Luna noiembrie în 24 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi
Pãrintelui nostru Clement, episcopul Romei (+101)
Fericitul
şi preaînţeleptul Clement era roman din naştere. A fost adus la
credinţă de marii Apostoli Petru şi Pavel, de la care a învăţat credinţa
în Hristos cea adevărată, făcându-se propovăduitor Evangheliei şi
apostoliceştilor aşezăminte. Şi a fost al treilea episcop al Romei, după
Lin şi Anaclet. Cu
vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape zece ani. În timpul
acesta, s-a petrecut o mare dezbinare în Biserica din Corint. Mulţi
credincioşi nemulţumiţi, nu ştim din ce pricini, s-au răzvrătit
împotriva preoţilor şi-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sfântul
Clement, în numele Bisericii din Roma, scrie corintenilor o vestită
Epistolă, în anul 96, care, fiind citită în bisericile din Corint, toţi
credincioşii şi-au recunoscut greşeala, întorcându-se la calea cea
dreaptă, de la care se abătuseră, făcând pace în Biserica lui Dumnezeu. Tradiţia
Bisericii ne spune că Sfântul Clement a murit ca mucenic. Că, fiind
prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117) şi, nesupunându-se
poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată numită
Cherson(Crimeea), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare,
legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie. Şi aşa s-a săvârşit de trei
ori fericitul.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru,
episcopul Alexandriei (+312)
Acesta a fost în zilele împăratului Maximin şi a ajuns episcop al
Alexandriei, după moartea lui Teona(300). A păstorit cu înţelepciune şi
curaj Biserica, pe vremea prigoanei lui Diocleţian şi a urmaşilor lui.
Istoricul Eusebiu îl numeşte dascăl minunat al credinţei creştine şi
podoabă dumnezeiască a episcopilor. În
nişte vremi ca acelea pline de groază, el a întărit pe mulţi din cei
slabi şi fricoşi, iar în cele din urmă a fost izgonit şi el pentru
Hristos. Şi umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini, prin
scrisori şi cerând darul Duhului Sfânt pentru dânşii. O
tradiţie a Bisericii spune că Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru,
într-o vedenie, tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserica lui
Hristos. Că a văzut pe Domnul, în chip de copil, ca de doisprezece ani,
strălucind mai mult ca soarele, purtând o haină ruptă, din cap până în
picioare. Deci, întrebându-L pentru ce-I este ruptă haina, a aflat de la
El că Arie este cel care I-a rupt-o, Domnul arătând prin semnul acesta,
ruptura pe care a făcut-o între Tatăl şi Fiul, nemărturisindu-L pe
Hristos de o fiinţă cu Tatăl. Şi Domnul a încheiat: "Să nu-l faci pe el
urmaşul tău !" Deci,
înştiinţându-se păgânul împărat Maximin că, pentru învăţătura lui
Petru, mulţi se întorc de la idoli la Hristos, a trimis ostaşi să-l
prindă şi l-au închis în temniţă. Dar, văzând dârzenia poporului
credincios, a venit împăratul însuşi în Alexandria şi a poruncit să se
taie capul Sfântului Petru. Şi aşa, acest Sfânt s-a săvârşit, după
porunca împăratului, câştigând cununa cea neveştejită a chinuirii pentru
Hristos.
Întru aceastã zi, cuvânt despre Pafnutie monahul,
cum a mântuit acesta pe un tâlhar
Pafnutie monahul, alegându-şi viaţa pustnicească, niciodată nu
gusta vin. Iar, umblând el odată prin pustie, a aflat nişte tâlhari şi
aceştia beau vin. Însă, l-a cunoscut pe el vătaful tâlharilor şi ştia că
nu bea vin. Dar, văzându-l pe el slăbit de multe osteneli, i-a umplut
un pahar de vin, iar în cealaltă mână a luat sabia şi a zis stareţului:
"De nu-l vei bea, apoi te voi ucide pe tine". Deci, cunoscând stareţul
cu duhul că prin aceasta îl va câştiga pe el pentru Dumnezeu, luând
paharul l-a băut. Iar vătaful de tâlhari i-a zis: "Iartă-mă, părinte, că
te-am supărat pe tine". Şi i-a zis stareţul: "Cred că Dumnezeu, pentru
acest pahar, va face milă cu tine şi în veacul de acum şi în cel ce va
să fie". Şi, umilindu-se tâlharul, a grăit bătrânului: "Cred în Dumnezeu
şi de acum nu voi mai face strâmbătate niciodată, nici nu voi jefui,
nici nu voi mai ucide, ci voi merge împreună cu tine şi mă voi pocăi de
păcatele mele". Deci, lăsând pe tovarăşii săi, a mers cu stareţul şi
şi-a mântuit sufletul său, vieţuind în pocăinţă.
Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã, pentru preoţi,
al Sfântului Ioan Gurã de Aur
Şi
iarăşi tu, o preote, păstorule al oilor lui Hristos şi stătătorule
înainte al înfricoşatei Lui Mese, cel ce înalţi rugăciunile la Dumnezeu
pentru toţi cei ce sunt în locaşul şi în Biserica aceasta şi te rogi
pentru unirea credincioşilor, să te păzeşti de beţie, că ea îţi spurcă
rugăciunile tale. Să nu înlocuieşti cuvintele sfinte cu cele proaste
omeneşti, ştiind că eşti vorbitor cu Dumnezeu. Trupul tău să-l păzeşti
curat, ştiind că eşti mijlocitor către Dumnezeu pentru fraţii tăi. Să ai
lină păşirea picioarelor tale, de vreme ce stai la loc sfânt.
Păzeşte-ţi mâinile tale de toate necurăţiile, de vreme ce, cu acelea
amândouă, ridici Trupul lui Hristos. Să primeşti smerenia şi să te
socoteşti pe tine nimic, ca, strigând tu către Dumnezeu, să caute spre
tine, că spre cei smeriţi caută Domnul. Să ai curată limba ta de
osândirea a tot omul, de vreme ce cu limba slăveşti pe Dumnezeu laolaltă
cu îngerii. Retrage-te adeseori de la tulburarea cu poporul, ca mintea
ta, fiind netulburată să înalţe rugăciune curată către Dumnezeu.
Milostiv să fii către cei săraci, că cel milostiv va afla mila de la
Dumnezeu. Când te apropii de Sfântul Pristol, să-ţi scoţi încălţămintea
grijilor lumeşti şi necuratele gânduri din inima ta, că locul unde stai
sfânt este. La sfintele rugăciuni, adu-ţi aminte de fraţii tăi, până la
cel mai din urmă dintre ei. Să nu amesteci rugăciunile, nici să nu cânţi
pe glasuri multe la cântare, că acelea gonesc smerenia. Să citeşti cu
râvnă fraţilor tăi vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, nu cu
înaltă cugetare şi dăscăleşte, ci smerindu-te pe tine şi cu înţeles,
însă toate cu porunca mai marelui tău şi nu ca la sine, ca să nu cazi în
cursa îndrăznelii. Să
nu-ţi saturi peste măsură pântecele tău, ca nu cu înfocare trupească şi
cu aburii mâncării să goneşti pe Duhul Sfânt, Care Se pogoară asupra
Darurilor. Când stai la Sfântul Prestol să nu te uiţi deseori înapoi, ci
ochii să ţi-i ridici numai spre Cel ce locuieşte în ceruri. Să ai pace
şi închinăciune şi cu cel mai de pe urmă, cerând de la toţi
binecuvântare şi rugăciune, ca stând, înaintea altarului, să-ţi ridici
fără osândire mâinile. Încă o dată, iarăşi, îţi zic ţie, o, slujitorule
al lui Hristos, păzeşte-te de băutură, că eşti serafim cu trup şi nu ţi
se cade ţie să te dai la băutură. Încă, te mai păzeşte de iubirea de
avere, de mândrie, de osândire, de iubirea de slavă, de mânie şi de
desfrânatele gânduri. Că toate acestea sunt străine de rânduiala
îngerească şi tu slujeşti Trupului lui Hristos, primind slujirea
îngerilor şi amestecându-te cu dânşii. Că se zice: "Acum puterile
cereşti nevăzut împreună cu noi slujesc". Drept aceea, preotule, să fii
priceput, să înţelegi ce eşti şi ce slujeşti. Şi, cunoscând aceasta, să
slujeşti Domnului cu frică şi cu dragoste, toate năravurile cele de
glumă să le lepezi. Ca, după ce ai primit slujba îngerească şi aceasta
păzind-o cu frică, cu dragoste şi cu evlavie, să ajungi a locui în
ceruri, împreună cu îngerii, în vecii nesfârşiţi, întru Hristos Iisus
Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii
vecilor ! Amin.
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-sfintit-mucenic-clement-episcopul-romei
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-sfintit-mucenic-petru-episcopul-alexandriei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu