Proloagele din 24 decembrie

 Luna decembrie în 24 zile Întru această zi, învăţătură 
la înainteprăznuirea Naşterii lui Hristos

       Să aveţi înştiinţare, fraţilor, că întru această zi este postul înainteprăznuirii Naşterii lui Hristos, întru care cu dragoste şi cu curăţie să vă adunaţi, întru al şaselea ceas(oră 12 din zi), la rugăciune; mânia călcând, de spurcăciunile trupeşti curăţindu-vă şi toate necuvioasele lucruri lepădându-le, ca vrednici să fim, cu buze curate şi cu inima fără prihană, să ne împărtăşim cu trupul Domnului, întru care pentru noi S-a îmbrăcat Domnul şi a sărăcit de bună voie. Că ne-a văzut pe noi afundaţi în răutatea păcatului, robiţi de diavolul, prin lucruri urâte de Dumnezeu şi n-a răbdat să ne mai vadă căzuţi în atâtea nenorociri. Şi, plecând cerurile S-a pogorât pe pământ şi, fără de prihană şi fără de amestecare, a luat trup de om, în pântecele Preacuratei Fecioare Maria sălăşluindu-Se. Şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început, S-a făcut, cu trupul, om, adică Dumnezeu şi Om, îndoit cu firea. Că a vrut să înnoiască neamul omenesc şi să-l ducă la locul cel dintâi, dintru care a căzut, când a ascultat pe vrăjmaşul care, amăgind pe strămoşul nostru Adam, omul cel dintâi, l-a surpat şi în viaţa muritoare l-a mutat. Deci, pentru aceasta, s-a făcut arătarea lui Dumnezeu, pogorându-se la noi Fiul lui Dumnezeu. Bucurie ca aceasta nu s-a mai făcut de când este lumea, că Fiul lui Dumnezeu a venit, nu ca în vremea veche, prin prooroci şi prin pilde, ci, prin naşterea cea din Fecioară, S-a arătat nouă faţă către faţă. Nu este nici un lucru mai fericit şi mai mântuitor decât acesta. Este minunea cea mai înaltă, decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu, de la începutul lumii. Drept aceea, îngerii propovăduiesc taina şi steaua vesteşte pământului pe Împăratul ceresc. Iată, păstorii aleargă să vadă pe pruncul Care li s-a propovăduit. Magii, cu daruri împărăteşti, I se închină, iar îngerii laudă pe Dumnezeu, Care Se Slăveşte de cei de sus; şi pe pământ se vesteşte pacea. Că, iată mărturiseşte şi Apostolul: "Aceasta este pacea noastră care a împreunat pe îngeri cu oamenii, amândouă cetele le-a făcut una, făcând pace prin cruce, omorând vrăjmăşia şi împăcându-ne cu Dumnezeu. În El viaţa s-a arătat şi fiii lui Dumnezeu ne-am făcut"(Efes. 2,14,16). Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Să ne veselim, mai întâi, că şi pe noi ne-a învrednicit Dumnezeu să-I dăm un răspuns pentru toate câte ni le-a dat. Iar răspunsul nostru este viaţa noastră creştinească de fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între-olaltă, viaţa noastră cea cu strădanie, pe care am iubit-o şi făgăduinţă am dat pentru ea la Sfântul Botez, viaţa noastră care este adevărată slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor noştri. Deci, de poftim să umblăm şi noi pe urmele Domnului, şi ale Sfinţilor Lui, să nu ne îngrijim numai de mântuirea noastră, ci de toţi oamenii din lume. Nu suntem noi fraţi cu toţi oamenii? Nu suntem zidiţi dintr-un pământ? Nu ne-am botezat într-o sfântă scăldătoare toţi? Să ne ostenim şi să ne rugăm, dar, pentru toţi fraţii noştri din lume, întristându-ne de păcătoşi, de eretici, chiar şi de limbile păgâne, care se află în întunericul necredinţei; cu un cuvânt, pentru toţi oamenii, precum porunceşte Apostolul Pavel. Folosul nostru va fi cu atât mai mare. Ne vom împlini o sfântă datorie, vom dobândi curăţirea şi iertarea păcatelor noastre şi vom câştiga viaţa cea veşnică a Împărăţiei cereşti, întru Hristos Iisus, Domnul nostru. 

Întru această zi, pomenirea Preacuvioasei Muceniţe Evghenia (+1262)

       Această Sfântă Evghenia s-a născut şi a crescut în Roma cea veche, din părinţi păgâni cu cerinţa, anume Filip şi Evghenia. Tatăl său, Filip, s-a învrednicit a primi o slujbă împărătească în ţara Egiptului. Deci, a plecat acolo cu toată familia sa. Iar Evghenia, fiica lor, furişându-se, a fugit de la părinţii ei într-o noapte, în taină, numai cu două slugi şi îmbrăcându-se bărbăteşte a mers la un episcop şi, luând dumnezeiescul Botez şi tăindu-şi părul, şi-a pus numele Evghenie şi plecând foarte de noapte, s-a dus la mânăstire. Şi petrecea acolo cu tot felul de bunătăţi: cu osteneli, cu trude şi cu nevoinţe şi cu şederea de toată noaptea la rugăciune. Şi atât a strălucit, ca un mare luminător, încât a rugat-o soborul mănăstirii, când s-a întâmplat de a murit egumenul, să ocârmuiască şi să ia grija mănăstirii asupra ei. Iar, ea, smerindu-se de cuvintele lor, nu voia, dar mai pe urmă, fiind silită, a primit. Ci cuvântul şi lauda nu fiecum i-au fost, ci adevărul l-a arătat pe Evghenie mare şi luminat între toţi, că şi faţa şi mintea lui atrăgeau pe toţi în chip minunat, ca magnetul pe fier, spre câştigarea bunătăţilor celor duhovniceşti. Iar o femeie bogată, anume, Melantia, ce se tâlcuieşte negreală, neagră cu adevărat şi la suflet, dacă l-a văzut pe Evghenie din fire frumos, a fost cuprinsă de mare dragoste, la vederea lui. Şi, găsind o mincinoasă şi deşartă pricină, că are o boală îndelungată şi vrea să i-o spună în taină, că nu este alt chip a se izbăvi de boala ei, Evghenie, milostivindu-se cu inima şi încrezându-se, din nevinovăţie, în viclenele şi amăgitoarele cuvinte ale Melantiei, s-a plecat şi a mers la casa ei, necunoscând vicleşugul. Şi, crezând că este bolnavă a şezut lângă patul celei ce bolea nu de boală, ci de poftă trupească. Şi, căutând Melantia la faţa Evgheniei, n-a putut tăinui mai mult focul poftei cel ce se ascundea în lăuntrul ei şi a început a grăi cuvinte de desfrânare: "Cu nesuferită poftă, şi cu nemăsurată dragoste sunt cuprinsă pentru tine". Acestea şi mai multe zicând Melantia, cuvioasa Evghenia se ruşina de neruşinarea acelei femei şi i-a răspuns ei groaznic: "Taci, o, muiere, taci şi nu încerca a ne vătăma pe noi cu otrava balaurului celui vechi, că văd că te-ai gătit pe tine, mare lăcaş, diavolului. Depărtează-te, ispititoareo, de la slugile lui Dumnezeu". Acestea şi mai multe îi zicea. Iar Melantia, umplându-se de nespusă ruşine şi de mânie, s-a dus în cetate şi, mergând la prefect, îl pâra pe Evghenie egumenul. Şi zicea: "Minunatul egumen de la cutare mânăstire, amăgind cu cuvinte înşelătoare pe femeile curate, a venit şi la mine, fiind el îndrăzneţ şi "neruşinat păcătos". Iar prefect în anul acela era chiar tatăl Sfintei Evghenia. Deci, fiind el judecător în cetate, dacă a auzit aceasta, minunându-se foarte, îndată a trimis la mânăstire, poruncind să aducă la judecată pe Evghenie, ca pe un egumen ce era, şi pe călugării legaţi, ca pe nişte vinovaţi, şi mincinoşi slujitori, sau, mai vârtos a zice, ca pe nişte răufăcători, ca să stea de faţă şi să răspundă. Deci, dacă au fost scoase la judecată şi mănăstirea şi cetatea, a început a grăi Melantia, ocărând pe minunatul acela egumen şi batjocorindu-l şi învinuidu-l cu multe cuvinte. Şi, cu îndrăznire strigând către toţi şi arătându-l prietenilor ei cu degetul, ca pe un slujitor spurcat, şi pe cei ce erau sub ascultarea lui, ca pe nişte desfrânaţi, zicea: "Ascultaţi toţi, că adevărul vă grăiesc!" atunci Evghenie, îndată rupându-şi haina lui, a zis către cei ce erau de faţă, cu multă îndrăznire: "S-ar cădea nouă să vă mulţumim şi să suferim şi ocări şi batjocuri şi chinuri pe trup, dar ca să nu se facă de râs chipul călugăresc ce purtăm, iată, eu sunt femeie în fire, fiică de prefect şi judecător tatăl meu iubit, iar doamna lui îmi este mama, care m-a născut. Şi aceştia îmi sunt fraţi, că nu le voi zice slugi. Acestea zicând buna Evghenia, toţi s-au minunat. Şi, fiecare se mira, văzând în ce chip a pedepsit Dumnezeu, cu dumnezeiască judecată, viclenia Melantiei. Deci, tatăl Evgheniei, îndată lăsând slava, bogăţia şi strălucirea lumească, s-a botezat, şi s-a făcut păstor credincios cetăţii, încheindu-şi viaţa cu mucenicie, că a fost omorât cu sabia de necredincioşi, şi s-a dus la veselia cereştilor lăcaşuri. Iar maica sa, numaidecât lăsând ţara cea străină a Alexandriei, s-a întors la moşia ei din Roma. Şi, ieşind poruncă împărătească în vremea prigoanei lui Galeriu, să se aducă jertfă la idoli, şi-a mărturisit credinţa şi a fost dată morţii. Cât despre Evghenia, care atâta strălucise de faţă cu toţi, din dorul ei cel mare către Hristos, i-au legat de grumaji o piatră mare şi au aruncat-o în apă şi ieşind ea sănătoasă, i-au tăiat capul cu sabia şi, veselă, a zburat către Împăratul şi Mirele său. 

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Nicolae mohahul, 
care a fost ostaş (sec. IX)

      Cuviosul Părintele nostru Nicolae a fost mai întâi ostaş, pe vremea lui Nichifor, împăratul grecesc (802-811), având sub puterea sa cete de ostaşi. Deci, odată având război împăratul Nichifor, împotriva bulgarilor, a ieşit şi el cu ostaşii lui şi, înserând, a intrat la o gazdă să rămână peste noapte şi, ospătând cu gazda şi rugându-se, s-a culcat să doarmă. Iar la straja a doua şi a treia de noapte, faţa gazdei, rănindu-se cu dragostea cea satanicească către dânsul, s-a apropiat lin de patul lui şi, mişcându-l şi deşteptându-l, îl trăgea pe el, cu cuvinte desfrânate, spre împreunare trupească. Iar Sfântul a zis către ea: "Încetează muiere, cu sataniceasca şi nelegiuita ta îndrăgire şi nu pofti a-ţi spurca trupul tău, şi pe mine, ticălosul, a mă pogorî la grătarul iadului". Iar ea, ruşinându-se, s-a depărtat. Şi după puţin venind, iarăşi silea către păcat pe bărbatul cel curat. Iar Sfântul a doua oară a depărtat-o pe dânsa, certând-o foarte, iar ea, iarăşi, s-a dus şi îmbătându-se de îndrăgire, iarăşi s-a întors la dânsul. Atunci Sfântul a zis către dânsa: "O, ticăloaso şi plină de toată neruşinarea şi obrăznicirea, nu vezi că dracii te tulbură pe tine, ca să-ţi piardă cinstea ta şi să te facă pe tine de râs şi de ocară tuturor, şi sufletul tău să-l arunce în gheena focului? Oare nu vezi că şi eu, smeritul merg la război, spre vărsare de sânge şi moarte, cu puterea lui Dumnezeu, împotriva neamurilor păgâne? Deci, cum voi spurca trupul meu, mergând la război?" Acestea şi altele ca acestea, zicându-le ei, a îndepărtat-o de la sine cu ruşine. Şi, sculându-se şi rugându-se, a purces în calea sa. Iar în noaptea următoare, pe când dormea, s-a văzut pe sine la un loc cu largă vedere. Şi aproape de el cineva puternic, şezând şi având piciorul drept pus peste cel stâng, a zis către dânsul: "Priveşte de amândouă părţile pe ostaşi". Iar el a zis: "Aşa, stăpâne, văd că grecii taie pe bulgari". Şi a zis cel care se arătase: "Caută acum spre noi". Şi, căutând spre puternicul acela, l-a văzut pe el rezemând piciorul cel drept de pământ şi piciorul cel stâng punându-l peste cel drept, care lucru făcându-se, căutând iarăşi spre oşti, a văzut pe cei potrivnici tăind fără cruţare pe greci. Şi, încetând tăierea trupurilor, a zis puternicul acela către dânsul: "Caută cu deadinsul la tăierea trupurilor şi-mi spune ceea ce vezi". Iar el, căutând, a văzut tot câmpul cel întins sub ochii lui plin de trupurile morţilor, iar la mijloc era un loc gol şi verde, atât cât s-ar fi culcat un om, şi a zis: "Stăpâne, tot pământul este plin de trupurile grecilor, celor tăiaţi fără de cruţare, afară de un loc, cât s-ar culca numai unul". Atunci a zis puternicul acela către dânsul: "Şi ce gândeşti despre aceasta?" El a răspuns: "Neştiutor sunt stăpâne, şi nu pricep" Şi iarăşi a zis către dânsul, înfricoşatul acela: "Acest loc verde gol, pe care îl vezi, care are culcuş numai de un om, al tău este şi întru el tu erai să zaci tăiat, ca şi ostaşii tăi. Dar, de vreme ce în noaptea trecută, pe balaurul cel împletit în trei, care de trei ori s-a luptat şi a voit să te ucidă, cu bărbăţie l-ai scuturat de la tine, iată că tu însuţi te-ai slobozit de tăierea aceasta şi culcuşul acela verde n-a avut parte de tine şi ţi-ai mântuit şi trupul şi sufletul tău. Deci, de acum, dacă tu curat îmi vei sluji şi moartea cea firească o vei birui". Acestea auzindu-le, s-a înspăimântat şi, trezindu-se, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oaste. Iar, intrând împăratul în strâmtorile Bulgariei, s-au suit bulgarii în munte, lăsând puţini pentru pază, câteva mii, pe care, grecii tăindu-i, s-au mândrit. Şi împrăştiindu-se prin ţară, după puţin, toată tabăra grecilor a fost ucisă, împreună cu împăratul Nichifor. Şi se spune că, dacă-l aflară bulgarii pe împăratul grecesc ucis, i-au făcut scăfârlia capului pahar, şi-l ridica cu vin împăratul bulgarilor, de-l bea plin, înaintea dregătorilor săi adunaţi. Şi de atunci s-a început a se ridica paharul la mese. Deci, dreptul Nicolae, aducându-şi aminte de visul acela şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors de acolo cu lacrimi. Şi, ducându-se într-o mânăstire a luat asupra lui chip călugăresc, şi slujind curat lui Dumnezeu, s-a făcut unul dintre părinţii cei mari, întru Hristos Iisus Domnul nostru. 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage24Dec.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1272

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie24.htm