Luna
lui ianuarie în 31 de zile: pomenirea Sfinţilor şi de minuni
făcătorilor, doctori fără de arginti Chir şi Ioan şi a Sfintei Muceniţe
Atanasia şi a celor trei fiice fecioare ale ei, Teodota, Teoctista şi Eudoxia.
Aceşti Sfinţi Mucenici, Chir şi Ioan, au trăit în zilele
împăratului Diocleţian (284-305). Fericitul Chir era din Alexandria
Egiptului şi ajunsese, cu darul lui Dumnezeu şi după multă învăţătură,
doctor iscusit, încât tămăduia oamenilor bolile trupeşti şi sufleteşti,
neluând plată, ci binevestind, în acest fel, credinţa cea nouă a
creştinilor. Deci, pornindu-se prigoana cea mare împotriva creştinilor, a
fost pârât şi Sfântul Chir la dregătorul cetăţii, că învăţa pe mulţi
credinţa cea nouă. Şi înştiinţându-se el, la vreme, de aceasta, s-a
înstrăinat de ţara părinţilor lui şi, ieşind din Egipt, s-a dus în
Arabia. Şi a intrat în viaţa pustnicească şi multe şi minunate
tămăduiri, fără plată, a făcut, aducând nenumărate suflete la închinarea
lui Hristos, încât s-a răspândit vestea despre dânsul pretutindeni. În
vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios,
anume Ioan. Acesta era în ţinutul Edesei şi purtase multă vreme
dregătoria ostăşească. Iar acum, lăsând toate, chiar şi dregătoria sa,
căuta pe Hristos, trăind în smerenie şi în mare curăţenie trupească. Şi,
auzind de minunata propovăduire pe care o săvârşea Sfântul Chir, a
pornit în căutarea lui la Alexandria şi, acolo, negăsindu-l, a mers pe
urmele lui şi l-a aflat în Arabia. Şi s-a minunat fericitul Ioan văzând
dumnezeiasca slujire încredinţată Sfântului Chir. Drept aceea, a rămas
lângă dânsul, ca un ucenic, şi-l însoţea şi-l ajuta pe Sfântul în
apostoleasca lui lucrare. Şi cutreierau împreună oraşele şi satele,
uniţi în gânduri, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată
boala. Deci, întinzându-se prigoana, a fost prinsă şi o femeie creştină,
Atanasia cu numele, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teodota,
Teoctista şi Eudoxia, şi aceasta pe vremea când Sfinţii Doctori erau
încă slobozi. Şi temându-se ei ca nu cumva, ca nişte femei ce erau ele,
să se îngrozească, fie stând în faţa judecătorului, fie de mărimea
chinurilor, şi astfel să se lepede de credinţă, au mers Sfinţii la
temniţă şi le îmbărbătau şi le îndemnau să stea tari la munci,
mărturisind pe Hristos. Aflând, deci, de aceasta dregătorii cetăţii, că
adică doi creştini mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au prins şi pe ei.
Şi, fiind daţi la grele chinuri, au mărturisit cu îndrăzneală pe
Hristos, Dumnezeu adevărat, îmbărbătând astfel şi pe sfintele femei.
Deci, nevoind ei până la sfârşit să aducă jertfă zeilor, a poruncit
dregătorul să li se taie tuturor capul. Şi se face pomenirea mutării lor
la Domnul în fiecare an, astăzi la 31 ianuarie.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh,
despre pătimirea pentru aproapele.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,
despre pocăinţă şi răsplătirile Judecăţii.
Întru această zi, cuvânt din Pateric.
despre pătimirea pentru aproapele.
A pătimi pentru altul, a ajuta şi a se osteni, plăcut lucru este
lui Dumnezeu. Că aceasta şi datori suntem a face, ca nişte slugi de
aproape şi slujitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca să-I plăcem Lui, ca
nişte ostaşi Împăratului, de la care luăm şi plata; milă adică să avem
şi îndurare a sufletului. Pentru că cela ce are un izvor ca acesta, din
care izvorăsc toate bunătăţile, apoi acela, dacă are bogăţie, o dă, iar
de vede pe cineva în primejdie şi nevoie, plânge, iar de vede pe vreun
om asuprit, îi dă o mână de ajutor. Deci, să ne nevoim şi să ne silim ca
dragostea, credinţa şi răbdarea noastră să nu fie fără de nici un
înţeles, ci ca un coif şi suliţă şi ca o armă împotriva vrăjmaşului. Cu
toţii, adică, cu dragoste să fim şi îndelung-răbdători, întru tărie
vieţuind. Că şi Domnul nostru, Iisus Hristos, grăieşte: "Aşa se cade să
fie slujitorul Domnului, adică pe săracul care lăcrimează să nu-l treacă
cu vederea, ca şi rugăciunea noastră şi lacrimile să nu se treacă cu
vederea. Iar de vom aduce daruri mari lui Dumnezeu, să nu ne mândrim, ci
cu gând smerit aceasta să o facem, ca să primim bun dar de la Dumnezeu.
Pentru că Iov, cel care mai înainte de toţi împreună-pătimitor a fost
şi spre toţi îndurat, zice: "Eu pentru fiecare neputincios, am plâns şi
am suspinat, văzând pe om în primejdie, iar de l-am văzut gol, l-am
îmbrăcat. Şi uşile mele deschise au fost pentru tot străinul." Tot aşa
şi Tobie zice: "Milostenii multe făceam, iar când am văzut vreun mort
lepădat, îngrijindu-mă de el, l-am îngropat." Iar Proorocul Osea zice:
"Să ne silim a cunoaşte pe Domnul, că milă voieşte, iar nu jertfă şi
arderi de tot." Încă şi Miheia Proorocul zice: "Eu îţi voi spune ţie,
omule, ce lucru este mai bine şi mai bun, sau ce caută Dumnezeu de la
tine. Aceasta, adică, o caută : să faci milostenie cu dragoste." Dar s-a
zis şi la Pilde: "Să izbăveşti pe cei duşi la moarte, iar pe cei ucişi
de sabie să-i răscumperi." Iacob Apostolul zice: "De vor fi fratele tău
sau sora ta goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi le-ar zice
cineva dintre voi: "Mergeţi cu pace, încălziţi-vă şi vă săturaţi şi nu
le-ar da lor cele de trebuinţă trupului, de ce folos le-ar fi?" Încă ne
învaţă şi Pavel, zicând: "Îmbrăcaţi-vă dar, ca nişte aleşi ai lui
Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu
smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unul pe
altul, ţinându-vă cu dragoste, ca nişte mădulare într-un singur trup. Că
de pătimeşte un mădular, împreună cu dânsul suferă toate mădularele."
Iar Petru Apostolul, zice: "Rogu-vă pe voi, iubiţilor, să vă feriţi de
tot răul, cei îndestulaţi bine să faceţi, să fiţi cu un gând şi darnici,
iubitori de fraţi, înduraţi, supuşi, nerăsplatind răul cu rău, nici
ocara cu ocară, ci dimpotrivă, mai vârtos să binecuvântaţi, ştiind că la
aceasta aţi şi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea." Iar
înduratul Domn, voind să Se arate că de Părintele Său suntem mântuiţi,
ne-a zis: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este!"
despre pocăinţă şi răsplătirile Judecăţii.
Aduceţi-vă aminte, fraţilor de acea înfricoşată Judecată, când va veni acea zi
şi noaptea aceea înfricoşătoare, adică noaptea păcătoşilor şi ziua drepţilor,
când se va sparge soborul şi se vor risipi lucrurile cele rele şi mincinoase.
Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, şi cinstea lui, bogatul şi
împăratul, bărbatul şi femeia. Atunci, viaţa bună se va cere de la noi şi
faptele bune, nu mărirea şi bogăţia slăvită, nici sărăcia şi starea proastă.
"Mie", va zice Domnul, "fapte dă-Mi, şi, chiar dacă eşti rob,
vei fi mai mare decât cel liber". Sau de eşti femeie, mai mare vei fi
decât bărbatul, de vieţuieşti după Legea lui Dumnezeu şi după Scriptură. Să ne
lepădăm, deci, de noi înşine şi de voile noastre şi să urmăm lui
Dumnezeu. O, de câte ori s-a ridicat această mare a vieţii şi faptele
trupului acestuia câte valuri au făcut? Câte tulburări, câte furtuni, câte
înecări, câte fărădelegi, câte greşeli, câte ispite şi lacrimi, câte rele în
toate cetăţile, câte prin case, câte certuri prin târguri? Şi ce este în
ajutorul omului sau în puterea lui? Toate sunt pline de frică: naşterea lui în
durere, moartea înfricoşată, iar cele de după moarte, negrăite şi nespuse
cumpăniri în inimile noastre sunt, şi bune şi rele. Că, în ce parte ni se
pleacă gândul, într-acolo şi jugul trage. Bate, dar, cu îndrăzneală, ca să ţi
se deschidă ţie degrabă. Adu-ţi aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe
toate cele văzute, cerul şi pământul, oamenii şi lucrurile. Adu-ţi aminte că
eşti nimic, cu trupul şi cu sufletul, că puţin necaz te tulbură pe tine, puţină
durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscoleşte pe tine. Deci, pentru ce
nu te desparţi tu puţin de viaţa aceasta? Eu îţi spun ţie că eşti dator a te
muta de aici şi, sus, înlăuntrul porţilor cereşti, să-ţi faci ţie cort şi,
acolo, de-a pururi să petreci. Ci, te roagă lui Dumnezeu până la moarte, ca să
te primească pe tine cu milostivire şi, la vremea aceea, să-ţi deschidă ţie
degrabă, iar, până ce eşti pe pământ, pleacă-ţi genunchii către Dumnezeu; sus
să-ţi ai sufletul, iar cu faţa de-a pururi să acoperi pământul, ca să te vadă
pe tine, că mai mult petreci ostenindu-te în rugăciune şi adu-ţi aminte de cele
viitoare şi rele şi bune. Că acestea aduc frica lui Dumnezeu, şi aduc lucrurile
cele sufleteşti. Că săraci suntem toţi şi nu avem pe nimeni ajutor şi
sprijinitor, decât numai pe Dumnezeu. Drept aceea, despărţindu-ne cu
sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înşine. Adu-ţi aminte de păcatele tale
şi de osândirea ta. Adu-ţi aminte că eşti om muritor, bolnăvicios şi pătimaş,
spurcat şi necurat. Adu-ţi aminte că eşti om cu viaţă mâhnită şi plină de
primejdii, care pe mulţi, şi buni şi răi, înţelepţi şi neînţelepţi, bogaţi şi
săraci, i-a pierdut. Adu-ţi aminte că eşti om, având oase smerite, de la
picioare şi până la cap. Neputând suferi nici osteneală de o zi şi nici de
o noapte să priveghezi. Adu-ţi aminte cât ai greşit lui Dumnezeu cu fapta, cu
cuvintele şi cu gândurile. Adu-ţi aminte că ziua şi noaptea te lupţi cu leul şi
cu şarpele. Adu-ţi aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă
frica lui Dumnezeu şi acum câştigă odihna rugându-se, ci, întru cele mai de jos
ale firii, îşi plâng rătăcirile lor, lenevia şi desfătarea, precum şi
vătămările certurilor lor. Adu-ţi aminte, că, după puţină vreme, vei muri şi te
vei osândi. Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul
tău şi în inima ta şi să-l legi pe el de grumazul tău şi anume: "Greşit-am
Doamne, miluieşte-mă!" Mai bună îţi este ţie aceasta, decât o coroană
împărătească, pentru că aceea pe mulţi în muncă pogoară, iar acest cuvânt în
viaţa veşnică duce. Întru acestea să te înveţi şi întru acestea de-a pururea să
fii.
A intrat odată ava Agaton în cetate să-şi vândă puţinele lui vase
şi a găsit un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci?
I-a răspuns ava Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui
leprosul: "Te rog să mă iei şi pe mine acolo". Şi, luându-l pe
spatele său, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele
tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas,
zicea leprosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea "Cu
atât". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra.
Şi vindea alt vas. Şi-i zicea leprosul iarăşi: "Dar acesta cu cât?"
Şi răspunse bătrânul: "Cu atât". Şi-i zicea: "Cumpără-mi cutare
lucru". Şi-i cumpăra. Deci, după ce a vândut toate vasele şi vrea să
plece, i-a zis din nou: "Te rog din nou să mă duci unde m-ai găsit".
Şi, luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis:
"Binecuvântat eşti, ava Agaton de Domnul în cer şi pe pământ". Şi,
ridicând ochii săi, pe nimeni n-a mai văzut. Că a fost îngerul Domnului, care a
venit să-l ispitească. Dumnezeului nostru slavă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu