Luna ianuarie în 28 zile:Pomenirea Preacuviosului
Părintelui nostru Efrem Sirul (+379)
Acesta era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi
din părinţi creştini. A învăţat carte la şcoala siriacă, din Nisibe, iar
când perşii au ocupat cetatea, şcoala, păstrând limba siriacă, s-a
mutat la Edesa, sub stăpânire romană, pe la anul 360. A trăit sub
împăraţii romani, începând de la marele Constantin şi până la Valens(364-378). A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe şi i
s-a încredinţat noua şcoală siriacă din Edesa, care, sub conducerea lui,
a cunoscut o mare strălucire. Tradiţia spune că Sfântul Efrem a luat
parte, tânăr diacon fiind, ca şi Sfântul Atanasie din Alexandria, la
Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradiţie ştim că, fiind poftit
de Sfântul Vasilie, în Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de
preţuire, l-a sfinţit preot. Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător
înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune, iubitor de viaţă
duhovnicească. Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credinţe în
cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau
ca nişte poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări şi
răspunsuri, pe care le însoţea cu cântări din harfă. Şi atât s-a făcut
de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor şi a fost
numit "Harfa Duhului Sfânt." A cântat cu mare strălucire credinţa,
dragostea de fraţi, rugăciunea, şi, mai ales, pocăinţa. Părţi din
scrierile lui se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum
rugăciunea: "Doamne şi Stăpânul vieţii mele." Şi aşa, scriind multe
cărţi şi pe mulţi învăţându-i şi fiindu-le de folos, la adânci bătrâneţi
ajungând, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul.
Cuvânt din viaţa Sfântului Efrem după Metafrast.
Lăsându-şi o dată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca şi
dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o
parte, pentru cinstirea sfintelor moaşte ce erau acolo, iar, pe de alta,
pentru întâlnirea cu vreun bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia
pildă de viaţă de la dânsul. Acest lucru îl cerea şi de la Dumnezeu,
zicând deseori : "Doamne Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor,
învredniceşte-mă ca, intrînd în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu un
bărbat care va fi puternic să-mi grăiască cele spre folosul sufletului."
Şi, astfel rugându-se, a ajuns la porţile cetăţii. Deci, călătorind aşa
cu mintea trează, îl întâmpină o femeie şi aceasta era o desfrânată. Şi
lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, că pe cele bune, de multe ori El le
lucrează prin cele potrivnice. Deci, sfinţitul Efrem, întâlnind, astfel,
pe acea desfrânată, stătea uimit, oarecum, căutând către dânsa şi era
mâhnit, că nu i s-a împlinit cererea, după rugăciune, ci cu totul
dimpotrivă. Iar ea, văzându-l astfel, privea la dânsul cu ochi
necuvioşi. Şi fiindcă multă vreme se priveau unul pe altul astfel, vrând
el să o ruşineze şi la sfială a o aduce, i-a zis: "Pentru ce nu te
ruşinezi, femeie, privind cu ochii ţintă la mine ?" Iar femeia zise:
"Dar mie aşa mi se cade de a privi la tine, că dintru tine şi din a ta
coastă sunt luată. Iar ţie ţi se cade a te uita nu la noi, ci în pământ,
din care ai şi fost luat." Acestea auzindu-le, Efrem a mulţumit,
femeii, pentru folosul ce l-a primit şi lui Dumnezeu cu fierbinţeală îi
înălţa mulţumire, care şi prin cele fără de nădejde poate face lucruri
bune. Deci, trecând multă vreme, iar cetatea Edesei având pe
dumnezeiescul Efrem, o femeie desfrânată, ce locuia aproape de dânsul,
s-a făcut unealtă de răutate a vicleanului. Şi, întâmplându-se că
fericitul Efrem fierbea nişte bucate, acea femeie deschise fereastra şi,
aplecându-se cu neruşinare şi cu obrăznicie, căutând la Cuviosul, îi
zise: "Binecuvântează părinte." Iar el, cu blândeţea cea cuviincioasă,
îi zise: "Domnul să te binecuvânteze." Şi, cu râs necuvios, aceasta a
zis iarăşi: "Dar ce lipseşte bucatelor tale ?" Iar el a zis: "Trei
pietre şi puţin lut, ca fereastra aceasta să se astupe." Iar ea cu
obrăznicie a zis: "Pentru că te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la
mândrie ? Eu voiam a dormi împreună cu tine şi tu de la început mă
deznădăjduieşti ?" Dar, precum, aceea avea graiuri sataniceşti, tot aşa
şi el, cu mult mai vârtos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovniceşti, că a
zis: "De voieşti împreună cu mine să dormi, apoi trebuie să mergi unde
îţi voi spune eu." Iar ea, dacă a auzit cuvântul, a şi întrebat de locul
unde voieşte a dormi. "Nu în alt loc", a zis el, "decât chiar în
mijlocul cetăţii, voi dormi cu tine." Iar ea a zis: "Dar nu ai sfială şi
ruşine de bărbaţii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii ?"
Atunci Sfântul a zis îndată: "Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt
puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de
ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează întru ascuns şi
întru arătare, nu ne vom teme şi nu ne vom înspăimânta, cu atât mai
vârtos ?" Acestea destul au fost ca să înduplece pe desfrânată a se
depărta de vicleana poftă către dânsul şi să se căiască de cele mai
dinainte fapte rele ale ei. Şi îndată, apropiindu-se şi căzând la
pământ, cerea iertare de neînfrânata ei pornire. Şi, făcând adevărată
pocăinţă, a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem, în calea cea
către mântuire. Iar el, gata fiind spre o slujire ca aceasta, a
sfătuit-o a nu mai merge în urma gândurilor inimii celei rele, apoi s-a
îngrijit să o ducă într-o mânăstire de femei, spre a face fapte bune.
Şi, astfel, fericitul Efrem, întâlnindu-se cu două femei desfrânate, cu
ajutor dumnezeiesc, a primit folos de la amândouă.
Fraţilor, vreau să fac povestire despre dumnezeiescul Vasilie şi
despre Efrem Sirul, măcar că, pe unele le ştiţi şi pe altele le-aţi
auzit. Efrem fericitul şi pururea pomenitul, pe când era în pustie,
înştiinţându-se despre lucrurile cele minunate ale părintelui nostru
Vasilie, pe de o parte, văzându-le din luminarea Duhului Sfânt, iar, de
altă parte, cunoscându-le din dragoste şi din întrebare, se ruga lui
Dumnezeu cu osârdie, ca să-i descopere lui în ce fel este marele
Vasilie. Şi în vis, a văzut un stâlp de foc, al cărui cap ajungând la
cer, auzea un glas, zicându-i: "Efrem, Efrem, în ce chip vezi acest
stâlp de foc, în acest fel este Vasilie." Deci, îndată, cuviosul Efrem,
luând cu sine un tălmaci, de vreme ce nu ştia greceşte, a mers în
Cesareea, la praznicul Arătării Domnului la Iordan şi, privind în taină
de departe, a văzut pe Sfântul Vasilie mergând la biserică cu multă
slavă, îmbrăcat în haine luminoase şi clerul ce era împrejurul lui, tot
aşa, în veşminte luminoase. Şi, întorcându-se către tălmaciul care-l
însoţea, Efrem i-a zis: "Mi se pare că în zadar ne-am ostenit, frate,
pentru că acesta, fiind într-o asemenea stare, nu este precum l-am
văzut." Şi, intrând în biserică, a stat într-un colţ, la loc ascuns, şi
zicea singur, întru sine, grăind: "Noi, în pustie, suferind greutatea
zilei şi zăduful, nimic n-am sporit, iar acesta, fiind întru atâta
cinste omenească, este stâlp de foc. Mă minunez." Aşa gândind el, s-a
înştiinţat despre dânsul, prin Duhul Sfânt, Marele Vasilie, care a
trimis la dânsul pe arhidiaconul său, zicându-i: "Să mergi la uşa
bisericii, cea dinspre apus, că vei afla acolo un monah, stând în colţul
bisericii, dimpreună cu un altul, cu barba scurtă şi mic de stat, şi
vei zice lui: "Vino şi să intri în altar, că te cheamă arhiepiscopul."
Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingând poporul, a ajuns unde
stătea Cuviosul Efrem şi i-a zis: "Părinte blagosloveşte, să mergi şi să
intri în altar, că te chemă arhiepiscopul." Iar Efrem, prin tălmaci,
înţelegând cuvântul arhiepiscopului, a răspuns celui ce-l chema: "Ai
greşit frate, pentru că noi suntem oameni străini şi nu ne ştie
arhiepiscopul." Şi s-a dus arhidiaconul ca să spună lui Vasilie acestea.
În acea vreme Sfântul Vasilie tocmai citea sfintele cărţi către popor.
Şi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc grăind prin gura lui Vasilie.
După aceea, Vasilie iarăşi a zis arhidiaconului: "Mergi şi spune acelui
monah străin: "Cinstite Efrem, vino şi intră în Sfântul altar, că te
cheamă arhiepiscopul." Şi, mergând, arhidiaconul i-a spus, precum i s-a
poruncit lui şi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem şi a proslăvit pe
Dumnezeu. Şi, făcând metanie a zis: "Cu adevărat mare este Vasilie, cu
adevărat stâlp de foc este Vasilie, cu adevărat Duhul Sfânt vorbeşte
prin gura lui !" Şi a rugat pe arhidiacon ca să vestească
arhiepiscopului, că după săvârşirea sfintei slujbe, la loc deosebit,
vrea să i se închine şi să-l sărute pe el. Deci, săvârşindu-se sfânta
slujbă, a intrat Sfântul Vasilie în încăperea pentru paza vaselor şi,
chemând pe Cuviosul Efrem, i-a dat lui, întru Domnul, sărutare şi i-a
zis: "Bine ai venit părinte, cel ce ai înmulţit ucenicii lui Hristos în
pustie şi ai gonit dracii, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai îndurat
atâta osteneală, ca să vezi un om păcătos ? Să-ţi dea ţie plată Domnul,
pentru osteneala ta." Iar Efrem, prin tălmaci, răspunzând lui Vasilie,
i-a spus cele ce în inima lui erau pregătite. Şi s-a împărtăşit cu
Preacuratele Taine, din sfintele mâini ale lui Vasilie. După aceasta,
ospătându-se ei, a zis Cuviosul Efrem către Sfântul Vasilie: "Părinte
preacinstite, un dar cer de la sfinţia ta, să-mi dai şi aceasta, prin
lucrarea Duhului Sfânt, să mi se dăruiască mie." Iar marele Vasilie i-a
zis lui: "Spune cele ce-ţi sunt trebuincioase, că mult îţi sunt dator,
pentru osteneala ce ţi-ai dat, cu atâta cale până la mine." Şi i-a zis
lui cinstitul Efrem: "Ştiu, părinte, că toate câte vei cere de la
Dumnezeu, îţi da ţie. Deci, vreau ca să te rogi bunătăţii Lui, să-mi dea
mie să vorbesc greceşte." Iar el a răspuns: "Mai presus de puterea mea
îţi este cererea, dar, de vreme ce, cu bună nădejde ceri, cinstite
Părinte Povăţuitorule al pustiei, să mergem în biserica Domnului, şi să
ne rugăm către Domnul, Care puternic este să asculte rugăciunea ta,
pentru că scris este: "Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea
lor o va auzi şi-i va mântui pe ei." Şi, fiind la vreme cuviincioasă, au
făcut rugăciune îndelung în biserică. Apoi, a zis marele Vasilie:
"Pentru ce, cinstite părinte, nu primeşti sfinţire de preot, vrednic
fiind ?" Răspuns-a lui prin tălmaci: "Fiindcă păcătos sunt, stăpâne."
Răspuns-a lui Sfântul Vasilie: "O, de aş avea eu numai păcatele tale !"
Şi i-a zis lui: "Să facem metanie." Şi îngenunchind ei la pământ, şi-a
pus marele arhiereu mâna sa pe capul Cuviosului Efrem şi a zis cu mare
glas rugăciunea cea de hirotonie preoţească. Apoi, a zis către Cuviosul:
"Porunceşte acum ca să ne ridicăm de la pământ." Şi s-a limpezit limba
lui Efrem şi a zis în limba grecească: "Mântuieşte, miluieşte, ridică-ne
şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău." Şi s-a împlinit
Scriptura: "Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba
gângavilor." Deci au proslăvit toţi pe Dumnezeu, Cel ce-a limpezit
limba lui Efrem în vorba grecească. Apoi a petrecut Cuviosul Efrem trei
zile la Sfântul Vasilie, veselindu-se duhovniceşte. Şi aşa,
arhiepiscopul sfinţindu-l pe el ca preot, iar pe tălmaciul lui, diacon,
i-a slobozit pe ei cu pace, slăvind pe Dumnezeu, de cele ce au văzut şi
au auzit, precum li se spusese lor. Dumnezeului nostru, slavă ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu