Luna ianuarie în 20 zile:Pomenirea Preacuviosului
Părintelui nostru Eftimie cel Mare (+473)
Acest Preacuvios, Părintele nostru, marele Eftimie, a trăit în
vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungând până în
zilele lui Leon împăratul (457-474). Şi era de neam din Melitina,
Mitropolia Armeniei, din părinţi binecredincioşi, Pavel şi Dionisia,
născut din făgăduinţă, ca marele Ioan Botezătorul, purtând nume de
veselie, că Eftimie veselie înseamnă. Pe acesta, după moartea tatălui
său, mama sa l-a încredinţat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a
dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste şi cu
dascăli de seamă, rânduindu-l de copil printre slujitorii bisericii,
după puterile sale. Şi, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viaţa curată
şi toată învăţătura credinţei poruncită creştinilor de Mântuitorul
Hristos, la vreme potrivită, a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat
în seamă grija mânăstirilor şi a schiturilor din toată Mitropolia
Armeniei. Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi,
închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălăşluit acolo, aproape de
Ierusalim, într-o mânăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul
Teoctist, prietenul său de viaţă şi de gând, fiind unul cu altul ca un
singur suflet în două trupuri. Şi înţelegând ei că nu pot fi izvor de
har pentru alţii, decât sfinţindu-se mai întâi pe ei înşişi, au alergat
împreună la adâncul însigurării de lume, căutând să se facă, ei mai
întâi plăcuţi şi de-aproape lui Dumnezeu. Drept aceea, după cinci ani au
ieşit din Fara şi au mers de s-au sălăşluit într-o peşteră din râpa
unui munte din pustie, către Iordan. Şi au locuit acolo mulţi ani, în
viaţă aspră de sihaştri, necurmat trudindu-şi trupul şi dorind în
linişte a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel în sufletul
lor hrana cea duhovnicească întru răbdare, în bunătate şi în gândul cel
smerit al inimii. Şi, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de
la Dumnezeu darul Sfântului Duh, darul facerii de minuni şi al
proorociei. Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiţi de nişte
ciobani. Şi au început a veni la ei mulţi care se lepădau de lume. Şi
au întemeiat mânăstire de obşte şi lavră de sihaştri, că mulţi auzind pe
fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Şi
mulţi îl slăveau şi îl împresurau, iar bolnavii aşteptau tămăduire
printr-însul. Şi el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin liniştea
rugăciunii în pustie. Drept aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a
ieşit din chilia sa şi a venit în munţii dinspre Marea Moartă. Şi,
găsind un puţ cu apă, a ridicat chilii şi a rămas o vreme acolo. Dar şi
acolo, văzându-se împresurat de mulţime, s-a întors la chilia sa, la ava
Teoctist. Şi petrecea în pustie toată săptămâna, iar Sâmbăta şi
Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, şi multe fapte şi semne
minunate a lucrat Dumnezeu printr-însul, cum arată pe larg viaţa lui. Şi
era cunoscut şi cinstit Eftimie de cei trei mari îndrumători ai vieţii
pustniceşti din Ţara Sfântă, în vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul,
fericitul Sava cel Sfinţit şi Sfântul Teodosie; şi toţi patru apărau
dreapta credinţă împotriva rătăcirilor din vremea aceea. Iar fericitul
Eftimie a întors la dreapta credinţă, până şi pe împărăteasa Evdochia,
care căzuse în rătăcirea lui Eutihie. Şi s-a sfârşit acest sfânt
Părinte, proorocind că doi din ucenicii lui Elie şi Macarie, vor fi
patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. Şi n-a
căutat niciodată vreo mărire omenească, ci, toată viaţa, a rămas un
simplu iubitor de străini şi un îndrumător de sihaştri. Deci, acest
fericit, ajungând la 97 de ani, a răposat întru Domnul în zilele
împăratului Leon cel Mare.
Cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie
Sfântul Părinte Eftimie cel Mare, fiind în Lavră în multă lipsă şi
neajungere, pentru că toate le împărţea în milostenii, răbda sărăcia cea
pentru Domnul, împreună cu fraţii. Deci, s-a întâmplat ca, patru sute
de oameni pogorându-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abătut în
dreapta şi au venit în Lavră, ca o încercare, iconomisind Pronia lucrul
acesta, precum se pare, ca să se arate fapta cea bună a Sfântului şi
darul cel dat lui de sus. Şi, văzându-i, bătrânul a chemat pe Dometian
şi a zis: "Pune înaintea oamenilor acestora să mănânce." Iar el a zis:
"Nu are chelăria cinstite părinte, ca să sature nici zece oameni. Deci,
de unde am să dau pâine la atâta mulţime?" Iar Cuviosul Eftimie, plin de
dar proorocesc, a zis : "Mergi şi fă precum ţi-am zis, că acestea zice
Duhul Sfânt: "Vor mânca şi le va prisosi." Deci, ducându-se Dometian la
chelăria cea mică, care se cheamă cămara de pâine, unde fuseseseră doar
puţine pâini, acum n-a mai putut deschide uşa, că din dumnezeiasca
binecuvântare, chelăria era plină până sus, că se vărsau pâinile afară
din chelarie şi, neputând deschide, a chemat pe unii din părinţi şi au
scos din ţâţâni uşa. Asemenea, şi la vin şi la untdelemn, aceaşi
binecuvântare s-a făcut. Şi au, mâncat şi s-au săturat şi până la trei
luni n-au putut să aşeze uşa chelăriei. Că, precum Dumnezeu n-a contenit
a izvorî vadra făinii şi ulciorul cu untdelemn văduvei celei iubitoare
de străini, prin glasul proorocului, în acelaşi chip, cu adevărat, şi
dumnezeiescului acestui bătrân, pentru osârdia iubirii de străini, o
dăruire deopotrivă, întocmai i-a făcut. Iar Dometian, minunându-se s-a
aruncat pe sine la picioarele bătrânului, rugându-se a lua iertăciune ca
unul ce oarecare împotrivire omenească pătimise. Şi, ridicându-l pe
dânsul, bătrânul i-a zis: "Fiule, cela ce seamănă în binecuvântare, în
binecuvântare va şi secera." Deci, iubirea de străini să nu o uităm,
pentru că, prin acestea, precum zice Apostolul, neştiind, unii au
găzduit în loc de străini, pe îngeri. Şi cutează, că, dacă voi, şi cei
împreună cu voi, veţi sluji după vrednicie pe toţi cei ce vin la voi,
străini şi fraţi, primindu-i cu credinţă, nu va părăsi Domnul locul
acesta de acum şi până în veac. Că o jertfă ca aceasta îi place lui
Dumnezeu.
Cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie, despre ascultare
În Lavra Sfântului Eftimie era un iconom, care se nevoia să
câştige cele de trebuinţă pentru obşte. Şi a câştigat astfel încă şi
dobitoace spre slujirea părinţilor. Şi era în Lavră un călugăr, de neam
din Asia, cu numele de Auxentie. Şi, fiind el rugat de iconom să ia
slujba dobitoacelor, pentru că era priceput la această slujbă, nu a
primit. Deci, neascultând pe iconom, acesta a făcut pe Ioan şi Chirion
preoţii să-l roage pe Auxentie să primească slujba. Iar el, nici la
rugămintea acestora nu s-a plecat. Şi, venind sâmbăta, a arătat iconomul
bătrânului stareţ cele despre Auxentie căruia, trimiţând şi chemându-l
i-a zis marele Eftimie: "Ascultă-ne pe noi, fiule, şi primeşte slujba
aceasta." Iar el răspundea: "Nu pot, cinstite părinte, că trei pricini
mă opresc pe mine a primi această slujbă: întâi, neobişnuinţa cu
locurile de aici şi neştiinţa limbii, al doilea, frica desfrânării, şi
al treilea, ca nu cumva prin această slujire, să nu mai pot sta liniştit
în chilie." Iar marele Eftimie a zis : "Ne rugăm lui Dumnezeu să nu fii
vătămat de nici una din acestea. Că nu-i nedrept ca să uite ascultarea
ta, cunoscând mai ales că, din poruncă şi cu frică de Dânsul slujeşti
robilor Lui, cu tăria cea de la Dânsul dată. Ascultă deci pe Domnul nostru Iisus Hristos,
Care a zis: "Nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc Eu. Şi, nu fac
voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce m-a trimis pe Mine." Acestea
zicându-le şi lăsându-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci,
răstindu-se preablândul Eftimie a zis : "Noi, fiule, te-am sfătuit ceea
ce socotim a-ţi fi de folos, dar tu, rămânând la nesupunere, vei vedea
acum care este plata neascultării." Deci, îndată Auxentie fiind cuprins
de un tremur nefiresc, a căzut la pământ, iar părinţii cei de faţă rugau
pe bătrân pentru dânsul. Iar stareţul a zis către dânşii: "Acum
înaintea ochilor voştri s-a împlinit cuvântul proorocesc, care zice:
"Tot cel rău ridică cuvânt împotrivă, iar Domnul trimite asupra lui
înger nemilostiv." Şi fiind şi mai mult rugat de părinţi, preamilostivul
bătrân l-a apucat de mână pe Auxentie şi l-a ridicat şi, pecetluindu-l
cu semnul crucii, l-a făcut sănătos. Şi s-a rugat atunci Auxentie de
iertarea greşelilor celor din trecut şi pentru întărirea faţă de cele
viitoare. Iar Sfântul i-a zis lui: "Mare este plata supunerii, de vreme
ce Dumnezeu mai mult voieşte ascultarea decât jertfa. Iar neascultarea
moarte lucrează." Şi, făcând rugăciune pentru dânsul, l-a binecuvântat.
Şi aşa Auxentie a primit slujba cu tragere de inimă şi cu bucurie.
Cuvânt din Pateric, despre faptele cele fără milostenie şi fără dragoste
Mers-au odinioară trei fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi i-a
zis lui unul dintre ei: "Am învăţat, părinte, Testamentul cel Vechi pe
de rost." Şi i-a răspuns bătrânul: "Ai umplut văzduhul de vorbe." Iar
cel de al doilea a zis: "Eu mi l-am şi scris, Testamentul cel Vechi şi
cel Nou." Şi i-a zis bătrânul: "Şi tu ai umplut ferestrele de hârtii."
Iar cel de al treilea a zis: "Şi mie mi-a crescut muşchi pe vatra
focului." Şi bătrânul a zis: "Şi tu ai gonit iubirea de străini de la
tine. Dar de voiţi să vă mântuiţi, dragoste către toţi să aveţi şi de
milostenie să purtaţi grijă." Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea
şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu