Luna decembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului şi slãvitului Prooroc Agheu (+485î.Hr.).
Acesta era din seminţia lui Levi, născut în Babilon, în vremea robiei.
Şi, încă tânăr fiind, a venit de la Babilon împreună cu iudeii aduşi de
acolo de Zorobabel şi de Iosua arhiereul şi a fost unul din cei din
urmă prooroci ai Vechiului Testament. Începând iudeii să înalţe Templul
dărâmat şi, ivindu-se multe piedici, după puţină vreme, descurajaţi,
părăsiră lucrul. Casele de locuit se înălţau noi şi frumoase, dar Casa
lui Dumnezeu zăcea neisprăvită. Deci, venind zile mai bune, pe vremea
lui Darius, împăratul perşilor, iudeii se apucară din nou de zidit, dar
lucrul mergea greu. Că se temeau ei, că templul acesta, al doilea,
n-avea nici bogăţia, nici frumuseţea, nici slava templului celui dintâi
al lui Solomon. Chivotul
sfânt, toiagul lui Aaraon şi toate semnele şederii lui Dumnezeu de
faţă, în mijlocul poporului Său, nu mai erau. Împreună cu Proorocul
Zaharia, Agheu Proorocul a fost trimis de Dumnezeu, anume, ca să
risipească aceste temeri şi îngrijorări, spunând iudeilor că, măcar că
templul acesta al doilea era mai sărac, el însă nu va fi lipsit de
slavă, proorocind cu patru sute şaptezeci de ani înainte că în templul
acesta era rânduit să intre Mesia, Fiul lui Dumnezeu. În acest chip, a
aprins din nou râvna celor ce zăboveau la zidirea templului, ducând
lucrul lor la bun sfârşit. Şi a fost iubit şi cinstit de toţi, ca un
prooroc al lui Dumnezeu împăratul.
Întru
aceastã zi, pomenirea Sfintei şi de minuni fãcãtoarei Teofana
împãrãteasa, care a fost soţia preaînţeleptului Leon împãratul (+893).
Aceasta
a fost născută şi crescută în Constantinopol, trăgându-se din neam
împărătesc, din vestiţii Martinachii, fiica a lui Constantin şi a Anei,
care era din Anatolia. Deci, aceştia, neavând prunc, în fiecare zi se
mâhneau şi rugau, pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, pururea,
adică, mergând la preacinstita ei biserică, de la locul numit Vascu. Şi
aduceau fierbinţi rugăciuni, zicând: "Stăpână, Doamna Lumii, să ni se
dezlege nouă naşterea de prunci, ca să nu ne mâhnim". Drept aceea,
fiindcă cereau cu credinţă, pentru aceasta au dobândit prunc, parte
femeiască, pe împărăteasa Teofana. Deci, ea, după ce s-a făcut ca de
şase ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi s-a împodobit pe sine cu tot
felul de bunătăţi. Şi, văzând părinţii ei că era atât de îmbunătăţită,
se bucurau, nădăjduind că, în scurtă vreme, vor câştiga şi rodul acestui
fel de copilă bună. Deci, pe măsură ce această tânără dăruită sporea cu
vârsta pe atât creştea ea, la şi mai mari bunătăţi şi la şi mai înalte
daruri. Şi, împăratul Vasile Macedonul a căutat o tânără frumoasă şi
îmbunătăţită. Deci, la Teofana, pomenitul împărat, a aflat toate
bunătăţile împreună adunate, pentru care a însoţit-o pe ea, prin
legiuită cununie, cu fiul său, Leon înţeleptul şi împăratul. Şi era plin
tot Constantinopolul de bucurie şi veselie, pentru acest fel de
împărătească şi cinstită nuntă. N-a trecut însă multă vreme, şi diavolul
a semănat, prin limba lui Santovarin, o neghină şi un viclean cuvânt.
Şi, înştiinţându-se despre această zisă uneltire a lui Leon împotriva
sa, împăratul Vasile a pus la închisoare trei ani atât pe fiul său Leon,
cât şi pe soţia sa Teofana. Dar când s-a sărbătorit hramul bisericii
Proorocului Ilie, atunci iarăşi, s-au împăcat părintele cu fiul şi,
împreună cu el, a ieşit în mijlocul poporului şi au făcut obişnuita
sărbătorire. Iar, când s-a îmbolnăvit, împăratul a hotărât pe acelaşi
fiu al său, Leon, ca singur stăpânitor şi împărat. Deci, de atunci,
această cinstită împărăteasă, trăind în palatele împărăteşti, se nevoia
pentru mântuirea sufletului său, că slava împărăţiei şi bucuriile
acestei vieţi le socotea ca nimic şi ca pe o ţesătură de păianjen.
Pentru care, ea nu contenea pururea, ziua şi noaptea, a sluji lui
Dumnezeu şi semenilor, cu psalmi şi cu laude, cu milostenii şi cu tot
felul de înfrânări. Şi, măcar că pe dinafară, la vedere, purta hlamidă
împărătească, pe dinăuntru, însă, şi întru ascuns purta haine aspre de
păr; şi cu aceasta îşi strunea trupul său. Se înfrâna fericita şi de la
mese bogate, având hrană simplă şi nefelurită: pâine, adică, şi legume;
şi cu acestea se mulţumea, ca şi cu cea mai mare desfătare. Împărţea la
săraci banii care îi cădeau în mână. Încă şi podoabele şi hainele ei
scumpe le vindea, fericita, şi dădea banii la nevoiaşi. Dădea văduvelor
şi orfanilor cele spre trebuinţă şi îndestularea lor. Dăruia
mânăstirilor şi locaşurilor pustniceşti bani şi acareturi. Se purta faţă
de slugi ca şi când i-ar fi fost fraţi. Nu s-a aflat niciodată jurământ
în gura ei. N-a ieşit minciună de pe buzele ei, nici clevetire
împotriva cuiva. Către toţi se apleca cu bunătate, şi s-a făcut ca o
maică a tuturor celor ce nu aveau scăpare şi ajutor. Şi, măcar că patul
ei era aşternut cu ţesături cu fir de aur şi cu podoabe împărăteşti, ea
însă, după ce înnopta, lăsa patul şi se odihnea jos, pe podeaua
aşternută cu o singură rogojină sau cu ţesături aspre de păr şi
necontenit uda aşternutul său cu lacrimi, foarte puţin somn dormind, că
repede se deştepta pentru a lăuda pe Dumnezeu. Deci, din multa ei viaţă
aspră şi grea pătimire, a dat într-o rea boală trupească. Ci, fericita
folosea boala ei ca pricină de înfrânare. Toate bucatele ce se găteau
pentru boala ei, ea le împărţea la cei flămânzi. Gura
fericitei acesteia n-a încetat să înveţe dumnezeieştile cuvinte şi nu
contenea vreodată a rosti psalmii lui David şi nu trecea cu vederea
lauda Domnului cea de şapte ori în zi, nici n-a dormit fără lacrimi. Şi,
ca să zic pe scurt, împărăteasa aceasta s-a lepădat, pentru Domnul, de
lume şi de cele pricinuitoare de bucurii în lume. Toată osârdia ei era
lauda lui Dumnezeu ziua şi noaptea, facerea de milostenii, către cei
lipsiţi, şi tot felul de înfrânări, desăvârşit a plăcut lui Dumnezeu şi i
s-a dat ei a cunoaşte mai înainte vremea sfârşitului său. Şi, chemând
pe toţi ai săi şi mult învăţându-i, şi-a dat cu pace fericitul ei suflet
în mâinile lui Dumnezeu.
Un
bărbat sfânt a văzut pe un oarecare greşind şi cu amar a lăcrimat şi a
zis: "Acesta astăzi, iar eu mâine". Oricine, de va greşi, chiar
necredincios de ar fi, să nu-l osândeşti pe el, ci să te vezi pe tine
mult mai păcătos decât dânsul şi nicidecum să nu-l ocărăşti pe dânsul
pentru greşeală, ci să-ţi aduci aminte de tine însuţi şi să iei seama
cum umbli, ca să nu cazi. Să dai de lucru sufletului tău, ca, adică, să
stea la rugăciune şi să se lipească de Dumnezeu, ca să nu te biruiască
pe tine gândul cel vrăjmăşesc. Roagă-te ca să se depărteze de la tine
duhul uitării. Şi orice lucru de trebuinţă vei face, dacă te vei lăuda,
îl pierzi pe el. Tu să zici aşa: "Eu voi muri diseară, ori mâine, ori nu
ştiu în care ceas". Iar de vei grăi cuiva despre viaţa ce va să fie, cu
umilinţă şi cu plângere să-i grăieşti celui ce te ascultă, de vreme ce
şi el ar putea să-ţi spună ţie: "Să nu mori fără de folos, petrecând
vremea în cuvinte deşarte". Şi de vrei să te mântuieşti, fereşte-te de
cei ce te laudă şi de cei ce-ţi înşeală gândul tău, ca să ocărăşti pe cel
de aproape, iar pe tine să nu te vezi. Au, nu ştii, oare, că tâlharul
cel ce a fost pe cruce, printr-un singur cuvânt s-a îndreptat, iar
fariseul, cu un cuvânt s-a făcut vinovat ? Că Iuda a fost numărat
împreună cu Apostolii şi, într-o noapte, şi-a pierdut toată osteneala şi
s-a pogorât în iad ? Drept aceea, să nu se laude nimeni, oricât bine ar
face, pentru că toţi care şi-au pus nădejdea în sine, au căzut. Deci,
de vei vedea pe cineva greşind, nu asupra aceluia să pui greşeala, ci
asupra diavolului celui ce l-a biruit pe el. Şi să zici: "Amar şi vai
mie, că acesta fără de voie a fost înşelat, iar eu, de voie şi ştiind,
greşesc". Deci, să plângi şi să ceri de la Dumnezeu ajutor. Că de
vieţuim cu lenevire şi cu nebăgare de seamă, apoi nimeni nu poate să
biruiască pe diavolul şi nici să câştige bunătăţi de la Dumnezeu. Drept
aceea, pentru slăbirea şi nepurtarea de grijă de viaţa noastră, suntem
amăgiţi toţi în lumea aceasta trecătoare. Iar când ne bucurăm de căderea
altuia sau o defăimăm, apoi singuri pe noi, atunci, ne dăm şi ne vindem
muncilor diavolului. Iar, dacă stăm tari cu inima şi cu mintea, apoi
de-a pururea, Dumnezeu ne va fi nouă ajutător. A Căruia este slava în
veci ! Amin.
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-prooroc-agheu
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-teofana-imparateasa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu