Acesta
era de loc din Mesopotamia, din eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se
cheamă Vitara şi s-a născut din părinţi cu numele Ilie şi Marta. Deci,
în al cincilea an al vârstei sale, l-au dus părinţii lui la o mânăstire
şi s-a făcut vestit în viaţa schimnicească. Şi, sporind el cu nevoinţa,
s-a dus la Simion Stâlpnicul şi a luat binecuvântare de la dânsul. Iar,
după dumnezeiasca descoperire, s-a dus spre părţile Traciei, aproape de
Bizanţ, la locul numit Anaplu. Acolo s-a închis într-un templu idolesc,
suferind multe chinuri de la diavoli. Deci, suindu-se pe un stâlp, a
petrecut acolo cu multă răbdare, topindu-se de zăduf şi de zăpadă, de
ploi şi de bătăile vânturilor. Şi a primit darul de a face minuni, încât
s-au vestit bunele lui fapte şi la împăraţii Leon(457-474) şi
Zenon(474-476) şi la Vasilisc tiranul, care au mers şi s-au închinat
Sfântului, proorocindu-le el, cele ce aveau să li se întâmple. Deci,
ajutând Sfânta Biserică, ce avea pe atunci război cu ereticii, şi
desăvârşindu-şi viaţa sfântă şi fără prihană, s-a dus către Domnul şi i
se face pomenirea lui la Anaplu.
Întru această zi, pomenirea Mucenicului Mirax
şi o povestire foarte de folos.
Acest
fericit Mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam egiptean, născut din
părinţi creştini, în cetatea ce se numeşte Tenesi. Şi, după ce s-a
botezat, creştea şi era învăţat de părinţii săi în neprihănita credinţă a
lui Hristos. Dar, mai în urmă, din slăbiciunea şi uşurinţa minţii sale,
s-a înşelat de la diavolul şi s-a dus la stăpânitorul cel de acolo,
Amiran, şi s-a lepădat, vai, de credinţa în Hristos. Şi, nu numai
aceasta, ci şi brâul şi-a tăiat şi crucea a călcat-o în picioare, a luat
sabia în mâini şi striga acel jalnic cuvânt: "Agarean (musulman) sunt şi
de astăzi înainte nu mai sunt creştin." Deci,
a fost cinstit şi slăvit câţiva ani lângă Amiran, el şi cei împreună cu
el, fără să se îngrijească cât de puţin pentru mântuirea sa. Iar,
părinţii săi, înştiinţându-se despre aceasta, nu conteneau rugând pe
Dumnezeu ca să-i schimbe gândul lui. Deci, Dumnezeu, văzând buna dorinţă
şi stăruitoarea rugăciune, a schimbat inima fiului lor spre pocăinţă.
Drept aceea, însuşi Mirax, mergând la părinţii săi, le-a zis: "Iată,
dulcii mei părinţi, am venit. Eu, ticălosul, m-am întunecat cu mintea şi
am făcut ceea ce am făcut; deci, acum, mă rog să mă fac iarăşi creştin
şi să fiu împreună cu voi." Iar, părinţii i-au răspuns: "Noi, fiule,
după ce ai făcut răul acesta, multe lacrimi am vărsat şi n-am contenit
vreodată rugând pe Dumnezeu ca să te lumineze să cunoşti adevărul şi să
te întorci către Hristos, Mântuitorul tău. Pentru aceasta, mulţumim acum
bunătăţii Sale, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune.
Iată, fiule, precum şi tu ştii, noi ne temem de Amiran, ca tu să stai cu
noi împreună, pentru că ne poate bănui că noi te-am schimbat. Ci, de
voieşti să se ridice această mare cădere a lepădării de credinţă şi să
afli pe Dumnezeu milostiv, iar, pe lângă aceasta, de voieşti să ne arăţi
şi pe noi fără de vină, de voieşti să te faci atât de apropiat şi
prieten al lui Hristos, încât să stai şi mijlocitor către El pentru tot
neamul tău, fă precum îţi spunem: "Du-te la Amiran şi, precum pe faţă
te-ai lepădat de Hristos, aşa pe faţă mărturiseşte-L pe El iarăşi, ca şi
când n-am şti noi nimic. Şi cu adevărat, Dumnezeu, fiule, va îndrepta
cu bine drumul tău, precum voieşti." Iar
Mirax, luând sfatul părinţilor săi, precum şi binecuvântarea lor, şi
având în mâna sa un brâu, s-a dus în adunarea păgânilor. Deci,
încingându-se cu brâul acela înaintea lui Amiran, a închipuit cinstita
cruce dintr-un lemn şi, sărutându-o pe ea, a început să strige cu toată
puterea sa: "Doamne, miluieşte!" Iar Amiran prinzându-l, i-a zis: "Ce ţi
s-a întâmplat?" Iar Mirax i-a răspuns: "Abia acum mi-am venit în fire
din întunecarea ce a venit asupra mea de la diavolul şi am căzut
înaintea lui Hristos, Domnul meu, şi iarăşi m-am făcut creştin, precum
am şi fost. Deci, am venit ca să fac acest lucru cunoscut şi ţie şi la
toată adunarea ta şi să mărturisesc cu adevărat înaintea tuturor pe
Hristos, iar legea voastră să o dau anatemii." Acestea
auzindu-le, Amiran l-a pus la închisoare, poruncind ca să rămână acolo
trei zile, fără de mâncare sau băutură. După acestea, l-a scos din
închisoare şi l-a judecat iarăşi. Şi, fiindcă l-a aflat tot mărturisind
pe Hristos, l-a bătut pe el şi l-a trimis din nou la închisoare. Iar,
după alte trei zile, l-a judecat şi, aflându-l pe el cu sârguinţă
mărturisind pe Hristos, l-a bătut cu vine de bou şi iarăşi l-a pus la
închisoare. Deci, după trei zile, iarăşi aducându-l înaintea sa, şi
văzând că neschimbat şi cu tărie mărturisea pe Hristos, l-a bătut fără
de milă peste rănile cele de mai înainte şi, la urmă, i-a hotărât
moartea. Deci,
luându-l slujitorii, au intrat într-o corăbioară, precum le era
poruncit, şi, plutind pe mare departe, ca la patru stadii, l-au lăsat de
şi-a făcut rugăciunea, apoi i-au tăiat capul şi l-au aruncat în adâncul
mării. Despre trupul lui, de a ieşit sau n-a ieşit din mare, nu s-a
arătat. Cinstitul cap însă, a ieşit cu adevărat din mare şi nişte
creştini cunoscându-l, l-au luat, ca pe un dar de mult preţ. Iar, pentru
aceasta, pârâţi fiind la Amiran, i-au dat lui o sută de galbeni şi aşa
au fost lăsaţi ca să-şi îndeplinească dorinţa lor în libertate. Atunci,
dar, făcând ei o cutie de argint, au pus în ea mucenicescul cap, cu
cuvenită cinste şi evlavie. Şi de atunci şi până acum, izvorăşte pururea
mir mirositor şi săvârşeşte multe vindecări, spre slava Mântuitorului
nostru Iisus Hristos şi spre deplina încredinţare a celor ce se smintesc
şi se îndoiesc de slava lui Mirax în ceruri, precum şi a celor asemenea
cu el.
Întru această zi, cuvânt pentru adormirea celui între Sfinţi
Părintelui nostru Sisoie.
Cel
dintre Sfinţi Părintele nostru Sisoe a trăit în pustie şi în munte,
şaizeci de ani, iar când era să se mute din viaţă, şezând lângă dânsul
călugării, i-a strălucit lui faţa ca lumina. Şi le grăia lor: "Iată, ava
Antonie a venit!" După aceea, tăcând puţin, iarăşi le zicea lor: "Iată,
ceata proorocilor a venit!" Şi a strălucit şi mai mult şi a zis: "Ceata
Apostolilor a venit!" Şi faţa lui îndoit a strălucit şi, iată, vorbea,
cum vorbeşte cineva cu alţii. Deci,
l-au rugat pe el bătrânii, zicând: "Spune nouă Părinte, cu cine
vorbeşti?" Şi a zis lor: "Iată, au venit îngerii să mă ia pe mine şi mă
rog lor să mă lase puţin, ca să mă pocăiesc." Iar bătrânii i-au zis lui:
"Nu-ţi trebuie pocăinţă, părinte," Zisu-le-a lor stareţul: "Cu
adevărat, nu mă ştiu pe mine că am pus măcar început de pocăinţă." Iar
toţi ştiau că desăvârşit este. Apoi, iarăşi, fără de veste, i s-a făcut
faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. Deci el le-a grăit lor: "Iată,
vedeţi toţi, a venit Domnul şi zice: "Aduceţi-Mi acest vas ales din
pustie!" Şi îndată şi-a dat duhul. Apoi, s-a făcut un fulger şi s-a
umplut casa de bună mireasmă.
Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Epifanie,
despre dreapta Judecată.
Era
un oarecare diacon în episcopie, anume Sabin, având ca meşteşug
scrierea cărţilor şi cu dreaptă viaţă era împodobit. Şi erau în
episcopie călugări, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios între toţi.
Deci, pe acesta îl pusese Sfântul Epifanie judecător peste treburile
bisericeşti. Iar odinioară, s-au judecat de către Sabin doi oameni: unul
fiind bogat, iar altul sărac. Şi Sabin a cugetat să părtinească şi să
ajute săracului, măcar că bogatul avea mai multă dreptate decât săracul.
Dar Sfântul Epifanie stătea ascuns la un loc oarecare şi-i asculta pe
amândoi. Deci, a auzit pe Sabin părtinind şi miluind la judecată pe cel
sărac. A venit atunci Sfântul de faţă şi a zis lui Sabin cu glas lin şi
cu blândă faţă: "Mergi, fiule, la meşteşugul tău de scrie cărţi şi
adu-ţi aminte de cuvintele Sfinţilor, ca să fii desăvârşit întru tot
răspunsul de trebuinţă şi să înalţi cu mare glas slavă Sfintei
Scripturi. Iar când judeci, auzi pe Făcătorul de bine, strigând şi
zicând: "Să nu părtineşti pe nimeni la judecată!" Şi de atunci, Sfântul
Epifanie singur judeca pe toţi cei ce veneau, ostenindu-se în toate
zilele, de dimineaţă până la ceasul al noulea. Iar de la ceasul al
noulea până a doua zi, nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slavă,
acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Întru această Duminică facem pomenirea tuturor
Sfinţilor Strămoşi.
Duminica Sfinţilor Strămoşi cade în zilele de la 11 la 17 decembrie.
Despre
fericitul Avraam toate câte scrie dumnezeiescul Moise la Cartea Facerii
le ştiu şi înţelepţii şi cei neînvăţaţi, de vreme ce le citim, în auzul
tuturor, în zilele marelui post. Deci, se ştie că el a fost din
pământul chaldeenilor şi din neam păgân, întrucât chaldeenii sunt un
neam mai vechi decât evreii. Ştim, de asemenea, că a avut tată slujitor
la idoli şi, măcar că era dintr-un neam ca acesta, nu avea nici o
împiedicare a cunoaşte pe Dumnezeu şi, ca să zicem ceva mai slăvit, de
aici mai vârtos s-a povăţuit şi s-a pornit el spre cunoştinţa
adevăratului Dumnezeu, că a cugetat în gândul său că idolii nu sunt
dumnezei. Şi văzând făpturile şi buna rânduială a lumii, a cunoscut pe
Cel ce nu se vede şi s-a închinat Lui, ca lui Dumnezeu Stăpânul şi
Chiver-nisitorul a toate şi Pricinuitorul bunei alcătuiri şi rânduieli a
celor văzute şi a toate câte sunt. Astfel, luând semn de la Dumnezeu şi
porucindu-i-se să-şi lase casa, a făcut aşa, neîndoindu-se nicidecum în
credinţă. Şi a luat, ca dar de sus, la cele mai adânci bătrâneţi, pe
Isaac, şi părinte al credinţei s-a numit, că n-a cruţat pe singurul său
fiu să-l aducă jertfă, la porunca lui Dumnezeu, pentru care şi părinte
al multor neamuri a ajuns. Deci, prin Isaac, dintr-însul s-a născut Iacob
şi din Iacob, Iuda şi fraţii lui. Şi Hristos, după trup, tot fiu al lui
Avraam este, ba încă, prin Hristos, Avraam a dobândit fii şi strănepoţi
pe toţi cei credincioşi. Pe acesta şi pe toţi strămoşii lui Hristos,
purtătorii de Dumnezeu Părinţii şi Dăscălii noştri, socotindu-i vrednici
de pomenire, au lăsat să le facem prăznuire în preajma Naşterii cea
după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, aşezând şi orânduind această
sărbătoare de la Duhul Sfânt. Că, de vreme ce Preabunul şi Iubitorul de
oameni Mântuitorul nostru, din iubirea Lui de oameni, l-a învrednicit pe
acest Avraam să-l aibă începător de rudenie şi strămoş, şi, cu el, şi
pe cei dintr-însul, cu dreptate se cădea să fie şi pomenirea lor în zi
de praznic şi de veselie, cu puţin mai înainte de trupeasca Lui arătare
la noi. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu