Luna decembrie în 9 zile: Zămislirea Sfintei Ana,
Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-şi gătească pentru Sine locaş
însufleţit pe pământ, casă sfântă spre sălăşuirea Lui, a trimis pe
îngerul Său către drepţii Ioachim şi Ana, dintru care a voit să se nască
Maica Sa şi le-a vestit lor, care erau neroditori şi sterpi, că le-a
dat Dumnezeu lor dar de zămislire, spre naşterea Fecioarei. Drept aceea,
s-a zămislit Sfânta Fecioară Maria şi s-a născut din sămânţă
bărbătească, însă din făgăduinţă, fiind părinţii ei, adică, bătrâni şi
sterpi. Că numai Hristos singur S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai
presus de fire, negrăit şi netâlcuit, precum El singur ştie, fără de
voie trupească. Şi, Dumnezeu desăvârşit fiind, toate ale iconomiei Lui
celei după trup desăvârşit le-a luat asupra Sa, adică firea oamenilor,
aşa precum a zidit-o şi a plăsmuit-o dintru început. Deci, ziua aceasta,
o prăznuim ca aducere aminte a zămislirii Maicii lui Dumnezeu în
pântecele maicii sale, Sfânta şi dreapta Ana, zămislire binevestită, pe
pământ părinţilor ei şi oamenilor, printr-un înger. Acest lucru l-a
făcut Dumnezeu, Care din nimic le-a înfiinţat pe toate, deşteptând
pântecele cel sterp, spre aducere de rod şi pe cea care îmbătrânise fără
de copii, maica născătoare de copii, cu preaslăvire a lucrat-o, sfârşit
vrednic al cererii celei drepte a drepţilor ei părinţi, pe Fecioara
dăruind-o, dintru care Însuşi Dumnezeu avea să vină în trup, spre cea de
a doua naştere a toate câte sunt. Că aşa a binevoit Dumnezeu ca nişte
părinţi, înţelepţi şi mijlocitori ai oamenilor, să nască fiică pe cea
aleasă din toate neamurile şi dinainte hotărâtă, mai înainte de veci. Şi
se face acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu ceea
ce este în Svorani, aproape de preasfânta ei biserică.
Întru această zi, învăţătură la zămislirea
Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.
Iubiţilor, astăzi începătura şi pârga mântuirii noastre se face
şi pântecele dreptei Ana rodeşte, după vestirea Arhanghelului, pe
nepoata dreptului Iesei, din seminţia lui David. Că printr-însa
legăturile lui Adam încep să se dezlege şi printr-însa lumea din
înşelăciune începe să se slobozească. Pentru ea s-au bucurat Proorocii,
aşteptând ca din ea să se nască Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, să
stiţi, iubiţilor, că astăzi prăznuim zămislirea Doamnei noastre,
Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu celei Preacurate. Drept aceea, cu
bucurie să alergăm la biserica ei, la rugăciune cu frică să stăm şi
Uşile cereştii cămări să le deschidem, cu priveghere, cu rugăciuni, cu
milostenie şi cu post să ne împodobim. Şi aşa, să petrecem cu cinste,
prăznuind cu bucurie cinstita zi de astăzi, zămislirea Preacuratei,
pentru că ea neîncetat roagă pentru noi pe Fiul ei şi Dumnezeul Nostru.
Să prăznuim, nu numai noi singuri îndestulându-ne, ci şi pe săraci
miluind, pe flămânzi hrănind, pe însetaţi adăpând, pe cei goi îmbrăcând,
precum Domnul a zis: "Fiţi milostivi, precum Domnul a zis: "Fiţi
milostivi, precum şi Tatăl vostru cel ceresc milostiv este". Să urmăm,
deci, fecioarelor celor înţelepte, cărora le-a zis Domnul: "Intraţi în
cămara cea cerească, pentru că, străin văzându-Mă, M-aţi miluit şi
flămând fiind, M-aţi hrănit şi, însetat fiind, M-aţi adăpat". Au doar,
fraţilor, pe Însuşi Hristos L-au hrănit, sau L-au adăpat ? Ba nu, ci pe
cei ce umblă în lumea aceasta şi cer întru numele Domnului; drept aceea
şi de Împărăţia Cerurilor s-au învrednicit. Rogu-vă, dar, pe voi să
fugim şi de gheena şi de Judecata cea fără de veste. Pentru că nu ştim
în care ceas sufletul se va despărţi de trup, noi aflându-ne ori
mâncând, ori bând, ori umblând ori şezând. Drept aceea, să avem în tot
ceasul pocăinţă, milostenie, blândeţe, înfrânare şi aşa să rugăm pe
Stăpânul Hristos, Care poate să ne miluiască pe noi. Încă să ne aducem
aminte de marele păstor, cel cu gura de aur, care a zis: "O, fraţilor,
acestea pentru noi sunt făcute, iar nu noi pentru dânsele." Să nu vă
întoarceţi şi să nu vă fie urât de biserică, nici să vă învăţaţi la
deşertăciuni, ca să nu se umple cu noi gheena, împreună cu cei ce au
căzut din slava Domnului. Drept aceea iubiţilor fraţi, să ne nevoim la
rugăciune totdeauna, cu curăţie, la biserică să mergem la toate
praznicele Domnului nostru Iisus Hristos şi la ale Preacuratei Maicii
Sale, ca, la sfârşit, să ne învrednicim a auzi glasul Lui cel prea dorit
şi prea dulce: "Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi
împărăţia cea gătită vouă", Căruia Se cuvine slava în veci ! Amin.
Întru această zi, pomenirea Sfintei Proorociţe Ana,
mama lui Samuil Proorocul (sec. XXII i.Hr.)
Sfânta şi fericita Proorociţă Ana era din cetatea Ramataim,
din muntele lui Efrem. Aceasta era însoţită cu un bărbat din seminţia
lui Levi, Elcana cu numele şi era stearpă şi nu năştea. Şi avea bărbatul
acesta două femei şi a doua se numea Penina. Şi Elcana, luând pe
Penina, a avut fiu cu ea şi se bucura. Dar omul iubea mai mult pe Ana,
măcar că era defăimată pentru stârpiciunea ei. Iar Penina o pizmuia,
dimpreună cu toate rudeniile şi prietenii ei. Deci, Ana mult se ruga lui
Dumnezeu, dar nimic nu se schimba, deşi poruncile cele din Legea Veche
le păzea pururea, fără lenevire. Că aşa, uneori, sfinţii dobândesc
cererile târziu şi cu încetul, de la Dumnezeu. Deci, odată, Ana
suindu-se dimpreună cu bărbatul său la Şilo, unde era Chivotul şi Cortul
lui Dumnezeu Atotţiitorul, ca să aducă jertfă prin mâna lui Eli preotul
şi săvârşindu-se jertfele, a primit de la altar o singură parte din
jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu
copii au primit câte două părţi. Şi, măcar că pentru aceasta mult s-a
întristat, ea nu s-a deznădăjduit, nici nu s-a tulburat faţa ei. Dar ce a
făcut? Slobozind pe bărbatul ei acasă, a rămas singură în Casa Domnului
şi, aruncându-se la pământ, se ruga în acest chip: "Doamne, Dumnezeul
părinţilor mei, dacă milostiv vei căuta spre mine, roaba ta şi spre
defăimarea mea şi-mi vei da mie rod din pântece, Ţie pe dânsul îl dau ca
să-ţi slujească în toate zilele vieţii lui". Şi ce a făcut Dumnezeu? A
trecut oare cu vederea rugăciunea ei? Ci, fiindcă Dumnezeu a văzut pe
Ana că nu se depărtează de la Cortul Sfânt, ci se roagă şi stăruieşte,
i-a făgăduit nu numai că-i va da ei rod din pântece, ci mai înainte i-a
spus şi numele celui ce-l va naşte. Şi de acolo, luând deplină
încredinţare, s-a întors acasă, săltând şi bucurându-se. Şi, luând în
pântece, a născut pe Proorocul Samuil. Şi, după ce l-a înţărcat, s-a
suit împreună cu el la Şilo şi a căzut la Domnul Dumnezeu, dându-I
mulţumită. Şi a binecuvântat-o pe ea bătrânul Eli preotul, zicând:
"Să-ţi dea ţie Domnul alt rod din pântece, în locul lui Samuil, fiul
tău." Şi şi-a luat pe fiul ei şi s-a pogorât la casa ei, pentru că era
el foarte mic. Iar după ce s-a făcut mai mare, ca de trei ani, luându-l
pe el de mână, l-a suit în biserica Domnului Atotţiitorul şi, aducând
cuvenita mulţumită Domnului, l-a dat pe fiul ei în mâinile lui Eli
preotul. Şi, făcându-i lui o haină bisericească, un efod, adică un
stihar mic, copilul slujea Domnului. Şi, văzând Ana se veselea şi,
adăugând, a născut trei fii şi trei fiice. Şi a căzut la altarul
Domnului, mulţumindu-I şi I-a adus cântarea aceasta, zicând:
"Bucuratu-s-a
inima mea întru Domnul. Înălţată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul
meu şi gura mea s-a deschis cu glas tare asupra vrăjmaşilor mei,
că m-am bucurat de mântuirea Sa". Şi toate celelalte cuvinte ale
cântării acesteia le-a cântat, ca o proorociţă şi maică de prooroc.
Drept aceea, a mai zis: "Cea stearpă naşte de şapte ori, iar cea cu
copii mulţi va fi neputincioasă, că Domnul omoară şi învie, El pogoară
în iad şi iarăşi scoate". Deci, pururea pomenita Ana, mulţi ani trăind
în viaţa aceasta, pururea mulţumind Domnului şi proorocind, s-a mutat
către veşnicele lăcaşuri.
Un egumen oarecare avea sub povăţuirea sa douăzeci de călugări,
din care unul, foarte leneş, neîngrijindu-se de mântuirea sa, fără de
vreme mânca şi bea fără de înfrânare şi limba nicidecum nu-şi ţinea. Pe
acesta, stareţul de multe ori îl învăţa şi îl ruga pe el zicându-i:
"Frate, îngrijeşte de sufletul tău, că ai să mori şi în munci grele vei
merge". Iar fratele niciodată nu asculta pe stareţ, neprimind cele
grăite de dânsul. Deci, aşa vieţuind, s-a întâmplat că a murit fratele
acela. Iar egumenul mult se mâhnea pentru dânsul, ştiind că întru multă
lenevire şi nepurtare de grijă a ieşit din lumea aceasta. Însă, a
început egumenul a se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru cel adevărat, arată-mi mie pentru sufletul
fratelui". Şi, într-acest fel, de multe ori a făcut. Iar odată a căzut
peste dânsul o spaimă şi a văzut râul cel de foc şi mulţime de oameni
într-însul, arzând în foc şi văitându-se, iar la mijloc a văzut şi pe
călugărul său, stând până la grumaji în văpaie; şi a început a grăi
egumenul: "Oare, nu pentru muncile acestea te rugam eu pe tine, ca să fi
avut grije de sufletul tău, fiule şi frate?" Iar fratele, răspunzând, a
zis către dânsul: "Mulţumită lui Dumnezeu, părinte, că, pentru
rugăciunile tale, măcar capul meu are uşurare; aşa, cu adevărat îţi
spun". Şi această întâmplare spunându-o, pe mulţi îi aducea la mântuire.
Dumnezeului nostru, slavă !
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-proorocita-ana-mama-proorocului-samuel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu