se lămuresc prin chinuri. Iar pe
păcătoşi i-a slobozit Dumnezeu la răsfăţare, după a lor voie, că n-au
voit hrana cea veşnică, ci de viaţa aceasta vremelnică s-au legat. Drept
aceea, noi să ne legăm de cealaltă şi destule bunătăţi ne va da nouă
Dumnezeu. Iar cei ce caută viaţa aceasta şi o iubesc pe ea, nu o vor
primi pe cealaltă.
Întru această zi, cuvânt despre aşezarea, ca patriarh,
a Sfântului Ioan Gură de Aur.
În
vremea împărăţiei lui Arcadie, fiul lui Teodosie, murind Nectarie,
patriarhul Constantinopolului, sfat a făcut împăratul cu toţi
patriarhii, căutând cu sârguinţă un urmaş vrednic de scaunului
patriarhiei Constantinopolului, în locul celui ce se mutase. Atunci s-au
pornit toţi patriarhii de la scaunele lor la Constantinopol: Inochentie
de la Roma, având cu sine un bărbat, vorbitor ales, pe care gândea să-l
pună pe scaunul patriarhiei, Iuvenalie de la Efes, aducând pe sine pe
un oarecare monah Alexandru, tâlcuitor de cărţi, Macarie de la
Ierusalim, luându-şi pe Sisoie, arhidiacon cu rânduiala fiind, Teofil de
la Alexandria, cu Isidor pustnicul, căruia îi făgăduia că-i va da
scaunul Constantinopolului şi Flavian de la Antiohia, luând cu sine pe
Ioan Gură de Aur, după porunca împăratului. Deci, toţi patriarhii,
fiind împreună cu împăratul în biserica Sfânta Sofia, în mijlocul
tuturor strălucea Ioan ca soarele în loc întunecat; iar Teofil, multe
ocărî aducea asupra lui Ioan, vrând să pună în loc la patriarhie pe
Isidor, încât mai pe urmă a zis: "Chiar de vă veţi iscăli voi şi veţi
sfinţi pe Ioan, până la sfârşit, el nu va fi vouă patriarh". Iar ei,
cercetând după canoane viaţa Sfântului Ioan, l-au descoperit ca pe un
împodobit de Dumnezeu, plin de învăţătură, de Dumnezeu insuflată, şi de
fapte minunate. Iar când şi-au pus peste dânsul mâinile, s-a făcut o
minune, că tot altarul s-a umplut de văpaie. Şi, sfinţindu-l pe el, l-au
aşezat în scaun în luna lui februarie, în 26 de zile. Şi ca un râu
curgea învăţătura din gura lui.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu