Aceștia
au trăit în vremea împărăției lui Decius (250-253) și a lui Cumvrichie,
dregătorul, care stăpânea părțile Bitiniei și Nicomidiei, locul care a
odrăslit pe Sfinții Mucenici Tirs, Levchie și Calinic. Oarecând, venind
Cumvrichie dregătorul în cetatea Cezareei din Bitinia, și, arătându-se
el foarte râvnitor pentru închinarea la idoli, încât silea pe toți să li
se închine, Sfântul Levchie, bărbat cinstit dintre cei dintâi din
cetate și slăvit cu învățătura, îndemnându-se de bună voia sa, a mers
către dregător și, arătându-i deșertăciunea idolilor, a mărturisit pe
Hristos, Mântuitor și Dumnezeu adevărat, îndemnându-l și pe el să lase
întunericul și să umble în lumină. Aceasta auzindu-l, dregătorul, plin
de mânie, a poruncit să-l bată pe Sfânt de i-au strujit carnea de pe
trup și, rămânând tare în credință, a poruncit de i-au tăiat capul.
Deci, mergând dregătorul la Helespont, l-a întâmpinat pe el marele
viteaz Tirs și i-a zis: "Este oare liber a grăi fiecare ce voiește
înaintea voastră, sau trebuie să se supună, fără a scoate vreun cuvânt?"
Iar dregătorul a zis: "Este liber și nimănui nu-i este luată această
libertate, dacă vorbește cineva spre folosul obștei". Și a mărturisit și
Sfântul Tirs, liber și cu toată îndrăzneala, pe Hristos, că este
Mântuitor și Dumnezeu, și a mustrat pe tiran, că fără dreptate silește
pe oameni să cinstească chipuri ciplite din lemn și din piatră, care nu
sunt dumnezei. Și a zis: "Eu am ales credința creștinească cea curată și
adevărată". Și, nevrând el să jertfească idolilor, a poruncit
dregătorul de l-au bătut peste obraz, i-au sfărâmat gleznele, legându-i
la un loc mâinile și picioarele, i-au băgat ace în pleoape și i-au
înțepat ochii, i-au sfărâmat picioarele cu măciuci de aramă și i-au
turnat plumb topit pe spinare, însă, prin darul lui Hristos, a rămas
nevătămat, cu toate aceste chinuri cumplite. L-au băgat apoi, cu capul
în jos, într-un butoi cu apă și îndată s-a spart vasul; l-au aruncat jos
de pe un zid înalt, într-un loc unde erau țepi și cuie ascuțite, dar,
cu puterea lui Hristos, a rămas nevătămat. Și, murind dregătorii
Cumvrichie și Silvan, au adus în locul lor dregător pe Vavdos. Acesta,
punând pe Sfântul într-un sac, l-a aruncat în mare și, spărgându-se
sacul, a fost scos de îngerul Domnului la uscat, dar l-au dat din nou la
chinuri grele. A fost dus la rugăciune în capiște idolească, și s-au
surpat idolii, l-au dat să-l mănânce fiarele, și ele nu s-au atins de el
și, iarăși, l-au bătut, încât cădea și carnea de pe el. Atunci a adus
la credința lui Hristos și pe Sfântul Calinic, care era slujitor
idolesc, socotind aceasta, cu mintea sa, că Hristos este Dumnezeu, Care,
numai cu numele Său, face să cadă idolii; că dus fiind în cetatea
Apolonia, Sfântul Tirs a doborât și a surpat la pământ, prin rugăciunea
sa, pe toți idolii deșertăciunii. Și, asemenea minuni, făcea și Sfântul
Calinic, că a surpat pe idolul ce se cinstea acolo. Deci, Sfântului
Calinic i s-au tăiat capul, iar pe Sfântul Tirs, băgându-l într-un
sicriu, au început să-l taie cu fierăstrăul și nemaiputând slugile să
tragă fierăstrăul, Sfântul și-a dat sufletul la Dumnezeu, făcându-se
glas din cer, care arătă binele ce-l aștepta pe Sfânt. Și se face
prăznuirea lor la locul unde au pătimit, care este aproape de Elean.
cu însoţitorii lor (+303).
Acești Sfinți au trăit pe vremea împăratului Dioclețian și a
lui Arian, dregătorul, care era în Tebaida Egiptului. Iar chipul
muceniciei lor a fost așa: treizeci și șapte de creștini, fiind prinși,
au fost duși la dregător. Iar unul dintre dânșii, care se numea
Apolonie, citeț fiind în biserica de acolo, și înfricoșându-se ca, din
pricina amarelor chinuri ale muceniciei, să nu cadă de la credință, a
dat patru galbeni și hainele sale lui Filimon, comediantul păgân al
cetății, care era de față, pentru ca acesta, îmbrăcând hainele lui
Apolonie și închinându-se în joacă, să aducă jertfă idolilor în locul
lui, iar Apolonie a îmbrăcat hainele comediantului. Dar, Filimon luând
hainele lui Apolonie, îndată s-a îmbrăcat, în sufletul său, și cu
credința lui Hristos. Deci, intrând Filimon în fața adunării sub chipul
lui Apolonie, i s-a poruncit să jertfească idolilor, dar el a mărturisit
credința în Hristos. Atunci, a poruncit dregătorul să vină Filimon
comediantul să cânte și să joace jocul lui, numit "siravlion" ca, prin
vraja jocului și după chipul lui, creștinii să se îndemne a cinsti
plăcerile lumii și, lepădându-se de Hristos, să jertfească idolilor.
Aceasta înțelegând-o, comediantul s-a dat pe față, mărturisind că el
este Filimon și că s-a ascuns sub chipul lui Apolonie. Deci, păgânii,
care țineau la el, îl îndemnau să se lepede de Hristos. Viteazul
Filimon, însă, nu s-a înduplecat, pentru care pricină dregătorul l-a
mustrat pe el, zicându-i că în zadar se ostenește, mărturisindu-se pe
sine creștin, de vreme ce nu este botezat; că este oprit, i-a zis, a se
numi cineva creștin, dacă n-a primit mai întâi botezul. Și, a făcut
Filimon rugăciune și a căzut ploaie numai peste el singur, în locul de
chin unde era, încât toți s-au minunat. Iar Sfântul s-a încredințat că
prin ploaia aceea s-a făcut botezul său de la Dumnezeu, pentru că nimeni
nu îndrăznea să-l boteze în fața dregătorului. Deci, fiindcă
dumnezeiescul Apolonie s-a făcut pricină ca Filimon să creadă în
Hristos, pentru aceasta a fost adus și el înaintea dregătorului și a
mărturisit credința în Hristos. S-a poruncit atunci, de i-au tăiat
vinele picioarelor și l-au târât prin toată cetatea. După aceea,
spânzurat fiind Filimon de un măslin, dregătorul a poruncit să fie
săgetat, dar săgețile nu s-au atins de el, ci una din ele, pornind spre
dregător, i-a împuns un ochi și l-a orbit. Deci, i-a proorocit Sfântul
Filimon dregătorului, că-l va face pe el sănătos, zicând: "După
mărturisirea mea, de vei lua țărână din mormântul meu și o vei pune
peste ochiul tău, îl vei avea sănătos". Deci, li s-au tăiat capetele
amândoura, și Sfântului Filimon și Sfântului Apolonie. Și s-a dus
dregătorul Arian la mormântul Mucenicului Filimon și, luând țărână de
acolo, s-a făcut sănătos, după cuvântul Sfântului. Deci, pentru o minune
ca aceasta, au crezut în Hristos el și cei dimpreună cu el, din casa
lui și s-au botezat toți, iar pe creștinii ținuți în închisori pentru
Hristos i-a slobozit cu pace. Fiind înștiințat Dioclețian, despre
aceasta, a trimis de l-au adus pe dregătorul Arian și, legându-l pe el
cu lanțuri de fier și spânzurându-i o piatră de gât, l-a pogorât într-o
prăpastie și cu țărâna l-a acoperit. Însă, ieșind de acolo viu și
nevătămat, a poruncit tiranul de l-au aruncat în mare, dimpreună cu
patru slujitori ai împăratului, care crezuseră în Hristos, pe toți cinci
i-a închis în saci îngreunați cu nisip, și, așa, s-au mutat către
Domnul. Deci, un delfin foarte mare, trăgând toți sacii și luându-i pe
spinarea sa, i-a scos pe ei la țărmurile mării Alexandriei. Iar slugile
Sfântului Arian așteptau acolo, după porunca lui, și, văzând moaștele
Sfinților aduse pe spinarea delfinului, s-au minunat. Apoi, luându-le cu
evlavie, au intrat în corabie și, plutind pe Nil în sus, s-au apropiat
de mitropolia antinoitilor. Și, înștiințându-se, prin glas venit de sus,
de locul unde se cuvine să îngroape Sfintele moaște, au dat de veste în
cetate și, alergând toți cu cântări și cu făclii, le-au îngropat cu
cinste, la loc slăvit, unde se fac tămăduiri și multe minuni.
Dumnezeului nostru, slavă!
Întru această zi, cuvânt din Pateric
despre un preot mai înainte văzător.
Spunea
unul dintre Sfinții Părinți, zicând că, în Schit, când slujea preotul
în biserică, se pogora Sfântul Duh în chip de vultur în vremea Sfintei
împărtăşiri şi nimeni nu-l vedea pe El, decât numai clerul. S-a
întâmplat, însă, într-o zi, că a întrebat un oarecare frate pe diacon
despre un cuvânt de folos, iar diaconul nu i-a împlinit dorirea. Și după
aceea, în vremea slujirii Sfintei Liturghii, nu a mai venit umbrirea
vulturului, după obicei. Și, a zis preotul, către diacon: "De unde,
oare, vine aceasta? Că ori întru mine este greșală, ori întru tine".
Depărtează-te, dar, de la mine puțin și, de se va pogorî vulturul,
cunoscut semn va fi, cum că pentru tine nu s-a pogorât Sfântul Duh".
Deci, depărtându-se diaconul, îndată S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de
vultur. Iar, după ce au sfârșit Sfânta Liturghie, a zis preotul către
diacon: "Spune-mi mie, ce ai făcut?" Iar el, mărturisindu-i, a grăit:
"Nu mă știu pe mine însumi greșit cu alt lucru sau faptă, fără decât că
m-a ajuns pe mine un frate, când veneam la biserică, și m-a întrebat
cuvinte de folos, iar eu i-am răspuns că n-am vreme, fiindcă veneam la
biserică." Deci, i-a zis lui preotul: "Pentru tine, dar, nu s-a pogorât
Duhul, fiindcă fratele s-a mâhnit din pricina ta." Drept aceea, a mers
diaconul la fratele acela și s-au împăcat, recunoscându-și vina.
Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu