Luna decembrie în 25 zile: Naşterea Cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Troparul: "Naşterea Ta, Hristoase,Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii
lumina cunoştiinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea
s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe
Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, slavă Ţie".
Stihuri: "Priveşte, iubitorule de înţelepciune, Ce lucrează Domnul
pentru tine Se naşte din Fecioară, mai presus de fire, Spre a noastră a
tuturor înnoire Că alt mai mare lucru nou făptura n-a văzut Că Fecioara
Maria pe Dumnezeu L-a născut".
Văzând iubitorul de oameni Dumnezeu că neamul omenesc este asuprit de
diavolul, S-a milostivit şi a trimis pe Arhistrategul Său Gavriil să
zică celei de Dumnezeu Născătoare: "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu
tine". Şi când Maria Fecioara a zis îngerului: "Iată, roaba Domnului
sunt, facă-se mie după cuvântul tău", îndată Domnul nostru Iisus
Hristos, adică Cel făcut om, Fiul şi Cuvântul cel veşnic al lui
Dumnezeu, S-a zămislit în cinstitul şi preacuratul ei pântece, prin
puterea Duhului Sfânt. Iar dacă s-au împlinit nouă luni de la zămislirea
ei, a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea,
fiecare în cetatea sa de naştere. Deci, a plecat şi Iosif, ocrotitorul
Domnului, dimpreună cu Născătoarea de Dumnezeu ca să se înscrie în
Betleem, amândoi fiind din casa şi din neamul lui David. Şi era vremea
să nască Fecioara şi, nefiind sălaş, din pricina mulţimii oamenilor
veniţi să se înscrie, au intrat într-o peşteră săracă. Şi acolo,
Fecioara a născut, fără de stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos
şi L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a pus în ieslea dobitoacelor, pe
Ziditorul tuturor, Cel ce venise să ne mântuiască pe toţi de păcatele
noastre.
Pomenirea închinării magilor
Se afla, pe vremea lui Moise, în pământul chaldeenilor, un oarecare
vrăjitor cu numele Valaam şi proorocind multe, a spus şi aceasta: "Stea
din Iacov va răsări şi va zdrobi stăpâniile lui Moab". Deci, având
ceilalţi vrăjitori de după el asemenea proorocie, o spuneau, ca pe o
predanie, la toţi înţelepţii şi împăraţii lor şi aşa a ajuns ea până la
aceşti trei magi din vremea Evangheliei. Şi ei luau seama când avea să
se vadă o asemenea stea. Deci, văzând ei, ca nişte cititori în stele că
Steaua lui Hristos nu-şi făcea, drumul, precum celelalte stele, de la
răsărit către apus, ci de la miazăzi către miazănoapte, au cunoscut că
aceasta înseamnă naşterea unui mare împărat. Şi, urmând steaua, au aflat
pe Hristos Domnul şi, căzând, I S-au închinat Lui şi I-au adus daruri:
aur, tămâie şi smirnă şi aşa, cu porunca îngerului, s-au întors în ţara
lor, neabătându-se pe la Irod. Că Irod întâiul, fiind de alt neam,
împărat în Israel, era tare iubitor de stăpânire şi mult se temea de
pierderea împărăţiei sale şi de Mesia, Cel făgăduit, prin Prooroci,
împărat al iudeilor. Iar cei trei crai, când au venit şi au intrat în
Ierusalim, întrebau cu îndrăzneală despre împăratul ce Se născuse,
arătând că, prin stea, erau povăţuiţi să vină acolo. Atunci Irod,
trezindu-se şi nedumirindu-se, a chemat pe cărturari şi i-a întrebat:
"Unde zice Scriptura că Se va naşte Hristos?" Iar ei i-au spus: "În
Betleemul Iudeii". Deci, a chemat pe crai şi, cu vicleşug, le-a zis lor:
"Mergând, cercetaţi despre prunc şi, dacă îl veţi afla, înştiinţaţi-mă
şi pe mine, ca şi eu, mergând, să mă închin lui". Iar aceasta a zis-o
Irod, ca să afle unde este pruncul şi să-l ucidă. Şi Irod, văzând că
magii s-au întors în ţara lor, nesocotindu-l, s-a mâniat şi a poruncit a
se ucide toţi pruncii din Betleem şi din toate hotarele lui precum
Evanghelistul arată, vrând a ucide şi pe Pruncul, Cel ce toate le ţine.
Dar s-a înşelat, luptându-se cu Dumnezeu şi cu cele proorocite despre
Dânsul, că, trimis fiind înger de la Dumnezeu, Iosif, Pruncul şi Maria,
mama Lui au scăpat din mâna lui Irod şi au fugit în Egipt. Iar în
tirania lui, Irod s-a făcut ucigaşul a paisprezece mii de prunci
nevinovaţi, omorâţi de el pentru Hristos. Şi de această tiranie a lui a
aflat toată lumea, toată împărăţia Romei; până şi cronografii greci, în
scrierile lor, au arătat aceasta. Iar August Cezarul, când a auzit că
Irod a ucis pe prunci şi împreună cu ei şi pe fiul său, a zis: "Mai bine
este să fie cineva porc al lui Irod, decât fecior al lui", căci idumeu
fiind, Irod, pe porci nu-i mânca şi nici nu-i ucidea.
Cuvânt de învăţătură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
Apropiaţi-vă fraţilor, şi ascultaţi cu înţelegere, că vreau să vă arăt
şi să vă spun puterea şi cinstea zilei de astăzi, întru care s-a făcut
cercetarea şi înnoirea neamului omenesc. Trăim în această zi sfântă,
fapta cea mai adâncă a lumii; ascunsă în pruncul Iisus, Dumnezeu Se
face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască. Că din început, omul a fost
făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de
cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uităm, fraţilor, că
viaţa noastră, viaţa fiecărui om dintre noi, închide o sfâşietoare
taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoşului Adam şi înşelăciunea cea
din început a diavolului, ne-a prins pe toţi în lanţul păcatului, a
stricăciunii, a rătăcirii, a dobitociei. Şi aşa, prin invidia diavolului
şi prin neînfrânarea fiecăruia din noi şi a tuturor laolaltă, am căzut
din slava lui Dumnezeu şi ne-am lipsit, împreună cu Adam, de hrana cea
sfântă a Raiului, şi în stricăciune şi în viaţa lovită de moarte ne
naştem toţi pe lume. Şi aceasta ne-a fost de ajuns. Ci, după ce ne-a
văzut pe noi vrăjmaşul, goliţi de slava lui Dumnezeu, a început cu şi
mai mari înşelăciuni să surpe pe oameni, vrând să ne înstrăineze cu
totul de Dumnezeu, prin războaie, prin furtişaguri, prin desfrânări,
prin închinări la idoli; şi gândul lui este, ca la urmă, să ajungă să ne
facă pe toţi, adevăraţi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dar, preamilostivul
Domnul nostru n-a mai putut suferi ca sa ne vadă pe noi căzuţi, în atâta
prăpastie de rele şi de nenorociri. Şi n-a uitat că făpturile mâinilor
Lui suntem, ci, plecând cerurile, S-a pogorât pentru cercetarea noastră.
Şi ce a făcut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu S-a ascuns
într-un trup de prunc, în pântecele Maicii Domnului, adică în trup
omenesc S-a îmbrăcat, vrând, ca din acest trup, ca un soare ascuns după
un nor, să lumineze şi să îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa
dumnezeire. Şi cu scutece Se înfăşa Cela ce înfăşura rotundul pământului
cu nori. Şi în ieslea dobitoacelor S-a culcat, Cela ce Se odihneşte pe
umerii heruvimilor de-a pururea, ca să ne scape pe noi de viaţa cea
dobitocească. Şi, iată, Cel nevăzut, ca Dumnezeu, S-a făcut văzut,
ascuns în trup de om. Cel nepipăit, S-a făcut pipăit; Fiul lui Dumnezeu,
Se face fiu omului. Fără să Se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se
face, desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit. Ba încă şi trupul fiecăruia
din noi îl face trup din trupul Lui şi os din oasele Lui. Împrumută de
la noi trupul nostru omenesc şi ne aduce, în schimb, împărtăşire din
viaţa firii Lui de Dumnezeu. Şi aşa, ascunzându-şi dumnezeirea, cu
trupul Său de om, Se pogoară El în căutarea noastră. Şi, aflând oaia cea
pierdută, adică toată omeneasca frământătură, o ia pe umerii Săi şi la
Tatăl ceresc o duce şi, făcând pace cu El, ne dă iarăşi intrare liberă
la Izvorul cel dumnezeiesc al vieţii celei fără de moarte şi ne
plămădeşte din nou, cu har dumnezeiesc, biata noastră fire de oameni,
firea noastră, care ajunsese pierdută în lumea cea fără de nădejde a
morţii, a stricăciunii, a patimilor şi a dobitociei păcatului. Că puteri
de viaţă sfântă şi dumnezeiască ne dă, în adevăr, Domnul Iisus Hristos,
Omul-Dumnezeu, prin cuvântul Lui, prin moartea Lui pe cruce şi prin
Învierea Lui, prin trupul şi sângele Lui din Sfânta Împărtăşanie;
într-un cuvânt, prin toată această milostivă, atotcuprinzătoare şi
tainică pogorâre de haruri a venirii Lui în lumea noastră. Cu adevărat,
aşa cum spun Sfinţii Părinţi: la Crăciun, Dumnezeu S-a făcut prunc de
om, ca pe om să-l facă Dumnezeu. Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru
toată această covârşitoare binefacere dumnezeiască, pentru toată
această milostivă cercetare, pentru tot acest pogorământ dumnezeiesc de
neînchipuit ? Răspunsul credinţei este că datori suntem, mai întâi, să
nu uităm fapta aceasta a lui Dumnezeu şi să-I fim mulţumitori pentru ea,
simţind că nevrednici suntem de atâta milă, de atâta bunătate. Pe
pardoseala peşterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul şi
a fost culcat în iesle, stă scris aşa: "Aici S-a născut Iisus Hristos,
Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii". Cu ochii gândului
ţintă la locul acela al peşterii din Betleem, să lăsăm, fraţilor, şi noi
acum simţirea inimilor noastre să dea glas cântării ei de preaslăsvire
şi de mulţumitoare închinăciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi
în trup omenesc, venirea cea plină de daruri, pe care o prăznuim astăzi,
glasul cântării de taină, cutremurătoare şi adâncă, pe care împreună cu
Biserica, o cântă astăzi toată creştinătatea din lume. "Taină străină
văd astăzi şi preaslăvită, Cer se face peştera, scaun de Heruvimi,
Fecioara; ieslea, sălăşluire întru care S-a culcat Cel neîncăput,
Hristos-Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl slăvim". Cu adevărat, fiecare
din noi putem zice: "Îţi mulţumesc, Doamne, că Te-ai gândit şi la mine
şi la mântuirea mea şi a fiecăruia din noi, în ziua când Te-ai născut
prunc şi Te-ai făcut om, în peştera din Betleem". Şi cu dreptate, la
bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat şi puterile cereşti,
zicându-le: "Bucuraţi-vă împreună cu Mine, că am aflat şi am adus acasă,
oaia cea pierdută". Dar, oricând ne vom gândi cu adevărat la toate
aceste tainice daruri, câte a făcut Dumnezeu pentru noi, cu neputinţă
este să nu ne îndemnăm spre dragostea lui Dumnezeu şi cu neputinţă este
să nu ne străduim şi noi, ca să facem poruncile Aceluia, Care ne-a dat
viaţă şi atât de mult ne poartă de grijă. Drept aceea, datori suntem,
fraţilor, să cinstim pogorârea lui Dumnezeu la noi şi prin păzirea de-a
pururea a poruncilor Lui, că poruncile Lui sunt căi de tainică
împărtăşire din viaţa Lui cea dumnezeiască şi fără de moarte. Deci, cu
dragoste, unul pe altul să cinstim, şi, precum Însuşi Domnul a scris în
Legea Sa, aşa să facem, că a zis: "Să nu ucizi, să nu furi, să nu fii
desfrânat, să nu grăieşti minciuni, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama
ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, pe aproapele nu
numai pe cel de bun neam cu tine, ci pe tot omul în nevoie din lume,
pentru care a venit Dumnezeu la noi şi S-a făcut om". Încă, datori
suntem să păzim şi alte porunci ale Lui, pe cei flămânzi să-i hrănim, pe
cei străini să-i primim, pe cei goi să-i îmbrăcăm; pe oamenii lui
Dumnezeu în cinste să-i avem, pentru că aceia priveghează şi se roagă
pentru sufletele noastre; de Biserică să nu ne înstrăinăm şi acolo să ne
curăţim de păcate şi să ne trezim la bine. Şi aşa, cu bună ştiinţă, să
ne apropiem de trupul şi sângele Domnului, neavând spre nimeni vrajbă,
iubindu-ne nu cu făţărnicie, ci din inimă, cinstindu-ne unul pe altul,
ca să fim fiii Celui Preaînalt, părtaşii vieţii dumnezeieşti a lui
Hristos-Domnul şi moştenitori Împărăţiei cereşti. Că, pentru a înnoi
viaţa oamenilor din lume, a venit la noi, chemându-ne pe toţi Hristos,
adevăratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. A Lui
să fie slava în Treime, Celui de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Amin.
Iată, acum, cei ce voiţi a vă apropia de Sfintele Taine cele
înfricoşătoare, să cunoaşteţi, fraţilor, cu toată priceperea, cât de
mare este sfinţenia Tainelor, cu care voiţi să vă împărtăşiţi. Că, iată,
cu frică se cutremură puterile îngereşti, heruvimii şi serafimii şi
toate cetele, cu teamă se înspăimântă, înălţând duhovniceasca noastră
jertfă de pe pământ, sus la ceruri. Iată pe preoţi, purtând chipul
îngerilor, stau înaintea Mesei acesteia înfricoşătoare, dar înaintea lor
se află, de faţă pe Sfântul prestol, Trupul şi Sângele Fiului lui
Dumnezeu. Că El de bună voie, luând trupul şi sângele nostru, când S-a
făcut om pe pământ, tot de bună voie a poruncit El să ne şi împărtăşim
cu trupul şi Sângele Lui. Însă, pentru că El ştie neputinţa neamului
nostru, că nu poate, adică, nimeni să mănânce carne sângerată, nici să
bea sânge, pentru aceasta a rânduit ca sfântul Lui Trup şi scumpul lui
Sânge să fie sub chipul prescurii şi a vinului, peste care Sfânta
Taină a prefacerii darurilor, se săvârşeşte, aşa cum, la nunta din Cana
Galileii, tot El a prefăcut apa în vin. Deci, să nu îndrăznim, fraţilor,
când unul pe altul ne defăimăm, să ne apropiem de Sfintele Taine, ca de
un lucru obişnuit, necurăţindu-ne de păcatele cele din ştiinţă, ci să
ne apropiem luminându-ne cu curăţia şi împodobindu-ne cu trezvia,
întrecându-ne în dragoste unul pe altul. Pentru că nu om este Acela,
Care face acestea, ci Dumnezeu cu mâna Sa cea nevăzută şi cu
înfricoşătoarea Sa Taină, şi împăcându-Se cu noi, părtaşi ne face vieţii
Lui dumnezeieşti şi Împărăţiei Sale. Că cei ce cu nebăgare de seamă,
adică, necurăţindu-se, la Sfânta Spovadă şi defăimându-se unul pe altul,
se apropie să primească Trupul Domnului, nefiind vrednici nici să-l
vadă măcar, aceia se fac, precum s-a făcut şi Iuda mai înainte, apoi cad
în cumplite boli şi vrednici de chinuri se fac. Drept aceea, rogu-vă şi
vă îndemn pe voi, fraţilor, să nu ne facem, prin nebăgare de seamă şi
prin nesocotinţă, potrivnici lui Dumnezeu. Ci ziua şi noaptea să învăţăm
a ne curăţi, ca şi aici, în viaţa aceasta, bine să petrecem, iar la
înfricoşătoarea Judecată, de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu să ne
arătăm. Întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cade slava, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage25Dec.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1273
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie25.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu