Luna ianuarie în 4 zile: pomenirea Soborului
Sfinţilor slãviţi şaptezeci de Apostoli.
Sfinţilor slãviţi şaptezeci de Apostoli.
Aceşti şaptezeci de Apostoli sunt prăznuiţi astăzi, ca unii pe
care i-a ales Domnul Iisus Hristos şi i-a trimis câte doi, înaintea Sa,
în toate cetăţile şi locurile unde avea să meargă El, zicându-le:
"Secerişul este mult, iar lucrătorii puţini, rugaţi deci pe Domnul
secerişului ca să scoată lucrători la secerişul Său."(Luca 10,2). La
capitolul 10 din Evanghelia sa, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca
istoriseşte cum au fost trimişi aceşti apostoli să vestească pe Hristos,
ca pe nişte înaintemergători ai dreptei credinţe, fiind el însuşi unul
din aceşti şaptezeci de ucenici ai Domnului. Numele lor se află păstrate
în Mineiul pe ianuarie în 4 zile. Toţi aceşti ucenici ai Domnului s-au
ostenit fiecare în felul său, să smulgă pe oameni de la idoli,
întorcându-i la cuvântul lui Hristos şi s-au mutat către Domnul,
îndurând chinuri şi prigoniri precum se arată la pomenirea fiecăruia din
ei. Drept aceea, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte cu imne ca acesta:
"Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte
credincioşii şi să o prăznuim. Că printr-înşii, toţi ne-am învăţat a
cinsti Treimea cea nedespărţită, că sunt luminătorii dumnezeieştii
credinţe." Dumnezeului nostru, slavă !
care în chip bãrbãtesc s-a nevoit (+470).
Pururea pomenita Apolinaria a trăit pe vremea împăratului Leon
cel Mare (457-474), fiică a lui Antemie, care era rânduit de împărat să
fie ocârmuitor Romei. Apolinaria covârşea cu frumuseţea şi cu
înţelepciunea pe multe femei ale acelei vremi. Şi în tânăra vârstă a ei a
dorit fecioria şi se ruga lui Dumnezeu, ziua şi noaptea, ca să-şi
câştige dorinţa ei, adică să rămână fecioară până la moarte. Pentru
aceasta s-a rugat de părinţii săi, să-i dea voie să se ducă la
Ierusalim. Şi, câştigându-şi voia şi luând, fericita, slugi şi slujnice,
asemenea şi aur şi argint şi haine scumpe, s-a dus la sfânta cetate şi
acolo le-a împărţit toate pe la săraci. Iar, după ce s-a închinat
Sfintelor Locuri, a slobozit pe robi şi pe roabe, oprind cu sine numai
un bătrân şi un famen. Pe aceştia luându-i, a pornit să meargă la
Alexandria. Şi, ajungând la un loc şes, a hotărât să stea acolo, ca să
se odihnească puţin de osteneală căii. Şi, după ce oamenii săi au
adormit, atunci de trei ori Fericita, părăsind totul, a fugit, pe ascuns
şi a intrat în lunca ce se afla acolo, unde a rămas mulţi ani, atâta
încât pielea trupului ei s-a făcut vârtoasă, din cauza muşcăturilor
ţânţarilor. Apoi, s-a dus la un schit, unde erau mulţi sfinţi părinţi,
spunând că este famen şi că se numeşte Dorotei. Iar cuviosul Macarie, ce
se afla acolo, a primit-o pe ea şi i-a dat chilie, întru care
închizându-se, de trei ori Fericita se ruga lui Dumnezeu, ziua şi
noaptea. Însă tatăl său Antemie avea şi altă fiică, mult pătimind de la
un duh necurat şi, pentru aceasta, a trimis-o la părinţii schitului, ca
să o vindece; iar despre fiica lui, Apolinaria, a obosit căutând-o şi
mai mult nu mai întreba de ea. Deci, părinţii au trimis pe cea îndrăcită
la sora ei, care se arăta că se numeşte Dorotei. Şi în puţine zile,
tânăra bolnavă s-a slobozit de drac şi a fost trimisă de părinţi la
tatăl ei, sănătoasă. Însă, după câtăva vreme, a început tânăra a părea
că ar fi însărcinată, iar tatăl ei, socotind că a rămas grea de la
Dorotei, a trimis îndată călăreţi grabnici şi l-au adus pe el înaintea
sa. Atunci Sfânta arătându-se prin oarecare semne, că este fiica lui
Antemie, i-a făcut pe toţi să se minuneze şi să se înfricoşeze şi, mai
ales, pentru minunea ce se făcuse chiar cu sora ei. După aceasta,
rămânând puţine zile cu părinţii săi, s-a întors la chilia sa, fără să
afle cineva de ceea ce se făcuse. Iar, după sfârşitul ei, s-a cunoscut,
de monahi, că este femeie, de care lucru toţi s-au înspăimântat şi s-au
îndemnat să mulţumească lui Dumnezeu.
Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar,
despre minunea ce s-a fãcut la copiii ce au slujit Sfânta Liturghie.
De la cetatea ce se numeşte Teracus, ca la zece stadii, era un
sat, anume Gonab. Deci, copiii satului acestuia păşteau oile şi, cum se
întâmplă între copii, alergară să se joace, precum le este obiceiul.
Iar, jucându-se ei, au zis: "Veniţi, cu adevărat, să facem şi să aducem
jertfă şi să ne împărtăşim, precum şi preotul face în sfânta Biserică."
Şi aceasta le-a plăcut tuturor. Şi şi-au pus lor, pe unul, în rânduială
preoţească şi, pe alţi doi copii, cu rânduială de diaconi. Deci, au
venit la o piatră, că lângă piatră se jucau şi pe piatră, ca pe un
altar, au pus pâinile, iar într-un pahar de piatră, vinul. Încă şi
înaintea adunării stăteau deoparte şi de alta ca nişte diaconi. Unii
grăiau proscomidia, iar unii, cu brâiele, ca şi cu nişte orare
încingându-se, umbreau, ca şi cu nişte ripide şi ziceau ecteniile. Iar
cel ce se afla cu nume de preot ştia sfânta slujbă, de vreme ce era
obicei ca în biserică copiii să stea înaintea preoţilor la sfintele
adunări şi mai întâi, după cler, să se împărtăşească cu Sfintele Taine,
ale lui Hristos, Dumnezeul nostru. Iar în anumite locuri, încă, era
obiceiul de cântau copiii răspunsurile Sfintei Liturghii. Pentru aceea,
erau copiii obişnuiţi cu slujba, ca cei ce auziseră cinstitele
vosglasuri. Deci, după ce copiii au făcut toate după obiceiul
bisericesc, mai înainte de a frânge pâinea şi mai înainte de a gusta
dintr-însele, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit toate cele ce erau
înainte şi a ars piatra toată, încât n-a mai rămas nici locul pietrii
aceleia pe care, adică, au jertfit. Iar copiii, văzând ceea ce se
făcuse, de frică, au căzut la pământ şi, cu puţin n-au murit, că nu se
puteau mişca de la pământ. Şi nemergând ei acasă, la vremea în care
aveau ei obiceiul să meargă, în spaimă zăcând întinşi la pământ, au
ieşit părinţii lor din sat, ca să vadă pentru ce ei n-au venit la vremea
rânduită. Şi au aflat copiii zăcând la pământ şi nimeni dintre dânşii
nu putea să grăiască. Deci, văzându-i mai mult morţi şi în mare
primejdie, fiecare părinte şi-a dus acasă copilul şi se întrebau de
pricina amorţirii lor şi nu puteau să afle. Şi măcar că de multe ori îi
întrebau pe ei, până la noaptea următoare, n-au putut să dobândească
răspuns. Dar, încet-încet, copii, aducându-şi aminte, le-au spus lor
toate câte se petrecuseră şi, luând pe părinţii lor, au ieşit şi le-au
arătat locul unde s-a făcut minunea aceea preaslăvită şi semnul focului
ce se pogorâse din cer. Şi, încredinţându-se părinţii de aceasta, au
mers în cetate şi au spus toate episcopului. Iar acela s-a minunat de
lucrul care i s-a vestit şi a ieşit la locul acela, împreună cu clerul
său şi cercetând pe copii şi auzind de la dânşii ceea ce se făcuse şi
semnul cerescului foc văzându-l, a dat slavă lui Dumnezeu. Şi pe copiii
aceia, pe toţi, îndată i-a trimis pentru o vreme, la mânăstire. Apoi,
împodobind locul acela, a întemeiat acolo o mânăstire, iar deasupra,
unde s-a pogorât focul punând altarul, a făcut biserică.
Întru aceastã zi, chemarea Sfântului Ioan Gurã de Aur,
pentru întâmpinarea Domnului la Iordan.
Astăzi, se împlineşte cuvântul cel ce s-a grăit prin Proorocul
Isaia, adică: "Să se veselească pustiul şi, ca şi crinul, să
înflorească" şi foarte să tresalte pustiul Iordanului, văzând pe Hristos
că vine la Iordan, ca să sfinţească firea apelor. Iordanul acum se
umple de apă şi mulţimea poporului se adună la dânsul. Şi, iată, pe Ioan
grăind cu mare glas, mustrând fapta cea rea a făţărniciilor şi zicând:
"Fii de năpârcă, faceţi roade vrednice de pocăinţă, ca atunci când va
intra în ape Cel ce botează cu foc şi cu Duh Sfânt şi când va fi
mărturisit de Tatăl din cer şi când Duhul Sfânt Îl va arăta descoperit
ca Fiu al Lui Dumnezeu, atunci cu mine împreună să credeţi în Acela şi
împreună cu mine să-L proslăvim şi cu mine împreună, ca unui Dumnezeu,
Lui să vă închinaţi, Căruia Se cuvine toată slava, cinstea şi
închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi
în vecii vecilor ! Amin."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu