Nelegiuitul
împărat Maximian (304-311), biruitor întorcându-se din războiul ce
purtase împotriva etiopienilor şi socotind că zeii şi idolii i-au adus
lui biruinţa în lupte, a voit să aducă jertfele cele de mulţumire
zeilor, în Nicomidia. Deci, a trimis în toate părţile vestitori, ca să
pornească pe toţi supuşii săi să se închine, împreună cu împăratul, la
chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat în cetatea aceea
mulţime nenumărată de popor, de nu încăpea prin case şi petrecea pe
uliţe şi pe câmpul din vecinătate, aşteptând porunca împăratului. Şi era
praznicul Naşterii Domnului, din anul 304 de la mântuirea lumii. Şi
printre cei aduşi cu sila de ostaşi, se afla mulţime multă de creştini
care, nevoind să meargă la capiştea idolească şi aflând că în biserica
cetăţii Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, săvârşeşte Sfânta
Liturghie, au mers în mare număr la biserică şi ascultau slujba ce se
săvârşea acolo. Deci, Maximian, aflând de aceasta, s-a mâniat şi,
trimiţând ostaşi, aceştia au încuiat pe dinafară uşile bisericii, ca
să-i dea foc şi să ardă pe creştini. De aceea, aflând episcopul, s-a
grăbit de a boteza pe cei ce nu erau încă botezaţi, şi i-a împărtăşit pe
toţi cu Dumnezeieştile şi Preacuratele Taine, îmbărbătându-i să
primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, slujitorii
împărăteşti au aprins lemnele şi flăcările au cuprins toată biserica şi
toţi creştinii dinlăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele
cetăţii, ostaşii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în
Hristos. Şi au pierit atunci ca la 20.000 de Mucenici. Cu ale lor sfinte
rugăciuni, Doamne miluieşte şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Se spune despre ava Ioan Colovul că, după ce a mers la un părinte
teban, care petrecea în pustiul Schitului, a luat părintele lui un lemn
uscat şi l-a răsădit şi i-a zis lui: "În toate zilele să-l uzi pe acesta
cu un ulcior de apă, până ce va face rod." Însă, era apa departe de
dânşii, atâta cât se ducea de cu seară şi venea dimineaţa. Deci, până la
trei ani udându-l, s-a prins lemnul acela şi a făcut rod. Şi părintele
lui, culegând rodul, l-a dus pe el la biserică, grăind: "Fraţilor,
veniţi de vedeţi şi mâncaţi din rodul acesta al ascultării.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur,
despre flãmânzire şi post.
Sunt
mulţi care zic: "De ce trebuinţă este postul la cei care vieţuiesc în
curăţie?" Dar aceasta este o întrebare a celor leneşi şi slabi. Că, cine
a fost mai curat decât Adam? Şi încă şi pe acesta nu l-a lipsit
Dumnezeu de post. Pentru că ceea ce i-a zis lui: "Din toţi pomii ce sunt
în Rai să mâncaţi, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu
mâncaţi dintr-însul" - acesta este chip al postului. Şi de vreme ce de
acest post a fost de trebuinţă în Rai, apoi cu cât mai mult, afară din
Rai este el trebuitor. Dacă, mai înainte de răni, era trebuinţă de
ierburi vindecătoare, apoi, cu cât mai vârtos, în vreme de răni? Deci,
până a nu veni încă războiul asupra noastră, a fost trebuinţă de arme,
cu cât mai mult acum, când stăm în mijlocul
războiului poftelor? Încă să cunoaşteţi cât Se mânie Dumnezeu, când se
huleşte postul şi cât îl iubeşte pe cel ce îl ţine cu cinste. Adam n-a
cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului, zicându-i: "Pământ
eşti şi în pământ vei merge." Iată cât se mânie Dumnezeu când defaimă
cineva postul, că moarte aduce asupra celui ce nu poartă de grijă de el.
Dar, iată acum puterea postului. Că postul întoarce jumătate din calea
ce duce la moarte. Pildă şi dovadă despre aceasta avem nu de la doi
oameni sau trei, ci de la un popor întreg, al cetăţii celei mari a
ninivitenilor, care era aproape de pieire, de nu s-ar fi întors cu
pocăinţă şi cu post. Şi aceştia, adică, neavând nici lege, nici ştiinţă
de ceva, singuri şi-au pus lor lege: postul. Deci, noi cum să ne lepădăm
de acela pentru care avem o mulţime de dovezi? Că Moise şi Ilie, când
voiau să se apropie şi să vorbească cu Dumnezeu, la post alergau mai
întâi şi mâini pătrunse de post aveau ei ridicate spre cer. Încă şi
Însuşi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a flămânzit, vreme de
patruzeci de zile, netrebuindu-I lui post, ci dându-ne nouă armă de
biruinţă asupra a toată puterea diavolului. Dumnezeului nostru slavă
acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu