Acest preacuvios Xenofont era din Constantinopol, mare dregător al
împărăţiei şi bogat în averile cele din afară. Dar era şi mai bogat în
avuţiile cele dinlăuntru, adică, în dreapta credinţă şi în milostenie la
săraci. Soţia lui, Maria, îi urma întru toate, căutând să placă lui
Dumnezeu. Şi aveau doi fii, Ioan şi Arcadie. Voind ei ca fii lor să le
fie moştenitori, nu numai ai averilor, ci şi ai vieţii lor înţelepte şi
plăcute lui Dumnezeu, au trimis la şcoli pe amândoi feciorii, la cetatea
Berit, din Fenicia, cetate vestită, în acea vreme, pentru învăţătura
bunelor deprinderi şi pentru înalta ei şcoală de înţelepciune elinească.
Şi, plutind cei doi fii spre Fenicia, s-a stârnit deodată o groaznică
furtună pe mare şi s-a sfărâmat corabia cu dânşii, încât nu se putea şti
de a mai scăpat cineva cu viaţă. Deci, de aceasta înştiinţându-se, au
purces şi Xenofont, cu soţia sa, şi s-au dus, ca să-şi caute feciorii.
Şi mult s-au minunat îndureraţii părinţi, aflând, după îndelungată
căutare, printre călugării din Ierusalim, pe cei doi feciori ai lor. Ca,
drept mulţumită pentru dumnezeiasca lor izbăvire din valuri, cei doi
feciori intraseră în mânăstire şi se făcuseră călugări. Şi multe lacrimi
de bucurie au picurat, din ochii tuturor celor patru, părinţi şi
feciori, din această neaşteptată regăsire. Deci, mult fericindu-şi
feciorii, s-au făcut monahi şi Xenofont şi soţia sa Maria şi, mergând
fiecare la mănăstirea sa, atâta au sporit în bunătăţile sufletului şi ei
şi fiii lor, încât s-au învrednicit că şi lucruri minunate a lucrat
Dumnezeu printr-înşii. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne
şi ne mântuieşte pe noi ! Amin.
A venit, oarecând, un bătrân la alt părinte şi, vorbind ei unul
cu altul, a zis unul: "Eu am murit pentru lume." Şi i-a răspuns lui
celălalt bătrân : "Să nu-ţi pui nădejdea întru tine, până ce vei ieşi
din trupul tău, că dacă tu zici, "am murit," apoi satana n-a murit; ci
încă în toate ceasurile să ne păzim pe noi înşine cu dinadinsul. Că
precum un ostaş sau un vânător, când merg la lucrul lor, nu se
înspăimântă, ci se nevoiesc, măcar că nu ştiu dacă vor fi răniţi sau
dacă vor scăpa şi se vor mântui, aşa se cade şi monahului a se lupta cu
dracii, dar să nu-şi pună nădejdea întru sine, ci la Dumnezeu să-şi pună
toată nădejdea."
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,
despre milostenie şi plata ei.
despre milostenie şi plata ei.
Orice ai da la săraci, acelea în mâinile lui Hristos le pui şi
nimeni nu poate să le răpească din mâinile Celui ce le-a luat, ci petrec
acolo, multă roadă făcându-se nouă. Şi, de vreme ce nici omul nu trece
cu vederea, ci asemenea răsplăteşte darul primit, apoi, cu cât mai mult
încă Hristos, cum, oare, după luare, nu va răsplăti ? Căci, iată, ce
zice Solomon: "Cela ce miluieşte pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu."
Dar văzut-ai, oare, ce lucru slăvit de împrumutare ? Că altul este cela
ce ia şi Altul se îndatoreşte şi se pune chezaş. Că n-a zis, adică: "Cel
ce miluieşte pe sărac dă lui Dumnezeu, şi împrumut dă lui Dumnezeu,"
ca, la răsplătire, să nu ia numai al său, ci împreună cu al său să ia
mai multă dobândă. De aceea şi noi dăm împrumut la aceia care ne dau mai
multă dobândă, şi încă pe cei avuţi îi alegem şi-i căutăm, iar pe
blândul şi binecunoscătorul Dumnezeu, Care însutit răsplăteşte, Îl
părăsim. Că ce ne va da nouă pântecele, care mistuieşte multe, numai
gunoi şi stricăciune ? Sau ce ne dă deşarta mărire ? Invidie şi răutate.
Sau ce, iubirea de desfătări ? Numai necazuri şi deşertăciuni. Apoi, ce
ne dă desfrânarea ? Gheena şi viermele cel neadormit. Iar celor bogaţi
şi nemilostivi ce li se cuvine ? Aici, cele ce sunt rele, iar dincolo,
cele amare. Că nemincinos este Cel ce a zis: "Căutaţi mai întâi
Împărăţia lui Dumnezeu şi acestea toate se vor adăuga vouă." Deci,
pentru ce nu ne îngrijim de milostenie, fraţilor ? Cel ce miluieşte pe
săraci, zice, împrumut dă lui Dumnezeu. Apoi, oare, împrumutul iei de la
mine, Doamne, milostenia dată la săraci ? Dar când va fi mie, spune-mi,
mă rog, vremea răsplătirii ? Când va şedea Fiul Omului pe scaunul
slavei Sale şi va pune pe cei milostivi de-a dreapta Sa, iar pe cei
răpitori şi nemilostivi de-a stânga, atunci va zice celor de-a dreapta
Lui: "Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea
gătită vouă, de la întemeierea lumii." Pentru ce pricină oare ? De vreme
ce zice: "Am flămânzit şi Mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi M-aţi
adăpat, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat." Şi pentru ce, Doamne, despre
altele nu faci de loc pomenire, fără numai de milostenie ?" Nu voi
judeca, zice, pe cei ce au greşit, ci pe cei ce nu s-au pocăit. Nu
osândesc pe cei bogaţi, ci pe cei nemilostivi şi neomenia lor o mustru,
pentru că, având un ajutor de mântuire ca acesta, adică milostenia, prin
care tot păcatul se pierde, au trecut cu vederea o atât de mare facere
de bine." Că nu pentru aceasta ai luat averea, ca, adică, în mâncări şi
în beţii să o cheltuieşti pe ea, ci ca să o trimiţi pe ea în cealaltă
lume, prin mâinile săracilor, cheltuind-o în milostenie. Că, au doar a
ta este averea ce ai ? Nu este a ta, ci pentru săraci îţi este dată ţie.
Dintru ale Lui, îţi porunceşte ţie Dumnezeu, ca să dai. Chiar dacă ar
fi din ostenelile tale şi pentru aceasta socoteşti că este a ta avuţia,
au doar, nu putea, Dumnezeu să o ia pe ea de la tine ? Dar, iată, nu
face aceasta, că doar te-o face pe tine iubitor a da la săraci şi
printr-înşii moştenitor al Împărăţiei să te facă. Căruia Se cuvine
slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu