.jpg)
Luna noiembrie în 19 zile: pomenirea Sfântului Prooroc Obadia.
Proorocul Obadia (Avdie) este unul din profeţii mici din Biblie.
Scrierea lui este cartea cea mai scurtă din tot Vechiul Testament: are
numai 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. Despre viaţa
Proorocului, însă, nu avem nici o altă ştire, cartea sa e singura
mărturie despre el. Se crede că ar fi trăit cam cu 600 de ani înainte de
Hristos. Cartea
este scrisă în urma năvălirii pustiitoare a unei puteri străine asupra
Ierusalimului. În această împrejurare, idumeii, fraţii evreilor, s-au
unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Proorocul
vesteşte, din partea lui Dumnezeu, pedeapsa idumeilor. Cartea este un
strigăt către dreptatea lui Dumnezeu. În ziua Judecăţii însă Sionul va
fi din nou un loc de mântuire, iar Idumeea va pieri pentru totdeauna.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam (+304).
Acest Sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei; fiind
bătrân cu vârsta şi fiindcă mărturisea pe Hristos, a fost adus înaintea
stăpânitorului Antiohiei şi, neprimind a jertfi idolilor, a fost bătut
cu vine de bou, după care i s-au smuls unghiile. Apoi, fiind dus la un
altar idolesc, a poruncit dregătorul să-i deschidă Mucenicului cu sila
mâna lui cea dreaptă, punând în ea cărbuni aprinşi cu tămâie, socotind
stăpânitorul că nu va putea suferi şi va arunca cărbunii împreună cu
tămâia peste altarul idolesc, ca prin aceasta să se arate că a adus
jerfă zeilor. Dar pătimitorul lui Hristos a stat cu mare bărbăţie,
neschimbat şi netulburat, fără numai că-şi mişca mâna lui cea dreaptă,
până când focul i-a mâncat carnea palmei lui celei drepte, că a ales
viteazul nevoitor al adevărului ca mai bine să-şi ardă mâna decât să
pară păgânilor, că a adus jertfă demonilor. Şi în nevoinţa aceasta şi-a
dat sufletul, luând cununa mărturisirii. Pe viteazul acesta l-au cinstit
cu cuvinte de laudă atât marele Vasilie cât şi dumnezeiescul
Hrisostom.
cea nãpãstuitã de împãrãteasa Eudoxia.
În
Constantinopol era un oarecare dregător cu numele Teognost, bărbat bun
şi temător de Dumnezeu. Acest dregător a fost vorbit de rău către
împăratul de un alt dregător răucredincios şi pizmaş, că ar fi defăimat
pe împăratul şi că ar fi numit pe împărăteasa nesătulă de aur şi
pierzătoare a toată împărăţia, răpind averi străine, fără de nici un
drept. Şi s-a mâniat împăratul pe el şi a poruncit să fie surghiunit în
Tesalonic şi toate averile lui să i le ia şi numai o vie, care era afară
din cetate, pentru hrana femeii lui Teognost şi a copiilor lui, să-i
lase. Deci,
Teognost, mergând în Tesalonic, s-a îmbolnăvit, de supărare şi a murit.
Iar femeia lui, pentru moartea bărbatului ei şi pentru luarea averii
fiind în mare supărare, a venit la Sfântul Ioan şi i-a spus lui cu
lacrimi, tot necazul. Iar el o sfătuia pe ea cu cuvinte folositoare să
îndrepte spre Dumnezeu necazul său şi i-a poruncit ca în toată ziua să
ia hrană, pentru sine şi pentru copiii ei, de la casa pentru străini a
Bisericii. Iar el aştepta vreme cu bun prilej, când socotea să roage pe
împărat pentru acea văduvă, că doar va porunci să-i întoarcă ei şi
copiilor, averea cea luată fără vină. Dar răutatea împărătesei a făcut
împiedicare şi a adus o nevoie şi mai mare, nu numai asupra văduvei
aceleia, ci, şi asupra fericitului Ioan însuşi. Că,
sosind vremea când se culeg strugurii din vie, când tot poporul ieşea
fiecare la via sa, a ieşit şi împărăteasa şi se plimba printre viile
împărăteşti. Şi, trecând pe lângă via lui Teognost, că nu era departe de
viile împărăteşti, a văzut-o frumoasă şi a intrat într-însa, a tăiat un
strugure cu mâinile sale şi a mâncat din el. Şi era un obicei vechi
împărătesc după care, dacă intra împăratul sau împărăteasa într-o vie
străină şi mânca struguri din ea, stăpânul viei aceleia nu mai avea
stăpânire asupra ei, ci via aceea era numărată între viile împărăteşti.
Iar stăpânului viei i se dădea preţul pe via sa, sau lua de la împăratul
o altă vie, în locul viei sale. Deci, după acest aşezământ împărăteasa a
poruncit să se scrie via lui Teognost între viile împărăteşti. Şi
aceasta a săvârşit-o, făcându-şi două socoteli: una, ca să facă şi mai
mult rău văduvei şi copiilor ei, de vreme ce se aflase că văduva
alergase la Sfântul Ioan şi i-a spus lui tot necazul ei şi pentru
aceasta împărăteasa se mâniase pe ea, iar alta, ca să caute pricină
Sfântului Ioan, să-l poată izgoni pe dânsul din Biserică, socotind că,
dacă va auzi de această luare a viei, Sfântul nicidecum nu va tăcea, ci
va ridica glas împotriva ei, pentru văduva cea nedreptăţită şi, de aici
se va ridica pricină a se săvârşi lucrul cel gândit de ea, precum s-a şi
întâmplat. Deci,
pentru că văduva aceea năpăstuită a căzut înaintea fericitului Ioan,
acesta a trimis, prin arhidiaconul Eutihie, scrisoarea sa către
împărăteasă, ca s-o înduplece pe dânsa spre milostiviere, aducându-i
aminte de viaţa cea bună a părinţilor ei, de faptele bune ale
împăraţilor de mai înainte, aducându-i aminte de frica lui Dumnezeu, de
Judecata cea înfricoşătoare şi, rugând-o să întoarcă via văduvei celei
sărace. Dar ea a scris Sfântului înapoi cu asprime, neplecându-se
învăţăturilor lui, nici rugămintea ascultând-o, ci punea înainte legile
împărăteşti cele vechi şi, ca şi cum ar fi fost nedreptăţită de Sfântul,
se lăuda că nu va răbda o încălcare ca aceea. "M-ai osândit, zicea, cu
cuvintele tale, ca şi când aş face nedreptate şi fărădelege; neştiind tu
aşezămintele cele împărăteşti, năpăstuitu-m-ai cu învinuirile tale, dar
nu-ţi voi răbda ţie, până în sfârşit, defăimată fiind". Iar Sfântul
Ioan, citind scrisoarea aceea, s-a sculat şi a mers la palat, la
împărăteasă şi şezând aproape de împărăteasă, a început iar şi cu
cuvântul blând a o sfătui pe dânsa, grăindu-i şi rugând-o să dea înapoi
via văduvei. Iar ea a zis: "Acum am scris ţie ce este rânduit despre vie
de împăraţii cei de demult. Să i se dea văduvei altă vie în locul
aceleia sau să ia preţul pentru dânsa". Iar Sfântul a zis: "Nu-i trebuie
ei altă vie, nici nu cere preţul pentru dânsa, ci pe a ei o cere, dă-i
înapoi partea ei de moştenire". Împărăteasa a zis: "Nu te împotrivi
aşezămintelor împărăteşti celor de demult, că nu spre bine va ieşi ţie o
împotrivire ca aceasta". A răspuns Ioan: "Nu pune pricină aşezămintele
şi legile pe care împăraţii cei păgâni le-au aşezat. Că nimic nu te
împiedică pe tine a strica legea cea nedreaptă şi a o aşeza pe cea
dreaptă, fiind împărăteasă binecredincioasă. Deci, dă înapoi via celei
nedreptăţite, ca să nu te numesc pe tine a doua Izabela şi să moşteneşti
blestemul împreună cu dânsa". Acestea
zicând Sfântul, s-a aprins împărăteasa de mare mânie şi a umplut
palatul de strigare, descoperind otrava cea tăinuită din inima ei şi
spunea: "Pentru mine mă voi răzbuna eu însumi. Şi de acum nu numai că nu
voi da via văduvei, dar nici altă vie în locul aceleia şi voi porunci
să nu i se dea nici preţul ei. Iar ţie pedeapsă îţi voi da pentru ocara
aceasta". Şi a poruncit să scoată pe Sfântul Ioan, cu sila, afară din
palat. Însă
împăratul, ştiind obiceiul cel rău al împărătesei, tăcea ca şi cum n-ar
fi ştiut nimic. Dar împărăteasa cu toată puterea uneltea pentru
izgonirea Sfântului Ioan, care lucru l-a şi săvârşit curând. Iar pentru
faptele ei rele, împărăteasa şi-a luat mai pe urmă plata ei. Dumnezeului
nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu