Proloagele din 20 noiembrie

  Luna noiembrie în 20 zile: pomenirea Precuviosului şi de Dumnezeu purtãtorului Pãrintelui nostru Grigorie Decapolitul.

         Acest Sfânt s-a născut şi a crescut în Isauria, în una din cele zece cetăţi ce se cheamă Irinopole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor icoane şi sub domnia lui Leon Armeanul(813-820). A fost dat la carte din fragedă vârstă şi, având aplecare spre cele dumnezeieşti şi învăţând bine, citea pe la biserici. Deci, dacă a ajuns la vârsta tinereţii, părinţii se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mânăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost lui adevărat părinte duhovnicesc. Întru acea mânăstire a vieţuit fericitul Grigorie vreme de 14 ani, pecetluindu-şi viaţa cu tot folosul duhovnicesc al nevoinţelor călugăreşti şi după ce s-a pregătit cu sârguinţă a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor din sate şi din oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru Sfintele icoane.  Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, întru care s-a arătat şi mare făcător de minuni, că a trecut prin Efes, prin Enoş, Hrisopolis, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei şi a ajuns, de asemenea, şi la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit şi darul preoţiei, mergând către Bizanţ, a ajuns în cele din urmă, la muntele Olimpului. Şi mulţime multă de eretici a adus la calea credinţei şi a fost creştinilor de mare folos. Deci, urcându-se în munte şi îmbolnăvindu-se, a înţeles că i s-a apropiat sfârşitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul său Simion, închis în temniţă, pentru Sfintele icoane, şi, închinându-se lui, s-a săvârşit cu pace. Trupul lui n-a putrezit însă, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste multă vreme în mănăstirea unde sfârşise. Iar la anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mânăstire, unde se află şi astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti cât şi pentru cele sufleteşti ale celor ce vin la dânsele cu credinţă. Racla de argint în care odihnesc ele astăzi este dăruită în 1656 de Constantin Voievod .

 

 
Întru aceastã zi, pomenirea celui dintre Sfinţi Pãrintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, ucenicul Sfântului Ioan Hrisostom şi moştenitor al scaunului sãu (+447)

          Acest dintre Sfinţi Părintele nostru Proclu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr(408-450). Deci, pentru că era cucernic şi îmbunătăţit, a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi, mergând la Cizic, n-a fost primit de către clericii eparhiei sale, că aveau hirotonit pe altul, cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol, rămânând fără eparhie. Deci, după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, în aprilie 437, a fost ales Proclu, ca patriarh al Constantinopolului. Proclu a urcat în scaunul patriarhal chiar în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în sfânta şi marea Joi. Deci, binevieţuind şi păstorind doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul. 

 Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Antioh despre milostenie 

şi iubirea de sãraci.

         Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care Însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela pe care-L unge. Că adevăratul iubitor de săraci aude pe Cel ce zice: "Milostenia şi credinţa nu te vor lăsa pe tine, însă să le legi pe ele de grumazul tău şi vei afla darul, ca să gândeşti cele bune înaintea Domnului şi a oamenilor". Iar căile drepţilor întocmai cu lumina strălucesc, mergând înainte luminează, până ce se isprăveşte ziua. Încă şi Legea porunceşte, zicând: "Deschide mâinile tale spre cel sărac, ca să nu strige către Dumnezeu împotriva ta". Iar la Proverbe zice: "Viaţa săracului să nu o uiţi şi sufletele celor flămânzi să nu le întristezi şi să nu ocoleşti cu milostenia ta pe cei ce au trebuinţă. Pe fratele cel scârbit să nu-l alungi, nici să-ţi întorci faţa ta de la sărac". Şi iarăşi zice: "Omul cel milostiv, sufletului său îi face bine, iar cel nemilostiv îşi pierde trupul său". Şi Proorocul Osea zice: "Să semănaţi cu dreptate şi mila şi dreptatea să le păziţi şi să vă apropiaţi de Dumnezeul vostru de-a pururea". Daniil a zis lui Nabucodonosor:  "Sfatul meu să fie plăcut înaintea ta, împărate, păcatele tale să le curăţeşti cu milostenia, şi nedreptăţile tale, cu îndurările spre cei săraci". Iar David zice: "Împărţit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veacul veacului Domnul iubeşte milostenia şi dreptatea. Fericit este cel ce înţelege pe cel sărac şi netrebnic, că în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul". Iar Iov a zis: "Au doar am lăsat eu pe cineva să iasă din uşile mele cu sânul deşert?" Şi altul: "Pleacă-ţi urechea ta la cel sărac, că cel ce dă săracului, nu va duce lipsă". Şi iarăşi: "Pe cât poate da mâna ta şi pe cât îţi este puterea, fă milostenie". Că omul milostiv sufletului său îi face bine, şi binecuvântarea lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau". Bogăţia, poate să fie izbăvire a sufletului omului. Cu milosteniile şi cu credinţa se curăţă păcatele. Şi cel ce miluieşte pe sărac împrumut dă lui Dumnezeu şi, după darea lui, i se va răsplăti. Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiţi, din ostenelile sale, cele ce dă Domnul, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea. Cu slujba aceasta preadreaptă se împlineşte pentru că este slăvită la Dumnezeu. Şi aşa, drept să slujească lui Dumnezeu şi viu va fi. Că mare este omul şi scump bărbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: "Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera. Iar cel ce seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va şi secera". Şi mai zice: "Macedonia şi Ahaia ne-au rugat, cerând harul de a lua parte şi ele la ajutorarea sfinţilor celor săraci, care sunt în Ierusalim". Iar Domnul a zis: "Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie şi faceţi-vă pungi ce nu se învechesc şi comori în cer ce nu se împuţinează, că unde sunt comorile voastre, acolo vor fi şi inimile voastre".

 Întru aceastã zi, cuvânt despre izgonirea Sfântului Ioan Gurã de Aur.

         Eudoxia împărăteasa, mâniindu-se pe Ioan Hrisostom din pricina viei lui Teognost, pentru care era mustrată de Ioan, a adunat sinod nedrept, pe Teofil, episcopul Alexandriei şi pe alţi treizeci şi cinci de episcopi, şi, pe toţi i-a câştigat cu daruri, ca să iscălească pentru izgonirea lui Ioan. Iar Ioan era în biserică, învăţând poporul, împreună cu patruzeci de episcopi. Şi venise în acea vreme şi episcopul Epifanie din Cipru, şi împărăteasa, chemându-l, l-a rugat ca şi el să iscălească la izgonirea lui Ioan. Dar Epifanie a zis: "Chiar dacă toţi vor iscăli, eu nu voi iscăli". Iar Ioan a scris lui Epifanie, zicând: "Oare şi tu ai iscălit pentru izgonirea mea?" Iar Epifanie i-a scris, zicându-i: "Răbdătorule de chinuri, biruieşte, şi când eşti bătut !" Într-acea vreme, Teofil, împreună cu episcopii săi, au judecat pe Sfântul Ioan, hotărând să fie izgonit din scaun, şi, ca nişte lupi, l-au scos pe Ioan cu sila şi l-au surghiunit pe el departe, peste mare. Însă poporul s-a tulburat foarte, că îl iubea pe Ioan, şi l-au adus înapoi. Iar după câtăva vreme, iarăşi, s-a ridicat furtuna cea dintâi asupra  fericitului, dintr-o pricină ca aceasta: Pe un stâlp înalt, aproape de biserica Sfintei Sofia, în mijlocul uliţei celei mari era făcut şi pus un idol de argint, cu chipul împărătesei Eudoxia. Şi era obiceiul să se facă acolo prilej de veselie, cu jocuri de tot felul. Deci, Sfântului Ioan părându-i-se că spre ocara bisericii s-a făcut acel loc de veselie, acolo aproape, a început, cu îndrăzneală, după obiceiul său, să ridice glas asupra celor ce au pus idolul acela acolo şi au poruncit ca acolo să se facă jocuri. Iar împărăteasa, având încă în amintire mânia ei cea mai dinainte asupra Sfântului, auzind cuvintele lui, a început a înţelege că împotriva ei grăieşte Sfântul, pentru a o defăima. Şi aşa socotind, s-a umplut de mânie şi iarăşi a început a pune sârguinţă ca să adune sobor împotriva Sfântului Ioan. Iar Sfântul, simţind aceasta, a început mai luminat a grăi despre dânsa, înaintea a toată adunarea: "Iarăşi Irodiada se îndrăceşte, iarăşi se tulbură, iarăşi joacă şi saltă, iarăşi caută capul lui Ioan". Iar împărăteasa, auzind acestea, s-a pornit spre mânie şi l-a izgonit pe Ioan, sobor mare făcând şi îmboldindu-l la mânie şi pe împăratul. Iar când a izgonit pe Ioan, a ieşit o văpaie de la Pristol, care a ars biserica şi palatele şi zidurile şi curţile şi, intrând văpaia, a ars şi palatul în care se adunau dregătorii, pentru ca, din aceasta, tuturor să le fie cunoscut că, nu din întâmplare, ci din mânia lui Dumnezeu s-a făcut o ardere ca aceasta, din pricina izgonirii Sfântului Ioan Gură de Aur. Şi în trei ceasuri, din ceasul al şaselea din zi, până în ceasul al nouălea, mulţime de ziduri preafrumoase şi podoabe de mulţi ani şi nespuse bogăţii în cenuşă s-au prefăcut. Şi nici un suflet n-a pierit din tot norodul, în pojarul acela înfricoşat, şi toţi ziceau că pentru izgonirea Sfântului Ioan, pedepseşte Dumnezeu cetatea cu foc, pentru că, fără de vină, a fost izgonit plăcutul lui Dumnezeu. Iar vrăjmaşii Sfântului Ioan, împotrivă răspundeau, zicând că cei de acelaşi gând cu Ioan au aprins biserica. Şi mulţi au fost prinşi şi puşi la chinuri de dregătorul cetăţii, care era păgân cu credinţa, încât unii au şi murit. Însă nu s-a aflat nici o pricină de la oameni a acelei arderi cu foc, fără numai din mânia lui Dumnezeu. Iar pe Ioan l-au surghiunit în Cucuz, cetatea Armeniei, iar acolo toţi jertfeau şi se închinau la idoli şi pe soare îl făceau Dumnezeu. Iar Ioan, pe toţi oamenii ce erau acolo, i-a adus la credinţa creştinească, şi pe un paralitic, ce zăcuse opt ani pe un pat, l-a tămăduit. Deci, auzind de acestea, papa Inochentie al Romei, împreună cu Honorius împăratul, au scris o scrisoare către împăratul Arcadie, zicând: "Pentru aceea s-a pogorât mânia lui Dumnezeu peste cetatea ta şi peste voi toţi, că ai izgonit fără de lege pe Ioan. Şi acum, să porunceşti ca să se facă sobor în Tesalonic". Iar Eudoxia împărăteasa, auzind aceasta, a pus străji la toate drumurile dinspre Roma, ca să nu lase pe nimeni de la Roma să intre în Constantinopol, ci pe toţi să-i întoarcă. Şi iarăşi, a trimis papa Inochentie cinci episcopi, dar straja prinzându-i, i-a trimis înapoi. Iar fericitul Ioan, din zavistia asupritorilor, a fost dus în Cucuz în Aras, felurite necazuri făcându-i lui, ca să moară cât mai degrabă. Iar de acolo, l-au dus la un loc pustiu, ce era lângă malul Mării Pontului. Şi i s-au arătat lui pe cale, treaz fiind el, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, pe care-i văzuse şi mai înainte, fiind el în Antiohia, şi i-au zis lui: "Bucură-te, păstorule cel bun al oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, cel ce eşti tare răbdător de chinuri, că suntem trimişi la tine de stăpânul cel de obşte, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca să-ţi ajutăm ţie şi să te mângâiem pe tine în ostenelile tale, pe care le-ai luat pentru curăţia sfaturilor tale. Că ai mustrat pe împărăteasa, care făcea fărădelege, următor făcându-te lui Ioan Botezătorul, cel ce a mustrat pe împăratul Irod, pentru Irodiada, soţia lui Filip, fratele său. Acum dar, împuterniceşte-te şi te întăreşte că plata ta multă este în ceruri. Drept aceea, şi noi vestim ţie bucurie mare că, peste puţine zile, te vei duce la Domnul Dumnezeul nostru şi vei fi în odihnă cu Dânsul, în Cereasca Împărăţie. Iar Eudoxia va fierbe în viermi şi te va căuta pe tine spre ajutor şi nu te va afla şi va muri în păcatele ei". Şi aceasta zicându-i, s-au dus de la dânsul. Iar, venind ei în Comane, care este un loc la Marea Pontului, afară din cetate, s-au aşezat lângă biserica Sfântului Mucenic Vasilisc. Iar, într-acea noapte, i s-a arătat lui Mucenicul Vasilisc şi i-a zis: "Nădăjduieşte, frate Ioane, că mâine amândoi vom fi dincolo". S-a arătat încă Mucenicul Vasilisc şi preotului bisericii, zicându-i: "Să găteşti loc fratelui Ioan". Iar a doua zi, a rugat Ioan pe ostaşi, să aştepte acolo până la al cincilea ceas, dar ei nu l-au ascultat şi au ieşit. Şi, înotând cu corabia ca la treizeci de stadii, s-au întors la biserica de unde au plecat. Iar după ce au venit, îndată fericitul Ioan a cerut luminoase veşminte arhiereşti şi, dezbrăcându-se de hainele sale dintâi, s-a schimbat până la încălţăminte şi, pe acestea, le-a împărţit la cei ce au fost în corabie cu dânsul. După aceea s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului şi a rostit înaintea celor ce erau acolo rugăciunea cea de pe urmă. Şi, zicând cuvântul cel obişnuit: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate" a pecetluit cu "Amin". Şi-a întins apoi picioarele cele ce alergaseră spre mântuirea celor ce voiau să se pocăiască, mustrând păcatele cele din răutate făcute. Aşa a adormit, cu fericit şi negrăit somn, Sfântul Ioan Hrisostom. Fie ca să fim şi noi vrednici de pomenirea lui şi cu rugăciunile lui să câştigăm Împărăţia Cerului. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage20Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1238

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie20.htm

  http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-proclu-patriarhul-constantinopolului