Luna ianuarie în 16 zile: Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru
Întru
această zi pomenim aşezarea, în biserica Sfinţilor Apostoli din
Constantinopol, a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în
temniţă. Şi, cinstim acest lanţ, ca să preamărim, arătându-ne
mulţumitori, chipul minunat în care Hristos, Dumnezeul nostru, a
slobozit pe Apostolul Său de la moartea ce i-o pregătise Irod. Istoria
izbăvirii acesteia este arătată pe larg la capitolul 12 din Faptele
Apostolilor. Că Sfântul Apostol Petru, fiind întemniţat de Irod, a fost
legat cu două lanţuri de fier, şi, dormind el între doi ostaşi, în
noaptea dinspre ziua când trebuia să fie ucis, îngerul Domnului,
lovindu-l în coastă, l-a deşteptat şi l-a scos, căzând de pe dânsul
lanţurile cele de fier, precum scrie la Faptele Apostolilor. Deci, după
această preaslăvită izbăvire din legături şi din temniţă, Sfântul Petru,
nezăbovind, s-a dus în alte părţi, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar, oarecare creştini au aflat acest lanţ şi l-au păstrat cu multă
grijă, socotindu-l ca pe un semn dumnezeiesc şi mărturie, înaintea
ochilor lor, a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserica Sa şi
pentru slujitorii Cuvântului Său. Drept aceea, se cinsteau cu evlavie de
cei credincioşi acele cinstite lanţuri şi erau păzite din neam în neam,
ca o moştenire sfântă. Şi a ajuns această moştenire în mâinile
patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului. Iar
când credincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic,
împodobea Ierusalimul şi Sfintele Locuri cu tot felul de împărăteşti
daruri, atunci Iuvenalie Patriarhul, văzând dragostea ei de Dumnezeu,
împreună cu alte daruri, i-a dăruit ei aceste cinstite lanţuri pe care
ea, luându-le, le-a dus la Constantinopol. Şi un sfânt lanţ l-a dat
bisericii Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, iar pe altul l-a trimis
la Roma, fiicei sale Eudoxia, soţia împăratului Valentinian al III-lea,
care l-a pus în biserica Sfântului Petru, zidită de ea pe muntele
Exchilintului, lângă Roma, unde ea a pus şi un alt lanţ, cu care tiranul
Nero l-a legat pe Sfântul Petru, înainte de mucenicia lui la Roma. Şi
aşa s-a aşezat praznicul cinstitului lanţ la 16 ianuarie, întru
pomenirea minunatei izbăviri a Sfântului Petru şi întru slava lui
Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.
Întru această zi, cuvânt despre un călugăr ce s-a lepădat de Hristos,
dar apoi, iar l-a mântuit pe el Dumnezeu.
dar apoi, iar l-a mântuit pe el Dumnezeu.
Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar,
întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt şi văzând o fată
de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea şi a zis tatălui ei: „Dă-mi-o mie
pe ea, să-mi fie sotie”. Iar el i-a zis: „Nu pot să ţi-o dau, până nu
voi întreba pe dumnezeul meu.” Deci a zis demonului: „Iată, un călugăr
cere pe fiica mea, să i-o dau lui?” Iar demonul, răspunzând, i-a zis:
„De se va lepăda de Hristosul lui şi de Botez şi de făgăduinţa
călugărească, să i-o dai.” Iar călugărul de toate s-a lepădat. Şi îndată
a văzut el, ca un porumbel ieşind din gura lui şi zburând la cer. Iar
slujitorul la idoli mergând la demon, i-a spus că, iată, s-a lepădat.
Atunci diavolul i-a zis: „Să nu-i dai lui pe fiica ta de soţie, că
Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul ci încă îi ajută lui.” Şi
venind el la călugăr, i-a spus: „Nu pot să ţi-o dau pe ea, că Dumnezeul
tău încă îţi ajută ţie şi nu S-a depărtat de la tine.” Şi, acestea
auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: „Dacă eu, ticălosul, chiar
lepădându-mă de Dânsul şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, Bunul
Dumnezeu tot îmi ajută mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat
mie Dumnezeu.” Şi aşa, şi-a venit întru sine şi, abătându-se de acolo,
s-a dus în pustie. Şi a mărturisit păcatul lui la un stareţ mare, iar
stareţul i-a zis lui: „Să şezi cu mine în peşteră şi să posteşti trei
săptămâni, mâncând numai la două zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu
pentru tine.” Şi mâhnindu-se stareţul pentru acest frate, s-a rugat lui
Dumnezeu, zicând: „Rogu-mă Ţie, Doamne, dăruieşte-mi mie sufletul acesta
şi primeşte pocăinţa lui.” Şi l-a ascultat Dumnezeu pe el. Apoi,
sfârşindu-se prima săptămână, a venit stareţul la frate şi l-a întrebat,
zicând: „Oare văzut-ai ceva?” Şi, răspunzând, fratele a zis: „Adevărat,
am văzut un porumbel, zburând sus la înălţimea cerului şi deasupra
capului meu stând”. Iar stareţul i-a zis lui: „Să crezi, luând aminte la
tine însuţi şi să te rogi lui Dumnezeu întotdeauna.” Iar
la a doua săptămână, a venit stareţul la fratele, iarăşi, şi l-a
întrebat pe el: „Oare văzut-ai ceva?” Iar el a zis: „Am văzut un
porumbel zburând pe lângă capul meu.” Şi i-a poruncit stareţul
zicându-i: „Priveghează cu mintea şi te roagă!” După aceea, iarăşi, a
venit, sfârşindu-se săptămâna a treia, şi l-a întrebat pe el: „Ce lucru
ai văzut?” Iar el a zis: „Am văzut porumbelul că a zburat şi a stat
deasupra capului meu şi am întins mâna ca să-l prind pe el, iar el,
repezindu-se, a intrat în gura mea.” Apoi, a lăudat stareţul pe Dumnezeu
şi a zis: „Iată, a primit Domnul pocăinţa ta, de acum să iei aminte la
tine.” Iar fratele a zis: „Iată, de acum, împreună cu tine voi rămâne
părinte, până ce voi muri.”
Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre botezul minunat al unui păgân.
Fiind noi în Alexandria, ne-a spus nouă Părintele Andrei aceasta,
zicând: „Când eram foarte tânăr, am fost fără de rânduială. Şi am făcut
o dată un oarecare lucru necuviincios, împreună cu alţi nouă inşi,
dintre care unul era filipeean, iar altul păgân. Şi toţi zece am hotărât
să fugim în Palestina. Iar, dacă am ajuns în pustie, boală cu
fierbinţeală a cuprins pe păgân şi către moarte se apropia. Şi toţi în
mare necaz eram, nedumerindu-ne ce să facem cu el. Însă, pentru
dragoste, nu am voit a-l lăsa pe el şi, fiecare din noi, după puterea
noastră, l-am purtat pe el din loc în loc, vrând a-l duce pe el în
cetate, sau până la o casă de oaspeţi, ca să nu moară în pustie. Şi
tânărul multe zile negustând hrană nici băutură, şi de multă sete şi de
cuprinderea înfocării şi de marea arşiţă a soarelui şi de osteneală, a
fost aproape să moară. Deci, şi noi, pentru aceasta, am socotit a nu-l
mai duce pe el, fiindcă slăbise foarte mult la trup. Şi, mult plângând
pentru el şi temându-ne că şi noi, tot aşa de foame şi de sete o să
murim, ne-am sfătuit să-l lăsăm şi să ne ducem; şi l-am pus pe el pe
nisip, plângând. Iar el a înţeles că voim să-l lăsăm şi să ne ducem şi a
început a ne jura pe noi, zicând: "Pe Dumnezeul Cel ce a plecat
cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea omenească şi Care va veni să
judece viii şi morţii, vă rog, nu mă lăsaţi pe mine, să mor nebotezat,
ci faceţi cu mine milă şi mă botezaţi, ca şi eu să mă duc botezat din
această viaţă, către Dumnezeu". Iar noi am grăit către dânsul: "Cu
adevărat, frate, dar nu se cuvine nouă a face aceasta, că nimeni din noi
nu are dregătoria de preot, că acest lucru este numai al episcopilor şi
al preoţilor. Şi apoi, nici apă nu avem aici". Dar el stăruia cu unele
ca acestea şi cu mari jurăminte ne zicea: "Nu mă lipsiţi pe mine de un
dar ca acesta al lui Dumnezeu, creştini fiind voi". Şi noi nu ne
dumiream ce să facem. Iar filipeeanul, de Dumnezeu fiind luminat, ne-a
zis nouă: "Ridicaţi-l pe el, şi drept punându-l, dezbrăcaţi-l de hainele
lui". Şi cu multă osteneală, de-abia am făcut aceasta. Iar fratele cel
mai înainte zis, luând nisip cu amândouă mâinile, a turnat pe capul lui,
zicând aşa: "Botează-se robul lui Dumnezeu Teodor, în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh". Iar noi am zis: "Amin". Şi, de trei
ori făcând aşa, noi am zis: "Amin". Şi cu adevărat grăiesc vouă,
fraţilor, că, îndată, întru acel ceas, l-a vindecat pe el Hristos,
Dumnezeul nostru, şi sănătos s-a făcut, nici cel mai mic semn de boală
având. Şi faţa lui se arăta rumenă mai mult decât înainte. Şi din ceasul
acela, degrabă mergea cu noi prin pustie, iar noi, minunându-ne de o
grabnică schimbare ca aceasta, proslăveam negrăita bunătate a lui
Hristos, Dumnezeul nostru. Şi, venind în Ascalon, am spus Sfântului
Dionisie, episcopul cetăţii aceleia, cele ce ni s-au întâmplat nouă şi
cele ce am făcut fratelui nostru. Iar episcopul s-a mirat mult de
aceasta şi cu mare frică, şi-a chemat clericii şi s-a sfătuit cu dânşii,
dacă să boteze cu apă, pe cel ce a fost botezat cu nisip, sau nu? Deci,
unii ziceau: "Se cuvine botezul cel cu nisip a i se socoti lui drept
botez, de vreme ce cu minune preaslăvită s-a făcut". Iar alţii grăiau:
"Nu este de cuviinţă să rămână numai cu acel botez, pentru că şi Domnul
Iisus Hristos a grăit către Nicodim: "Dacă nu se va naşte cineva din
apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia Cerească"; iar, despre minunea
ce spuneţi că s-a făcut pentru dânsul, aceasta pentru marea lui credinţă
s-a făcut, că pentru aceasta l-a şi făcut Domnul pe el sănătos". Şi
aşa, voind ei ca desăvârşit să se nască el din apă şi din Duh, după
multa cercetare ce s-a făcut, s-a învoit fericitul episcop Dionisie de
l-a trimis pe el, ca să se boteze la râul Iordan, iar pe filipeeanul
care îl botezase pe păgân cu nisip, l-a hirotonit diacon.” Dumnezeului
nostru, slavă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu