Luna ianuarie în 24 zile: Pomenirea Sfintei maicii noastre Xenia (sec. V)
Fericita şi pururea pomenita Xenia a fost din slăvita cetate a
Romei, fiică de neam cinstit, tatăl ei fiind senator al împărăţiei,
binecredincios şi râvnitor. Deci, ajungând ea la vârsta nunţii şi toate
cele de nuntă gătite fiind, ea a fugit de acasă cu alte două femei
tinere, credincioasele ei slujnice, dorind împreună toate, a se face
mirese Mirelui celui nestricăcios, lui Hristos Domnul, prin veşnică
feciorie şi înţelepciune, dar această dorire Xenia tăinuind-o înaintea
părinţilor ei, fiind singura lor fiică. Şi luând ea puţin aur şi
îmbrăcăminte bărbătească, s-a urcat împreună cu slujnicele sale în
corabie şi făcând călătoria pe mare şi străbătând multe locuri, a sosit
la insula numită Cos, unde şi-a luat chipul ei femeiesc şi, întâlnind
acolo pe omul lui Dumnezeu, preotul şi egumenul Pavel, venind de la
Locurile Sfinte, l-a rugat să le fie lor îndrumător duhovnicesc. Deci,
îndemnate fiind de dumnezeiescul Pavel, au venit în cetatea Milasa şi,
făcând acolo, din aurul ce avea, o bisericuţă, cu hramul Sfântului
Mucenic Ştefan, şi chilii, împreună cu alte câteva fecioare au întemeiat
o mică mânăstire. Şi atâta râvnă şi nevoinţă a arătat fericita aceasta
Xenia în răbdarea şi părăsirea simţirii poftelor lumeşti, încât pildă
s-a făcut pe sine, a petrecerii cereşti în trup omenesc. Drept aceea, şi
semn de sus a primit pentru buna petrecere a vieţii sale. Că, îndată
după moartea ei, întru amiază fiind şi soarele luminând pământul, s-a
ivit pe cer o cruce din stele luminoase, cuprinsă într-un ţarc de stele,
semn care se părea a fi ca o cunună dată fericitei de la Dumnezeu,
proslăvind ostenelile şi râvna dragostei sale pentru Hristos, de vreme
ce, după îngroparea trupului ei în pământ, semnul acela n-a mai fost
văzut. Şi s-au descoperit atunci şi cele despre Sfânta, spunându-le pe
patul de moarte, una din slujnicele ei, din ce ţară şi din ce neam se
trage fericita, precum şi numele ei cel de la părinţi, Evsevia, că vrând
a nu fi cunoscută, şi-a pus ea numele de Xenia, care însemnează "Cea
străină". Şi aşa, cu sârguitoare osteneală, a lucrării şi a gândirii s-a
mutat fericita la Hristos, mult doritul ei Mire. Dumnezeului nostru,
slavă !
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,
despre milostenia facută din osteneala dreaptă, nu din jafuri.
despre milostenia facută din osteneala dreaptă, nu din jafuri.
Zis-a
Domnul: "Faceţi-vă prieteni cu bogăţiile nedrepte, ca să intraţi în
casele cele veşnice." Şi zicând aşa: "din bogăţiile nedrepte", a arătat
că, adică, îndreptarea ta să se facă în vremea de acum. Ceea ce, adică,
rău ai câştigat, să împarţi bine. Adunată-i din nedreptate, acum
căindu-te să risipeşti cele adunate. Că nu aceasta este fapta bună, ca
să dai, din acelea, o parte, ci, a se lipsi de toate acelea, este lucru
bun. De vreme ce, cea mai grea fărădelege este că, adică, de la unul a
apuca şi altuia a da. Iar de faci milostenie din nedreptate, apoi să
miluieşti pe aceia pe care i-ai asuprit. Că nu acela ce miluieşte pe
mulţi este milostiv, ci acela ce nici pe unul nu asupreşte, nici îi face
nedreptate, pentru că cei ce nu se depărtează de la nedreptăţi şi aduc
daruri lui Dumnezeu, aceia neprimiţi sunt. Căci scris este: "Jertfele
celor fără de lege, urâte sunt lui Dumnezeu." Mai bine este a nu câştiga
o avere ca aceea, decât a o da lui Dumnezeu cu făţărnicie. Iar, pentru
cei ce nu fac milostenie la săraci, zice Proorocul: "Cela ce-şi astupă
urechile sale, ca să nu audă pe săraci, şi el însuşi, oarecând va striga
şi nu-l va auzi nimenea." Drept aceea, se cade a pune în minte mila şi
judecata, adică, să câştigăm după dreptate şi să împărţim milostenie,
după cum este scris, ca prin aceasta să ne apropiem de Dumnezeu. Deci,
întru aceasta, să se cerceteze cu dinadinsul fiecare pe sine şi să se
socotească: oare, dintru ale sale osteneli are bogăţia din care voieşte
să aducă daruri lui Dumnezeu, ori, poate a făcut silă celor
neputincioşi, sau a jefuit pe cei de sub stăpânirea lui ? Că, măcar de
eşti şi stăpânitor, să nu faci silă, nici să jefuieşti, ci, de ţi se va
întâmpla ţie şi să ai stăpânire, să arăţi, mai ales, dreptatea ta. Iar,
de vei lua de la săraci şi vei da la alţi săraci, apoi mai bine este ţie
să nu jefuieşti cele străine, nici să faci cu ele milostenie, ca să
nu-ţi faci jertfa ta urâtă, apucând a o aduce din nedreptate. Ci, cu
ceea ce voieşti să miluieşti pe alt sărac, mai bine să-l miluieşti pe
acela căruia i-ai făcut nedreptate. Că Dumnezeu nu primeşte jafuri şi
apucături. Pentru că milostenie din nedreptate nu se face, nici din
blestem nu vine binecuvântare, nici din lacrimi, veselie. Drept aceea,
rogu-vă pe voi, în tot locul să vă socotiţi şi să vă păziţi pe voi şi să
vă siliţi a face poruncile Domnului, ca să aflaţi odihnă sufletelor
voastre.
Întru această zi, cuvânt despre Iov, despre iubirea de săraci.
Ascultaţi ce grăieşte Scriptura despre Iov, câtă avere avea,
cirezi de boi şi oi şi cămile şi toată cealaltă avere pe care Dumnezeu o
încredinţase lui, pe toată a ars-o focul. Şi Iov n-a zis un cuvânt de
răzvrătire, ci a zis: "Domnul a dat, Domnul a luat". Ascultă şi vezi, el
atât de multe pierzând, n-a defăimat, ci, când le-a primit, a lăudat pe
Dumnezeu, iar când s-au luat de la dânsul, nu s-a jelit. Iar oamenii,
cei de acum, când primesc şi iau, nici nu-şi aduc aminte de Acela ce
le-a dat lor, iar când le pierd şi se păgubesc, atunci încep a defăima
pe Făcătorul, numărându-şi vredniciile lor. De au dat vreo măsură de
grâu, sau o pâine la săraci, de au aprins o lumânare la biserică, sau de
au adus spre jertfă un ied, apoi le pomenesc şi zic: "Am făcut aceste
fapte bune de ce, dar, au venit asupra noastră aceste răutăţi ?" Însă,
se cade nu numai să nu pomeneşti acele mici fapte bune, ci, mai vârtos,
să-ţi aduci aminte de cele mai de seamă porunci ale Legii, pe care nu
le-ai făcut. Ai aprins, adică, o lumânare în biserică, bine; dar iată a
intrat în biserică şi săracul, suspinând cu lacrimi din pricina ta şi
ţi-a stins strălucirea lumânării tale. Sau ai dat cutărui sărac o
pâine, ceea ce şi eu adeveresc, dar adu-ţi aminte că turmele oilor tale
au mâncat toată secerătura săracului. Drept aceea, asupreşti mult şi
faci puţine bunătăţi. Apuci mult şi dai puţine. De voieşti să nu fii
învinuit, apoi nu năpăstui pe cel sărac, nici pe semenul tău. Pe cei
scăpătaţi nu-i nedreptăţi, pe văduve nu le asupri, pe sărac nu-l trece
cu vederea, de la vecini să nu-ţi întorci faţa, pe prieteni să nu-i
înşeli, pe cei bătrâni să nu-i mânii, pe părinţi să-i cinsteşti, de
biserică să nu te desparţi, de desfrânare să te depărtezi, de iubirea de
arginţi să te păzeşti. Iubirea faţă de fraţi să nu o uiţi, vătămarea
răutăţii să o goneşti din inima ta şi dragostea să ţi-o sădeşti în
inimă. De iubirea de străini să nu te lepezi, şi de la adevăr să nu te
depărtezi. De clevetiri să fugi departe, smerenia să o iubeşti, de sfadă
să te îngreţoşezi. Acestea toate să le păzeşti şi nu te va cuprinde pe
tine răul şi, măcar de ar şi năvăli, dar tu să nu huleşti. Acestea toate
le-a făcut Iov, sluga Domnului, când au năvălit asupra lui relele
acelea, iar el n-a defăimat, ci a lăudat pe Dumnezeu, zicând: "Fie
numele Domnului binecuvântat în veci." Deci, de ar fi cineva bolnav sau
din bogăţie ar cădea, şi de l-ar primi cu răbdarea acestuia, apoi şi
cununii aceluia vrednic va fi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia
Se cuvine slava! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu