Luna noiembrie în 29 de zile: pãtimirea Sfântului Mucenic Paramon
şi a celor împreunã cu dânsul (+250).
În vremea rău credinciosului împărat Decius (250-253) era în
răsărit un dregător cu numele Achilin, care aprig prigonea pe creştini.
Odată, acesta a adunat în temniţă trei sute şaptezeci de creştini şi
vrând el să meargă la via sa cea din Valsatin, a poruncit să fie duşi şi
creştinii prinşi, împreună cu el. Că, aveau a trece pe lângă capiştea
idolului Poseidon şi voia să-i silească să jertfească acolo idolilor.
Deci, ajungând la capiştea aceea, îi silea pe creştini, pe fiecare,
vreme îndelungată, să aducă jertfă spurcatului Poseidon. Şi n-a putut
să-i înduplece pe dânşii, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri. S-a
întâmplat atunci că a trecut pe acolo un oarecare bărbat cinstit, cu
numele Paramon, creştin cu credinţa. Acesta, văzând atâta mulţime de
mucenici gătiţi spre junghiere, a venit înaintea capiştei idoleşti şi a
strigat cu glas mare: "O, atâţia drepţi, fără de vină, junghie spurcatul
dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de
suflet". Acestea zicându-le, în auzul tuturor, a purces în calea sa.
Dar dregătorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de
mânie şi a poruncit slujitorilor lui ca îndată să-l alunge şi să-l
omoare. Iar Paramon, neştiind de porunca aceasta a dregătorului, mergea
pe drumul său. Şi, iată, slujitorii l-au ajuns pe el şi l-au prins. Şi,
mai întâi i-au tras afară din gură limba, care mustrase şi ocărâse pe
dregătorul chinuitor şi i-au împuns-o cu trestii ascuţite. Apoi i-au
înfipt trestii ascuţite în toate mădularele, iar după aceasta l-au
străpuns cu suliţele. Şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat cinstitul
său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Întru acelaşi ceas şi Sfinţii
Mucenici, cei trei sute şaptezeci, mai înainte pomeniţi, fiind chinuiţi
lângă capiştea lui Poseidon, au fost tăiaţi pentru mărturisirea lui
Hristos.
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, că nu este bine sã dea monahul
cele de trebuinţã la rudele sale, cã foc este.
Un
călugăr avea în lume un frate sărac şi cele ce avea în chilia lui le
dădea fratelui mirean, însă pe cât îi dădea lui, acela încă mai mult
sărăcea. Deci, ducându-se călugărul să spună aceasta stareţului, i-a zis
lui stareţul acela: "Eu te voi învăţa pe tine să faci aşa: de acum
înainte să nu-i mai dai lui; ca să nu te vătămeze şi pe tine şi pe
dânsul, ci să-i zici lui: "Frate, când am avut eu, îţi dădeam ţie, iar
acum tu, din ceea ce vei dobândi, să-mi aduci şi mie". Şi orice-ţi va
aduce ţie, primeşte de la dânsul. Şi de vei vedea undeva străin, sărac
sau bătrân, dă-le lor şi roagă-i pe ei să facă rugăciuni pentru dânsul".
Deci, mergând călugărul acela, a făcut aşa şi după ce a venit la dânsul
fratele său mirean, el îndată i-a spus lui, precum îl învăţase pe el
stareţul. Şi s-a dus fratele lui mâhnit. Însă,
a doua zi, luând din ostenelile lui puţine verdeţuri, le-a şi adus
fratelui său călugăr, iar acesta, luându-le pe ele, le-a dat bătrânilor
şi i-a rugat pe ei să facă rugăciuni pentru fratele lui. Şi, luând
binecuvântare, s-a întors la casa sa. Apoi, iarăşi, a mai adus fratelui
trei pâini şi verdeţuri şi, luându-le, călugărul a făcut la fel ca şi
mai înainte şi, luând binecuvântare, iarăşi s-a dus. Deci, a venit a
treia oară, aducând multe de trebuinţă şi vin şi peşte, încât,
văzându-le fratele, s-a înspăimântat. Şi, chemând pe săraci, i-a odihnit
pe ei. Zis-a dar călugărul către fratele lui: "Îţi trebuie oare ceva de
la mine?" Iar mireanul i-a răspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stăpânul meu,
că atunci când luam de la tine, ca focul intra în casa mea şi mânca
toate lucrurile mele, iar de când n-am mai luat, nădăjduindu-mă spre
Dumnezeul meu, de toate sunt îndestulat". Deci, călugărul, ducându-se, a
spus stareţului toate cele ce se făcuseră. Iar stareţul i-a zis lui:
"Oare, nu ştii că lucrul călugărului este foc şi oriunde intră arde? Iar
dacă cineva aduce milostenie la călugări, apoi primeşte rugăciuni de la
dânşii şi aşa se binecuvântează şi se îmbogăţesc unii pe alţii.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposaţi.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposaţi.
Acel
cuvânt, ce zice că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui şi la
venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semănat, precum şi
toate câte se vor zice la înfricoşatul Lui răspuns, toate despre
sfârşitul lumii acesteia sunt. Că atunci nicidecum nu va mai fi ajutor
vremelnic şi toată cearta va înceta, fiindcă târgul se va strica, nu va
mai fi nici cumpărare, nici dobândă. Că, unde vor fi atunci săracii,
slujbele, unde cântările, unde faptele bune? Drept aceea, mai înainte de
ceasul acela, unul pe altul să ne ajutăm. Că nu este nedrept Dumnezeu,
ca să uite faptele, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie,
în cuvintele sale a zis: "Măcar şi în văzduh de se va fi dus, cela ce
s-a săvârşit întru buna credinţă, tu însă să nu osteneşti de a-i aprinde
la mormânt untdelemn şi lumânări, chemând pe Hristos Dumnezeu, că
primite sunt acelea de Dumnezeu şi multă răsplătire aduc, că untdelemnul
şi lumânarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca şi cea fără de
sânge jertfă este curăţire. Iar ceea ce se dă la săraci, mai mult decât
toată facerea de bine foloseşte. Aceasta, dar, ştiută să fie, că jertfa
cea de gând a celor morţi le foloseşte, care, în această viaţă, au
petrecut cu înfrânare de la faptele rele. Pentru aceea şi după moarte,
le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dânşii. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-paramon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu