Luna noiembrie în 18 zile: pomenirea Sfântului marelui Mucenic Platon (+302).
Acesta era din ţara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu
Mucenicul Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în dreapta
credinţă. Deşi tânăr cu anii, ca înţelepciune era bătrân şi propovăduia
pe Hristos cu îndrăzneală, în mijlocul închinătorilor de idoli. Pentru
aceasta a fost prins de necredincioşi şi adus la judecată înaintea
dregătorului Agripin. Deci, acesta auzind pe Sfântul că nu se închină
zeilor, îndată a rânduit doisprezece slujitori de l-au bătut fără milă,
pe rând. Iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdând şi mărturisind pe
Domnul Său Hristos. L-au întins apoi pe un pat de aramă ars în foc,
bătându-l iarăşi cu toiege şi l-au ars cu măciuci de fier înroşit în
foc, la subsuori şi pe coaste, dar, când l-au pogorât de pe pat, au
aflat tot trupul lui întreg şi sănătos, neavând nici urmă de rană, încât
toţi ziceau: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor". Chinuitorul
a poruncit atunci să jupoaie pe Sfânt şi i-au scos fâşii de piele de pe
spinare, în chip de curele şi i-au frecat carnea şi coastele cu ţesala,
până ce cădea carnea de pe oasele lui. Şi dregătorul, văzând că nu
poate cu nimic întoarce pe Platon de la Hristos, a hotărât să-l taie cu
sabia şi atunci i-au tăiat capul.
Întru aceastã zi, cuvânt despre smerenie, de care se tem diavolii.
Întru aceastã zi, Sfântul Mucenic Romano si copilul Varula (+303).
Acesta trăia în zilele lui Maximin (305-313) şi, din dragostea ce
o avea pentru Hristos, de râvnă dumnezeiască aprinzându-se, oprea nu
numai poporul păgânesc din Antiohia, ci şi pe însuşi dregătorul
Asclipiade, de a intra în capiştea idolilor, zicând: "Nu sunt idolii
dumnezeu, ci Unul este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos". Deci, l-au
bătut peste gură şi, spânzurându-l, l-au strujit pe coaste, iar
Mucenicul răbda cu vitejie, mărturisind pe Hristos Dumnezeu şi defăimând
pe dregător. Şi era acolo un copil creştin, cu numele Varula. Şi
căutând Mucenicul la copil a zis dregătorului: "Mai priceput este
copilul acesta decât tine, om bătrân". Şi
dregătorul, chemând pe copil la sine, i-a zis: "Pe care Dumnezeu
cinsteşti?" Iar copilul a răspuns: "Pe Hristos cinstesc". Şi l-a
întrebat iarăşi dregătorul: "Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau
mai mulţi?" Copilul a răspuns: "Mai bine este a cinsti pe Unul Dumnezeu
Iisus Hristos". Dregătorul iarăşi a zis: "Prin ce este mai bun Hristos,
decât toţi zeii?" Iar copilul a răspuns: "Cu aceasta este mai bun
Hristos: că este Dumnezeu adevărat, că ne-a zidit şi ne-a mântuit pe noi
toţi, iar zeii voştri sunt diavoli". Şi se minunau toţi de acel copil
şi de cuvintele lui cele înţelepte. Deci, a poruncit dregătorul să bată
pe copilul acela cu vergi, fără milă, fiind şi mama sa de faţă la
pătimirea fiului ei. Iar el, poftind apa, fiindu-i sete, mama sa i-a
zis: "Nu bea, fiul meu, dintru această apă, ci du-te şi bea din apa cea
vie". Şi mustrând copilul pe tiran, acesta a poruncit călăului şi i-a
tăiat capul. Iar
Sfântului Romano i-au tăiat limba şi, după ce i-au tăiat-o, tot n-a
tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci chiar fără limbă grăia lămurit,
mulţumind lui Dumnezeu. Deci, aflându-se de această minune a Sfântului
şi la împărat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat în
temniţă şi aşa a părăsit această viaţă, luând cununa muceniciei.
A fost în Egipt un om, mai mare peste popor şi avea o fiică în
care intrase un demon cumplit care o chinuia pe ea. Deci, avea tatăl ei
prieten pe un călugăr oarecare şi acesta i-a spus lui: "Nimeni nu va
putea tămădui pe fiica ta fără numai pustnicii pe care îi ştiu eu, dar
chiar de-i vei ruga pe ei, nu vor primi să facă aceasta, din smerenie.
Drept aceea, aşa să le faci lor: când vor veni la târg ca să-şi vândă
lucrul mâinilor lor, să cumperi şi tu de la dânşii şi, când vor veni să
ia preţul să le zici lor să facă o rugăciune; şi cred că diavolul va
fugi de la fiica ta". Deci,
acela ducându-se la târg, a aflat pe un ucenic al lui Macarie stând; şi
avea vase şi coşniţe. Şi cumpărând de la dânsul, l-a luat pe el la casa
lui, ca să-i dea preţul coşniţelor. Iar când a intrat călugărul acela
în casă, îndrăcita aceea l-a lovit pe el peste ureche, iar călugărul a
întors îndată şi celălalt obraz, după porunca Domnului. Şi demonul,
începând s-o chinuiască pe fecioară, zicea: "O, silă şi nevoie, porunca
acestuia mă goneşte pe mine". Şi îndată s-a tămăduit fecioara. Iar după
ce a venit la bătrâni, ucenicul le-a spus de cele ce se făcuseră şi
aceia au proslăvit pe Dumnezeu, zicând: "Legământ este mândriei
diavoleşti să piară de smerenie şi să fugă degrabă la porunca lui
Hristos".
Întru aceastã zi, învãţãturã a Sfântului Efrem, despre iubirea de sãraci
Veniţi, dar, fraţilor, să defăimăm cele vremelnice şi să ne
îngrijim de veşnicele bunătăţi făgăduite nouă. Să ne sârguim noi
înainte, până nu se întunecă, mai înainte până nu se risipeşte târgul.
Să nu ne câştigăm nouă prieteni din mamona al nedreptăţii. Să câştigăm
dintre săraci mulţi martori. De la dânşii să cumpărăm untdelemn şi să-l
trimitem înainte. Că ei: văduvele, sărmanii, neputincioşii, ciungii,
şchiopii, orbii, leproşii şi toţi săracii, care stau la uşile
bisericilor, sunt cei ce vând undelemnul candelelor. Pe aceştia să-i
căutăm şi să-i îngrijim, că ei Îl împacă pe Dreptul Judecător cu noi. Pe
cei ce vin la noi, să nu-i întoarcem deşerţi înapoi, ci cu faţa veselă
să-i întâmpinăm, iar celor ce nu pot să vină, noi să le trimitem
milostenie. Aceasta este mai mare şi decât cea dintâi poruncă. Fiecare
să cerceteze în biserici, dacă nu cumva este vreun sărac, sau vreun
străin şi, aflându-l să se sârguiască a-l lua în casa sa şi să-l
odihnească, pentru că, împreună cu săracul, intră şi Hristos în casă,
Cel ce pentru noi S-a făcut sărac, că prin jertfa aceasta primim
milostivirea lui Dumnezeu. Şi, dacă cel ce primeşte un prooroc, plată de
prooroc ia, oare cel ce pe Iisus Hristos Însuşi Îl primeşte, ce fel de
plată va lua? Cu adevărat că pe cea scrisă: "Cele ce ochiul n-a văzut şi
urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit"(I.Cor.,2,9). Cel ce
aduce pe sărac în casa sa, aduce şi pe Hristos, Care a zis: "Fericiţi
cei milostivi". Cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu, Cel ce a
zis: "Întrucât aţi făcut aceasta unuia din aceşti prea mici, Mie mi-aţi
făcut". Cel ce pe străin primeşte sub acoperământul său, primeşte pe
Hristos, Cel ce a zis: "Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde să-şi plece
capul". Acestea
şi cele asemenea acestora sunt roade ale pocăinţei şi cununa şi lauda
şi slava creştinilor. Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa,
sau cel puternic cu puterea sa, ci, toţi cei ce se laudă, cu Domnul să
se laude, iar lauda creştinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda
creştinilor este Învăţătura Apostolilor şi a Proorocilor. Lauda
creştinilor este smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească şi
ascultarea. Lauda creştinilor este cântarea de psalmi cu umilinţă. Lauda
creştinilor este pocăinţa cu lacrimi, lauda creştinilor este blândeţea
cea cu linişte şi slujirea către toţi. Lauda creştinilor este a spăla
picioarele fraţilor. Lauda creştinilor este a zice către prietenul tău:
"Iartă-mă, că am greşit ţie". Lauda creştinilor este primirea străinilor
şi milostivirea. Lauda şi mântuirea creştinilor este ca, totdeauna, la
masa lor, săracii şi sărmanii şi străinii să mănânce împreună cu ei, că
din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi. Lauda creştinilor este ca să
nu apună soarele asupra mâniei lor, nici să doarmă având ceva asupra
cuiva. Lauda creştinilor şi cununa este a răbda necazuri şi a nu se
mânia; unul ca acesta se află prieten cu Cel ce a zis: "Întristarea
voastră se va preface în bucurie"(Ioan,16,20). Lauda creştinilor este a
cerceta pe cei din temniţă, pe cei ce sunt în peşteri, prin munţi şi
prin crăpăturile pământului, ca nişte ucenici adevăraţi ai Celui ce a
zis: "În temniţă am fost şi aţi venit la Mine". Lauda creştinilor este a
pomeni de-a pururi pe Dumnezeu şi ziua cea mare a Judecăţii. Dar pentru
ce să nu zic şi cele mai mari ? Fala creştinilor şi lauda şi mântuirea
este mărturisirea dreptei credinţe şi a nu se uni nici a se împrieteni
cu cei ca ei, ci a păzi porunca şi arvuna neîntinate,
neprihănite neamestecate de tot eresul, până la arătarea Domnului
Iisus Hristos. Că aceasta văzând, Domnul va zice: "Iată cu adevărat
creştin, întru care nu este vicleşug". Cu aceasta suntem datori să ne
lăudăm fraţilor, iar nu cu căruţe şi cu cai, cu dregătorii şi cu
bogăţie. Dumnezeului nostru , acum pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-platon
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-roman-diaconul
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-roman-diaconul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu