Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Ştefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).
Sfântul Ştefan, numit cel Tânăr, a trăit pe vremea împărăţiei lui
Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfântul Ghermano. Era
născut în cetatea împărătească, fiu al unor părinţi creştini, Ioan şi
Ana. Din tinereţe, s-a deprins cu cartea şi, copil fiind, în toate
zilele, se afla cu maica sa în Biserica lui Dumnezeu, ducând o viaţă
aspră şi cu fapte bune. Venind
Leon Isaurul la împărăţie (717-741) a ridicat război în popor, zicând
că, adică, este o meşteşugire idolească a cinsti Sfintele icoane şi a
pus la chinuri pe cei ce erau prinşi că se închină icoanelor. Înainte de
a fugi în Sicilia, părinţii lui Ştefan îşi puseseră la adăpost copilul,
care era acum un tânăr ca de 16 ani, în mănăstirea Sfântului Auxentie,
aşezată nu departe de Calcedon, unde stareţul Ioan îl primi cu multă
bucurie şi unde curând, fu aşezat în rândul călugărilor şi mult sporea
în duhovniceştile nevoinţe, biruind pornirile trupului. Tânărul Ştefan
nu împlinise 30 de ani când fericitul Ioan, stareţul şi egumenul său,
s-a odihnit în pace în Domnul şi, timp de zece ani, Sfântul, fiind ales
egumen, purta grija mănăstirii sale, cu multă inimă, după care, începu
şi pentru el vremea schivniciei şi a pătimirilor. Că, între timp, muri
şi Leon împăratul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano
patriarhul, şi, în locul lui veni la împărăţie fiul său Constantin, zis
Copronim (741-775), care a făcut rele şi mai mari decât tatăl său,
prădând şi pustiind bisericile, sfărâmând cu toporul şi arzând Sfintele
icoane, izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Deci, acesta,
aflând şi de Sfântul Ştefan, că se închina icoanelor, iar pe el,
împăratul îl numeşte eretic, a trimis de l-au prins şi, după multe
chinuri, l-au închis în temniţa ce se zice Pretorion, unde erau închişi
şi alţi părinţi aleşi, că erau toţi la număr patruzeci şi doi. Şi mai
erau acolo şi alţii de prin alte ţări, trei sute la număr, dintre care
unora le erau tăiate nasurile, altora urechile, altora ochii scoşi şi
mâinile tăiate şi bărbiile rase, pe care aflându-i, fericitul Ştefan îi
săruta şi-i îndemna spre pocăinţă şi făceau împreună, la închisoarea
Pretorionului, toată rânduiala şi slujba călugărească, ca şi cum s-ar fi
aflat într-o mânăstire. Deci, aflând împăratul de aceasta, că
Pretorionul s-a făcut mânăstire, prin Ştefan, la unsprezece zile de la
intrarea în acel Pretorion, l-au scos de la închisoare şi, stând
înaintea împăratului, acesta a poruncit de l-au trântit la pământ,
bătându-l cu pietre şi cu toiege, iar unul din ucigaşii aceia a luat un
lemn şi, lovindu-l în cap, i-a despicat sfântul cap şi aşa şi-a dat
cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa
mărturisirii. Iar ceilalţi ucigaşi, legând trupul său de cai, l-au târât
gol pe uliţi, încât i se zdrobeau mâinile şi picioarele, în vreme ce un
altul, vrând să facă mai multă mulţumire împăratului, luând o piatră
mare, i-a spart Sfântului trupul. Deci, ce a mai rămas din trupul
Sfântului, l-au aruncat la locul ce se chemă al lui Pelaghie. Iar de
aici, luându-l nişte creştini, l-au îngropat la loc de cinste.
Dumnezeului nostru, slavă !
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh
şi cei împreunã cu dânsul (+303).
Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia.
Deci, tânăr fiind, făcea slujbă ucigaşilor şi, când erau chinuiţi
Mucenicii, slujea şi el la chinuirea lor. Deci, întâmplându-se că, în
zilele împăratului Diocleţian, nişte femei creştine, şapte la număr, au
fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh
s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, văzând pe femeile
acelea îmbărbătându-se pentru Hristos şi ruşinând pe tiran cu minunile
ce făceau. Pentru aceasta, mărturisind şi el, pe faţă, cu îndrăzneală,
pe Hristos şi, descoperindu-se că este creştin, a fost aruncat mai întâi
într-un iezer adânc, din porunca tiranului. Deci, ieşind de acolo viu,
l-au băgat într-un cuptor aprins şi, fiind păzit şi de foc, prin minune,
i-au tăiat capul şi, împreună cu el şi preotului Acachie, care-l
botezase.
A fost un împărat mare şi bogat şi slăvit şi i s-a întâmplat lui a
călători într-o trăsură aurită şi înconjurată de ostaşi, precum se cade
împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte şi
proaste, traşi la faţă şi galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei, că
prin obosire trupească, cu osteneala postului şi cu sudoare, îşi
cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură
şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi cuprindea
pe ei cu dragoste şi-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu
acestea şi cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă, ei,
nepricepându-se, nici îndrăznind a-l mustra în faţă, au spus fratelui
împăratului să grăiască cu el, zicându-i: "Nu ţi se cade a defăima slava
coroanei împărăteşti". Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a
dat un răspuns pe care fratele său nu l-a înţeles. Deci, avea obicei
împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta
lui un vestitor, ca prin trâmbiţa de moarte să afle porunca cea
împărătească, iar glasul trâmbiţei îl cunoşteau toţi, că vinovat se face
acela de osândire la moarte. Şi, făcându-se seară, a trimis împăratul o
trâmbiţă de moarte, ca să trâmbiţeze la poarta casei fratelui său. Iar
acesta cum a auzit trâmbiţa cea de moarte, nu mai înţelegea nimic şi,
s-a gândit la aceasta toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în
haine de mâhnire şi de plângere, împreună cu femeia şi cu fiii săi, au
mers la palatul împăratului şi au stat înaintea uşilor, plângând şi
tânguindu-se. Deci,
l-a chemat pe el împăratul la sine şi, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a
zis: "O, nepriceputule, te-ai înfricoşat atât de un vestitor al
fratelui tău, celui asemenea născut ca tine şi cinstit, faţă de care nu
te ştii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea,
că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au
însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbiţa? Şi înfricoşată
îmi este întâlnirea cu Hristos, că eu îmi ştiu cele multe şi mari
păcate, ce am săvârşit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te
înveţi din însăşi mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare
şi pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea". Şi
aşa socotind şi pe fratele său învăţându-l, l-a slobozit pe el la casa
lui. După aceea, a poruncit împăratul să se facă patru sipete de lemn.
Şi a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur să se pună
într-însele oase de morţi; şi, cu piroane de aur, le-a încuiat pe ele.
Iar pe celelalte două le-a uns cu răşină şi cu smoală şi le-a umplut cu
pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi toate binemirositoarele
miresme şi le-a înfăşat pe ele cu nişte ţesături aspre de păr. Şi a
chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea
smerită a celor doi oameni şi a pus cele patru sipete înaintea lor, ca
să socotească de cât preţ sunt vrednice cele aurite şi de cât preţ cele
unse cu răşină. Iar ei, pe cele aurite le-au preţuit, zicând că de mult
preţ sunt vrednice, că le socoteau pline de împărăteşti coroane şi
brâie. Iar cele unse cu smoală şi cu răşină, ziceau că sunt de un preţ
mic şi prost. Deci le-a zis lor împăratul: "Am ştiut eu că aşa se cuvine
a vă grăi vouă, că ochi trupeşti şi trupesc chip aveţi, dar aici nu se
cade a socoti aşa, ci a vedea şi cu ochii sufletului, pe cele ce sunt
înlăuntru, fie cinste, fie necinste". Şi a poruncit împăratul să
deschidă sipetele cele aurite şi, deschizându-le, rău miros a ieşit
dintr-însele şi, aşa, s-a văzut că sunt urâte. Şi le-a zis lor
împăratul: "Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcaţi în haine
luminoase şi slăvite, mândrindu-se cu multă putere şi slavă, iar
înlăuntru sunt pline de oase moarte şi de lucruri rele". După aceea, a
poruncit să deschidă pe cele răşinite şi unse cu smoală. Şi,
deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu
strălucirile ce se aflau într-însele şi cu bună mireasmă ce ieşea din
ele. Deci, le-a zis împăratul: "Oare, ştiţi cu cine se aseamănă sipetele
acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriţi, ce erau îmbrăcaţi în
haine proaste, al căror chip dinafară văzându-l voi, aţi socotit
defăimare a coroanei împărăteşti, plecăciunea mea până la pământ
înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii
sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească şi i-am socotit mai
buni decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile
mese". Şi aşa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi şi i-a învăţat pe
ei a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu
ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru, slavă, acum
şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-mucenic-stefan-cel-nou
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-irinarh
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu