Luna ianuarie în ziua dintâi: prăznuim Tăierea împrejur, cea după trup,
a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Astăzi,
la opt zile de la Nașterea Sa, Domnul rabdă tăierea împrejur cea după
trup, ca împlinind Legea, să dea în lături rânduiala trupească a legii
vechi și să aducă în lume o tăiere împrejur nefăcută de mână:
Tăierea-Împrejur cea duhovnicească a Sfântului Botez, adică "dezbrăcarea
de trupul păcatelor cărnii" (Col.2.11). Ca Fiu al Lui Dumnezeu și ca
mare întemeietor al Testamentului celui veșnic, o dată cu supunerea Sa
la rânduiala tăierii împrejur, Domnul astăzi pune capăt, deci, legii
vechi și face început rânduielilor Testamentului celui Nou, scris pe
tablele inimii oamenilor. Drept aceea, noi creștinii nu mai suntem
ținuți la tăierea-împrejur cea trupească, dar suntem ținuți să ne
supunem și să împlinim rânduielile unei adevărate tăieri-împrejur
duhovnicești. Suntem
datori, îndeosebi, ca Noul Legământ, întemeiat de Domnul Iisus să
săvârșească în noi o deplină supunere față de Dumnezeu, a trupului
nostru și a poftelor lui, o deplină dăruire, o deplină pătrundere cu
puteri sfinte a acestui trup și a cerințelor lui, lucrare atât de
însemnată în lupta noastră duhovnicească, pentru că nu este vorba de o
tăiere-împrejur numai a trupului, ci este vorba de o tăiere-împrejur a
inimii noastre, adică o tăiere-împrejur care atinge toate gândurile,
toate voile, toate simțirile noastre cele mai tainice, îndepărtând tot
ce nu poate merge împreună cu o adevărată căutare a lui Dumnezeu. Și
această tăiere-împrejur a inimii nu-i cu putință fără o adâncă sforțare.
Sărbătoarea Tăierii-Împrejur este însă și sărbătoarea numelui lui
Iisus. Că tăindu-se împrejur, Domnul a fost numit cu numele Iisus, cum
spusese îngerul, mai înainte de a se fi zămislit El în pântecele
Fecioarei. Și praznicul acesta ne aduce aminte ce loc de seamă trebuie
să aibă chemarea acestui nume în viața noastră duhovnicească și cât de
mare putere are acest sfânt nume: "Că Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a
dat lui nume, care este mai presus de orice nume, ca în numele lui Iisus
tot genunchiul să se plece, al acelor cerești și al celor pământești și
al celor de sub pământ și orice limbă să mărturisească, că Domnul este
Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl" (Filip. 2,9-11)" "Și,
acum, Doamne, întinde mâna Ta, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne
prin numele lui Iisus, robul Tău cel sfânt"(Fapte 4,29-30)". Aceasta am
luat-o de la Sfinții Părinți și o prăznuim o dată cu începutul cununii
anului. Și facem sărbătoare și zi domnească, pentru toate câte Domnul
S-a smerit și le-a primit pentru noi. Și dacă s-au întors părinții Săi
acasă, Iisus a viețuit după firea omenească, crescând cu vârsta, cu
înțelepciunea, și cu Darul, spre mântuirea noastră. Dumnezeului nostru,
slavă! Amin.
Întru aceastã zi, pomenirea celui între Sfinţi, Pãrintelui nostru
Vasilie cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadochiei.
Acest
între Sfinți, Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii
330-379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin și, până în
zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut
în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți,
Emilia și Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate. Iubitor
de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit
mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său Cezareea, apoi
din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul
său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o
strânsă și sfântă prietenie. A fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al
Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, când ereticii
lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși
împăratul Valens. Sfântul Vasilie a dus o luptă aprigă, cu scrisul și
cuvântul, luminând creștinătatea și apărând dogma Sfintei Treimi. Și-a
atras mânia împăratului și a suferit multe prigoniri din partea lui,
pentru apărarea acestei dogme de căpetenie a creștinătății. Sfântul
Vasilie a îndreptat și unele lipsuri ale monahismului din timpul său,
chemându-i pe monahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii
persoanale, ci și în folosul aproapelui. Este cel dintâi ierarh care a
întemeiat, pe lângă Biserică, azile și spitale, în ajutorul celor săraci
și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească avuțiile lor,
ajutând pe cei nevoiași și lipsiți. S-a mutat către Domnul la vârsta de
50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioși și de
necredincioși, care-l iubeau și-l cinsteau pentru bunătatea și
înțelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop în Cezareea Capadochiei
i-au fost deajuns, pentru ca el să intre în istorie cu numele de Sfântul
Vasile cel Mare. Pentru rugăciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase
miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Odinioară,
de nelegiuitul împărat Valens(364-378), în cetatea Niceea, s-au
apropiat căpeteniile ereziei ariene cerând ca, din soborniceasca
biserică cea din cetatea aceea, să gonească poporul dreptcredincios, iar
Sfântul locaș să-l dea adunării lor celei arieneşti. Și a făcut așa
împăratul cel rău, el însuși fiind eretic: a luat, adică, biserica de la
cei dreptcredincioși, cu sila, și a dat-o arienilor, apoi s-a dus la
Constantinopol. Drept aceea, în mare mâhnire fiind toată mulțimea
dreptcredincioșilor, a sosit acolo marele Vasilie, apărătorul cel de
obște al Bisericilor, la care toată mulțimea celor dreptcredincioși
venind, cu strigare și cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a
făcut lor de cître împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei cu cuvintele
sale, îndată s-a dus la împărat, la Constantinopol și, stând înaintea
lui, i-a zis: ""Cinstea împăratului stă în judecata sa". Iar
înțelepciunea zice: "Dreptatea împăratului la judecată se vede". Deci
pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe
dreptcredincioși din Sfânta Biserică și dând-o răucredincioşilor?" Zis-a
lui Împăratul: "Tot la învinuiri te întorci, Vasilie? Nu ți se cuvine
ție să fii așa." Răspuns-a Vasilie: "Se cuvine mie, pentru dreptate a
muri." Și înfruntându-se ei și împotrivindu-se stătea acolo de față mai
marele bucătarilor împărătești, numit Demostene acela, vrând să ajute
arienilor, a spus ceva cu glas încet ocarând pe Sfântul. Iar Sfântul a
zis: "Vedem aici și pe necărturarul Demostene." Iar stolnicul,
rușinându-se, iarăși a grăit ceva împotrivă. Sfântul i-a zis: "Lucrul
tău este să ai grijă de mâncări, nu să fierbi dogmele Bisericii." Și a
tăcut Demostene rușinat. Iar împăratul, pe de o parte, mâniindu-se și,
pe de altă parte, rușinându-se, a zis lui Vasilie: "Să mergi tu între
dânșii să faci dreptate, dar așa să judeci, ca să nu judeci cu părtinire
poporului de-o credință cu tine." Iar Sfântul a răspuns: "De voi judeca
cu nedreptate, apoi și pe mine la surghiun să mă trimiți și pe cei de o
credință cu mine să-i izgonești și Biserica să o dai arienilor." Și,
luând Sfântul scrisoarea de la împărat, s-a întors la Niceea. Și
chemând pe arieni, le-a zis lor: "Iată, împăratul mi-a dat mie putere ca
să fac judecată între voi și între dreptcredincioși pentru biserica pe
care ați luat-o cu sila." Iar ei au răspuns lui: "Deci judecă, dar după
judecata împăratului." Iar Sfântul a zis: "Să mergeți, și voi arienii și
voi dreptcredincioșilor, și să închideți biserica și, încuindu-o, să o
pecetluiți cu pecețile, voi cu ale voastre și aceștia cu ale lor, și să
puneți de amândouă părțile păzitori. Și mergând mai întâi voi, arienii,
să vă rugați trei zile și trei nopți și, după aceasta, să vă apropiați
de biserică. Și de se vor deschide singure, cu rugăciunile voastre,
ușile bisericii, apoi să fie a voastră biserica în veci. Iar de nu,
atunci ne vom ruga noi o noapte și vom merge cu litie, cântând, la
biserică și de se vor deschide nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu
se vor deschide nici nouă, apoi, iarăși, a voastră să fie biserica." Și
plăcut a fost cuvântul acesta înaintea arienilor. Iar dreptcredincioşii
se mâhneau asupra Sfântului, zicând că nu după dreptate, ci după frica
împăratului a făcut judecata. Și, luându-se multe măsuri de pază de
către amândouă părțile, Sfânta Biserică străjuită a fost cu tot
dinadinsul, pecetluită și întărită. Și rugându-se arienii trei zile și
trei nopți și de Biserică apropiindu-se, nu s-a făcut nici un semn. Și
se rugau de dimineață până la al șaselea ceas, strigând: "Doamne
miluiește" și nu s-au deschis ușile Bisericii și s-au dus fără dar și
rușinați. Atunci, marele Vasilie, adunând pe toți dreptcredincioșii, cu
femeile cu copiii lor, au ieșit din cetate la biserica Sfântului Mucenic
Diomid, făcând, acolo priveghere de toată noaptea, apoi au mers
dimineață cu toții la cea sobornicească biserică pecetluită, cântând:
"Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe
noi." Apoi , stând înaintea ușii bisericii a zis către popor: "Ridicați
mâinile voastre și strigați cu dinadinsul "Doamne miluiește."" Și
aceasta făcându-se, a poruncit Sfântul ca să facă tăcere și,
apropiindu-se de ușă, a însemnat-o cu semnul crucii de trei ori și a
zis: "Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și
pururea și în vecii vecilor." Și,
glăsuind tot poporul "Amin!", îndată s-a făcut cutremur și au început a
se sfărâma zăvoarele, au căzut întăriturile s-au dezlegat pecețile și
s-a deschis ușa, ca de un vânt și furtună mare, și s-a lovit ușa de zid.
Iar dumnezeiescul Vasilie a început a cânta: "Ridicați porțile voastre,
ridicați-vă porțile cele veșnice și va intra Împăratul Slavei." Și,
intrând Vasilie în biserică, cu toată mulțimea drepcredincioşilor, și,
săvârșind dumnezeiasca slujbă, a slobozit pe popor cu veselie. Iar
mulțimea fără de număr de arieni, văzând acea minune, s-a lepădat de
credința lor cea rea și la cei dreptcredincioși s-au adăugat. Și, aflând
și împăratul, de o judecată dreaptă ca aceasta a lui Vasilie și de
minunea aceea preaslăvită, s-a mirat foarte și a defăimat urâciunea
relei credințe ariene, însă, orbindu-se de răutate, nu s-a întors la
credința cea dreaptă și a pierit rău după aceea. Că, biruit și rănit
fiind el la război, în părțile Traciei, a fugit și s-a ascuns într-o
şură de paie. Iar urmăritorii lui, înconjurând șura cu foc, au aprins-o
și, acolo, împăratul arzând, și-a dat sfârșitul. Și a fost moartea
aceasta a împăratului, după moartea Sfântului Vasilie, dar în același
an, întru care Sfântul s-a mutat către Domnul.
În
zilele Cuviosului părintelui nostru Vasilie, era în Cezareea o văduvă
de neam bun și foarte bogată, care petrecând în desfătări și întru
plăcerea trupului, se robise păcatului și se tăvălea în necurăția
desfrâului mulți ani. Iar Dumnezeu, care caută îndreptarea tuturor, s-a
atins de inima ei cu darul său și și-a venit femeia întru sine. Și fiind
ea în singurătate, cugeta la mulțimea cea nemăsurată a păcatelor sale
și a început a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătoasa și desfrânata, cum
voi răspunde Dreptului Judecător pentru atâtea păcate ce s-au făcut de
mine. Casa trupului mi-am stricat-o, sufletul mi-am spurcat; vai mie,
celei mai păcătoase decât toți, căci cui m-am asemănat cu păcatele?
Desfrânatei, sau vameșului? Că nimeni nu a greșit așa ca mine. Mai ales
că, după Botez, atâtea răutăți am făcut, de unde voi lua îndrăzneală să
cred că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?" Așa tânguindu-se, și-a adus
aminte de toate cele ce de la tinerețe până la bătrânețe le-a făcut și,
șezând, le-a scris pe hârtie. Și
mai pe urmă decât toate a scris alt oarecare păcat mai greu, și cu
plumb a pecetluit hârtia. Apoi, înștiințându-se de vremea când Sfântul
Vasilie, mergea la biserică, a alergat la dânsul și, aruncându-se
înaintea picioarelor lui cu hârtia, strigă zicând: "Miluiește-mă Sfinte
al lui Dumnezeu, pe mine ceea ce am greșit mai mult decât toți." Iar
Sfântul, stând, a întrebat-o pe ea ce voiește de la dânsul? Iar ea,
dându-i hârtia cea pecetluită în mâinile sale, i-a zis: "Iată Stăpâne,
toate păcatele și fărădelegile mele le-am scris în hârtia aceasta și
le-am pecetluit. Iar tu, plăcutule al lui Dumnezeu, să nu le citești pe
ele, nici să dezlegi pecetea. Ci, numai cu rugăciunea ta, să le dezlegi
pe ele, că eu cred că Cel ce mi-a dat mie gândul acesta, te va auzi când
te vei ruga pentru mine." Iar Vasilie, luând hârtia, a căutat la cer și
a zis: "Doamne, al Tău unuia este lucrul acesta, că de vreme ce
păcatele a toată lumea Tu le-ai ridicat, cu cât mai vârtos poți să
curățești păcatele unui singur suflet, pentru că toate păcatele noastre
nenumărate sunt la Tine, iar milostivirea Ta este nemăsurată și
neurmată." Aceasta zicând a intrat în biserică ținând hârtia, și
aruncându-se pe sine înaintea Jertfelnicului, a petrecut toată noaptea,
rugându-se pentru femeia aceea. Iar a doua zi, săvârșind dumnezeiasca
slujbă, a chemat femeia și i-a dat ei hârtia pecetluită, precum a și
fost, zicând către dânsa: "Ai auzit femeie că nimeni nu poate să ierte
păcatele, fără numai unul Dumnezeu." Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite
părinte, și, pentru aceasta, ți-am făcut rugăciune ca să aflu
îndurările Lui." Aceasta zicând femeia, și-a dezlegat hârtia și, și-a
aflat toate păcatele sale șterse, afară numai de acel greu păcat scris
pe urmă care, era neșters, și văzând aceasta, femeia s-a înspăimântat,
și bătându-și pieptul său, a căzut la picioarele Sfântului strigând:
"Miluiește-mă robule al lui Dumnezeu Celui de sus, și, precum pentru
toate fărădelegile mele te-ai îndurat și ai rugat pe Dumnezeu, așa și
pentru aceasta te roagă, ca să fiu cu totul curată." Iar Arhiepiscopul,
milă fiindu-i de ea, a lăcrimat și a zis: "Scoală-te, femeie, că și eu
om păcătos sunt și-mi trebuie și mie milostivire și iertare. Iar Cel ce a
curățit păcatele tale, pe care le-a voit, puternic este ca și păcatul
tău cel neșters să-l curățească, de te vei feri de acum pe tine de păcat
și de vei începe a umbla pe calea Domnului; apoi nu numai iertată vei
fi, ci și slavei cerești te vei împărtăși. Însă, te sfătuiesc să mergi
în pustie și vei afla un bărbat sfânt, anume Efrem; aceluia să-i dai
hârtia aceea și-l roagă pe el, ca să mijlocească spre tine milostivirea
Iubitorului de oameni Dumnezeu." Iar femeia, după cuvântul Sfântului,
s-a dus în pustie și multă cale umblând, a aflat chilia fericitului
Efrem și, bătând, a zis: "Miluiește-mă pe mine, păcătoasa, Cuvioase
Părinte." Iar Efrem, știind cu Duhul pricina venirii ei, i-a răspuns ei:
"Du-te de la mine femeie, că om păcătos sunt, trebuindu-mi și mie
ajutor de la alții." Iar ea i-a dat hârtia, zicându-i: "Arhiepiscopul
Vasilie m-a trimis la tine, ca, rugându-te lui Dumnezeu, să-mi curățești
păcatul meu, cel scris în hârtia aceasta, pentru că pe celelalte păcate
el le-a curățit, iar tu, pentru un păcat, să nu te lenevești a te ruga,
că la tine sunt trimisă." Iar Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu,
fiică, ci cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru păcatele tale
cele multe, cu cât mai vârtos pentru unul va putea a-L ruga. Deci, du-te
dar, du-te și nu sta, ca să-l afli pe el între cei vii, mai înainte de a
nu se duce către Domnul." Iar ea închinându-se lui, s-a întors la
Cezareea. Și, intrând în cetate, a sosit la îngroparea Sfântului
Vasilie, pentru că murise, și acum duceau sfântul lui trup la mormânt.
Și întâmpinându-l femeia a început a striga cu multă tânguire către
Sfântul, ca și către cineva viu, zicând: "Vai mie, Sfinte al lui
Dumnezeu, vai mie, ticăloasa, pentru aceasta m-ai trimis în pustie, ca
să ieși în liniște din trup. Dar iată m-am întors fără folos, atâta
osteneală, în pustie, în zadar suferind. Să vadă Dumnezeu și să judece,
că, deși puteai tu însuți să-mi dai ajutor, la altul m-ai trimis."
Acestea strigând, a aruncat hârtia deasupra năsăliei Sfântului, spunând
la tot poporul de osteneala sa. Iar unul din clerici, vrând să vadă, cei
scris în hârtie, a luat-o și desfăcând-o, n-a aflat într-însa nici o
scrisoare, ci toată hârtia era curată, și a zis femeii: "Nimic nu este
aici scris. Nu te mai osteni, dar, fiindcă nu știi ce a făcut iubirea de
oameni a lui Dumnezeu pentru tine." Și tot poporul, văzând minunea
aceasta, a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce a dat o putere că aceasta,
robilor săi, și după mutarea lor.
Un păgân, anume Iosif, locuia in Cezareea și
era atât de iscusit doctor, încât pe omul ce avea să moară îl cunoștea
după faţăƒ, mai înainte cu trei sau patru zile, și-i spunea lui ceasul
sfârșitului sÄău. Iar de Dumneze-purtătorul Părintele nostru Vasilie,
văzând cu Duhul întoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea să fie, îl
iubea pe el foarte și adeseori, la sfătuirea sa, chemându-l, îl învăța
să se lase de păgânească lege și să primească Sfântul Botez. Iar Iosif
se lepăda, zicând: "Întru care credință m-am născut, întru aceea vreau
să mor." Iar Sfântul i-a zis lui: "Să mă crezi pe mine, că nici eu nici
tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naște din apă și din Duh, că, fără
acest dar, nu-ți este cu putință, ca să intri în Împărăția lui
Dumnezeu. Au doar și părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Și
n-au băut ei din piatra care era o înainte-închipuire a lui Hristos,
piatra cea duhovnicească, care din Fecioară, pentru mântuirea noastră,
S-a născut, pe Care părinții tăi L-au răstignit și, la ceruri suindu-Se,
șade de-a dreapta Tatălui și de acolo va veni iarăși să judece viii și
morții?" Încă
multe și alte folositoare cuvinte îi spunea lui Sfântul, dar păgânul
rămânea în necredința sa. Iar, când a sosit vremea ducerii Sfântului la
Dumnezeu, s-a îmbolnăƒvit Sfântul și a chemat pe doctorul cel păgân, ca
și cum ajutor doctoricesc trebuindu-i de la dânsul, și i-a zis lui: "Ce
părere ai, Iosif, despre cursul vieții mele?" Iar el, privindu-l cu
luare aminte, a zis către cei de aproape și Sfântului: "Găƒtiti toate
cele de îngropare, că va muri îndatăƒ." Iar Vasilie i-a zis: "Nu știi ce
grăiești." Zis-a doctorul: "Să mă crezi stăpâne, că încă soarele astăzi
nu va apune, iar tu vei muri." Iar Vasilie i-a zis lui: "De voi trăi
pânăƒ dimineață la ceasul al șaselea, atunci ce vei face?" Răspuns-a
Iosif: "Săƒ mor!" Iar Sfântul i-a zis: "Cu adevărat să mori păcatului,
ca să viezi întru Dumnezeu." Zis-a lui doctorul: "Știu
ce grăiești, stăpâne, iată mă jur ție că, de vei fi viu pânăƒ mâine,
voi face voia ta." Și s-a rugat dumnezeiescul părinte Vasilie lui
Dumnezeu, ca să-i prelungească viața pânăƒ a doua zi, pentru mântuirea
păgânului și i s-a îndeplinit rugăciunea. Iar a doua zi, a trimis ca
să-l cheme, și doctorul nu credea, pe sluga care-l chemă, căƒ Vasilie
este încă viu și s-a mirat mult de aceasta. Și căƒzând la picioarele
Sfântului, cu inima curată, a zis: "Mare este Dumnezeul creștinilor și
nu este alt Dumnezeu afară de El"; deci mă lepăd de legea cea lepădată
de Dumnezeu și mărturisesc Legea creștinească cea adevărată; deci
poruncește, Sfinte Părinte, făƒrăƒ zăƒbavăƒ, ca să primesc Sfântul Botez
eu și toată casa mea." Iar Sfântul Vasilie i-a grăit lui: "Eu însumi te
voi boteza cu mâinile mele." Și apropiindu-se doctorul, a văzut mÂna
Sfântului cea dreaptă și a zis: "Prea slăbite sunt puterile tale,
stăpâne și, drept aceea, nu vei putea să mă botezi singur." Răspuns-a
Vasilie: "Avem pe Ziditorul, Cel ce ne întărește pe noi." Și,
sculându-se, a intrat în biserică și, înaintea tuturor, a botezat pe
păgân și pe toți ai casei lui și l-a numit pe el Ioan și l-a împărtășit
cu dumnezeieștile Taine, singur slujind întru acea zi și învățând pe cel
nou botezat pentru veșnica viaţă și, rostind către cuvântătoarele sale
oi cuvinte de Învăţăƒturăƒ. Și, așa, a trăit pânăƒ la ceasul al noulea.
Apoi, dând cea mai de pe urmă sărutare și iertăciune tuturor, mulțumire a
înălțat lui Dumnezeu pentru toate cele negrăite ale Lui daruri și, încă
mulțumirea fiind în gura lui, și-a dat sufletul său în mâinile lui
Dumnezeu și s-a adaos Arhiereul către Arhierei și marele tunet al
Cuvântului către propovăduitori, în ziua dintâi a lui ianuarie întru al
cincisprezecelea și cel mai de pe urmă an al împărăției lui Valens și
întru al patrulea an al împărăției lui Gratian, care a împărățit după
Valentinian, tatăl său. Sfântul, marele Vasilie, a păstorit Biserica lui
Dumnezeu opt ani șase luni și șaptesprezece zile. Și a viețuit de la
nașterea sa cincizeci de ani. Iar
păgânul cel nou botezat, văzând că Sfântul a murit, a căzut la
picioarele lui și, cu lacrimi, a zis: "Cu adevărat, robule al lui
Dumnezeu Vasilie, și acum n-ai fi murit, dacă tu însuţi n-ai fi voit."
Și adunându-se mulțime de arhierei, au cântat psalmii cei de deasupra
gropii și au îngropat cinstitele moaște ale Sfântului, plăcut al lui
Dumnezeu Vasilie, în Biserica Sfântului Mucenic Evpsihie. Iar Sfântul
Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, atunci episcop al cetății Sozima,
fiind înștiințat de aceasta, a scris cunoscutul cuvânt de îngropare. Și
venind l-a citit pe el deasupra mormântului cu multe lacrimi, lăudând pe
unul Dumnezeu în Treime, Căruia Se cuvine slava în veci! Amin.
Mai multe despre Sfinţii zilei gãsiţi în Vieţile Sfinţilor
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage01Ian.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie01.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu