Luna ianuarie în 9 zile:
pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct (+255).
Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Decius (250-253) şi Valerian (253-260) şi
era ostaş de seamă în Meletina, din ţara Armeniei. Şi făcuse legământ cu
prietenul său, Mucenicul Nearh, să rămână tari în credinţă, orice prigoană s-ar
abate peste închinătorii lui Hristos. Şi ieşi, nu peste multă vreme, poruncă
împărătească pentru prinderea tuturor creştinilor şi silirea lor să se lepede
de credinţa în Hristos şi să se închine idolilor. Şi era aspră porunca
împăratului, că cine nu se lepăda de Hristos era osândit la moarte şi la
înfricoşate chinuri. Şi Polieuct era de curând creştinat şi ardea de
dorinţa de a mărturisi şi de a-şi vărsa sângele pentru Hristos. Deci, îndată ce
a fost prins, el a mărturisit cu îndrăzneală şi a propovăduit pe faţă pe Hristos.
Şi a fost dat la chinuri, iar el ca nimic nu socotea bătăile. Şi i se făgăduiau
dregătorii înalte şi multă cinste de către dregător, care era şi socrul său
şi-l rugau şi femeia şi copii lui, cu lacrimi fierbinţi, să se lepede de
Hristos, ca să nu fie omorât. Dar Sfântul Polieuct a rămas tare şi neschimbat
în mărturisirea credinţei lui, neplecându-se nici la făgăduinţe, nici la
plângerile femeii şi copiilor săi şi a fost osândit să i se taie
capul. Şi, mergând spre locul de osândă, îndemna pe toţi pe care-i
întâlnea să se lepede de idoli şi să creadă în Hristos. Şi, primindu-şi
sfârşitul prin sabie, trupul lui a fost luat în taină de creştini şi îngropat
cu cinste în pământul ţării sale. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne,
miluieşte-ne pe noi! Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un cãlugăr înşelat de diavol,
care s-a mântuit.
Un oarecare călugăr, temător de Dumnezeu,
anume Grigore, ne spunea: "Mi-a venit mie un gând să mă duc la Ierusalim,
ca să mă închin Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos şi la toate
Sfintele Locuri, care sunt acolo. Şi, când am ajuns la un anume loc, am aflat
un mal mare şi înalt şi într-însul o peşteră şi sub malul acela era o
mânăstire. Şi-mi spuneau mie călugării din mănăstirea aceea că, mai înainte de
această vreme, un frate dintre ei avea dorirea ca să locuiască în peştera care
era mai sus şi-l ruga pentru aceasta pe egumen. Iar acesta, fiind cu dreaptă
socoteală, i-a zis lui: "Fiule, cum vei petrece singur în peşteră, fiindcă
n-ai biruit nicidecum încă patimile gândurilor trupeşti şi sufleteşti? Pentru
că celui ce voieşte să se liniştească, i se cade să fie lângă învăţători, iar
nu singur să se chivernisească. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o măsură ca
aceasta şi ceri de la mine ca să-ţi dau învoire să petreci singur în peşteră.
Eu socotesc că n-ai cunoscut încă cursele cele de multe feluri ale diavolului.
Şi mult mai de folos îţi este ţie ca să slujeşti părinţilor şi cu rugăciunile
acestora, să primeşti ajutor de la Dumnezeu şi împreună cu dânşii, în vremile
cele orânduite, să slăveşti şi să lauzi pe Stăpânul tuturor, decât să te lupţi
singur cu gândurile cele necurate. Au doar n-ai auzit pe grăitorul de Dumnezeu,
Părintele Ioan Scărarul, scriitorul Scării, grăind: "Vai de cel ce petrece
singur, că de va cădea în lene, nu este cine să-l ridice pe el?" Iar
"unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în
mijlocul lor," zice Domnul." Acestea grăind, egumenul către dânsul,
n-a putut să-l întoarcă pe el de la nişte gânduri ca acelea, stricătoare de
suflet. Ci, văzându-i dorirea lui cea neschimbată, cu care se ruga ca să
petreacă el în peşteră, l-a slobozit pe el egumenul. Iar, după ce, cu
rugăciunea egumenului a intrat în peşteră, apoi, la vremea de prânz îi ducea
lui mâncare un frate, iar el, având o coşniţă legată cu frânghie, o slobozea şi
lua mâncarea. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se luptă cu cei ce voiesc
a vieţui cu plăcere dumnezeiască, nu înceta a-l tulbura pe acesta, ziua şi
noaptea, cu gânduri rele. Apoi, după puţine zile, închipuindu-se în îngerul
luminii, diavolul i s-a arătat lui, zicându-i: "Să ştii că pentru curăţia
ta şi pentru viaţa ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul ca să slujesc
sfinţiei tale." Iar călugărul i-a răspuns: "Dar ce bine am făcut eu
ca să-mi slujească mie îngerii?" Iar el a zis: "Toate câte le-ai
făcut mari şi înalte sunt. Că toate cele frumoase le-ai lăsat şi te-ai făcut
călugăr. Apoi, cu postul, cu rugăciunea şi cu privegherea te osteneşti. Încă,
iarăşi, lăsând şi mănăstirea, te-ai sălăşuit aici. Apoi, cum să nu-ţi slujească
sfinţiei tale îngerii?" Cu aceste bârfeli l-a îngâmfat pe el şarpele cel
pierzător de suflete şi l-a adus la mândrie şi totdeauna i se arăta lui. Iar,
într-o zi, un om fusese călcat de tâlhari şi omul a mers la acest călugăr. Şi
necuratul drac, care în chip de îngeri i se arăta lui, i-a zis: "Acest om
este prădat de tâlhari, iar cele furate sunt în cutare loc ascunse, deci
spune-i lui ca, mergând acolo, să şi le ia." Şi, venind, omul s-a închinat
la peşteră, iar călugărul, de sus, i-a zis lui: "Bine ai venit, frate,
ştiu că ai un necaz, că tâlharii au venit şi ţi-au furat cutare şi cutare
lucru. Nu te necăji peste măsură, că sunt puse toate în cutare loc, iar tu,
mergând acolo, le vei afla toate şi te roagă şi pentru mine." Deci, omul,
auzind aceasta, s-a mirat şi, ducându-se şi-a aflat cele furate şi l-a
proslăvit pe el în toată ziua aceea zicând: "Călugărul, ce a intrat în
peşteră, este prooroc." Şi se aduna la el mulţime de oameni şi-l ascultau
pe dânsul şi se minunau de diavoleasca învăţătură a lui. Că îi spunea fiecăruia
cele ce vor să fie şi se împlineau întocmai. Şi aşa, s-a înşelat ticălosul
acela de călugăr, câtăva vreme.
Iar a doua zi, din săptămâna a doua după Înălţarea Domnului
nostru Iisus Hristos, i s-a arătat lui spurcatul drac şi i-a zis: "Să
ştii, părinte, că pentru viaţa ta cea fără de prihană şi asemenea îngerilor,
vor să-ţi vie ţie şi alţi îngeri şi aşa cu trup cu totul te vor lua la ceruri şi
vei vedea negrăităa frumuseţe a Stăpânului, împreună cu toţi îngerii."
Acestea zicându-le, dracul s-a făcut nevăzut. Iar iubitorul de oameni şi
milostivul Dumnezeu, Cel ce nu voieşte să piară cineva, i-a pus în inima lui ca
să vestească şi pe egumen. Deci, venind, după obicei, fratele care îi aducea
lui hrană, ivindu-se el de sus, i-a zis: "Frate, mergi de spune egumenului
ca să vină aici." Iar fratele, ducându-se, a spus egumenului şi acesta,
sculându-se degrabă, a venit şi cu o scară s-a suit la dânsul şi i-a zis lui:
"Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit să viu aici?" Iar acela, i-a
răspuns lui: "Ce-ţi voi răsplăti, părinte sfinte, de toate câte ai făcut
nevredniciei mele." Iar egumenul i-a zis: "Ce bine ţi-am făcut
ţie?" "Aşa, părinte, a zis el, de multe şi mari bunătăţi m-am
învrednicit, prin tine. Că, prin tine, m-am învrednicit a mă îmbrăca în chipul
îngeresc şi, prin tine, văd îngerii şi cu dânşii a vorbi m-am învrednicit şi,
prin tine, darul proorocirii am luat." Iar egumenul, auzind acestea,
s-a mirat şi a zis: "Ticălosule, dar tu vezi pe îngeri? Sau te-ai
învrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ţi-am
spus eu ţie să nu mergi în peşteră, ca să nu te înşeli de draci?" Şi
acestea grăindu-le egumenul, i-a zis fratele: "Să nu zici de acestea,
cinstite părinte, că eu, pentru sfintele tale rugăciuni, văd îngeri. Iar mâine
dimineaţă am să fiu înălţat de îngeri la ceruri cu trupul meu şi să ştii,
sfinţia ta, că după ce mă voi sui eu, vreau să cer şi aceasta de la Domnul
Dumnezeul nostru, ca şi pe tine să te ia îngerii, ca împreună cu mine să fii întru
slava aceea." Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste
obraz şi i-a zis: "Te-ai îndrăcit, ticălosule. Dar de vreme ce am venit
aici, nu mă voi duce, ci aici voi şedea, până ce voi vedea ce se va întâmpla
ţie. Că îngerii, spurcaţii aceia draci, de care vorbeşti, eu nu-i voi vedea pe
dânşii, iar tu de-i vei vedea venind, îndată să-mi spui mie." După aceea a
poruncit să ia scara şi a rămas în peşteră, postind cu cel înşelat şi cânta
psaltirea neîncetat. Şi, după ce a venit ceasul, întru care nădăjduia cel
înşelat că se va înălţa la ceruri, a văzut pe dracii cei ce veniseră şi a spus:
"Au venit, părinte." Atunci egumenul, cuprinzându-l pe el a strigat,
zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută robului tău
acesta, ce s-a înşelat şi nu-l lăsa pe el să fie stăpânit de dracii cei
necuraţi." Acestea zicându-le el, dracii trăgeau de cel înşelat, vrând
să-l răpească de la stareţ, iar acesta îi certa pe dânşii. Şi, luând dracii
mantia celui înşelat, au pierit nevăzuţi. Dar se vedea mantia înălţându-se
către înălţimea văzduhului, până ce nu s-a mai văzut, iar după vreme destulă,
iată a căzut jos mantia, zburând spre pământ. Atunci stareţul a zis celui
înşelat: "Oare, vezi, lipsitule de minte, ce au făcut dracii mantiei tale?
Aşa era să-ţi facă şi ţie. Că, precum lui Simon vrăjitorul, aşa te-ar fi înălţat în
văzduh şi, slobozindu-te jos, te-ar fi sfărâmat şi aşa ţi-ai fi dat ticălosul
tău suflet." Atunci a strigat egumenul pe fraţi şi le-a poruncit să
aducă scara şi a pogorât pe cel înşelat. Şi i-a poruncit lui să slujească la
bucătărie, la pitărie şi la celelalte slujbe ale fraţilor, ca, adică, să-şi
smerească gândurile lui. Şi aşa a izbăvit pe fratele acela. Deci, să luăm
aminte la noi înşine şi cu toată grija să ne păzim inima şi să nu primim gândurile
pe care dracii le vâră întru noi. Ci, mai mult, să ne gândim la moarte şi la
veşnicele munci, iar gândurile să le omorâm cu postul, cu privegherea şi cu
rugăciunea, rugându-ne lui Dumnezeu, cu smerită inimă, ca să ne păzească pe noi
de toate cursele vrăjmaşilor, celor ce ne vânează pe noi. Dumnezeului nostru
slavă !
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu