Proloagele din 25 noiembrie

Luna noiembrie în 25 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Ecaterina (+305)

Această Sfântă a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Diocleţian. S-a născut în Alexandria, fiind fiică de neam împărătesc. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând, foarte de tânară, printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi asemenea lor, a cunoscut tot meşteşugul marilor cuvântători şi grăia în multe limbi străine. Dar osebit de toate aceste învăţături, Sfânta era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său. În zilele prigoanei pornite împotriva creştinilor de împăratul Diocleţian, sosind Maximian în Alexandria Egiptului, a fost prinsă şi Sfânta Ecaterina pentru mărturisirea ei cea în Hristos. Deci, a fost pusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Asemenea între alte pedepse, Sfânta a fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în faţa poporului, deşertăciunea zeilor. Iar ea, ruşinându-i pe toţi, cu înţelepciunea şi cu buna grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învăţaţi să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei, au fost arşi în foc. În cele din urmă, scăpând ea ca prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roatei, a fost osândită să i se taie capul şi aşa a luat cununa mărturisirii. Trupul ei se află la mănăstirea Sfânta Ecaterina, de pe muntele Sinai.

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie. 

          Acesta a fost pe vremea împăraţilor Decius (250-253) şi Valerian (253-260), trăgându-se cu neamul din părţile răsăritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian şi făcea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odată, arătându-i-se înainte îngerul Domnului, acesta i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală şi vitejie, încât Mercurie a izbutit o mare faptă de biruinţă împotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de împăratul Decius la vrednicia de general şi l-a făcut sfetnic apropiat al său. Deci, după război, l-a poftit împăratul pe Mercurie să aducă împreună jertfă de mulţumire Artemidei. Dar, pentru mărturisirea lui Hristos în faţa lui Decius, Sfântul a fost legat de patru stâlpi şi i-au tăiat trupul cu cuţitele. După aceea, l-au întins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu pâraiele sângelui său. L-au bătut apoi şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră grea de grumaji. L-au bătut iarăşi cu bice de ştreang arămite. Şi rămânând nevătămat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a tăiat capul. Şi aşa a luat cununa muceniciei. Şi avea Sfântul Mercurie, când a mărturisit pe Hristos, douăzeci şi cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la faţă, cu părul auriu, pe care îl împodobea o firească rumeneală ce strălucea pe faţa sa. 

 

  Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, 

despre eretici şi închinători la idoli

           A fost un oarecare om bogat, având turme multe de oi, pe lângă care a pus păstori buni, ca să le pască pe ele. Şi erau acolo dumbrăvi multe, în care păşteau acele turme de oi. Şi în aceleaşi dumbrăvi erau şi multe turme de capre sălbatice, dintre care unele erau bătrâne, iar altele tinere. Deci, văzând oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele şi au început a paşte împreună şi umblau la păşune în acelaşi loc. Şi acestea văzând, păstorii s-au ostenit mult cu caprele acelea şi au început a le primi în staul şi le-au făcut pe ele ca pe nişte oi şi au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai despărţi de oi" şi nu s-au mai îngrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, după puţine zile, iar altele după multe zile, se duceau la vechile lor turme, întru care se născuseră. Şi, odată ieşind din staul nu se mai întorceau de la turmele lor, la oile cele blânde. Iar tâlcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, creştinii.  Păstorii sunt episcopii şi preoţii, iar dumbrăvile toată lumea. Turmele de capre sunt ereticii şi închinătorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinţă, dar, după Botez, încep iarăşi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se întorc la credinţa lor cea dintâi, pentru că episcopii şi preoţii nu-i păstoresc bine pe dânşii. Că pe cei ce vin, dintre eretici şi dintre închinătorii la idoli, către dreapta credinţă creştinească, se cade mai întâi a-i cerceta pe dânşii, de păzesc sfânta rânduială a Bisericii, cea pentru dânşii şi aşa să se lipească ei, cu toată inima, de adevărata credinţă a lui Hristos. Încă se cade a-i învăţa în toate zilele, ca, nu numai să nu se întoarcă la a lor veche credinţă, ci şi pentru a se îngriji de mântuirea lor. Că datori sunt episcopii şi preoţii ca unii ce sunt păstori şi învăţători, să se îngrijească de mântuirea a toată lumea şi fără de lenevire să înveţe. 

  Întru aceastã zi, cuvânt despre un călugăr vorbit de rău la Ioan Milostivul

       Avea fericitul Ioan, mai mult decât altele, multă grijă să nu osândească pe nimeni, pentru orice fel de greşeală şi, mai ales, pe călugări, de vreme ce a greşit o dată cu unul din aceştia şi de atunci niciodată nu osândea pe călugări în grabă, căci i se întâmplase lui, într-adevăr, un lucru ca acesta: Un călugăr tânăr umbla de câteva zile prin Alexandria, având împreună cu sine o fecioară tânără şi foarte frumoasă. Acest lucru văzându-l, unii s-au tulburat, socotind că, pentru păcat o poartă cu sine şi au înştiinţat pe Sfântul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i închidă deosebit în temniţă. Deci, în noaptea următoare, s-a arătat călugărul acela în vis patriarhului, arătându-i lui spatele său plin de răni şi a zis către dânsul: "Oare plăcută îţi este ţie aceasta, stăpâne? Au aşa ai învăţat de la Apostoli a paşte turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Să mă crezi că te-ai înşelat". Acestea zicând, s-a dus de la dânsul. Iar patriarhul, deşteptându-se din somn, gândea la ceea ce văzuse şi, cunoscându-şi greşeala sa, şedea pe pat necăjindu-se şi întristându-se. Şi, făcându-se ziuă, a poruncit să-l aducă pe monahul acela, vrând a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a arătat în vedenie. Şi a venit monahul cu mare greutate, că nu putea să se mişte de mulţimea rănilor. Şi, când l-a văzut pe el, patriarhul a rămas o vreme ca un mort, neputând rosti un cuvânt. Iar, după o vreme, venindu-şi în sine, l-a rugat pe monah să-şi dezbrace haina sa şi să-i arate lui spatele, ca să vadă de este atât de rănit, precum îl văzuse pe el în vis. Şi, plecându-se rugăminţii, monahul a început a se dezbrăca de haina sa. Şi, din întâmplare, dezbrăcându-se el, i s-au descoperit părţile trupului său cele ascunse şi l-au văzut toţi că este famen, dar de vreme ce era tânăr, nimeni nu-l cunoştea pe el. Şi, văzând trupul lui zdrobit de răni, patriarhului i-a părut foarte rău de aceasta şi, trimiţând după cei ce-l pârâseră pe monah, i-a despărţit pe ei de biserică vreme de trei ani. Iar de la monah îşi cerea iertare, zicând: "Iartă-mă, frate, de vreme ce din neştiinţă am făcut aceasta; am greşit lui Dumnezeu şi ţie. Însă, nu ţi se cădea nici ţie, aşa, fără grijă, a umbla cu fecioara prin cetate, ca să nu sminteşti pe mireni, fiindcă porţi chip monahicesc".  Atunci a început a grăi monahul, cu multă smerenie: "Să mă crezi pe mine stăpâne, că nu mint, ci adevărul spun ţie. Mai înainte de această vreme, fiind eu în Gaza şi mergând să mă închin la mormântul Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, m-a întâmpinat către seară această fecioară şi, căzând la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca să nu o opresc pe dânsa a merge împreună cu mine. Iar eu, lepădându-mă de ea, am fugit; dar ea, mergând în urma mea, zicea: "Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi şi va judeca viii şi morţii, nu mă lăsa pe mine". Acestea auzind, am zis către dânsa: "Pentru ce mă juri pe mine aşa, fecioară?" Iar ea tânguindu-se, mi-a răspuns: "Eu sunt păgână şi doresc să las credinţa mea părintească şi să fiu creştină. Deci, rogu-te pe tine, părinte, nu mă lăsa pe mine, ci mântuieşte sufletul cel ce voieşte a crede în Hristos." Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu şi, luând-o pe dânsa, am învăţat-o sfânta credinţă. Şi, venind la mormântul Sfinţilor Mucenici, am botezat-o pe ea în biserică şi umblu cu dânsa, întru curăţia inimii, până când o voi duce într-o mânăstire de fecioare". Iar patriarhul auzind acestea, a oftat şi a zis: "Câţi robi ai Săi ascunşi are Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, nu-i ştim". Şi a spus înaintea tuturor vedenia ce văzuse despre monah noaptea în vis. Şi, luând o sută de galbeni, voia să-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut să ia nici unul, zicând: "Monahul care crede că Dumnezeu are purtare de grijă pentru dânsul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeşte aurul, acela nu crede că este Dumnezeu". Acestea zicând, s-a închinat patriarhului şi s-a dus.  De atunci, fericitul Ioan a început şi mai mult a cinsti pe călugări şi pe cei buni, dar şi pe cei ce păreau a fi răi şi a ridicat o mânăstire, spre odihna monahilor celor străini şi se păzea pe sine de osândire. Şi, ca un păstor bun, îşi învăţa oile sale să nu îndrăznească a osândi pe nimeni, chiar de ar şti greşeala cuiva, ci să-şi vadă fiecare ale sale păcate, iar nu pe cele străine. Dumnezeului nostru, slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage25Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1243

 http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mare-mucenita-ecaterina