Luna decembrie în 30 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Anisia,
fecioara, din Tesalonic (+298).
fecioara, din Tesalonic (+298).
Aceasta a trăit în zilele nelegiuitului împărat Maximian şi era
din Tesalonic, având părinţi cinstitori de Dumnezeu, de bun neam şi
înstăriţi. Şi, săvârşindu-se ei, Sfânta a vândut toate avuţiile sale şi
cerceta pe cei săraci. Şi celor legaţi în temniţe, pentru credinţă, le
dădea cele de trebuinţă şi, spălându-le rănile, ca şi celor bolnavi le
slujea. Şi, împărţind toate, şi-a tocmit o casă şi lucra cu mâinile,
câştigându-şi hrana şi cele de trebuinţă, întru sudoarea feţei sale. Şi
aşa, petrecea în osteneli şi nevoinţe, în post şi privegheri, fiind ea,
cu viaţa şi cu fapta, plăcută lui Dumnezeu. Deci, mergând ea la
biserică, după obicei, iată unul din ostaşii împărăteşti, închinători la
idoli, i-a ieşit înainte şi, apucând-o, o trăgea spre capiştea
idolilor, unde se serba praznicul soarelui, şi o silea să jertfească
dracilor. Şi, mărturisind ea pe Hristos, ostaşul a dat să-i smulgă
acoperământul de pe cap, iar ea, împotrivindu-se cu bărbăţie, îl scuipă
în obraz. Şi, mâniindu-se, ostaşul scoase sabia şi o înfipse în coastele
ei, străpungând-o. Şi aşa fericită Muceniţă şi-a primit slăvitul
sfârşit.
Întru această zi, povestire din Limonar, despre un bătrân milostiv.
Într-o oarecare lavră a Perghiei, era un oarecare stareţ, sfânt,
neagonisitor şi milostiv foarte şi neavând nimic, fără numai o pâine.
Şi, într-una din zile, a venit un sărac la chilia lui, cerând
milostenie, iar el, neavând nimic, afară de pâine, pe aceea scoţând-o, a
dat-o săracului. Şi săracul i-a grăit lui: "Nu voiesc pâine, ci hrană."
Şi stareţul, vrând să-i fie de folos, luându-l de mână, l-a dus în
chilia sa. Iar săracul nimic alta n-a aflat, fără numai hainele cu care
stareţul era îmbrăcat. De o bunătate ca aceasta a stareţului
umilindu-se, săracul a dezlegat săculeţul său şi toate câte le avea le-a
vărsat în mijlocul chiliei şi a zis: "Primeşte acestea, bunule bătrân,
că eu de aiurea voi cere pentru mine, cele de trebuinţă."
Întru această zi, cuvânt de învăţătură al lui Eusebiu Pamfil,
despre pocăinţa lui David.
despre pocăinţa lui David.
Natan acela, Proorocul, a vorbit în pilde cu David, din care
învăţa şi arăta că o mare cădere i s-a întâmplat lui David
prin greşeala aceea. Şi cuvântul mai arată că nu înaintea a tot norodul l-a
mustrat pe el, că, după ce a dat, zice, faţă cu dânsul, iar nu de faţă
cu alţi martori i-a grăit. Iar David, nu numai că şi-a mărturisit
greşeala sa, ci, s-a mărturisit şi oamenilor, celor de după dânsul,
scriind acel psalm cunoscut, când a intrat el la Batşeba, femeia lui
Urie. Deci, intrând la dânsul, Natan Proorocul i-a spus pentru care
pricină a fost el lăsat să cadă într-o faptă rea ca aceea. Şi anume,
pentru cuvântul acela, pe care l-a zis întru sine aşa: "Eu am zis, întru
îndestularea mea: "Nu mă voi clinti în veac"".(Ps. 29,5). Iar, dar, că,
înălţându-se cu mintea, a grăit un cuvânt ca acesta, că, adică, nu se va
prăbuşi niciodată şi va petrece neschimbat şi fără de patimă, întru
îndestularea lui. Greu cuvânt şi mândrie afară din cale. Pentru că: "De
n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Ps.
126,1). Deci, acestea şi Apostolul, ştiindu-le, n-a îndrăznit să zică:
"Nu mă voi clătina în veac", ci se îngrijea, zicând: "Nu cumva, altora
propovăduind, eu singur să fiu nepriceput şi nelămurit." Şi ne învăţa:
"Nimeni să nu se laude, la oameni, ci cel ce se laudă întru Domnul să se
laude"; Şi "celui ce i se pare că stă, să se păzească pe sine, ca să nu
cadă." Să înţelegem dar, fraţilor, cum David numai cu un cuvânt,
lăudându-se, a greşit. Pentru aceea şi diavolul i-a întins lui cursa,
ca, adică, să greşească cu Batşeba. Dar, înălţându-se, s-a smerit şi a
postit. Cu atât mai mult ni se cade nouă, fraţilor, să ne smerim
înaintea lui Dumnezeu şi să nu ne înălţăm cu slava deşartă. Să ne aducem
aminte de cei flămânzi, care umblă în sărăcie, cum se zbuciumă, cum se
chinuiesc cu gerul, cu viforul, cu foamea şi se luptă cu golătatea,
uneori nici acoperământ având, iar de noi sunt trecuţi cu vederea. Deci,
de voim să ne facem nouă înşine pe Dumnezeu, milostiv, să aducem în
casele noastre pe unii ca aceştia, să arătăm spre dânşii dragoste mare
şi să nu-i deznădăjduim de a lor mântuire, ca, printr-înşii, să câştigăm
şi noi milă în ziua judecăţii Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia Se
cuvine slava acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-anisia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu