Luna ianuarie în 14 zile: Sfinţii Cuvioşi Pãrinţi
ce au fost ucişi în Muntele Sinai şi în Rait.
Acești Cuvioși Părinți au fost călugări și pustnici, viețuind în
Muntele Sinai și în mănăstirea apropiată, Rait, în vecurile IV și V, de
la mântuirea lumii. În două rânduri, cete de barbari sângeroși, venind,
unii dinspre Etiopia, de peste mare, iar alții dinspre Arabia, au
năvălit asupra acestor sfinte locuri, ucigând fără milă pe cei la care
nu găseau nimic de luat. Întâia năvălire a fost pe la începutul veacului
IV și este povestită de monahul Rmonie, pe vremea Sfântului Petru al
Alexandriei. Năvălirea a doua a avut loc pe vremea Sfântului Ioan
Hrisostom și este descrisă de un necunoscut, din preajma Sfântului Nil
Sinaitul. Dintre
toți câți au pierit atunci, Biserica pomenește cu deosebire și
cinstește ca moarte mucenicească, uciderea a 39 schivnici din Sinai și a
38 de călugări din mănăstirea Rait, din năvălirea întâi, precum și
uciderea monahilor din a două năvălire, pentru viața lor sfântă și
puterea lor de jertfă, că n-au voit să descopere pe cei ascunși, și
pentru moartea lor cruntă și fără vină. În povestirea sa, monahul Amonie
din Alexandria arată cum, plecând să vadă Sfintele Locuri, sosind acolo
curând după ce se petrecuse o năvală de barbari, care uciseseră 38 de
pustnici din pustia Sinaiului. Pe
când jeleau această nenorocire, arată el mai departe, iată, a venit un
ismailitean, care a spus că acești barbari, peste 300, au venit cu
corabia dinspre Etiopia și că, înainte de a veni în Sinai, au ucis mai
întâi 39 de părinți din mănăstirea Rait și au dat lupte cu locuitorii
din Faran, pe care i-au învins și i-au ucis. Povestitorul ne arată
câteva chipuri de pustnici, cu mare lucrare duhovnicească, precum și
sfârșitul barbar de care au avut parte. Tot din spusele ismailiteanului
aflăm, că, la întoarcerea lor de la pradă, barbarii nemaigăsind corabia
lor, care se scufundase, au ucis pe toți robii pe care-i luaseră și
apoi, neputându-se înțelege, s-au ucis între ei. Barbarii din a doua
năvălire au venit dinspre Arabia și locuiau în corturi. Povestind viața
de mare râvnă și înfrânarea pustnicilor, scriitorul pomenește și de
Cuviosul Nil pustnicul, de trecutul lui în lume, de cărțile îndemnătoare
spre nevoință, pe care le-a scris, de venirea lui la Sinai, dimpreună
cu fiul său Teodul. Năvălirea barbarilor s-a petrecut la Sinai, noaptea,
după Utrenie. Preotul și alți pustnici au fost uciși în biserică. Unii
au putut să fugă, între care și Cuviosul Nil, dar fiul său a fost luat
rob. Seara
următoare, cei fugiți s-au întors să îngroape pe cei uciși. Se descrie
jalea cea mare a Cuviosului Nil, aflând că fiul său a fost luat viu cu
barbarii; îl căuta oriunde auzea că un pustnic a fost ucis și se ducea
și-l îngropa. L-a căutat și la mai marele barbarilor, în Faran. Acolo, a
aflat că fiul său este viu și a fost vândut ca rob și răscumpărat de
episcopul cetății Eluzia, care l-a și sfințit preot. Și mergând la
episcop, acesta l-a sfințit preot și pe Cuviosul Nil. Și așa s-au întors
împreună în Sinai, slujind și bineplăcând Domnului. Cu ale lor sfinte
rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe
noi! Amin.
Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii luminătoarea Georgiei(icoană anul 1997, Biserica „Sfânta Mahramă“, Sankt Petersburg, Rusia)
Încreștinarea ținutului
Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii
Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche
denumire a Georgiei) primii creștini. Acesta a fost momentul în care
candela credinței a fost aprinsă. Totuși, lumina ei a devenit cunoscută
tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin
propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“. Sfânta Nina a
fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieți pentru
creștinarea Georgiei. Precum Sfinții Apostoli s-au nevoit pentru a face
cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel și Sfânta Nina și-a
închinat existența lucrării misionare de convertire a populației
gruzine. Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia. La
împlinirea vârstei de 12 ani, ajunge în grija stareței Niofora, pentru
că tatăl ei devine pustinc, iar mama sa ia decizia să-și petreacă viața
îngrijindu-se de săraci și de cei în suferință. Cu binecuvântarea
episcopul Iuvenalie, pleacă din Ierusalim către Armenia. În anul 315
ajunge în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța
Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“. Săvârșește diverse minuni:
convertește la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, revarsă
darurile Sfântului Duh asupra soției împăratului Miran, care era
demonizată, îi va reda vederea împăratul Mirian. Cea din urmă minune va
face ca împaratul Mirian să părăsească închinarea la idoli și să-l
primească, pentru creștinarea Iviriei, pe Eustatie, arhiepiscopul
Antiohiei. Sfânta Nina a trecut la cele veșnice pe data de 14 ianuarie
338.
Întru aceastã zi, pomenirea Pãrintelui nostru Teodul,
feciorul lui Nil cel Înţelept (sec.V).
Acesta a fost feciorul lui Nil cel Înțelept, care a fost eparh la
Constantinopol, și, care, lăsând slava lumii, a mers de s-a pustnicit,
împreună cu fiul său, în Muntele Sinai. Deci, aflându-se și acesta și
alții acolo și petrecând pustnicește, i-au lovit barbarii, fără de
veste, și, începând a junghia pe sfinții părinți, Nil a putut să fugă,
iar fiul său Teodul, a fost prins rob, dimpreună cu alt oarecare tânăr
și îi duceau legați. Și, mergând barbarii pe la corturile lor, au vrut
să junghie pe cei doi tineri și să-i facă jertfă luceafărului ce răsare
înaintea soarelui. Deci,
unul a scăpat și a fugit, iar barbarii adormind după beție, soarele a
răsărit și luceafărul s-a ascuns și nu l-au mai junghiat pe Teodul. Și,
vrând să-l vândă, nu le dădea pe el mai mult de doi galbeni, încât unul
din barbari, scoțând sabia, a vrut să-l junghie. Și atunci l-a cumpărat
episcopul și îndată l-a sfințit preot. Și, venind și tatăl său, l-a
primit cu dragoste episcopul, care l-a silit să primească a fi preot.
Și, slobozindu-i episcopul cu cinste, au mers la locul lor în Sinai și,
viețuind dumnezeiește, cu pace s-au mutat la Domnul.
Întru aceastã zi, cuvânt despre pãcãtoşii care se îngroapã în bisericã.
A fost în părțile tabenesiotului o oarecare călugăriță, care își
câștigase înfrânarea trupească, dar cu sălbăticia limbii nu se părăsise
de vorbirea deșartă. Deci, aceasta, săvârșindu-se și averea dându-și, a
fost îngropată în biserică. Iar în noaptea dintâi, păzitorul bisericii,
din iconomie dumnezeiască, a văzut-o pe ea aruncată înaintea altarului,
pe jumătate arsă, că o parte a ei ardea, fiind aruncată în foc, iar
partea cealaltă rămânea nearsă. Deci, a doua zi sculându-se, paznicul a
spus tuturor și le-a arătat și locul unde călugărița ardea în foc. Și,
mergând înaintea jertfelnicului, a aflat ars locul pe marmora pe care
arsese. Deci, cu acest semn, aievea s-a arătat că cei ale căror păcate
nu sunt iertate, aceia nu vor scăpa de Judecată. Și nu vor putea să
câștige nici un ajutor numai din atingerea cu locurile cele sfințite.
Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, la Anastasie preotul.
Într-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasilie, strălucit
fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: "Veniți,
fiilor, după mine ca să vedem slava lui Dumnezeu, și împreună să
proslăvim pe Stăpânul nostru." Și, au ieșit din cetate, neștiind nimeni
unde voiește el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care
viețuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia, cu care patruzeci
de ani a petrecut în feciorie și de mulți se socotea că Teogonia este
neroditoare, pentru că nimeni nu știa fecioria curăției lor, cea păzită
în taină. Și avea Anastasie, pentru viața sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu
și era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai
înainte cu duhul, că Sfântul Vasilie acea să-l cerceteze pe el, a zis
către soția sa Teogonia: "Eu
mă voi duce la câmp, ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să
împodobeşti casa și în ceasul al nouălea din zi, aprinzând lumânări, să
ieși întru întâmpinarea Sfântului Vasilie arhiepiscopul, că vine să ne
cerceteze pe noi păcătoșii." Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului
său, a împlinit porunca. Și, nu departe fiind Sfântul Vasile de casa lui
Anastasie, l-a întâmpinat pe el Teogonia și i s-a închinat lui. Iar
Vasilie i-a zis: "Cum te afli, doamnă Teogonia?" Iar ea, auzind că pe
nume o cheamă, s-a înspăimântat și a zis: "Sănătoasă sunt stăpâne
sfinte." Iar fericitul i-a zis: "Unde este domnul Anastasie, fratele
tău?" Iar ea a răspuns: "Nu frate, ci bărbat îmi este mie, și s-a dus la
câmp să lucreze pământul, dar mă voi duce să-l chem pe el." Iar
Vasilie i-a zis: "A venit și în casă este, nu te osteni." Aceste
cuvinte auzind, de și mai mult spaimă s-a umplut, că toată taina lor,
Sfântul mai înainte a văzut-o și, tremurând, a căzut la picioarele
Sfântului și i-a zis: "Roagă-te pentru mine, păcătoasa, Sfinte al lui
Dumnezeu, că mari și minunate lucruri văd la tine." Iar Sfântul se ruga
pentru dânsa. Și, intrând în casa preotului, l-a întâmpinat însuși
Anastasie și, sărutând picioarele Sfântului, a zis: "De unde mie
aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?" Iar arhiereul i-a zis:
"Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos; să mergem la biserică și
să facem dumnezeiasca slujbă." Căci, obișnuia preotul acela să postească
în toate zilele, afară de sâmbătă și de Duminică și nu gusta nimic,
fără numai pâine și apă. Iar când au mers în biserică, a poruncit
Sfântul Vasilie lui Anastasie ca să slujească Liturghia. Iar el se
lepăda, zicând: "Știi, stăpâne, ce zice Scriptura: "Cel mai mic de la
cel mai mare se blagosloveste." " Iar Vasilie a zis către dânsul: "Cu
toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare." Și, când slujea
Anastasie, în vremea sfințirii Înfricoșătoarelor Taine, a văzut Sfântul
Vasilie și ceilalți care erau vrednici, pe Preasfântul Duh pogorându-se
în chip de foc și pe Anastasie înconjurându-l. Iar după săvârșirea
dumnezeieștii slujbe, au intrat în casă și au pus preotul masă Sfântului
și clericilor lui. Și, mâncând, a întrebat Sfântul pe preot: "De unde
îți este averea și ce fel este viața ta, spune-mi mie." Răspuns-a
preotul: "Eu, arhiereule al lui Hristos, om păcătos sunt și mă aflu sub
dajdia poporului și am două perechi de boi. Cu una lucrez eu însumi, iar
cu alta slujitorul meu și, din roadele lucrului acesta, o parte este
spre primirea străinilor, iar altă parte spre darea dăjdiilor, și se
ostenește cu mine și femeia mea, slujind străinilor și mie." Și a zis
Vasilie către dânsul: "Să o numești pe ea sora ta, precum și este; dar
spune-mi mie bunătățile tale." Răspuns-a Anastasie: "Eu nimic bun n-am
făcut pe pământ." Atunci Vasilie a zis: "Să ne sculăm și să mergem
împreună." Și, sculându-se, au mers la un bordei și a zis Vasilie:
"Să-mi deschizi mie ușa aceasta." Iar Anastasie a zis: "Nu, Sfinte al
lui Dumnezeu, să nu voiești a intra, că nimic nu este acolo, fără numai
cele de trebuință pentru casă." Iar Vasilie a zis: "Eu pentru
trebuințele acestea am venit." Iar preotul, nevrând să deschidă ușa, a
deschis-o Sfântul cu cuvântul și, intrând, a aflat acolo pe un om foarte
rănit de lepră, căruia mai multe mădulare, putrezind, îi căzuseră. Și
nu știa de dânsul nimeni, fără numai singur preotul și sora lui. Deci, a
zis Vasilie către preot: "Pentru ce ai voit să tăinuiești de mine
această comoară a ta?" Răspuns-a preotul: "Omul este mânios și ocărâtor,
stăpâne, și, pentru aceasta, m-am temut să ți-l arăt, ca să nu
greșească cu vreun cuvânt împotriva Sfinției tale." Atunci a zis
Vasilie: "Bună nevoință alegi. Dar să mă lași și pe mine întru această
noapte să-i slujesc lui, ca și eu să fiu părtaș la plata ta." Drept
aceea, a rămas fericitul Vasilie singur cu cel bolnav și, închizându-se,
toată noaptea a petrecut în rugăciune și dimineață, l-au scos pe cel
bolnav întreg și sănătos. Iar preotul și sora sa și toți cei ce erau
acolo, văzând o minune ca aceea, au proslăvit pe Dumnezeu. Și s-a întors
apoi Sfântul Vasilie la casa sa. Dumnezeului nostru slavă, acum și
pururea și în vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu