Luna ianuarie în 8 zile: Preacuviosul Pãrintele nostru Gheorghe Hozevitul (sec.VII).
Acest fericit Părinte se trăgea din oameni de bun neam, dar,
părăsindu-şi averile şi ţara şi toată desfătarea lumească, a venit la
Ierusalim ca să se închine Sfântului Mormânt al Mântuitorului şi tuturor
Locurilor Sfinte şi de minuni pline, ce se află acolo. Şi,
închinându-se şi câştigând darul cel dintru acestea, s-a dus şi a rămas
la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde şi numele Hozevitul, şi,
făcându-se monah, s-a numărat împreună cu fraţii. Şi atât de nebiruit
s-a arătat, încă de la început, la toată osteneala şi la viaţa aspră,
voind a urma lui Hristos, Celui ce pentru noi a murit cu trupul,
omorându-se împreună cu El şi împreună răstignindu-se, încât se părea că
este fără de trup şi-i uimea pe toţi prin puterea răbdării sale, celei
peste fire. Deci, ajungând la vârful nepătimirii şi umplându-se de darul
Sfântului Duh şi ca un stâlp însufleţit şi chip al bunătăţilor
făcându-se, la cei împreună vieţuitori şi la toţi ceilalţi, şi
neslăbind, până la sfârşit, din pustnicie şi duhovnicească lucrare, şi-a
aflat odihna ostenelilor şi durerilor sale, mutându-se în această zi,
către Domnul său cel dorit.
Aceasta a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare (379-395),
până în zilele împăraţilor Leon şi Zenon (457-474). Era din cetatea
Cartagina şi se trăgea din părinţi de bun neam şi în mare cinste în ţara
lor. Şi încă păgână fiind, a mers la Constantinopol, împreună cu alte
patru fecioare, şi s-a înfăţişat înaintea preafericitului arhiepiscop
Nectarie patriarhul, care, primind-o pe ea şi văzând dragostea ei cea
pentru Hristos, a învrednicit-o Sfântului Botez. Şi a luat Sfânta
Domnica asupra sa viaţa şi chipul cel monahicesc şi întru mari nevoinţe
şi osteneli duhovniceşti se lupta, încât s-a învrednicit, cu darul lui
Dumnezeu, a face minuni şi a prooroci. Şi, la adânci bătrâneţi ajungând,
ştiindu-şi mai înainte ducerea ei la Dumnezeu, s-a odihnit cu pace la 8
ianuarie.
Ne spunea nouă ava Teodor romanul, zicând că, la treizeci de
stadii de la cetatea Romei, este o cetate mică, ce se numeşte Romul. În
această cetate mică a fost un episcop foarte înalt în bunătăţi. Însă,
odată, a mers oarecine din cetatea Romul la fericitul Agapit, papa Romei
şi a pârât pe episcopul lor, zicând că din vase sfinţite mănâncă. Iar
papa, auzind, s-a mirat şi a trimis doi clerici de au adus pe episcop
legat şi l-au pus în temniţă şi a şezut episcopul trei zile în temniţă.
Şi sosind Sfânta Duminică, când se odihnea papa şi se lumina de ziua
spre Duminică, a văzut în somn pe un oarecine, care i-a zis Lui: "Întru
această Duminică să nu slujeşti tu, nici altul din clerici, nici
episcopii cei din cetate, ci episcopul pe care îl ai în temniţă închis,
aceluia să-i zici să meargă să slujească." Iară deşteptându-se papa, nu
se dumirea de visul ce visase şi zise întru sine: "Eu am o anume
învinuire despre dânsul, apoi unul ca acesta să slujească?" Şi a venit,
iarăşi, al doilea glas către dânsul, zicându-i în somn: "Ţi-am spus ţie,
episcopul cel din temniţă, acela să slujească." Tot aşa, şi a treia
oară i s-a arătat lui. Însă tot nedumirindu-se papa de aceasta şi
deşteptându-se, a trimis la temniţă şi, chemând pe episcop, l-a întrebat
pe el, zicând: "Episcope, ce fel este necazul tău?" Iar episcopul nu-i
răspundea nimic, fără numai: "Păcătos sunt." Apoi, după ce alta nimic
n-a spus episcopul, atunci i-a zis lui papa: "Astăzi, tu vei sluji." Şi,
iată, stând el înaintea Sfântului altar, după porunca papei, iar papa
stând aproape de dânsul şi diaconii stând împrejur şi începând episcopul
Sfânta Liturghie, când a rostit el rugăciunea Sfintei Prefaceri,
înainte de sfârşitul ei, a început şi a doua oară tot rugăciunea aceea,
încă iarăşi şi a treia oară şi a patra oară, zicând aceeaşi rugăciune;
şi toţi se minunau pentru acea zăbavă. Şi atunci a zis papa: "Ce este
aceasta? Că de patru ori aceeaşi rugăciune zici şi nu sfârşeşti?" Şi a
răspuns episcopul: "Iartă-mă stăpâne sfinte, pentru că n-am văzut după
obicei venirea Sfântului Duh, şi pentru aceasta nu sfârşesc rugăciunile.
Ci, preasfinte stăpâne, pe diaconul ce stă aproape şi ţine ripida,
depărtează-l pe el din Sfântul Altar că eu nu îndrăznesc să-i zic lui."
Deci, a poruncit fericitul Agapit, de s-a depărtat. Şi a văzut episcopul
şi papa venirea Sfântului Duh, acoperind pe papa şi pe episcop, pe toţi
diaconii care stăteau înainte şi Sfânta masă, vreme îndelungată. Atunci
a văzut Agapit, că mare om este episcopul şi că numai clevetire a fost
şi l-a slobozit pe el, cu pace, la episcopia sa. Şi s-a hotărât să nu
mai osândească, aşa, dintr-o dată şi degrabă, ci cu multă luare aminte,
cu răbdare şi aşteptare.
despre lãcomie.
Păzeşte-te, dar, ca să nu te înşele pe tine vrăjmaşul cu
strămoşescul păcat şi să te lipseşti de împărăţia Raiului. Că cela ce pe
Adam, prin mâncare furându-l, l-a scos din viaţă, cu mult mai vârtos nu
se va ruşina a te înşela şi pe tine. Că, prin lăcomie, pe Adam l-a dat
la moarte şi lumii a adus sfârşit. Pe Noe de râs l-a făcut, că
îmbătându-se, s-a dezgolit şi Ham a fost blestemat. Deci, dacă dreptul
acela, o dată îmbătându-se a fost batjocorit de al său fiu, apoi, de
câtă ruşine şi batjocură nu sunt vrednici cei ce nu încetează a se
îmbăta, care singuri, din voia lor cea fără de minte, îşi bat joc de ei
şi se duc, prin lăcomie, în voia diavolului. Isav iarăşi, la îndemnul
diavolului, tot pentru mâncare a căzut din cinstea de întâi născut. Şi
tot lăcomia l-a făcut pe Israel a se închina la idoli şi trupurile lor
au fost osândite a cădea în pustie. Drept aceea, să nu ne înşelăm, nici
să ne dăm bătuţi în faţa vrăjmaşului şi, mai vârtos, la beţie şi la
îmbuibare, ca începătură a toată răutatea este lăcomia hranei, iar beţia
este născătoare a tot lucrul spurcat. Iar pe noi să ne izbăvească
Domnul Dumnezeu din toată aceasta. Dumnezeului nostru, slavă!
Întru aceastã zi, povestire din Limonar, despre doi sihaştri.
Doi sihaştri, un bătrân şi ucenicul lui, au fost în vârful Rocului,
în muntele ce se cheamă Cliro, aproape de mănăstirea avei Teodosie, cea
din Scupel. Şi, murind bătrânul, ucenicul lui a făcut rugăciune şi l-a
îngropat pe el în munte. Şi a venit ucenicul aproape de lume şi a aflat
pe un oarecare om lucrând pământul şi i-a grăit lui: "Te rog, frate, ia
sapa şi vino cu mine." Iar lucrătorul, ascultând pe sihastru, a mers cu
dânsul în munte. Şi i-a arătat lui mormântul stareţului său şi i-a
grăit: "Sapă aici alăturea." Şi săpând el mormânt, sihastrul stând, s-a
rugat şi, săvârşind rugăciunea, a sărutat pe mirean grăind: "Roagă-te
pentru mine, frate." Şi, mergând, s-a aşezat pe sine aproape de stareţul
său şi, culcându-se, şi-a dat duhul Domnului. Iar mireanul a acoperit
cu pământ mormântul, mulţumind lui Dumnezeu. Şi îndepărtându-se el de la
mormânt, ca la o aruncătură de piatră, a zis întru sine: "Pentru ce
n-am luat eu o blagoslovenie de la Sfinţi?" Şi, îndată, întorcându-se
înapoi, n-a mai aflat mormântul Sfinţilor. Dumnezeului nostru slavă !
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=863
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie08.htm
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-cuvioasa-domnica
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-gheorghe-hozevitul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu