Pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Clement,
Fericitul şi minunatul Clement era din Ancira Galatiei, din tată
păgân şi din mamă binecredincioasă, Sofia cu numele, născut către anul
280, de la Hristos. A intrat în mânăstire la vârsta de 12 ani, iar,
pentru viaţa lui înţeleaptă a fost făcut arhiereu, la 20 de ani. Şi se
nevoia cu propovăduirea dreptei credinţe, pe timpul domniei păgânilor
împăraţi, Diocleţian(284-305) şi Maximian(286-305), amândoi aprigi
prigonitori ai creştinilor. Iar fericitul Agatanghel era roman de neam
şi a fost botezat de însuşi Clement, care atunci se afla la Roma,
propovăduind credinţa şi întărind pe cei prigoniţi de urgia
împărătească. Deci,
prinşi fiind ei şi aruncaţi în temniţă, împreună cu alţi creştini, a
fost hotărât ca fiecare să fie trimis la locul său de naştere, ca să fie
judecat acolo. Şi Agatanghel s-a ascuns în corabia care avea să ducă pe
Sfântul Clement, că, nevrând el să se despartă de dânsul, l-a însoţit
până la Ancira. Şi au fost daţi acolo în seama guvernatorului Luchie, ca
împreună cu alţi creştini să fie osândiţi. Şi, fericiţii Clement şi
Agatanghel, stând în faţa guvernatorului Luchie şi mărturisind cu tărie
credinţa lor în Hristos, au fost daţi la tot felul de chinuri; bătuţi cu
toiege, spânzuraţi, arşi pe coaste cu făclii aprinse, aruncaţi în cuşca
cu fiare, băgaţi câte două zile în varniţa cu var, întinşi pe pături de
fier înroşite, aruncaţi în cuptor fierbinte, azvârliţi peste ţepi
tăioase şi altele asemenea, încât se minunau prigonitorii de tăria
răbdării lor. Deci, nevrând ei să se lepede de credinţă, a poruncit
dregătorul să li se taie capetele, dimpreună cu alţi bărbaţi, femei şi
copii, care crezuseră în Hristos. Şi aşa s-au mutat fericiţi în
cereştile locaşuri. Şi se face pomenirea lor la 23 ianuarie.
Să cunoaştem şi să ştim, cum cei dintâi creştini păzeau cu
adeverire şi cu tot dinadinsul poruncile lui Dumnezeu, căci, pentru
aproapele lor, îşi puneau sufletele, după cuvântul Celui ce a zis : "Mai
mare dragoste decât aceasta nu este, ca, adică, să-şi pună cineva
sufletul său pentru prietenii săi." Şi aceasta a făcut-o omul lui
Dumnezeu Paulin, căci toată averea, câtă avea a dat-o pentru eliberarea
din robie a celor pe care vandalii îi robiseră din pământul Traciei. Şi,
până într-atâta îşi împărţise averea, încât nu-şi lăsase pentru sine,
în chilie, nimic. Şi a venit după aceasta la dânsul o văduvă, fiind fiul
ei robit de ginerele lui Riga şi dus la vandali. Şi văduva aceea cerea
preţul fiului ei, de la omul lui Dumnezeu, Paulin, iar el, rob al lui
Dumnezeu fiind, a căutat la sine şi n-a aflat ce să-i dea, fără numai pe
sine singur. Şi i-a zis ei: "Altceva nu am ce să-ţi dau ţie, fără numai
pe mine însumi rob mă dau, ca, adică, pe fiul tău să-l scoţi, iar pe
mine însumi să mă vinzi rob, în locul lui." Însă
ea, auzind aceasta, i se părea cuvântul lui mai mult o batjocură, decât
o milă. Iar acel bărbat înţelept, alinând durerea văduvei, îi adeverea
şi o încredinţa pe dânsa ca să creadă cu dinadinsul cele ce grăise către
dânsa, şi, pentru al său fiu, să nu se înspăimânteze a vinde în robie
pe episcop. Deci, s-au dus amândoi în Tracia şi l-au găsit pe ginerele
lui Riga, conducătorul vandalilor, care avea pe fiul văduvei şi a căzut
ea înaintea lui, rugându-se ca să-i elibereze pe fiul ei. Iar barbarul
acela, mândrindu-se, nu numai că nu a vrut să i-l dea, dar nici măcar să
o audă. Atunci, văduva i-a zis, arătând la episcop : "Pe acest om îl am
să ţi-l dau în schimb pentru dânsul, ca să faci milă cu mine, că unul
născut îmi este fiul meu." Iar acela, văzând pe om cu faţa lină, i-a zis
lui: "Ce fel de meşteşug ştii ?" Iar Paulin a răspuns :"Nu ştiu nici un
meşteşug, ci numai la grădină ştiu bine a lucra." Deci, aceasta
auzind-o barbarul, a dat înapoi văduvei pe fiul ei, iar ea, luându-l pe
el, s-a întors la pământul său. După
aceea Paulin, luând grija grădinii, o lucra bine. Iar ginerele lui Riga
adeseori, venea la dânsul în grădină şi cu al său grădinar discuta, şi,
foarte înţelept văzându-l pe acesta, vorbea de toate împreună cu el
şi-l întreba pe el de multe lucruri. Iar Paulin, în fiecare zi, aducea
la masa lui pepeni, ridichi şi alte verdeţuri bine mirositoare şi aşa,
luându-şi pâinea, ieşea la ostenelile sale şi, în acest fel, multă vreme
a petrecut. Dar, într-o zi, vorbind stăpânul lui cu dânsul, Paulin, în
taină, i-a zis lui: "Vezi, poate voieşti să te duci undeva ? Ci, se cade
ţie să te îngrijeşti de împărăţia vandalului, pentru că iată, Riga
degrabă o să moară. Deci, de te vei duce, altul va apuca împărăţia ta."
Iar, acesta auzind-o de la grădinarul său, nicidecum nu a tăcut. Ci,
ducându-se, a spus-o, pentru că, mai mult decât toţi, era iubit de Riga.
Apoi i-a zis Riga ginerelui său: "Vreau să văd şi eu pe omul acesta, de
care îmi spui." Iar
ginerele i-a zis: "Acum îi voi porunci aceluia ca, la vremea mesei,
să-ţi aducă ţie salată din grădină, ca să-l vezi pe el, că acela mi-a
spus." Iar când a şezut la masă Riga, a intrat Paulin, aducând, din
ostenelile sale, verdeţuri binemirositoare. Şi îndată ce l-a văzut pe el
Riga, s-a cutremurat şi, chemând aproape pe ginerele său, în taină i-a
spus lui, zicând : "Adevărate sunt acelea ce le-ai auzit de la dânsul,
pentru că în noaptea aceasta am văzut în vis pe dregători stând la
judecată, împreună cu mine, şi, mai sus decât toţi, stătea acesta şi cu
judecata lor, stăpânirea pe care o aveam dintâi, mi s-a luat de la mine.
Deci, să-l întrebi pe el cine este, pentru că eu pe acest om nu-l
socotesc a fi un simplu om, ci în mare dregătorie l-am văzut pe el". Atunci,
ginerele lui Riga, luând pe Paulin deoparte, îl întrebă, şi omul lui
Dumnezeu i-a răspuns, zicând : "Robul tău sunt eu, pe care l-ai luat în
locul fiului văduvei." Dar el mai cu dinadinsul îl întrebă, zicând :
"Dar, în ţara ta, ce ai fost ?" Iar Paulin, fiind îndelung supărat şi
jurămintele ce se făceau neputând să le calce, s-a descoperit pe sine că
este episcop. Aceasta auzind, ginerele s-a temut şi cu toată smerenia i
s-a plecat lui, zicându-i: "Cere de la mine orice vei voi, ca să te
întorci, cu mari daruri, în pământul tău." Drept care, omul lui
Dumnezeu, Paulin, a zis : "Un dar bun poftesc de la tine, ca, adică, pe
toţi cei robiţi din cetatea mea să mi-i eliberezi." Deci, atunci, cerând
pe toţi creştinii cei robiţi din ţara Frigiei şi aducându-i, i-au dat
lui Paulin şi împreună cu averi şi cu bucate, şi pe el însuşi, cu cinste
împreună cu dânşii i-a eliberat şi cu bucurie au venit în pământul lor.
Iar, nu după multă vreme Riga a murit, precum Paulin proorocise. Şi
aşa, acesta, care s-a vândut în robie pe sine însuşi, şi, cu mulţime de
robiţi împreună, s-au întors la libertate, asemănându-se Aceluia ce a
luat chip de rob şi pe toţi oamenii din robia diavolului i-a slobozit.
Drept aceea, şi noi să nu fim robii păcatului, pentru că ne-a slobozit
pe noi Hristos, ai Cărui paşi urmându-i, Paulin s-a făcut minunat în tot
pământul şi la ceruri s-a proslăvit şi Împărăţia lui Hristos a
moştenit. A Căruia este slava în veci ! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage23Ian.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=878
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu