Aceștia au trăit pe vremea împărăției lui Maximian (305-313).
Deci, pornindu-se niște întrebări de la alexandrini, a fost trimis Mina
de împărat ca să le dezlege, de vreme ce el se afla cunoscător a toată
înțelepciunea și era deprins la cuvintele ritoriceşti, fiind învățat la
Atena și dobândind meșteșugul grăirii frumoase, ca unul ce era de neam
atenian. Acesta, venind în Alexandria, nu numai că a luminat pe
alexandrini în îndoielile pe care le scorniseră, dezlegând toate
întrebările, ci încă și pe cei ce primiseră cuvântul credinței lui
Hristos i-a hotărât ca să-l ție mai adevărat și a tămăduit și mulți
bolnavi. Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermoghen eparhul,
poruncindu-i ca să înduplece pe Mina să se lepede de credința
creștinilor și, de n-ar vrea să se supună, după ce-l va chinui în tot
chipul, să-l piardă. Acesta a adus pe Sfântul la judecată, dar de vreme
ce-i stătea împotrivă și nu voia să se plece, întâi a pus de i-a scos
tălpile picioarelor, al doilea i-a scos ochii și al treilea i-a tăiat
limba. Văzând însă pe Mucenic că, minunat și preaslăvit se tămăduia în
acele părți vătămate ale trupului său, încă și pe doi îngeri care
acopereau capul Sfântului Mina, eparhul Ermoghen s-a întors și a crezut
în Hristos și a luat Botezul chiar de la Sfântul Mina. Și nu numai
aceasta, ci mai apoi și vrednicia arhieriei a luat de la episcopii
creștini. Aceasta auzind, împăratul a scris din nou la Alexandria și a
trimis de i-a adus pe amândoi înaintea lui și, încercând să-i despartă
de credința în Hristos și văzând că nu poate să-i plece, a poruncit să
împungă pe Sfântul Ermoghen în pântece cu o suliță, să-i taie mâinile și
picioarele și să-l pună pe un grătar de foc, iar ce va rămânea în trup
să se arunce în râu. Iar
pe Sfântul Mina a poruncit să-l spânzure la un loc întunecat și să-i
lege de picioare o piatră foarte grea. Acestea făcându-se după poruncă,
Sfinții, însă, fiind păziți de îngeri, prin dumnezeiasca putere, au stat
întregi și sănătoși înaintea împăratului și aspru, ca pe un păgân, l-au
mustrat. Atunci, Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a
mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos și a grăit multe cuvinte împotriva
împăratului, de față ocărându-l. Iar împăratul, nesuferind a fi biruit
și înfruntat de cuvintele Sfântului, pornindu-se spre multă mânie, a
scos sabia și a omorât, cu mâna sa, pe Evgraf. Deci, împreună cu Evgraf
au fost uciși și Sfinții Mina și Ermoghen de slugile împăratului, care
au năvălit asupra lor cu cuțitele. Iar sfintele lor moaște, s-au adus,
prin dumnezeiască rânduială, la Bizanț, făcând multe minuni și semne
nepovestite.
Întru această zi, cuvânt din Pandoc, ca să nu scârbim pe nimeni.
Întru această zi, cuvântul lui Cosma preotul, despre monahii
care umblă în voile lor şi nu voiesc să fie împreună cu fraţii
şi să slujească la ostenelile mănăstirii.
Sunt unii monahi care intră și se vâră în chilii închise,
să împlinească voile lor acolo, hrănindu-se ca mistreții, trăiesc în
peșteri și de cele ce li se aduc lor se bucură. Și pentru aceasta, fug
de așezământul mănăstirii, nevrând să se ostenească, nici să se supună
egumenului, neprimind să petreacă cu smerenie, împreună cu călugării,
nici o zi, vrând pe pământ să fie ei cinstiți. Ei pun rânduieli și legi
femeilor și cu mărturisirea leagă și dezleagă nepricepuții, ei înșiși
având trebuință de dezlegare de la alții. Și înălţarea de minte, cea mai
urâtă lui Dumnezeu și cea mai spurcată, aceea petrece întru dânşii. Că
se socotesc a fi mari și sfinți, iar pe toți oamenii îi cred mai proști
decât dânșii, numai ei singuri socotindu-se că plac lui Dumnezeu. Și
acolo șezând, rânduiesc casele altora, iar de casa lor, mănăstirea, cu
nebunie fug. Rânduiesc tocmeli și cumpărări multe și câștigare de averi
și de case rânduiesc și multe alte nebunii se află la dânșii. Îşi fac
nume vestit și scrisori trimit la toți, ostenindu-se și poftind ca să se
înștiințeze de s-ar putea până și în alte tări. În acest fel este
diavolul cel cu rău meșteșug, că pe toți îi întoarce de la calea cea
dreaptă, la voile sale. Încât se împlineşte proorocia lui David, care
zice: " Toți
s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bine,
nu este până la unul." Că acestea s-au scris pentru cei răi, care fără
de lege și fără de rânduială vântură lumea și toate cetățile și, care,
uitând învățăturile Apostolului Pavel, mănâncă întru lenevire pâine
străină și zilele lor rău își petrec. Drept aceea, unora că acestora, în
Epistola cea către Tesaloniceni, Apostolul le grăiește: "Fraților, vă
poruncesc, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriți de
orice frate care umblă fără de rânduială și nu după predania pe care ați
primit-o de la noi. Căci voi înșivă știți cum trebuie să vă asemănați
nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi, nici n-am mâncat de
la cineva pâine în dar, ci cu muncă și cu trudă, am lucrat ziua și
noaptea, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-avem
putere, ci ca să ne dăm pe noi pildă vouă spre a ne urma. Că și când ne
aflam la voi, am dat porunca aceasta dacă cineva nu vrea să lucreze,
acela nici să nu mănânce. Pentru
că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic și
iscodind. Dar unora ca aceștia le poruncim și-i rugăm, în Domnul Iisus
Hristos, ca să muncească în liniște și să-și mănânce pâinea lor." (II
Tes. 3 6-10).
Întru această zi, cuvânt pentru Tobit cel milostiv, care a fost în Israel.
A
fost un om în Israel, Tobit, milostiv și cucernic și multă sârguință
avea spre îngroparea iudeilor celor morți, în vremea robiei asirienilor
și, clevetit fiind la împăratul Sanherib, a scăpat. Deci, a adormit,
odinioară, sub zid, dinafară de cetate, precum adesea se întâmplă. Și,
dormind el, când a deschis ochii, păsările zburând pe deasupra lui, i-au
lăsat necurăție în ochi și a făcut albeață. Deci, era în muntele
Ecbatana o fecioară, rudenie a lui, Sara cu numele, care fusese măritată
după șapte bărbați, dar toți fuseseră omorâți de un drac cu numele
Asmodeu, înainte de a se uni ei ca soți cu ea. Și s-a rugat lui Dumnezeu
fecioara și i-a trimis Dumnezeu ei ajutor pe îngerul Rafael. Că Tobit
cel orb a zis fiului său, Tobie cu numele, să nu-și ia femeie din altă
parte, fără numai din seminția și din neamul lor, după lege. Și i-a dat
lui și o scrisoare pentru zece talanți, zicându-i: "Când erai prunc i-am
dat lui Gabel, din cetatea Raghes a Mezilor, acești bani spre păstrare.
Drept aceea, să cauți să te duci la dânsul, ca să iei de la el
talanții ce i-am dat și-i vei da lui scrisoarea și banii să-i aduci
degrabă." Iar tânărul își căuta tovarăș, că nu știa calea și a aflat, cu
voia lui Dumnezeu, pe îngerul Rafael, stând ca un om și l-a tocmit. Că
zicea Rafael că știe calea și adeseori umblă pe ea, iar numele a spus
că-i este Azaria, fiul marelui Anania și zicea: "Iată sunt gata să merg
cu tine." Deci, venind ei la râul Tigrului, tânărul s-a pogorât la râu
ca să-și spele picioarele sale și, iată, un pește mare a ieșit ca să-l
înghită pe el. Tobie s-a înspăimântat și a strigat cu glas mare și a
zis: "Stăpâne, mă înghite pe mine peștele." Iar îngerul i-a zis:
"Apucă-l de ureche și-l trage pe el la tine." Și l-a tras pe el la
uscat. Și i-a zis lui, iarăși îngerul: "Prinde peștele și, spintecând
pântecele lui, să-i iei rărunchii, inima și fierea și să le păstrezi pe
ele." Iar tânărul l-a întrebat: "La ce trebuință folosesc acestea?" Iar
îngerul i-a zis: "Cu
rărunchii și cu inima, cădind și afumând, vei gonii dracii, iar cu
fierea vei tămădui albeața de pe ochi." Deci, așa a luat tânărul femeie
din neamul său, pe fecioara aceea Sara, mai înainte zisă, prin sfatul și
îndemânarea îngerului, gonind pe neprietenul diavol, prin punerea pe
cărbuni a inimii peștelui, prin cădire și prin afumare și gonindu-l în
pustie. După aceea, luând cei zece talanți, tânărul s-a întors împreună
cu femeia lui la tatăl său Tobit, căruia i-a uns ochii cu fierea cea de
pește și îndată bătrânul a văzut. Apoi s-a descoperit pe sine îngerul,
că nu a fost om, ci de la Dumnezeu trimis era, spre ajutorul lor. Iar pe
fecioara aceea le-a dăruit-o lor, pentru a lor evlavie și a zis către
dânșii: "Taina împărătească bine este a o ascunde, dar faptele lui
Dumnezeu sunt lucru slăvit și binecuvântat a le vesti și a le lăuda." A
Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu