Luna noiembrie în 26 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Alipie Stâlpnicul.
Acesta a trăit în zilele împăratului Heraclie(610-641), trăgându-se
din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă tinereţe a fost plin
de râvnă pentru poruncile Evangheliei şi pentru fapte bune, crescând
după învăţăturile Bisericii, în deplină înfrânare şi necunoscând altă
bucurie decât cugetarea neîncetată a Domnului. Crescând în vârstă şi
sporind în înţelepciune, s-a făcut iubit de Dumnezeu şi de oameni şi a
fost sfinţit diacon al Bisericii, slujind lui Dumnezeu cu credinţă şi
evlavie. După
o vreme, a simţit chemarea să vieţuiască în linişte şi singurătate, ca
să se îndulcească din neîncetata cugetare către Domnul şi, căutând un
loc în care i-ar fi fost lesne a petrece astfel. Şi, găsind acel loc, nu
departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, dorind ca toate să le
aibă, din râvnă pentru Domnul: iarna şi zăduful, ploaia şi zăpada,
grindina şi gerul fără de nici un acoperiş, simţind întru sine o
puternică dorinţă să se asemene cu Sfântul Simeon Stâlpnicul. Şi s-a
făcut astfel, singur şi de bună voia sa, mucenic nu numai un an, ci
cincizeci şi trei de ani, pătimind pe stâlp ca şi cum ar fi fost
răstignit pe cruce. Şi venea mulţime de norod să asculte de la dânsul
sfaturi de folos şi să se tămăduiască de boli; că,
încă din timpul vieţii sale, se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu,
încât tot trupul lui era luminat, ca de o lumină cerească şi multe
minuni făcea. La
urmă, căpătând o rană la un picior şi neputându-se sprijini pe el,
stătea numai pe o parte, sprijinit de stâlp şi aşa a zăcut treisprezece
ani ca Iov, până şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.
Întru aceastã zi, pomenirea Precuviosului
Pãrintelui nostru Nicon, numit "Pocãiţi-vã".
Acesta se trăgea din ţara Armeniei şi a trăit în zilele împăratului
Vasile Bulgaroctonul (976-1025), fiind fiu al unui oarecare mare
dregător. Deci, auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lăsa
pe tatăl său şi pe mama sa..." şi celelalte şi-a lăsat toate şi s-a dus
la o mânăstire, la care a arătat cea mai desăvârşită nevoinţă şi aspră
petrecere. Iar după ce a aflat tatăl său că el a îmbrăcat haina
monahală, îl căuta pe la toate locaşurile călugărilor. Iar Sfântul,
ieşind din mănăstirea sa a colindat tot Răsăritul, propovăduind tuturor
zicând: "Pocăiţi-vă!" Pentru aceasta, aşa i-a rămas şi numele.
Deci, s-a dus şi în insula Creta şi, de acolo, în Peloponez şi la toate
cetăţile şi oraşele, apoi s-a dus în cetatea Lacedemonia, unde
săvârşind multe minuni, a făcut şi o biserică lui Hristos, Mântuitorul
nostru. Şi acolo, aflându-se până la sfârşit, s-a mutat către Hristos,
Cel dorit de dânsul, luând de la El cununa nevoinţei.
Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului
Pãrintelui nostru Stelian Paflagonul.
Acesta a fost închinat lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale şi s-a făcut lăcaş Duhului Sfânt. Că, împărţindu-şi la săraci bogăţia ce avea şi făcându-se monah, covârşea pe toţi prin aspra lui vieţuire şi ostenicioasă sihăstrie. S-a dus apoi în pustie şi petrecea într-o peşteră şi primea hrană printr-un înger. Acolo, s-a învrednicit însă de darul doctorilor fără de arginţi şi tămăduia multe şi grele suferinţe, mai ales pe timp de molime, când mureau mulţi copii. Iubea mult copiii şi a fost sprijinitorul şi ajutătorul lor şi izbăvea din boală pe mulţi copii bolnavi, când părinţii lor chemau numele Sfântului într-ajutor. Deci, pururea pomenitul, Stelian, aşa vieţuind, vindecări şi multe minuni săvârşind, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.
Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã cãtre cei ce stãpânesc.
De
te-a pus pe tine împăratul în orice dregătorie, fie de judecător al
poporului sau, fie la orânduiala cetăţii sale, fie că stai înaintea
feţii lui şi mulţi ţi se pleacă, ori vin la tine, mici sau mari, slăviţi
şi neslăviţi, aducându-ţi cinste şi daruri şi îţi cad ţie la picioare,
să ştii că acest bine ţi s-a dăruit ţie de la Dumnezeu. Vezi însă să nu
iei ceva cu păcat. Că iată, dacă cineva, vrând să biruiască pe pârâşul
său, ar izbuti să te câştige pe tine cu plată mai dinainte, vei judeca
cu nedreptate pe acel om, care este chipul lui Dumnezeu, pentru care
Hristos Şi-a vărsat sângele Său. Că destul îţi este ţie şi casei tale
leafa ta cea hotărâtă ţie la arătare, nu pe ascuns. Iar de vei primi
ceva în dar, cunoaşte-ţi boala sufletului şi ia aminte mai mult cu
înţelegerea sufletului tău, cu frica lui Dumnezeu, ca pe o băutură
tulbure, curăţeşte-l ca printr-o strecurătoare, ca să nu se prindă de
sufletul tău spurcăciunea vieţii acesteia, adică averea cea nedreaptă,
care-ţi va naşte boală fără scăpare. Ci, precum am zis mai înainte,
strecoară-l de-a pururea şi cu toată vrednicia spăla-l în apa care curge
alături, adică, dă-l săracilor celor ce trec pe uliţe, pe lângă porţile
tale, care cer pâine şi apă, haine, odihnă şi curăţire. Primeşte-i şi
adu-i în casă, hrăneşte-i, adapă-i şi-i încălzeşte. Tu vei face după
puterea ta, iar Dumnezeu se pregăteşte să-ţi răsplătească ţie însutit,
precum Însuşi a făgăduit şi se va ţine de cuvântul Său. Tu să semeni,
iar El va face să crească. Şi, dacă aici puţin, îţi va răsplăti ţie, iar
tu laudă rânduiala Lui. Iar când vor năvăli asupra ta ispitele, către
Cel ce le-a lăsat, să-ţi ridici mâinile, de vreme ce drept este a răbda,
cu rugăciune şi cu tărie isipitele ce ni se întâmplă şi a mulţumi lui
Dumnezeu pentru ele; şi să nu te minunezi, dacă nu vei lua aici
răsplătiri pentru faptele cele bune. Ci, când te vei muta din lumea
aceasta trecătoare şi vei intra în veşnica şi luminata Cetate, în
Ierusalimul cel de Sus, atunci vei primi ceea ce acum este scris. Dacă
cunoşti pe Dumnezeu, sau citeşti cărţile, să nu zici: "Amar mie, iată
sunt bogat şi legat cu grijile cele lumeşti; nu mă pricep ce voi face!"
Ţine bogăţia pe care ţi-a dat-o ţie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevăzut.
Şi de-ţi este ţie cu putinţă şi de doreşti a fi fără de grijă, împarte-o
la săraci şi te fă călugăr. Iar de nu poţi să faci aceasta, apoi şi în
lume făcând aşa, nelipsit vei fi de milă lui Dumnezeu, zicând către El:
"După mila Ta, mântuieşte-mă!" Însă aceasta o zic pentru miluirea
săracilor. Să nu zici: "Averea este a mea". Ci să zici: "Averea îmi este
încredinţată mie pentru puţine zile". Drept aceea, ca un iconom să
împarţi averea cea încredinţată, precum porunceşte Cel ce ţi-a
încredinţat-o ţie. Deci, averea ce ţi-a dat-o ţie Dumnezeu, ca poruncile
Lui să le împlineşti printr-însa, să nu o laşi neamului tău celui mai
de pe urmă. Ci pe fiii tăi şi pe femeia ta şi pe toată seminţia ta, să o
încredinţezi lui Dumnezeu, bunul păzitor, a cărui milă este mare şi
bogăţie neştiută. Că averea din lumea aceasta este asemenea cu râul, se
duce de aici în jos şi apoi iarăşi vine din sus. Nu te îngriji, dar,
pentru cei mai de pe urmă fii, nepoţi şi strănepoţi. Că aceia altfel vor
vieţui. Că ori ispitele, ori furtul, ori războiul, ori pierzând
încrederea împărătească, averea nu le este de nici un folos, de nici un
ajutor. Drept aceea, în viaţa ta, de sufletul tău să porţi grijă şi la
el mult să te gândeşti, că unul îţi este sufletul tău, doar una e vremea
vieţii tale şi o moarte vei avea. Aceasta să te doară, pentru aceasta
să te mâhneşti; şi curăţirea păcatelor aici să o ceri, iar la ieşirea
din viaţă, apărarea de diavolul. Şi, după ce vei merge acolo, vei
înţelege că n-ai fi putut lua Împărăţia lui Dumnezeu, cea gătită din
veac, nici palatele Lui cele luminos rânduite, dacă nu le-ai fi cumpărat
de aici. Dar de ai sta să cumperi cu bogăţia lumii acesteia şi o casă
din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogăţia din
toată lumea adunată nu face cât preţul ei. Însă, Împărăţia lui Dumnezeu
se cumpără cu milostenia, iar milostenia nu stă în mare şi în mult, ci
se socoteşte după puterea celui ce dă şi dacă dă cu toată inima. Că
darea la săracii cei ce au trebuinţă, aceea este milostenie fericită şi
de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare înţelepte, cărora li s-a
deschis Împărăţia. Deci,
pe această milostenie să o păstrezi şi tu nedepărtată şi să o legi pe
ea la grumazul tău, ca totdeauna să fie cu tine. Că zic Scripturile:
"Milostenia bărbatului este pecetea pe care o poartă pe sine". Drept
aceea, de o vei primi pe dânsa, nici un potrivnic nu te va birui, văzând
că porţi pecetea Împăratului Ceresc şi că mergi spre Dânsul, Căruia
este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-alipie-stalpnicul
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-nicon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu